Pretenţii. Hotărâre din 09-10-2014, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 5296/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la data de 09 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. T. S.
GREFIER: M. A.-S.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . pe pârâtul A. V., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în sedină publică, se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 25.09.2014, fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, din lipsa de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi, 09.10.2014, când:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.02.2014, sub nr._, reclamanta S.C. S. S.A. a solicitat obligarea pârâtului A. V. la plata sumei de 255,70 lei cu titlu de preț și 75,33 lei cu titlu de penalități.
De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de prestări servicii salubritate nr._/21.07.2010 și, întrucât acesta nu a achitat facturile, s-a acumulat un debit în valoare de 255,70 lei pentru perioada decembrie 2010 – ianuarie 2012. A susținut reclamanta că în temeiul art. 8.4 din contract s-au calculat penalități în sumă de 75,33 lei pentru facturile emise și neachitate. Reclamanta a precizat că a încercat soluționarea litigiului pe calea medierii, însă pârâtul a refuzat să se prezinte în fața mediatorului.
În drept au fost invocate prevederile art.1.516 C.civ.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus înscrisuri, în copie certificată.
Cererea a fost legal timbrată.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și exprima poziția procesuală.
La termenul de judecată din data de 30.05.2014, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata debitului și penalităților aferente perioadei decembrie 2010 – februarie 2011.
La data de 09.09.2014 reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune, împotriva pârâtului, s-a realizat prin însăși plățile efectuate de către acesta, ca act voluntar de executare și recunoaștere a debitului, conform art.2537 pct.1 C.civ., astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
A fost administrată proba prin înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, la data de 21.07.2010 a fost încheiat între părți Contractul de prestări servicii salubritate nr._, prin care reclamanta s-a obligat să presteze pârâtului servicii de colectare, transportare și depozitare a deșeurilor menajere, cu obligația pentru acesta din urmă de a achita contravaloarea serviciilor.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata debitului și penalităților, instanța o apreciază ca întemeiată pentru debitul principal și penalitățile aferente facturii nr._/31.12.2010, scadentă la 15.01.2011.
Reclamanta a formulat precizări, prin care a arătat că întreruperea cursului prescripției dreptului la acțiune, împotriva pârâtului, s-a realizat prin însăși plățile efectuate de către acesta, ca act voluntar de executare și recunoaștere a debitului, conform art.2537 pct.1 C.civ., astfel că excepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată.
Instanța apreciază că prevederile art. 2538 cod civil nu sunt incidente în prezenta cauză, cât timp sunt aplicabile prevederile Decretului nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din actul normativ menționat, cursul prescripției extinctive se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. O asemenea recunoaștere trebuia să fie expresă sau tacită, dar neîndoielnică. Plata unei sume de bani reprezentând debit principal nu poate avea valoarea unui act de recunoaștere neechivocă a penalităților de întârziere. Potrivit dispozițiilor art.12 din Decretul nr.167/1958 (aplicabil în cauză față de data nașterii raporturilor juridice), „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”, termenul de prescripție fiind, conform art.3 alin.1 din același act normativ, de 3 ani, iar potrivit dispozițiilor art.12 din Decretul nr.167/1958, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare dintre aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”. Deși reclamanta a susținut că termenul de prescripție extinctivă este întrerupt prin faptul că pârâtul a efectuat plăți, nu a făcut dovada certă a acestor plăți a fiecărei prestații succesive, nesusținând sub aspect probatoriu cele arătate. Fișa de carte mare este un act care emana exclusiv de la reclamantă și nu poate face dovada împotriva pârâtului, ci doar împotriva emitentului, conform regulilor probațiunii în materie de înscrisuri.
În aceste condiții, față de data introducerii acțiunii, respectiv 14.02.2014, instanța va admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata debitului și penalităților aferente facturii nr._/31.12.2010, scadentă la 15.01.2011 și va respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 17,80 lei cu titlu de debit principal și a sumei de 6,65 lei cu titlu de penalități.
Din facturile și situația debitului, depuse la dosarul cauzei, instanța reține că pârâtul a acumulat o restanță în cuantum de 237,90 lei reprezentând debit principal contravaloare facturi fiscale pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012 și 68,68 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă.
În drept, conform art.969 Cod civil (dispoziții aplicabile în cauză raportat la data încheierii contractului de prestări servicii, conform art.6 alin.2 Noul Cod civil), convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, ceea ce înseamnă că pârâtul, în calitate de beneficiar al serviciilor prestate este dator să le achite.
În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.249 N.C.proc.civ. în materie contractuală, instanța face precizarea că sarcina probei presupune ca societatea creditoare să facă dovada existenței creanței, iar debitorului îi revine sarcina dovedirii executării obligației corelative. Având în vedere aceste precizări, precum și probatoriul administrat în cauză, instanța reține că societatea creditoare a făcut dovada existenței dreptului său de creanță, iar debitorul nu a probat îndeplinirea obligației corelative de achitare integrală a contravalorii serviciilor prestate.
Prin urmare, față de considerentele ce preced, instanța îl va obliga pe pârât să plătească reclamantei suma de 237,90 lei reprezentând debit principal contravaloare facturi fiscale pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012.
Cu privire la penalitățile de întârziere aferente perioadei ianuarie 2011-ianuarie 2012, instanța reține că potrivit art. 8.4 din contractul părților, „neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței, atrage majorări de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare; valoarea acestora nu va depăși cuantumul debitului”.
În aceste condiții, având în vedere prevederile contractuale și fișa de calcul a penalităților, instanța îl va obliga pe pârât la plata sumei de 68,68 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012.
În temeiul art.453 N.C.proc.civ., față de soluția de admitere în parte a cererii de chemare în judecată, instanța va dispune obligarea pârâtului la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 58 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., cu sediul în Iași, Șoseaua Națională nr.43, jud. Iași, CUI-RO14816433, J22-836/2002, în contradictoriu cu pârâtul A. V., CNP-_, cu domiciliul în sat Valea Adâncă, ., ..
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind plata debitului și penalităților aferente facturii nr._/31.12.2010, scadentă la 15.01.2011, invocată din oficiu și respinge cererea privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 17,80 lei cu titlu de debit și a sumei de 6,65 lei cu titlu de penalități.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 237,90 lei reprezentând debit principal contravaloare facturi fiscale pentru perioada ianuarie 2011-ianuarie 2012 și a sumei de 68,68 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru aceeași perioadă.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 58 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2014.
Președinte,Grefier,
S. A.-TeodoraAndronache-S. M.
Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.
4 ex./7.01.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria IAŞI | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 6701/2014.... → |
|---|
