Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, în baza relațiilor contractuale stabilite cu pârâta, a furnizat acesteia energie termică pentru încălzire și apă caldă menajeră. S-a afirmat că, legal încheiat, contractul a dat naștere dreptului reclamantei de a factura, la tarifele în vigoare, cantitățile furnizate de energie termică, determinate potrivit prevederilor legale și a de a încasa contravaloarea serviciilor prestate, cu obligația corelativă pentru pârâtă de a achita la termen și integral facturile emise. S-a susținut că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, motiv pentru care reclamanta a calculat penalități de întârziere, facturile nefiind contestate de aceasta. De asemenea, reclamanta a susținut că, în temeiul Legii 192/2006, a invitat pârâții la mediere, dar că acest demers a fost fără rezultat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, art. 1516 alin. 1 Cod civil, Legea nr. 325/2006 și Ordinul ANRSC nr. 483/2008. Din punct de vedere al materialului probatoriu, creditoarea a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri. Reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Cererea a fost formulată prin administrator judiciar, reclamanta aflându-se în procedura insolvenței, fiind scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

La cerere au fost anexate în copii certificate, următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii procedurii medierii, adresa nr. 7786/22._, acordul de mediere autentificat sub nr. 474/10.03.2011, componenta sold client din 07.03.2011, contractul de furnizare a energiei termice nr. 1324/11.04.2003, contractul de furnizare a energiei termice nr. 371/03.03.2010, sentința civilă nr. 461/2014, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, facturi emise și neachitate, situația debitului defalcat, componenta sold client,”fișa de cont pentru operațiuni diverse.

Fiindu-i comunicată cererea de chemare în judecată, pârâta a formulat întâmpinare, invocând pe cale de excepție lipsa de interes și prescripția dreptului la acțiune pentru penalități, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiate. S-a solicitat și plata cheltuielilor de judecată. În drept au fost invocate dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă, art. 3 și urm. Decretul nr. 167/1958. Au fost anexate în copie: somația nr. 131/2012, procesul verbal de stabilire cheltuieli de executare – dosar de executare r. 131/2012, acordul de mediere autentificat sub nr. 474/10.03.2011.

Întâmpinarea a fost semnată și susținută în instanță de mandatar avocat U. M., conform împuternicirii anexate la fila 99 dosar.

La data de 13 iunie 2014 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin plățile efectuate succesiv intervenind o întrerupere a cursului prescripției.

În cadrul cercetării judecătorești la solicitarea reclamantei s-a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.

Din oficiu instanța a dispus anexarea dosarului de executare nr. 131/2012, înregistrat de B. P. S. S..

Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes, instanța reține următoarele aspecte:

În baza art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției lipsei de interes a petentei în promovarea prezentei acțiuni, invocată din oficiu.

Interesul este o condiție de exercițiu a acțiunii civile și constă în folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare.

În măsura în care promovarea unei acțiuni nu asigură nici un folos practic celui care a recurs la ea, atunci acțiunea este lipsită de interes.

Reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 22.857,55 lei, din care suma de 3.424,67 lei, reprezintă energie termică furnizată și facturată în perioada a martie 2011 – octombrie 2011, iar suma de 19.432,88 lei reprezintă penalități de întârziere pentru perioada noiembrie 2006 – decembrie 2013.

Analizând acordul de mediere autentificat sub nr. 474/01.03.2011, instanța reține că părțile au recurs la mediere pentru stingerea conflictului cu privire la debitele restante în cuantum de 27.119,27 lei existente la data de 07 martie 2011, respectiv suma de 9.657,74 lei, contravaloarea energiei termice facturată în perioada 30 noiembrie 2010-31 ianuarie 2011 și suma de 17.443,83 lei, contravaloarea penalităților facturate în perioada 30 noiembrie 2006-28 februarie 2011.

Raportat la obiectul prezentei acțiuni instanța apreciază ca fiind lipsită de interes cererea reclamantei, doar în parte, numai în ceea ce privește penalitățile de întârziere aferente perioadei noiembrie 2006- februarie 2011, acestea făcând obiectul acordului de mediere autentificat sub nr. 474/10.03.2014.

Analizând excepția prescripției extinctive invocată, instanța în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, potrivit căruia “instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte administrarea de probe, ori după caz, cercetarea în fond a cauzei”, reține următoarele:

Potrivit art. 1,7,8,11 și 21 din Decretul 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și art. 1903 -1904 Cod civil, drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor sunt supuse prescripției extinctive, care este, potrivit art. 3 din decretul menționat mai sus, un termen general de 3 ani și care începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.

Art. 1 din Decretul 167/1958, prevede că „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”. A.. 2 stabilește că „odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii.” Mai reține instanța că, potrivit prevederilor art. 1 alin. 1 și art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani”.

Sub aspectul aplicării legii în timp, instanța reține că potrivit art. 6 alin. 4 din Noul Cod Civil, „Prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse în întregime dispozițiilor legale care le-au instituit. „Prin urmare, prescripția urmează regimul instituit de Decretul nr. 167/1958.

În prezenta cauzainstanța constată că sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere au fost calculate în temeiul clauzei penale din convenția de facturare individuală a energie termice încheiată între părți. Potrivit dispozițiilor art. 16 din Decretul nr. 167/1958 „Prescripția se întrerupe: a) prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția.” Acordul de mediere autentificat sub nr. 474/10.03.2011 reprezintă o recunoaștere a debitului restant la acel moment, dar și a penalităților, în cuprinsul acestuia consemnându-se că se angajează să achite datoriile, cuantificate la 27.119,27 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice și a penalităților calculate la data de 07.03.2011. Reclamanta a făcut dovada actului întrerupător de prescripție care emană de la pârâtă, plata efectuată de acesta întrerupând cursul prescripție, și dând naștere curgerii unei nou termen. Față de cele reținute, instanța va respinge excepția invocată, ca neîntemeiată.

