Pretenţii. Sentința nr. 1116/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 1116/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 33590/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1116

Ședința publică din 28 Ianuarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. C. E.

GREFIER: J. V. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamanta S.C. S. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. DEȘEURI RECICLABILE S.R.L., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc reprezentanții legali ai părților.

Procedură legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 21.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 28.01.2014, când,

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 16.10.2013 sub număr de dosar anterior menționat reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul in Soseaua N. nr.43, Iasi prin reprezentantul sau legal Ing. I. A. a chemat în judecată pârâta S.C. A. DEȘEURI RECICLABILE S.R.L., cu sediul în mun. Satu M., ., etaj I, județ Satu M., solicitând instanței să fie obligată la plata sumei de 108 lei cu titlu de pret si 9,81 lei cu titlul de penalitati si cheltuieli de judecata.

În motivare s-au arătat următoarele:

Intre reclamantă și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii salubritate nr._/12.07.2012 avand ca obiect colectarea, transportul si depozitarea deseurilor municipale pe o perioada nedeterminata (art.1-2 din contract). Intrucat parata nu si-a achitat obligatiile contractuale, s-a acumulat un debit in valoare de 108 lei reprezentand contravaloarea facturii de salubritate aferente lunii octombrie 2012.

Penalitatile au fost calculate in temeiul art. 8.3 din contract ele rezultand a fi de 9,81 lei.

Contractul legal incheiat a fost semnat si stampilat de catre debitoare, o obliga pe aceasta sa respecte clauzele contractuale stipulate la art. 8.6 si art. 6.2 din contract.

Parata a fost invitata la sediul societatii reclamante prin adresa nr._/17.05.2013 in scopul solutionarii litigiului pe cale amiabila, insă acestei invitații nu s-a dat curs. De asemenea pârâta a refuzat sa se prezinte in fata mediatorului in vederea solutionarii pe cale amiabila a litigiului, fără rezultat.

In drept, actiunea a fost întemeiata pe art. 1.516 C. Civ.

În baza art.223/3 și art.411/1/2 NCPC s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 20 lei conform chitanței depusă la fila 15 ds

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri fiind anexate cererii: adresa nr._/17.05.2013 și dovadă de comunicare prin fax, copie contract nr._/12.07.2012, certificat de înregistrare pârâtă, copie carte identitate B. L. G., calcul majorrăi de întârziere, factură fiscală nr._/31.10.2012 scadentă la 15.11.2012, pentru suma de 108 lei, proces verbal de informare nr.3184/04.09.2013 proces verbal nr.3049/29.08.2013, chitanță nr._/31.07.2013 și dovada taxei de timbru (filele 6-14 dosar)

Conform dispozițiilor art.201(1) NCPC instanța a dispus comunicarea acțiunii formulate către pârâtă, împreună cu înscrisurile doveditoare, conform dovezii de la fila 17 dosar.

În termenul legal de 25 zile, la dosarul cauzei pârâta nu a depus întâmpinare.

După fixarea primului termen de judecată, la 29.11.2013 la dosarul cauzei s-a înregistrat întâmpinarea pârâtei, nesemnată (f.19 ds).

În motivarea întâmpinării se arată în esență faptul că nu are caracter cert suma solicitată de reclamantă întrucât factura nu a fost acceptată la plată, nefiind comunicată pârâtei la sediul indicat în contractul părților. A susținut pârâta că prin necomunicarea facturii la sediul indicat au fost încălcate de către reclamantă dispozițiile art.5.5 din convenția părților

În dovedire s-a anexat întâmpinării fișa Recom a pârâtei (f.25 ds).

La termenul fixat instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisurile solicitate și a reținut cauza în pronunțare în baza acestora.

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt între părțile cauzei civile de față a intervenit la data de 12.07.2012 contractul de prestări servicii salubritate agenți economici numărul_ având ca obiect colectarea, transportul și depozitarea deșeurilor municipale în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în beneficiul pârâtei, la locația . pe durată nedeterminată (art.1-2 din contract, fila 7 dosar).

Potrivit articolul 7 din contractul părților valoarea contractului se determină pe baza următoarelor elemente: ….. (incinta Practiker) …la cerere… recipienți proprii .

În următorul alineat prestatorul indică prețul practicat de aceste pentru fiecare mc de deșeuri menajere însă după cum rezultă din tabelul de la pgf. 1 al art.7 părțile nu au stabilit o cantitate minimă lunară de deșeuri ridicate ci au prevăzut că serviciul se va presta la cerere.

Potrivit art.3 din contract prestatorul avea dreptul să factureze și să încaseze lunar contravaloarea serviciilor prestate.

Obligația corelativă a beneficiarului, asumată în conformitate cu dispozițiile art.6 din contract era aceea de a achita contravaloarea serviciului prestat, conform facturilor emise de prestator.

Conform art.8.1 pct.2 din convenția părților pârâta s-a obligat la achitarea contravalorii serviciilor prestate „în termen de 15 zile de la data primirii facturii. Data emiterii facturii, data predării facturii în cazul în care este transmisă prin delegat și data scadenței se scriu pe factură.”

