Plângere contravenţională. Sentința nr. 9585/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9585/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 5884/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 04 iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
GREFIER - A. E.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9585/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petenta M. I. N., în contradictoriu cu intimata P. L. IASI, având ca obiect ,,plângere contravențională’’.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 23.06.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru azi, 04.07.2014, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, instanța constată următoarele:
Pe rolul acestei instanțe a fost înregistrată sub nr._ /19.02.2014, plângerea contravențională a petentei M. I. N., formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2014, încheiat de intimata Poliția Locală Iași, prin care a solicitat reducerea amenzii aplicate pană la minimul prevăzut de lege și, în subsidiar, transformarea acesteia în avertisment.
Plangerea a fost legal timbrată.
În motivare a arătat petenta că, la controlul tematic efectuat la 28.01.2014 de un agent din cadrul Poliției locale Iași, s-a constatat faptul că, în calitate de administrator la ., a efectuat lucrări de construire la spațiul comercial din Iași, ..56A, constand într-o terasă acoperită cu șarpantă de lemn, susținută de stalpi din material lemnos, fără a deține autorizație de construire, motiv pentru care i-a fost aplicată o amendă în cuantum de 5000,00 lei.
A menționat petenta că spațiul deține autorizație de construire, iar în ce privește susținerile referitoare la edificarea construcției aceasta a arătat că doar a acoperit în partea de est o mică suprafață cu o șarpantă de scanduri din lemn pentru a atenua din luminozitate, avand în vedere că pereții sunt din sticlă, însă fiind vorba despre prima abatere, ce nu este gravă, se impune reducerea la minimul de 1000,000 lei a amenzii, mai ales că nici nu a prejudiciat pe cineva.
Nu în ultimul rand, a invocat petenta faptul că societatea merge în pierdere și ea nu realizează venit din altă parte, astfel că achitarea amenzii ar afecta nivelul de trai al familiei.
În drept au fost invocate disp. art. OG nr.2/2001, art.413 alin.1 pct. 1 NCPC .
La plângere a fost anexat originalul procesui verbal de contravenție . nr._/28.01.2014 precum și alte înscrisuri în copie certificate " conform cu originalul" (f.5-9).
În termenul acordat pentru complinirea lipsurilor plangerii petenta a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, atașată adresei de înaintare înregistrată sub nr. 5884/13.03.2014(f.12-13).
Legal citată intimata a formulat și depus întâmpinare, prin care a solcitat respingerea plangerii, întrucat, în urma controlului din 28.01.2014, ora 11,50 agentul a stabilit că M. I. N., în calitate de administrator la ., a efectuat lucrări de construire la spațiul comercial din Iași, ..56A, respectiv o terasă acoperită cu șarpantă de lemn, susținută de stalpi din material lemnos, fără a deține autorizație de construire, cumulat cu o sancțiune complementară de intrare în legalitate, prin obținerea autorizației dacă condițiile urbanistice o permit, ori, în caz contrar, dezafectarea și aducerea terenului la starea inițială pană la 28.04.2014.
Conform susținerilor intimatei a efectuat controlul la sesizarea d-nei B. E., în conformitate cu disp. art. 1 alin.1 lit.c coroborate cu cele ale art. 8 din Legea Poliției Locale nr.155/2010 și art. 1 din Dispoziția Primarului mun. Iași nr.794/01.04.2011, constatand circumstanțele de fapt ale contravenției la fața locului și raportat la documentele existente, cu mențiunea că sancțiunea este corect individualizată și corespunde gradului de pericol social concret al faptei.
În opinia intimatei fapta ce presupune execuția unor lucrări de construire/extindere constituie o activitate progresivă, continuă, etapizată și nu poate fi asimilată acțiunilor cu caracter " uno ictu", fiind incidente disp. art. 13 alin.2 din OG nr.2/2001 dar și cele ale Deciziei nr.7/20.11.2000 a CSJ-Secțiile Unite, dată într-un recurs în interesul legii, astfel că data de 28.01.2014 menționată în procesul verbal reprezintă atat momentul constatării cat și cel al săvarșirii faptei.
Nu în ultimul rand, a menționat intimata că Legea nr.50/1991 nu permite înlocuirea amenzii cu avertisment .
