Recuzare. Sentința nr. 9692/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9692/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 18611/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9692/2014
Ședința publică de la 09 Iulie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: O. I. I.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâții I. R. C., M. B. C., M. J. T., M. FINANȚELOR PUBLICE PRIN DGFP IAȘI, intervenienții în numele altei persoane B. I., și B. M., având ca obiect constatare nulitate act juridic absolută contract de vânzare cumpărare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea succesiv pentru data de 02 Iulie 2014, după care pentru astăzi 09.07.2014 când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la 01.06.2010 sub numărul_ reclamanții M. J. ( J.) și M. B. C. au solicitat în contradictoriu cu pârâții I. R. C. să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3228/28.05.1973 la notariatul de Stat Județean Iași și evacuarea pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată
În motivare reclamantul a arătat că acest contract a fost încheiat personal și în calitate de mandatară de către fosta sa soție, M. O., în calitate de vânzătoare și I. R. C. în calitate de cumpărător pentru casa de locuit situată în Municipiul Iași, ..8 și pe terenul în suprafață de 500 mp atribuit în folosință veșnică de Sfatul Popular al orașului Iași și prețul de 42.000 lei din care cumpărătorul a plătit la data cumpărării suma de 5.000 lei, iar restul de 37.000 lei urma să fie achitat în rate de câte 1.000 lei lunar și nu s-au mai plătit.
Vânzătoarea M. O. a decedat în anul 2002 rămânând moștenitorii M. J. I. T. și M. B. C. în calitate de fii să primească împreună cu reclamantul ratele restante pe care însă cumpărătorul nu le-a mai plătit nici vânzătoarei M. O. și nici celorlalți
Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare constă în aceea că reclamantul fiind persecutat și condamnat politic, se găsea într-o situație de forță majoră, prevăzută de decretul nr. 118/1990 și legea nr. 221/02.06.2009, care a determinat nulitatea absolută a actelor juridice încheiate sub imperiul legilor comuniste, preluarea sau confiscarea de către stat a unor bunuri imobile, prin măsuri administrative abuzive, în perioada martie 1945 -decembrie 1989.
Ori în calitate de beneficiar al decretului-lege nr.l18/1990 reclamantul se găsește într-o astfel de situație.
Vânzarea imobilului s-a datorat temerii provocate de faptul că fiind persecutat, condamnat politic și apoi refugiat în SUA se va prelua abuziv imobilul de către stat, potrivit legislației existente, așa cum s-a preluat și altor persoane.
Cererea constituind un act de conservare a patrimoniului indiviz, respectiv de întregire, regula unanimității coproprietarilor nu se aplică în cazul acțiunilor prin care se solicită nulitatea unui act cu privire la un bun în indiviziune,în caz contrar s-ar încălca principiul liberului acces la justiție al reclamantului.
Acțiunea reprezintă deci un act de protejare a folosinței în
ansamblu a imobilului aflat în indiviziune, iar redobândirea folosinței imobilului ar fi în avantajul tuturor coproprietarilor și este o măsură de protecție a coindivizarilor conform art.48 C.p.c,
Obiectul acțiunii este declararea și confirmarea de către instanța de judecată a nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr.3228/28.05.1973 care se cere pentru următoarele considerente:
Procura specială folosită de M. O. la întocmirea actului de vânzare-cumpărare din 28.05.1973 emisă de M. J. (J.) la 11.09.1971 devine caducă în temeiul decretului-lege nr.443/20.02.1973, prin care am fost decăzut din drepturile de cetățean al RSR.Această procură specială caducă a fost folosită ilegal după 4 luni la întocmirea actului de vânzare-cumpărare din 28.05.1973. Legal și juridic prin decretul-lege amintit statul se substituie drepturilor cetățenești ale lui M. J., inclusiv în dreptul de proprietate asupra casei din Iași, ..8.
Procura specială din 11.09.1971 a fost nu numai caducă din punct de vedere legal dar și folosită abuziv, în sensul că mandatara M. O. și-a asumat un mandat nou dictat de interese strict personale și nu a respectat art 1546 și urm. din Codulcivil.
