Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 5494/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr._/2014
Ședința publică de la 07 Octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. D. B.
Grefier C. M. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. L. V. D. și pe pârât S. P. I. (F.), pârât S. T. (F.), având ca obiect pretenții restituire sumă- SESIZARE PERIMARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care,
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța potrivit art. 129 alin. 4 Cod procedură civilă pune în discuția părților excepția perimării invocată din oficiu și potrivit art. 137 Cod procedură civilă rămâne în pronunțare pe excepția invocată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 14.02.2013 sub nr._, reclamant M. L. V. D. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâții S. P. I. (F.), S. T. (F.) să dispună obligarea acestora la restituirea sumelor date cu titlu de împrumut în ultimii trei ani.
În drept au fost invocate disp.art. 2158 Ncc.
Prin încheierea de ședință din data de 21.05.2013, Judecătoria Iași a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 1551 Cod procedură civilă, pentru neîndeplinirea de către reclamant a obligației de a indica temeiul de drept al acțiunii, de a preciza suma totală în lei pe care solicită a-i fi restituită și de a depune originalul filei 4 din dosar.
Instanța, sesizându-se din oficiu, în baza dispozițiilor art. 252 Cod procedură civilă a dispus repunerea pe rol a cauzei.
Din verificarea actelor aflate la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit în această cauză la data de 21.05.2013 când s-a dispus suspendarea judecății, potrivit art. 1551 Cod procedură civilă.
De la această dată cererea a rămas în nelucrare mai mult de un an, din vina părților.
Constatând că de la data mai sus menționată și până în prezent nu a intervenit o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului termenului de perimare, în conformitate cu dispozițiile art. 249 și art. 250 Cod procedură civilă, față de prevederile art. 248 Cod procedură civilă potrivit cărora orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare din vina părților timp de un an, precum și prevederile art. 252 Cod procedură civilă conform cărora perimarea se poate constata și din oficiu, instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, potrivit art. 129 alin.4 Cod procedură civilă, și, pe cale de consecință, va constata perimată cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii invocata din oficiu.
Constată perimată actiunea avand ca obiect „pretentii” formulată de reclamantul M. L. D. cu domiciliul in Iasi, Splai Bahlui M. Stang nr.37, ., apt.17 in contradictoriu cu paratii S. I. (F.) si T. F., ambii cu domiciliul in L. Cetatuii, ..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică, astazi 07.10.2014.
Președinte, Grefier,
B. C. D. R. C. M.
Red/Dact/BC/RC
2ex/15.10.2014
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2973/2014. Judecătoria IAŞI | Acţiune în constatare. Hotărâre din 22-12-2014, Judecătoria IAŞI → |
|---|