La întampinare au fost anexate înscrisuri și planșe foto (f.21-75).
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarea situație de fapt:
În baza sesizării formualtă de numita B. D. înregsitartă sub nr. 207/13.01.2014 la ediul Polișiei locale Iași prin care a smenalat existenșa unor nereguli în plan urbanistivc vizand imopbilul din iași, ..56A și a verificărilor efectaute a fost întocmit procesul verbal de contravenție . nr._/28.01.2014, prin care petenta M. irina Nicoltea în calitet de adminsiatro la . Iași a fost amendată cu suma de 5000,00 lei, conform disp. art.26 alin.2 lit.a din Legea nr.50/1991, cu modificările și completările ulterioare, pentru că a construit la spașiul comerial din Iași ..56A o treasă acoperită cu șarpantă din lemn, susținută de stalpi din maerial lemnos fără a deține autorizație de construire, faptă constatată la 28.01.2014.
Analizând cu precădere procesul verbal din punct de vedere al condițiilor de legalitate, instanța constată că la întocmirea acestuia au fost respectate condițiile formale impuse de lege, neexistând motive care să atragă constatarea nulității absolute a înscrisului.
În ce privește temeinicia sancțiunii aplicate, instanța va avea în vedere prev. art. 26 alin.1 lit.a din Legea nr.50/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform căruia:„Constituie contraventii urmatoarele fapte, daca nu au fost savarsite in astfel de conditii incat, potrivit legii, sa fie considerate infractiuni: …a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;” astfel încât, conform art. 3 alin. lit.a din același text de lege autorizația de construcție se eliberează pentru orice: ”lucrari de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de destinatie sau de reparare a constructiilor de orice fel, precum si a instalatiilor aferente acestora, cu exceptia celor prevazute la art. 11;…”.
În primul rand reiese din cuprinsul plangerii că petenta recunoaște efectuarea lucrărilor de modificare aduse spațiului, împrejurare care, prin raportare și la înscrisurile aflate la dosar dovedește fără dubiu existența faptei, precum și caracterul contravențional al acesteia și implicit vinovăția, în condițiile în care autorizația de construire depusă de petentă anexat plangerii, avand nr.122/13.05.1994 (f.7-8) nu privește lucrările ce au determinat sancționarea sa, punandu-se doar problema dacă se impune sau nu reducerea amenzii ori înlocuirea cu avertisment, conform solicitării acesteia din plangere.
Cu privire la individualizarea sancțiunii instanța reține din cuprinsul procesului verbal faptul că i s-a aplicat petentei o amendă în cuantum de 5000,00 lei pentru fapta săvarșită, în condițiile în care limitele acesteia prevăzute de textul sancționator sunt cuprinse între 1000.00 lei - 100.000 lei, așadar o sancțiune pecuniară îndreptată spre minim, punandu-i-se în vedere, prin procesul verbal să intre în legalitate, prin obținerea autorizației de construire dacă condițiile urbanistice o permit ori, în caz contrar, să dezafecteze construcția cu aducerea terenului în starea inițială.
Avand în vedere faptul că de la data sancționării și pană la data finalizării dezbaterilor în prezenta cauză a trecut un interval de aproximativ 6 luni fără ca petenta să facă dovada bunei sale credințe, în sensul obținerii autorizației pentru lucrările efectuate ori măcar a demersurilor efectuate în acest scop, instanța apreciază că nu există nicio premisă care ar putea să justifice, eventual, o reducere a cuantumului amenzii, mai ales că aceasta a fost aplicată într-un cuantum apropiat de minim, corespunzător gradului de pericol social al faptei, iar pe de altă parte, atat timp cat art. 26 alin.6 din Legea nr.50/1991, republicată și actualizată exclude posibilitatea aplicării avertismentului pentru contravențiile sancționate în baza acesteia, va fi respinsă plangerea petentei ca neantemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petenta M. I. N., cu domiciliul în ., jud. Iași împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/28.01.2014, în contradictoriu cu intimata Poliția Locală Iași .
Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.07.2014.
Președinte, Grefier,
C.C. E.A.
Red. Pr.C.C.
4 ex./13.11.2014
| ← Fond funciar. Hotărâre din 05-11-2014, Judecătoria IAŞI | Actiune in regres. Sentința nr. 2061/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