Mandatul expres din acea procură era să vândă casa din Iași, . la unul sau mai mulți cumpărători și la prețul cel mai avantajos pentru emitentul procurii. In fapt, mandatara la data de 28.05.1973 a încheiat un act fictiv și formal, un act de donație deghizat într-un act de vânzare-cumpărare între nepotul ei de frate I. R. C.(pârât), atunci în vârstă de 18 ani pentru care M. O. a plătit și taxele notariale. Acest act s-a făcut cu încălcarea brutală, ilegală și imorală a mandatului său și împotriva intereselor de familie, la care se includ și copiii: C. și J. M..
In contractul de vânzare-cumpărare figurează următoarea clauză: „Neplata restului de preț la termenele stabilite duce de drept la rezoluția actului de vânzare, fără punere în întârziere, somație sau judecată. îngăduința totală sau parțială oricât de îndelungată nu duce la nulitatea pactului comisoriu de mai sus. în contract se prevede că plata restului de preț se face în 37 de rate care vor fi achitate la sfârșitul fiecărei luni.
Nedepunerea ratelor în termenele stabilite duce de drept la rezoluția actului de vânzare-cumpărare fără punere în întârziere, somație sau judecată". Prin urmare chiar neplata unei singure rate din preț duce de drept la rezoluția contractului, rolul instanței fiind de a constata că operează clauza rezolutorie de drept a contractului, pact comisoriu de gradul IV. În speță, cumpărătorul R. lan cu C. nu și-a îndeplinit obligațiile sale de plată și nu a făcut dovada plății lună de lună.
Principalul scop al mandatarei M. O. la întocmirea actului fictiv, deghizat în vânzare-cumpărare a casei din Iași, ., bun comun, a fost să elimine drepturile soțului la 1/2 din casă, lovind indirect și copiii eliminați de la drepturile asupra acestui bun.
În drept art. 969, 1294, 1295, 1361 Cod civil, art.4 din Legea nr.221/2009
Pârâtul R. I. C. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. A invocat excepția lipsei coparticipării procesuale active în sensul că în proces ar fi trebuit să figureze ca reclamanți și celălat copil și moștenitor al defunctei M. O., după cum de altfel a apreciat Judecătoria Iași în dosarele nr._ și_ .
Pe fond a arătat că nici un motiv de nulitate absolută nu poate fi reținut cu privire la contractul de vânzare-cumpărare. Procura care a stat la baza contractului a fost dată legal la Ambasada României la Washington, urmărind înstrăinarea bunului pentru ca defuncta și copiii să îl poată urma pe reclamant în străinătate.
Procura nu a devenit caducă în baza vreunui Decret Lege nr. 443/1973. Nu există nici un act legislativ cu acest număr emis în 1973 iar reclamantul și soția au păstrat dreptul de proprietate asupra casei.
Nu se poate reține utilizarea abuzivă a procurii pentru că aceasta lăsa decizia privind caracterul avantajos al prețului la aprecierea defunctei.
Pârâtul a achitat integral prețul convenit, conform chitanțelor depuse la dosar, înainte de termen tocmai pentru că în anul 1974 vânzătoarea a plecat la reclamant în SUA.
Neplata prețului nu constituie oricum un motiv de nulitate ci vânzătorul are deschisă calea în executarea contractului sau rezoluțiunea acestuia potrivit art. 1021 și 1365 Cod civil
Reclamantul a precizat la 06.10.2010 –f.64 în dosarul_ că se impune respingerea excepției lipsei coparticipării procesuale cât timp numitul M. J. T. nu a acceptat succesiunea defunctei și oricum admiterea excepției ar leza liberul acces la justiție al reclamantului în sensul hotârârii CEDO în cauza L. și alții c. Romania.
Pe fond reclamantul a arătat că în anul 1972, după ce tatăl său a fost ucis pentru motive politice în închisorile comuniste, fiind urmărit în continuare de organele de represiune, s-a refugiat în SUA fiind constrâns să dea soției o procură pentru vânzare casei bun comun. Procura a fost dată sub imperiul temerii și vânzarea a avut loc în condiții de persecuție și represiune, fără un consimțământ liber și o cauză licită, altfel nu ar fi vândut casa. După vânzare, pentru ca situația sa să nu se răsfrângă asupra familiei, reclamantul a divorțat și ulterior M. O. a decedat. Este de remarcat că aceasta a vândut casa nepotului său, cu suma derizorie de 42.000 lei din care s-a plătit suma de 5000 lei la data contractului iar diferența de 37.000 lei nu a mai fost plată.
