Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 26522/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014

Ședința publică de la 31 Octombrie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE A. F. S.

Grefier C. M. S.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamantul M. IAȘI în contradictoriu cu pârâta A. M., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, lipsesc părțile.

Procedura este completă.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 30.10.2014, susținerile fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de ,timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,

INSTANȚA,

La data de 30.10.2014 – primul termen de judecată, reclamantul M. Iași a depus la dosarul cauzei cerere prin care declară că renunță la judecarea prezentei cereri de chemare în judecată.

Față de declarația de renunțare la judecată, instanța reține următoarele:

În conținutul principiului disponibilității ce guvernează procesul civil intră și dreptul părților de a face acte procesuale de dispoziție, acte de voință ale părților cu privire la drepturile subiective deduse judecății sau la mijloacele procesuale prin care se pot recunoaște sau realiza aceste drepturi.

Printre actele de dispoziție codul de procedură civilă reglementează și desistarea respectiv renunțarea reclamantului la judecată( prevăzută de art 406 N C pr. Civ.)

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Ia act de renunțarea la judecarea actiunii formulate de reclamantul M. IASI si CONSILIUL LOCAL IASI cu sediul in Iasi, . SI Sfint nr. 11 în contradictoriu cu pirita Aschiopoaiei M. cu domic in Iasi, ., ., ap.3, CNP_.

Cu recurs în 30 zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi .

Pronunțată în ședința publică de la 31.10.2014.

Președinte, Grefier,

S. A. F. S. C.

Red/Tehnored. S.A.F./S.C.

4 ex./11.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI