Plângere contravenţională. Sentința nr. 9284/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 9284/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 34884/245/2013

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr. 9284/2014

Ședința publică de la 27 Iunie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE O. I. I.

Grefier I. A. C.-C.

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent A. C. ABUZATI DIN ROMANIA și pe intimat I.J.J. IAȘI, având ca obiect plângere contraventionala .

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 04.06.201, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când, din lipsă de timp pentru a delibera s-a amânat pronunțarea pentru19.06.2014 data de astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe petenta A. C. ABUZATI DIN ROMANIA a contestat procesul verbal de contravenție_/08.10.2013 în contradictoriu cu intimata Inspectoratul Județean de Jandarmi Iași, solicitând anularea acestuia sau, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 08.09.2013 a organizat un miting în Piața Unirii pentru a-și expune punctul de vedere cu privire la Proiectul R. Montană fără a depăși spațiul sau intervalul orar pentru care a obținut autorizație. A fost încălcat art. 16 din OG nr.2/2001 privind informarea contravenientului privind dreptul de a face obiecțiuni. Procesul verbal a fost întocmit cu exces de zel și în mod abuziv ca o modalitatea de represiune datorată poziției critice a petentei la adresa autorităților locale.

Plângerea a fost întemeiată pe dispozitiile art.31 din OG nr.2/2001, art.7 din Legea nr.61/1991.

Intimata a depus întâmpinare solicitand respingerea plangerii ca neintemeiata. Petenta și-a asumat calitatea de organizator al adunării publice și obligațiile aferente. Ora, locul și perimetrul de desfășurare a adunării nu au fost respectate ci la numai 10 minute după ora aprobată manifestanții au părăsit Piața Unirii și au pornit în marș pe partea carosabilă de pe mai multe străzi din centrul orașului blocând efectiv circulația și punând în pericol participanții la trafic și participanții la protest. Deplasarea în marș a continuat și după ora limită aprobată 18.45, continuând până în jurul orelor 22.

La dosar au fost depuse în copie procesul verbal de contravenție, alte înscrisuri, planșe foto, înregistrare video în format electronic. Au fost audiați martorii B. S. și N. I. I..

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție indicat petenta a fost sancționata cu două amenzi a câte 1000 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 26 alin.1 litera b și c din Legea 60/1991. În fapt s-a reținut că în calitate de organizator al unui miting de protest aprobat prin dispoziție a Primarului, nu a respectat orele și perimetrul destinat adunării publice respectiv a efectuat deplasări pe ., .. E. Doamna, . I și nu a luat măsura întreruperii adunării când participanții au stânjenit traficul auto și transportul în comun pe . dreptul Universității A. I. C. în intervalul orar 19.29-20.12 și . Pieții Unirii în intervalul 20.36-22.00.

Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Referitor la art. 16 alin.7 se constată că procesul verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului legal al petentei, încât nu se punea problema informării cu privire la dreptul de a face obiecțiuni. Din decizia ICCJ în recurs în interesul legii nr.22/2007 rezultă că încălcarea respectivei prevederi atrage nulitatea numai dacă se face dovada unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel or petenta și exprimat criticile pe cale prezentei plângeri și nu a dovedit o astfel de vătămare.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, având în vedere planșele foto și înregistrarea video depusă de petentă însăși, instanța reține că situația de fapt descrisă în procesul verbal corespunde realității. Potrivit dispoziției Primarului nr.938/06.09.2013 solicitarea de aprobare pentru organizarea adunării publice a fost formulată de asociația petentă împreună cu asociațiile Sphero și Mai bine. Petenta și-a întemeiat apărarea pe susținerea în sensul că nu este responsabilă pentru faptul că anumite persoane au depășit perimetrul și intervalul orar aprobate întrucât este vorba despre membrii sau simpatizanții asociației Mai bine.

Analizând înregistrarea video depusă în format electronic de reprezentantul petentei, I. Tioroiu V. la termenul din 30.04.2014, instanța reține că, în Piața Unirii, acesta a luat cuvântul și s-a adresat participanților cu formula „ dacă nu reușim să comunicăm vom fi în stradă”, după care un alt participant, la portavoce, s-a exprimat în sensul că „ .” și „vă invit să mărșăluim în stradă” . În acest moment s-a declanșat marșul cu depășirea perimetrului Pieții Unirii, ulterior prin desfășurarea adunării fiind depășit și intervalul orar aprobat. Se constată, urmărind în continuarea înregistrarea, că reprezentantul petentei s-a alăturat acestei desfășurări, cel puțin în privința intervalului orar, având în vedere că acesta apare în imaginea luată în cursul serii în Piața Unirii, la ora 20.45-f. 79 dosar. În condițiile în care petenta și-a asumat calitatea de organizator, fie și în forma de co-organizator, nu s-a dovedit că petenta prin reprezentanții săi s-ar fi opus sau dezis de respectivul marș sau că ar fi luat vreo măsură nu a fost luat pentru întreruperea adunării care a afectat efectiv circulația rutieră. De altfel plângerea însăși formulată de petentă nu conține vreo susținere în acest sens. În aceste condiții declarația martorului B. S., în sensul că în marș ar fi plecat numai cei de la asociația Mai bine și că reprezentantul petentei ar fi plecat acasă din Piața Unirii la ora 18.45, este contrazisă de celelalte probe și nu a putut forma convingerea instanței.

Pentru aceste motive instanța reține că în mod corect a fost angajată răspunderea contravențională a petentei pentru cele două contravenții. Având în vedere consecințele produse, amploarea gravă a încălcărilor aduse legii dar și poziția nesinceră a petentei care nu a înțeles să își asume responsabilitatea conduitei sale, desigur cu nuanțele specifice statutului de co-organizator, fapta nu poate fi considerată ca având un grad redus de pericol social în sensul art. 7 din OG nr.2/2001 care să justifice înlocuirea amenzilor cu avertisment ci se impune respingerea plângerii cu menținerea sancțiunilor pecuniare, aplicate de altfel fiecare la nivelul minim prevăzut de lege.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta Asociația Cetățenilor Abuzați din România, cu sediul în Iași, ., ., .,jud. Iași împotriva procesului verbal de contravenție nr._/08.10.2013 întocmit de intimata Inspectoratul Județean de Jandarmerie Iași, ca nefondată.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 27.06.2014.

Președinte, Grefier,

Pt. Grefier, promovat la Tribunalul Iași, semnează Grefierul Șef al Secției civile

OII 20.10.2014 4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9284/2014. Judecătoria IAŞI