Prin cererea depusă la 03.11.2010 –f.70 în dosarul_, pârâtul a solicitat ca instanța să constată că reclamantul nu mai este în termen pentru completarea acțiunii și să examineze cererea exclusiv din perspectiva motivelor indicate în acțiunea inițială.
Prin cererea depusă la 16.02.2010-f. 125 în dosarul_ reclamantul a arătat că înțelege să își modifice cererea principală în sensul de a figura drept unic reclamant și că înțelege să formuleze cu privire la numiții M. B. C. și M. J. T., ca moștenitori ai defunctei, o cerere de chemare în judecată întemeiată pe art.57 C.proc.civ.
Prin sentința civilă nr. 672/16.03.2011 Tribunalul Iași a anulat ca netimbrată cererea formulată de reclamanta M. B. C., a admis excepția lipsei coparticipării procesuale active și a respins cererea formulată de reclamantul M. J. pentru această excepție.
Prin decizia nr.115/02.11.2011 Curtea de Apel Iași a admis apelul reclamantului, a anulat sentința nr. 672/2011 și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iași, respingând apelul reclamantei M. B. C.. În considerente s-a reținut că în mod eronat Tribunalul nu a primit cererea reclamantului formulată în termenul legal privind introducerea în cauză a numiților M. B. C. și M. J. T. în baza art. 57 C.proc.civ, de care depindea și soluționarea corectă a excepției lipsei coparticipării procesuale.
Cauza a fost reînregistrată sub nr._ * pe rolul Tribunalului Iași spre rejudecare la 20.01.2012, fiind citați reclamantul M. J., intervenienții M. B. C. și M. J. T. și pârâtul I. R. C., acestea fiind limitele rejudecării în privința părților în lumina deciziei de apel. Instanța reține că în cursul apelului reclamantul a solicitat introducerea în cauză a statului român reprezentat de M. Finanțelor prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor publice Iași, cererea căreia evident nu i s-a put da curs echivalând cu o lărgire a cadrului procesual în privința cadrului procesual sub aspectul părților în apel exclusă de art.294 din codul de procedură civilă de la 1865 ( în continuare C.proc.civ).
II. La 30.07.2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr._/99/2011 cererea prin care reclamantul M. J. ( T.) a solicitat în contradictoriu cu pârâții M. B. C., M. J. T. și I. R. C. să se constate nulitatea absolută a aceluiași contract de vânzare-cumpărare și evacuarea pârâtului din imobil pentru aceleași motive expuse în cererea adresată Tribunalului Iași sub nr._ .
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, cu cheltuieli de judecată. Alături de apărările invocate și în dosarul nr._ a arătat că acțiunea în evacuare nu poate fi primită cât timp între părți nu au existat un raport de locațiune, reclamantul având deschisă numai calea revendicării.
Prin cererea depusă la 21.01.2011 reclamantul a arătat că formulează cererea de evacuare împotriva oricui s-ar afla în imobilul din Iași, ..8.
Prin cererea depusă la 19.10.2011 reclamantul a arătat că acțiunea sa are ca temei juridic dispozițiile Legii nr.221/2009 încât înțelege să se judece potrivit art.4 în contradictoriu cu statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor publice Iași.
Pârâta Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor publice Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii.
La 14.03.2013 au formulat cerere de intervenție în dosarul nr._/99/2011 B. I. și B. M.. Au arătat că la 29.07.1982 au încheiat cu pârâtul I. R. C. contractul de schimb autentificat sub nr.3485/1982 prin care au devenit proprietarii imobilului construcție ce a făcut obiectul contractului de vânzare –cumpărare contestat de reclamant, încât desființarea acestuia ar atrage desființarea contractului de schimb ca și act subsecvent. Ulterior au dobândit titlu de proprietate pentru suprafața de 300 mp pe care se află imobilul. Intervenienții sunt singurii care se află în imobil.
