Plângere contravenţională. Sentința nr. 8251/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8251/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 21843/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 10 iunie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - C. C.

GREFIER - E. A.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8251/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta S.C. R. L. S.R.L., în contradictoriu cu intimata POLIȚIA L. IAȘI-SERVICIUL CIRCULAȚIEI, având ca obiect ,,plângere contravențională˝.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra excepției tardivității introducerii plângerii și asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 26.05.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 10.06.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.

INSTANȚA,

Deliberând asupra plângerii contravenționale de față instanța reține următoarele:

Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată spre soluționare sub nr._ /09.07.2013 plângerea formulată de petenta . Iași împotriva procesului verbal . nr._/06.04.2013, prin care a solicitat admiterea acesteia, constatarea prescripției executării sancțiunii contravenționale aplicate, iar pe fond anularea procesului verbal întrucat nu a săvarșit fapta contravențională.

În motivare a arătat petenta că, prin procesul verbal contestat, încheiat în lipsa lui, este învinuit de faptul că, la 06.04.2013, ora 17,25, remorca cu nr. de înmatriculare_, avand o lungime mai mare de 5,2 metri, ar fi staționat pe domeniul public al Jud.Iași, mai exact pe Calea Chișinăului, în fața clădirii .> Conform susținerilor petentei înscrisul i-a fost comunicat la 20.06.2013 de D.E.F.P.L. a mun.Iași, odată cu somația nr._/14.06.2013, însă raportat la disp. art. 14 din OUG nr.2/2001 și data întocmirii procesului verbal este prescrisă executarea sancțiunii contravenționale .

În privința temeiniciei a arătat petenta că HCL nr. 153/2010 a fost emisă în ideea de a se limita staționările voluntare de lungă durată, de fapt staționarea cu intenția de parcare pe domeniul public a autovehiculelor mari, însă remorca aflată în proprietatea sa nu a parcat pe domeniul public, deși Calea Chișinăului trece prin fața clădirii Moldoplast .

În subsidiar a solictat petenta repunerea în termen pentru a achita jumătate din minimul amenzii în 48 ore de la data comunicării, dacă apărările sale nu vor fi primite, întrucat la ghișeul DEFPL Iași plata i-a fost refuzată motivat de depășirea termenului, deși a explicat că procesul verbal nu i-a fost comunicat.

În drept au fost invocate disp. art. 14, art.31-34 din OG nr.2/2001, C.p.c.

La plangere au fost anexate înscrisuri ce conțin și copie certificată" conform cu originalul" a procesului verbal de contravenție . nr._/06.04.2013 (f.4-7, f.9).

În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor plangerii petenta a depus precizările înregistrate sub nr._/31.07.2013 (f.11-12).

În termen legal intimatul a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, tardivitatea formulării plangerii raportat la disp. art. 31 alin.1 din OG nr.2/2001, întrucat termenul de 15 zile de la comunicare a fost depășit.

Referitor la plangerea propriu zisă a arătat intimatul că fapta constatată și sancționată prin procesul verbal este prevăzută de HCL Iași 153/2010, petenta a fost sancționată în mod just, iar înscrisul a fost încheiat cu respectarea tuturor dispozițiior legale ale OG nr.2/2001, cu mențiunea că agentul a perceput cu propriile simțuri săvarșirea contravenției, impunandu-se așadar respingerea.

La termenul din 13.01.2014, prin încheiere de ședință, instanța a dispus unirea cu fondul a excepției tardivității .

La solicitarea instanței intimatul a depus la dosar adresele de răspuns nr. 45/15.01.2014, nr. 642/21.02.2014 respectiv nr. 2114/27.03.2014, la care a anexat înscrisuri (f.34, f.36-38, f.40-41).

În cauză instanța a administrat proba cu înscrisurile aflate la dosar, completate de petentă cu cele anexate precizărilor înregistrate sub nr._/19.11.2013 (f.27-30), precum și proba testimonială, în cadrul căreia a procedat la audierea martorilor A. I., propusă de petentă respectiv G. V., semnatar al procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare, ale căror depoziții au fost consemnate și atașate la dosar.

Analizând cu prioriotate excepția tardivității instanța o va respinge ca neîntemeiată, din următoarele considerente:

Potrivit disp art.31 alin.1 din O.G. nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare, ” (1) Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmânării sau comunicării acestuia”.

De asemenea, art. 27 din același text normativ prevede: ” Comunicarea procesului-verbal si a instiintarii de plata de face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afisare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operatiunea de afisare se consemneaza . semnat de cel putin un martor.”

Din cuprinsul depoziției martorului G. V., semnatar al procesului verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare prin afișare, reiese că nu-și amintește dacă a fost până la ușa apartamentului și nu știe ce anume înscris se afișează în mod concret, respectiv dacă este vorba de original sau de o copie Xerox, ori, de un imprimat pe hârtie autocopiativă, în timp ce martora A. I., a declarat că ea primește corespondența fiind prezentă tot timpul, în afara orelor de program, în apartamentul care reprezintă sediul firmei, din Iași, ., . în aceeași scară (după cum reiese și din adresa de citare). A arătat martora că nu pleacă decât în perioada verii în concediu și nu a primit pe perioada șederii la sediul vreun proces verbal de contravenție adresat ., precum și că petenta are cutie poștală dotată cu lacăt destinată primirii corespondenței, iar pe ușa acesteia nu a găsit niciodată vreo afișare de comunicare a vreunui înscris, cu mențiunea că blocul nu are interfon .

