Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 24161/245/2014
Dosar nr._
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 19 Noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: T. G.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul S.C. S. S.A. în contradictoriu cu pârât S.C. I. C. S.R.L., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, niciuna dintre părți nu este prezentă. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a II-a strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, ambele părți litigante lipsesc.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată, că la dosar nu s-au mai depus alte cereri sau înscrisuri, precum și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către reclamant.
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.
Instanța, având în vedere că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei în temeiul art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, în baza art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă o încuviințează, iar în temeiul art. 260 Cod procedură civilă o administrează.
Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Judecătoriei Iași la data de 02.07.2014, sub nr._ reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pârâtul ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata debitului în valoare de 283, 33 lei cu titlu de preț și a sumei de 117, 17 lei cu titlu de penalități de întârziere. De asemenea a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr. 9144/2005, având ca obiect, potrivit art. 1 din contract, colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale. Întrucât pârâtul nu a înțeles să achite contravaloarea serviciilor prestate, s-a acumulat un debit de 283, 33 lei cu titlu de preț reprezentând contravaloare facturilor de salubritate emise pe perioada 11.2012 – 07.2013.
De asemenea, reclamanta arată că, în temeiul art. 6.4 din contractul încheiat, la debit au fost calculate penalități în cuantum de 117, 17 lei. Totodată, în vederea soluționării amiabile a litigiului, pârâtului i-a fost trimisă invitația la conciliere directă.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 Cod civil, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului reclamantei.
Cererea a fost legal timbrată.
În dovedirea susținerilor sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, adresa în vederea realizării concilierii directe și confirmarea de primire, contractul pentru prestări servicii salubritate, tabel privind calculul majorărilor de întârziere, factură fiscală, proces-verbal de informare.
Din dispoziția instanței reclamantul a depus la dosarul cauzei faturile aferente intervalului 11.2012 – 07.2013.
Instanța a efectuat din oficiu verificări privind sediul actual al pârâtului.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula oral apărările sale.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor invocate, pe baza probatoriului administrat și a dispozițiilor legale aplicabile, instanța reține următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii nr. 9144/01.10.2005, reînnoit la data 01.10.2010, prin care reclamanta se obliga la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
În temeiul acestui act juridic, pârâta s-a obligat, conform art. 4.7 din contract, să achite contravaloarea serviciilor executate de prestator, în termenele legale, plata contravalorii serviciilor făcându-se pe baza facturilor emise de prestator sub formă de numerar.
De asemenea, părțile au convenit că, neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare (art. 6.4 din contract).
Pentru a stabili legea aplicabilă în cauză, instanța va avea în vedere prevederile Legii nr. 71/ 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil. Astfel, conform prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”. Prin urmare, raportat și la prevederile art. 1169 Cod civil care dispun că cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, reclamanta care pretinde executarea unei obligații trebuie să facă dovada existenței obligației și a temeiului juridic al acesteia.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului de prestări servicii salubritate nr. 9144/01.10.2005, reînnoit la data 01.10.2010, precum și a facturilor emise în baza acestui contract în intervalul 11.2012 – 07.2013.
Pârâtul avea posibilitatea contestării facturilor emise de reclamantă în termen de 5 zile de la primire, în caz contrar factura considerându-se acceptată (art. 6 pct. 7 din contract).
În cauză pârâtul nu a contestat facturile emise în termenul prevăzut în contract, astfel încât facturile au fost acceptate tacit la plată de către acesta.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală și nici nu a făcut dovada stingerii obligațiilor pe care le are față de reclamantă.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantei sunt întemeiate, motiv pentru care instanța urmează să le admită și să admită în consecință acțiunea.
De asemenea, din convenția părților reiese acordul acestora în privința aplicării penalităților de întârziere în caz de neplată la termen a facturilor (art. 6 pct. 4 din contract), acord valabil, în condițiile art. 1066 și urm. C. civ., ca modalitate de evaluare anticipată a prejudiciului părții în caz de neexecutare sau executare cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor de către cealaltă parte. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art. 1088 alin. 2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile la termenele stipulate în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantei cu privire la suma de 117, 17 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamantă, astfel cum a rezultat din verificarea tabelului de calcul al penalităților (fila 11), motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantei această sumă cu titlu de penalități întârziere.
În consecință, fața de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii contractuale și ținând cont și de prevederile art. 1073 din Codul civil din 1864 potrivit cărora „creditorul are dreptul sa dobândească îndeplinirea exacta a obligației în caz contrar având dreptul la despăgubiri”, instanța va admite cererea reclamantului.
Conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a căzut în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. Reclamanta a dovedit efectuarea cheltuielilor de judecată, depunând în acest sens la dosarul cauzei chitanța în valoare de 33 lei. Față de soluția pronunțată și având în vedere dispozițiile mai sus-menționate, reținând culpa procesuală a pârâtului, instanța îl va obliga la plata către reclamantă a sumei de 33 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
În ceea ce privește cheltuielile de informare privind mediere, instanța nu le va acorda pentru următoarele motive:
Procedura de informare nu a fost una efectivă, în sensul că nu a fost atașată la dosar dovada convocării pârâtului la ședința de informare, potrivit art. 43 alin. (1) din Legea nr. 192/2006. În aceste condiții, ședința de informare cu privire la mediere a avut un caracter pur formal, nefiind realizată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, fiind deturnată procedura de la scopul pentru care a fost instituită de lege, respectiv convocarea și informarea efectivă a părților din litigiu cu privire la avantajele procedurii medierii.
În plus, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 192/2006 „pentru activitatea de informare și consiliere a părților cu privire la procedura medierii și avantajele acesteia, îndeplinită potrivit legii anterior încheierii contractului de mediere, mediatorul nu poate pretinde onorariu”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamantul . sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43, jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul ., cu sediul în ., . 5, ., jud. Iași.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 283, 33 lei cu titlu de preț și suma de 117, 17 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Admite în parte cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Obligă pârâtul să achite reclamantei suma de 33 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de mediere.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2014.
Președinte, Grefier,
T. G. N. S.
Red./Tehnored. G.T./4ex./23.01.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1196/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 8381/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