Intervenienții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei statul român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor publice Iași, a cărui implicare în proces s-a datorat invocării de reclamant a prevederilor art.4 din Legea nr.221/2009 or acest act normativ nu este aplicabil în speță
Intervenienții a invocat excepția de prescripție a dreptului la acțiunea în anularea contractului precum și a dreptului de a invoca pactul comisoriu expres. Cât timp nu sunt aplicabile prevederile Decretului Lege nr.118/1990, ale Legii nr.221/2009 și ale Decretului nr.223/1974 ( potrivit căruia construcțiile aparținând persoanelor care au plecat fraudulos din țară sau care nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit trec fără plată în proprietatea statului), intervenit la un an după perfectarea vânzării, susținerile reclamantului rămase în discuție nu constituie motive de nulitate absolută ci motive de nulitate relativă sub forma unor pretinse vicii de consimțământ și neexecutarea unor prestații, supuse termenului de prescripție de 3 ani potrivit Decretului nr. 167/1958.
Pe fond susținerile reclamantului în sensul că a dat procura de vânzare în situație de forță majoră și sub temerea că bunurile din țară vor fi confiscate de stat apar nesincere cât timp a obținut autentificarea celor două acte. Aspectele invocate ar putea reprezenta motive de suspendare a prescripției sau de nulitate relativă pe care însă nu le-a valorificat în termen.
Nu a fost dovedit un act secret pentru a se reține incidența unei simulații potrivit art.1175 din Codul civil de la 1864.
Reclamantul a formulat întâmpinare la cererea de intervenție solicitând respingerea ei.
A fost administrată proba cu expertiză evaluatorie pentru stabilirea valorii imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare contestat și a instanței competente.
I. și II. La termenul de judecată din 21.03.2012 în dosarul nr._ * Tribunalul Iași a dispus conexarea dosarului nr._/99/2011 la dosarul_ * iar prin sentința nr.689/2012 a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererilor conexate în favoarea Judecătoriei Iași.
Cererile conexate au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Iași la 18.06.2012 sub numărul de dosar_
În lumina încheierilor interlocutorii din 05.09.2012 și 03.10.2012, limitele învestirii Judecătoriei Iași sunt date de următoarele cereri derivând din cele două dosare inițiale, cu evidente zone de suprapunere parțială sub aspectul părților, al obiectelor și al motivelor:
1.Cereri derivând din dosarul nr._ (_ *)
-cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
-cererea de constatare a rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare cumpărare
-cerere de evacuare a pârâtului și a oricărei persoane ce s-ar afla în imobil,
formulate de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâtul I. R. C., cu participarea intervenienților M. B. C. și M. J. T. în baza art.57 C.proc.civ, cereri cărora i s-a opus, fără a fi fost soluționată încă, excepția privind lipsa coparticipării procesuale active
-cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată
1.Cereri derivând din dosarul nr._/99/2011
-cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare
-cererea de constatare a rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare cumpărare
-cerere de evacuare a pârâtului și a oricărei persoane ce s-ar afla în imobil,
formulate de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâții I. R. M. B. C., M. J. T. și Statul român reprezentat de M. Finanțelor prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor Publice Iași cereri cărora li s-au opus, fără a fi soluționate încă, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Statul român reprezentat de M. Finanțelor prin Direcția Generală Județeană a Finanțelor Publice Iași și excepția prescripției în ipoteza nulității relative
-cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului I. R. C..
-cererea reclamantului, cererea pârâtului și cererea intervenienților privind cheltuielile de judecată.
Sub aspectul motivelor de fapt și de drept ale cererilor reclamantului instanța reține că este în mod legal învestită cu analiza tuturor motivelor invocate de reclamant până la momentul declinării de competență în condițiile în care completările aduse succesiv de reclamant au respectat prevederile art. 132 C.proc.civ respectiv au fost făcute până la prima zi de înfățișare care nu putea interveni înainte de clarificarea situației privind achitarea taxelor de timbru în fiecare dosar.