În contextul arătat instanța apreciază că în speță nu se poate vorbi despre o comunicare efectivă a procesului verbal de contravenție către petent, care să-i dea posibilitatea acestuia să-și formuleze apărările în 15 zile, prin raportare la o dată certă de comunicare, astfel că termenul de 15 zile prevăzut de art.31 alin.1 din OG nr.2/2001 curge de la momentul la care i s-a făcut comunicarea somației și titlului executoriu de către D.E.F.P.L. Iași (inclusiv a procesului verbal contestat), adică de la 20.06.2013 conform mențiunilor de pe plicul aflat la dosar ( data poștei – f.6), iar în condițiile în care plângerea a fost introdusă la instanță la 05.07.2013 (data poștei de pe plicul de înaintare) acesta a fost respectat, excepția tardivității urmând a fi respinsă, așadar, ca neîntemeiată.

În altă ordine de idei, raportat la considerentele anterioare prescripția executării sancțiunii contravenționale este întemeiată prin raportare la disp. art.14 O.G.2/2001, potrivit căruia „executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii”, având în vedere că nu s-a dovedit efectuarea unei comunicări efective a procesului verbal de contravenție în termenul menționat, astfel că va fi constatată de instanță ca urmare a admiterii în parte a plângerii.

Nu în ultimul rand, instanța va analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal, ce a fost de asemenea contestată prin plangerea introductivă, raportat la disp. art. 34 al. 1 din O.G. nr.2/2001,reținand că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor imperative incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută enumerate de art.17 din O.G. 2/2001 și care ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la situația de fapt, conform mențiunilor din cuprinsul procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat de agentul constatator la data de 06.04.2013 reiese că remorca cu nr. de înmatriculare_ având o lungime mai mare de 5,2 metri stabilită ca dimensiune de gabarit, se afla staționată pe domeniul public al mun.Iași, pe Calea Chișinăului, în fața clădirii . a fost încadrată de agent în disp. art. 1 pct.1 din HCL Iași cu nr.153/2010 și pentru săvârșirea căreia petenta a fost sancționată cu o amendă contravențională în sumă de 1500,00 lei.

Conform disp. art.1 pct.1 din HCL Iași cu nr.153/2010 „Se interzice staționarea pe domeniul public al municipiului Iași a următoarelor tipuri de vehicule: (1) autovehiculele sau ansamblurile de vehicule cu lungimea mai mare de 5,2 metri, stabilită ca dimensiune (însumată) de gabarit;... Acestea vor staționa în locuri aparținând proprietarilor ori deținătorilor mandatați ai vehiculelor”

Avand în vedere că petenta nu recunoaște săvarșirea faptei, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanta urmează să o analizeze atât prin prisma normelor interne, cât si a normelor internationale. Potrivit jurisprudenței CEDO, aplicabila în baza art.6 din Conventie, desi contravenientul se bucura de prezumtia de nevinovatie el trebuie sa faca dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, în situatia în care, probele administrate de intimat pot convinge instanta, în privinta vinovatiei sale, asa cum a stabilit Curtea Europeana în jurisprudenta sa, ceea ce înseamnă că prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul-verbal nu are caracter absolut.

Astfel, prin hotararile pronuntate in cauzele Salabiaku c. Frantei; A. c. Romaniei este relevat faptul ca prezumțiile de fapt si de drept sunt recunoscute in toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, cu respectarea unor limite rezonabile, tinand seama de gravitatea mizei si prezervand drepturile apararii, prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate in procesul-verbal putand opera pana la limita la care prin aplicarea ei nu s-ar ajunge in situația ca persoana invinuită de săvarșirea faptei să fie pusă in imposibilitatea de a face dovada contrarie, deși din probele administrate de acuzare instanta nu poate fi convinsa de vinovatia acuzatului dincolo de orice indoiala rezonabila.

În speță, agentul constatator, investit cu autoritatea de a constata faptele contravenționale reglementate și sancționate prin Hotărâri ale Consiliului Local Iași a constatat în mod direct și nemijlocit abaterea având acest caracter, depunând în susținerea situației de fapt consemnată în procesul verbal planșa foto care atestă veridicitatea acesteia, în timp ce petenta, deși a susținut că autotrenul era staționat într-o incintă privată, nu a dovedit această împrejurare.

În acest context instanța va da relevanță înscrisului menționat prezumând că acesta are forță probantă deplină cu privire la existența faptei și vinovăția petentei, ținând seama și de faptul că nu s-a dovedit reaua credință a agentului sau existența vreunui abuz în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, astfel că, nefiind probată în speță de petentă o altă situație de fapt decât cea constatată prin procesul verbal, instanța va respinge plângerea dedusă judecății în dosarul cauzei, fiind neântemeiată și, implicit, va menține procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția tardivității introducerii plângerii.

Admite în parte plângerea petentei ., cu sediul în Iași, . B., nr.3, ., ., în contradictoriu cu intimata Poliția L. Iași, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/06.04.2013.

Menține în totalitate procesul verbal menționat.

Constată intervenită prescripția executării sancțiunii contravenționale.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 10.06.2014.

Președinte, Grefier,

C.C. E.A.

Red. Pr.C.C.

4 ex./29.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 8251/2014. Judecătoria IAŞI