Potrivit articolului 8.3 din contract părțile au convenit anticipat asupra daunelor datorate de beneficiar în caz de întârziere la plata prețului serviciului prestat, nivelul acestora fiind stabilit la nivelul dobânzii datorate pentru neplata la timp a obligațiilor bugetare.

Susține reclamanta că în baza contractului a furnizat beneficiarei serviciul de salubritate în luna octombrie 2012, facturând contravaloarea acestuia așa cum rezultă din factura fiscală depusă la dosar_/31.10.2012, scadentă la data de 15.11.2012.

Potrivit facturii prestatorul ar fi colectat, transportat și depozitat în beneficiul pârâtei 2 mc deșeuri menajere, serviciul astfel efectuat fiind evaluat la suma de 87,10 lei - 108 lei cu TVA.

Factura astfel emisă are în antet mențiunea comunicării, în localitatea Satu M. Careiului nr.30, deși potrivit contractului sediul pârâtei a fost declarat ca fiind Satu M. ., .. Factura astfel emisă nu este acceptată la plată.

În drept, instanța reține că sunt incidente situației de fapt anterior descrisă dispozițiile art.1270, 1516 și 1571 din Noul cod civil dat fiind faptul că raporturile contractuale dintre părți s-au născut după data intrării în vigoare a acestui act normativ și având în vedere dispozițiile art. 6 alineat 1 din acesta .

Potrivit primului text de lege menționat contractul valabil încheiat are puterea de lege între părțile contractante.

Potrivit celui de-al doilea text de lege, pe care își întemeiază acțiunea și reclamanta, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației iar atunci când fără justificare debitorul nu-și execută obligația creditorul poate să ceară între altele executarea silită a acesteia .

Totodată însă conform art.1517 Cod civil o parte nu poate invoca neexecutarea obligației celeilalte părți în măsura în care neexecutarea este cauzată de propria sa acțiune sau omisiune.

Prin acțiunea de față reclamanta solicită obligarea pârâtei la plata unei sume de bani cu titlu de c/val serviciului de salubritate prestat însă din analiza clauzelor contractuale rezultă faptul că părțile nu au convenit în acest contract prețul efectiv al serviciului.

Serviciul nu a fost contractat periodic ci numai sub condiția formulării unei cereri din partea beneficiarului.

Cum întinderea drepturilor și obligațiilor părților nu rezultă din chiar contractul încheiat de acestea, acesta are natura unei convenții cadru fapt ce face ca certitudinea, lichiditatea și exigibilitatea creanței reprezentată de prețul serviciului de salubritate să fie indisolubil legată de elemente ulterioare încheierea contractului respectiv: cererea beneficiarului, prestarea serviciului la cerere, emiterea facturii de către prestator, comunicarea acesteia către beneficiar.

Reclamanta nu a depus la dosar cererea prealabilă emisă de beneficiar pentru prestarea serviciului, prevăzută în contract .

În ceea ce privește factura emisă instanța reține că factura poate face dovadă în contra emitentului însă nu și a destinatarului decât în măsura acceptării sale la plată. Or, această factura nu a fost comunicată pârâtei la sediul său, sediu cunoscut reclamantei deoarece a fost menționat în contractul părților și de asemenea rezulta și din certificatul de înregistrare depus chiar de către reclamantă la dosar (f.7,8 ds).

În acest context, instanța reține că suma solicitată de reclamantă nu prezintă caracter cert, suma din factură nefiind acceptată la plată (pentru a face prin ea însăși dovada asumării obligației) și nici nu își are corespondent în prevederile contractului cadru anterior analizat, pentru a conduce la concluzia temeiniciei cererii prin coroborarea celor două înscrisuri.

Contractul încheiat are forță obligatorie între părțile contractante și pentru ambele părți. Creditorul nu poate opune debitorului său decât obligațiile efectiv asumate nu și pe cele stabilite în mod unilateral. În măsura în care obligația de plată a prețului prevăzută în contract a fost supusă unei condiții (anume să existe o cerere din partea beneficiarului) revenea reclamantei sarcina dovedirii îndeplinirii acestei condiții cu consecința nașterii obligației de plată.

De asemenea, în condițiile în care potrivit contractului reclamanta și-a asumat obligația de a comunica facturile către beneficiar, moment de la care curgea termenul limită pentru scadența facturilor, revenea în primul rând acesteia obligația de a dovedi comunicarea facturii. Or, astfel cum s-a arătat reclamanta a comunicat factura de plată la un alt sediul decât cel indicat în contract neîndeplinind-și propriile obligații contractuale asumate, fapt care, raportat la dispozițiile art.1517 n.c.civ., nu o îndreptățește să pretindă părții co-contractante executarea unei obligații de plată pentru o sumă de bani despre care nu a avut cunoștință.

Față de totalitatea considerentelor expuse în fapt și drept, acțiunea va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A. cu sediul în ., Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. A. DEȘEURI RECICLABILE S.R.L., cu sediul în mun. Satu M., ., etaj I, județ Satu M..

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 28.01.2014.

PREȘEDINTE,

D. C. E.

GREFIER,

J. V. G.

Red/teh/ced

24.03.2014,4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1116/2014. Judecătoria IAŞI