Pârâtul I. R. C. și intervenienții în interes alăturat au invocat excepția de inadmisibilitate a acțiunii în constatarea rezoluțiunii prin raportare la art. 1369 din Codul civil de la 1864 întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a conservat privilegiul vânzătorului pentru diferența de preț iar intervenienții subdobânditori și-au înscris dreptul în registrul de inscripțiuni și transcripțiuni iar, pe de altă parte, pactul comisoriu expres de ultim grad, precum cel în cauză, nu operează de drept și nu poate fi realizat prin acțiunea în constatare dacă nu cuprinde clauza expresă că plata se va face la domiciliul vânzătorului sau dacă vânzătorul s-a prezentat, personal sau prin mandatar, la locul unde urma să se facă plata, la locul imobilului sau la domiciliul vânzătorului. Această excepție a fost recalificată de instanță ca fiind o apărare de fond.
În cuprinsul tuturor dosarelor menționate au fost depuse în original sau copii certificate pentru conformitate cu originalul procura autentificată la 11.09.1972 de la notar în Detroit, Michigan, S.U.A, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3228/28.05.1973 la Notariatul de Stat Județean Iași, contractul de schimb de locuințe autentificat sub nr.3485/29.07.1982 la Notariatul de Stat Județean Iași, alte înscrisuri. Au fost administrate proba cu interogatoriul reclamantului și a pârâtului I. R. C., proba testimonială și proba cu expertiză tehnică grafică.
Analizând lucrările cauzei, instanța reține în fapt și în drept următoarele:
Prin procura autentificată la 11.09.1972 de la notar în Detroit. Michigan, S.U.A, reclamantul, rezident permanent în S.U.A. a împuternicit pe soția sa M. O., decedată ulterior, ca, în numele său și pentru el, să vândă casa de locuit situată în Iași, ., proprietate comună a soților, în tot sau în parte, către unul sau mai mulți cumpărători, la un preț pe care mandatara îl va considera cel mai avantajos pentru mandant și să încaseze pentru mandant prețul vânzării.
În baza acestei procuri a fost autentificat la 28.05.1973 la Notariatul de Stat Județean Iași contractul de vânzare cumpărare contestat în cauză prin care M. O., în nume propriu și ca mandatar al soțului său a transmis pârâtului I. R. C., necăsătorit la acea dată, proprietatea asupra casei de locuit menționate. Potrivit contractului prețul vânzării a fost de 42.000 lei din care s-a achitat la data autentificării suma de 5000 lei urmând ca diferența de 37.000 lei să fie achitată în rate lunare a câte 1000 lei începând cu luna iunie. S-a menționat de asemenea că neplata restului de preț la termenele menționate duce de drept la rezoluțiunea actului de vânzare-cumpărare fără punere în întârziere, somație sau judecată.
La 29.07.1982 între pârât și soția sa pe de o parte și intervenienții B. I. și M. pe de altă parte s-a încheiat contractul de schimb de locuințe autentificat sub nr. 3485 la Notariatul de Stat Județean Iași prin care pârâtul a dat la schimb imobilul dobândit prin contractul nr.3238/28.05.1973 primind în schimb un imobil în Iași, ..
Reclamantul a învestit instanța cu o acțiune cuprinzând două capete de cerere principale, respectiv A.o cerere în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare precum și B. o cerere în constatarea rezoluțiunii de drept a aceluiași contract.
Potrivit art.57 din Codul de procedură civilă de la 1865, oricare dintre părți poate să cheme în judecată o persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul. Cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de reclamant în dosarul inițial nr._ va fi respinsă pentru că, în mod evident, motivele referitoare la fraudarea intereselor reclamantului mandant de către mandatară și pârât și caducitatea procurii sunt proprii reclamantului nu și succesorilor mandatarei. Pe de altă parte cererea referitoare la M. B. C. a fost formulată după în condițiile în care în acțiunea inițială în dosarul nr._ a figurat ca reclamant și M. B. C. însă aceasta nu a achitat taxa de timbru și i s-a respins cererea de ajutor public judiciar iar pârâții invocaseră excepția lipsei coparticipării procesuale active cu referire la faptul că nu figurau ca reclamanți toate părțile contractului sau toți succesorii lor, încât cererea a reprezentat în fapt o încercare de completare a acțiunii inițiale sub aspectul reclamanților nu o veritabilă chemare în judecată a altor persoane care ar putea pretinde aceleași dreptul ca și cel rămas unic reclamant.