Analizând probele administrate în cauză prin raportare la susținerile reclamantei și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamanta S.C. C. S.A. și ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NEPTUN NR. 3 . ., s-au stabilit raporturi contractuale, prin încheierea contractul de furnizare a energiei termice nr. 1342/11.04.2003, reînnoit prin contractul de furnizare a energiei termice nr. 371/03.03.2010, având ca obiect furnizarea energiei termice. Potrivit art. 16 lit. a din contract, respectiv art. 9 pct. 1, pârâta și-a asumat obligația de a achita integral și la termen facturile emise de către furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage majorări de întârziere stabilite conform reglementărilor în vigoare (art. 18).

În executarea contractului, reclamanta a emis facturile fiscale depuse la dosar. Pârâta nu a achitat la termen facturile emise de către reclamantă, motiv pentru care reclamanta a calculat penalități de întârziere în temeiul art. 18 din contractul încheiat între părți și ale OG nr. 93/2003, OUG nr. 39/2010, OUG nr. 88/2010, procentul de penalitate aplicat fiind de 0,1%, 0,05%, respectiv 0,04% pentru fiecare zi de întârziere.

Din situația de fapt reținută anterior, având în vedere faptul că pârâta nu a contestat existența raporturilor contractuale și îndeplinirea obligațiilor de către reclamantă, reiese faptul că S.C. C. S.A. a dovedit existența raporturilor juridice între părți, generatoare de drepturi și obligații reciproce pentru acestea, convenția încheiată în acest sens având putere de lege, în timp ce pârâtul nu au probat stingerea obligației de plată a penalităților de întârziere, prin nici unul din modurile prevăzute de către lege, nerespectând clauzele asumate la încheierea contractului.

În drept instanța reține că, deși societatea reclamantă a invocat dispozițiile noului cod civil, sunt incidente în cauză dispozițiile Codului civil de la 1865, art. 3 din legea nr. 71/2011, legea de punere în aplicare a Noului cod civil stabilind că „Actele și faptele juridice încheiate, ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz a săvârșirii ori producerii lor”, contractul dintre părți fiind încheiat a data de 03.03.2010.

Potrivit art. 969 din Codul civil de la 1864, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar potrivit art. 970 alin. 1 Cod Civil „convențiile trebuie executate cu bună credință”. Totodată, potrivit art. 1073 Cod Civil, creditorul are dreptul de a obține îndeplinirea exactă a obligației.

În baza raporturilor juridice stabilite, reclamanta s-a angajat să pună la dispoziția pârâtei a agentului termic, iar aceasta să achite contravaloarea serviciilor oferite, pe baza măsurătorilor efectuate de contoare și a facturilor fiscale emise. Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat sub nici un aspect de nici una dintre părțile contractante. În baza acestor relații stabilite, reclamanta, în calitate de furnizor de servicii a pus la dispoziția pârâtei serviciile promise, emițând facturi fiscale aferente. Pârâta nu a realizat nici un fel de apărări legate de o eventuală excepție de neexecutare a contractului sau efectuarea unor plăți dovedite.

Se poate observa așadar că societatea reclamantă se prevalează de un caz de răspundere contractuală, reprezentat de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de partea cocontractantă. În atare situație, este suficient ca partea reclamantă să dovedească existența unui contract valabil încheiat și a caracterului cert al creanței sale, revenind pârâtei obligația de a dovedi îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate sau excepții de neexecutare a contractului încheiat, or chiar cauze exoneratoare de răspundere.

Analizând componenta sold client, raportat la perioada pentru care se solicită plata energiei termice furnizată și facturată – martie 2011 - octombrie 2011, instanța reține că valoarea acesteia este de 3.424,67 lei.

Aplicând dispozițiile legale menționate la situația de fapt, rezultă că pârâta nu și-a achitat la timp obligațiile contractuale față de furnizoare, astfel încât datorează plata penalităților de întârziere. Așa cum rezultă și din înscrisul componența sold, penalitățile de întârziere aferente perioadei solicitate – noiembrie 2006 – decembrie 2013 sunt de 19.432,88 lei. Însă verificând facturile atașate, instanța reține că facturile aferente perioadei noiembrie 2006 - februarie 2011 au făcut obiectul acordului de mediere autentificat sub nr. 474/10.30.2011, acord pus în executare în cadrul dosarului execuțional nr. 131/2012 de B. P. S. S.. Așadar instanța va reține că reclamanta a făcut dovada penalităților aferente perioadei martie 2011 – decembrie 2013 în valoare de 1.939,74 lei.

Având în vedere aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.424,67 lei reprezentând energie termică facturată în perioada martie 2011 - octombrie 2011 și suma de 1.939,74 lei reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei martie 2011 – decembrie 2013.

În ceea ce privește cererile accesorii de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată, în situația în care cererea este admisă în parte, judecătorul stabilind măsura în care fiecare parte poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Deși culpa procesuală aparține în parte pârâtei, iar reclamanta nu a efectuat cheltuieli de judecată, instanța va respinge cererile, ca neîntemeiate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte acțiunea exercitată de către reclamanta S.C. C.E.T. IAȘI S.A., cu sediul în Iași, .. 25, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, CUI_, cont bancar RO40BRDE240SV_ deschis la BRD Iași, prin administrator judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași S.P.R.L., cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NEPTUN NR. 3 . .>cod client_, cod fiscal_, cu sediul în Iași ., ..