Pe de altă parte însă se impune a respinge și excepția lipsei coparticipării procesuale active invocată de pârât care, raportându-se la cererea inițială din_ în care figura ca reclamantă și M. B. C., s-a întemeiat pe împrejurarea că nu figurau ca reclamanți toți succesorii defunctei M. O. aflați în indiviziune succesorală, lipsind M. J. T.. Or potrivit art. 643 din Noul cod civil intrat în vigoare la 01.10.2011, în cazul coproprietății obișnuite ( cum este indiviziunea succesorală) fiecare coproprietar, ceea ce înseamnă fiecare co-moștenitor) poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în orice acțiune privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare și potrivit art.63 din Legea nr.71/2011, dispozitiile art. 643 alin. (1) si (2) din Codul civil se aplica si in cazurile in care hotararea judecatoreasca nu a ramas definitiva pana la data intrarii in vigoare a Codului civil, cum este prezentul litigiu
Pe de altă parte în dosarul nr._/99/2011 cererile reclamantului au fost formulate și în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Instanța reține, în acord cu sentința civilă nr.689/2012 a Tribunalului Iași ( prin care competența a fost declinată în favoarea Judecătoriei), că litigiul nu se încadrează în domeniul de aplicare al Legi nr. 221/2009. Nu există în speță o dispoziție de confiscare a imobilului sau o condamnare politică prin care să se dispună preluarea lui. Contractul a produs efecte numai între părți și, referitor la transferul de proprietate, numai în favoarea pârâtului cumpărător încât nu se poate reține că acțiunea pune în discuție drepturi și obligații ale Statului Român, aspectele referitoare la conduita acestuia pe durata regimului comunist reprezentând ținând de fondul judecății. De altfel și motivele invocate de reclamant sunt motive de drept privat, civil, comun referitoare la consimțământul și cauza actului juridic și executarea sa de către pârât. În consecință excepția va fi admisă.
Totodată în dosarul nr._/99/2011 s-a pus problema calificării aspectelor de fapt invocate de reclamant cu privire la consimțământul său în sensul aptitudinii lor de a atrage, dacă ar fi găsite reale, nulitatea absolută sau relativă a contractului de vânzare-cumpărare, condiții în care a fost invocată excepția prescripției extinctive în ipoteza nulității relative. Instanța reține că reclamantul a învestit instanța cu o cerere în constatarea nulității absolute și că voința sa procesuală în acest sens a fost reafirmată în mod repetat încât, în lumina principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, nu există o învestire a instanței cu o cerere în anulare în sensul nulității relative iar excepția prescripției este lipsită de obiect. Pe fondul cauzei instanța urmează să verifice în ce măsură există motive de nulitate absolută pentru a soluționa cererea având acest obiect.
A.Revenind la cele două capete de cerere principale deduse judecății, analizând cererea în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, nulitatea este sancțiunea care intervine atunci când nu au fost respectate condițiile stabilite de lege pentru încheierea valabilă a unui act juridic și constă în lipsirea actului de efecte juridice, în tot sau în parte, respectiv de acele efecte juridice contrare scopului pentru care au fost impuse condițiile respective.
Potrivit art.948 din Codul civil de la 1864, în vigoare la data încheierii contractului, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită
Reclamantul a invocat carențe privind consimțământul și cauza actului juridic în strânsă legătură cu caracterul simulat al contractului și cu reprezentarea sa la încheierea actului.
Simulația reprezintă o excepție de la opozabilitatea față de terți a actului juridic. Potrivit art.1175 din Codul civil de la 1864, în ipoteza în care părțile unei convenții creează printr-un act public o aparență neconfomă cu voința lor juridică reală, căreia îi corespunde un act secret (prin act, public sau secret, trebuie să se înțeleagă acordul de voință al părților, nu și, în mod necesar, un înscris constatator) iar una dintre ele are o conduită neconformă actului secret, cealaltă parte poate obține, prin admiterea acțiunii în constatarea simulației, aplicarea actului secret fără însă a-l putea opune terțului de bună credință, după cum și terțul interesat poate formula respectiva acțiune. Simulația nu este sancționată cu nulitatea, cu excepțiile prevăzute de lege care nu sunt incidente în speță.
Instanța va analiza pentru început incidența instituțiilor juridice SIMULAȚIE /NULITATE prin contrapunerea ipotezelor posibile în situația în care un act juridic nu reprezintă voința reală a uneia sau a ambelor părți ( făcând abstracție, în acest moment, de împrejurarea că reclamantul a fost reprezentat la încheierea actului juridic și implicațiile acestui procedeu)
1.Una dintre părți nu dorește să încheie nici un act juridic și nici să creeze o aparență în acest sens însă actul juridic este dorit de co-contractant
În această ipoteză poate fi vorba despre 1.a. nulitatea absolută decurgând din lipsa totală a consimțământului primei părți ( a se vedea contractele de donație în favoarea statului încheiate de particulari în timpul regimului totalitar comunist, prin care se crea aparența unei operațiuni juridice pentru o preluare faptică samavolnică) sau 1 b. despre nulitatea relativă decurgând din vicierea prin violență a consimțământului primei părți
2. Ambele părți vor să încheie un act juridic, să producă o schimbare în ordinea juridică dar doresc să ascundă natura lui, încât pentru transferul de proprietate stabilesc în cazul unui contract de vânzare-cumpărare un preț neserios ( prea mic pentru a reprezenta cauza transferului de proprietate) sau un preț nesincer ( stabilit fără intenția de a fi pretins și plătit). În acest caz nu operează nulitatea în sensul desființării transferului de proprietate ci este vorba despre o donație, directă și respectiv simulată prin deghizarea donației în vânzare ( vezi Fr.D., Tratat de drept civil. Contracte speciale, ed. a III-a, Universul juridic, București, 2001, p. 64-66).
3.Părțile nu doresc să încheie un act juridic, să producă o schimbare în ordinea juridică ci să creeze numai aparența unei asemenea schimbări, a transferului de proprietate, caz în care este vorba despre un act fictiv. Nici în acest caz nu este vorba despre nulitate ci despre simulație.
În speță, cu referire la ipoteza de la punctul 2, reclamantul folosește în cuprinsul cererii expresia „donație deghizată”, însă formulările sale în ansamblu suprapun actul deghizat peste actul fictiv. ( „mandatara … a încheiat un act fictiv și formal, recte un act de donație deghizată într-un contract de vânzare-cumpărare”, „principalul scop al mandatarei … la întocmirea actului fictiv, deghizat în vânzare cumpărare”).
Aprecierea reclamantului rezultă însă din răspunsul său la interogatoriu-f. 81: „ În luna decembrie, când a venit soția… mi-a spus că a dat casa unui nepot, mai exact că a dat-o fratelui ca să aibă grijă de ea ca să o salveze. Mi-a spus că în ipoteza că nu reușește să se acomodeze în S.U.A… se va întoarce în România cu toate riscurile și nepotul R. îi va da casa și în acest scop a fost pusă în contract o clauză de desființare pentru neplata prețului inițial. Inițial a încercat să vândă casa în partea mea de familie dar aceștia aveau funcții și nu puteau avea proprietăți. Cu privire la prețul încasat pentru casă, soția mi-a răspuns că nu a primit nimic, cumpărătorul nu avea nici un ban, iar taxa la notar a plătit-o tot soția ca să salveze casa. Pe patul de moarte soția a vrut să-mi dea o declarație scrisă precum că nu a încasat nici o sumă de bani de la nepot ci totul a fost o înțelegere în familie ca să salveze casa. …Întrebat fiind de ce nu am făcut un act secret prin care părțile să recunoască că nu a existat intenția reală de vânzare ci am vrut numai să punem casa la adăpost de pericolul confiscării, arăt că vânzarea s-a făcut în condiții de grabă, precipitare…”
Rezultă așadar că reclamantul nu a avut reprezentarea că soția sa a încheiat un act real de donație în sensul unui transfer definitiv de proprietate cu titlu gratuit ci un act fictiv, care să creeze aparența ieșirii imobilului din patrimoniul soților considerați adversari politici ai regimul comunist și să se evite confiscarea lui în considerarea acestui statut. În consecință ipoteza de la punctul 2 nu este în mod efectiv invocată și incidentă în cauză.
Parte din susținerile reclamantului sunt în sensul ipotezei de la punctul 1 a. Însă, reține instanța, față de procura pe care s-a întemeiat contractul, la originea acestuia a stat indubitabil intenția reclamantului de a încheia o operațiune juridică, fie în sensul unei operațiuni reale ( de a se vinde imobilul unui terț, contra unui preț sincer, pentru a salva valoarea patrimonială a casei care ar fi fost altfel confiscată fără vreo despăgubire), fie în sensul unei operațiuni fictive pentru a crea aparența ieșirii bunului din patrimoniul soților încât să se evite confiscarea, ceea ce corespunde ipotezei actului fictiv de la punctul 3. În aceste condiții, nu se poate reține că reclamantul se află în ipoteza de la punctul 1 a.
Situația în care la baza intenției respective însăși ar fi stat o stare de temere, în sensul că, potrivit precizărilor reclamantului de la filele 477-478 proprietarii au fost obligați să aibă o conduită activă pentru că altfel riscau să piardă și imobilul în materialitatea lui și orice echivalent bănesc, nu se subsumează nici ea ipotezei de la punctul 1 a ci celei de la punctul 1. b privind viciul de consimțământ al violenței care însă nu atrage nulitatea absolută ci, eventual, numai nulitatea relativă. Pe de altă parte nu s-a dovedit o cauză ilicită pentru contract în sensul că cumpărătorul ar fi profitat de situația de nevoie a vânzătorilor care altfel nu ar fi încheiat contractul sau nu l-ar fi încheiat în condițiile respective ci, dimpotrivă, reclamantul a invocat un deplin consens între cumpărător și defuncta vânzătoare și mandatar al celuilalt vânzător.
Cu referire la ipoteza de la punctul 3, instanța reține că demersul de a verifica valabilitatea unui act conceput ab initio ca fictiv, pentru a soluționa o cerere de constatare a nulității sale absolute întemeiată pe carența consimțământului la ficțiune a reclamantului co-contractant, în scopul înlăturării efectelor sale fictive, este un non sens juridic. Un act juridic este o manifestare de voință făcută cu intenția de a produce efecte juridice și în aceste condiții se pune problema validității/nulității lui. Dacă nici una dintre părți nu a dorit producerea unor efecte juridice rămân să primească aplicare exclusiv regulile din materia simulației în sensul că, după cum s-a arătat, partea interesată poate obține înlăturarea aparenței juridice neconforme cu realitatea. În speță vânzătorii sau succesorii lor în drepturi pot obține, pe calea acțiunii în simulație, constatarea inexistenței transferului de proprietate și, subsecvent, valorificarea dreptului lor de proprietate conservat. Însă nu acesta este obiectul prezentei acțiuni în justiție, ci o acțiune în constatarea nulității absolute
Față de împrejurarea că reclamantul a fost reprezentat la încheierea actului juridic, instanța va analiza în ce măsură susținerile sale privind încheierea unui act fictiv cu lipsa totală a consimțământului său în acest sens, prin depășirea limitelor mandatului, sunt de natură să ducă la constatarea nulități absolute a contractului- REPREZENTARE/ SIMULAȚIE/ NULITATE. Astfel, deși reclamantul ar fi intenționat încheierea unei operațiuni juridice efective, mandatara sa ar fi încheiat un act fictiv.
Instanța reține în primul rând că nu este învestită cu o cerere în constatarea caracterului simulat al contractului, pentru a putea reține ulterior că aceasta a echivalat cu o depășire a limitelor mandatului aptă să atragă nulitatea absolută.
În al doilea rând, chiar presupunând că o asemenea analiză și concluzie ar putea surveni pe cale incidentală, chiar reală de ar fi respectiva depășire, operează în favoarea pârâtului cumpărător teoria mandatului aparent potrivit căreia actul încheiat cu mandatarul care depășește limitele mandatului de un terț de bună credință, care nu cunoaște, la momentul încheierii actului, această depășire, este valabil încheiat și produce efecte în privința mandantului (vezi Fr.D., idem, p.316-317).
În speță procura o autoriza pe mandatara, soție și proprietar în devălmășie cu mandantul, să aprecieze liber cu privire la condițiile vânzării, persoana cumpărătorului și preț, nefiind așadar exclusă vânzarea către o rudă sau o altă persoană care ar fi consimțit la o simulație prin întocmirea unui act fictiv, în condițiile în care, în mod evident și pentru cumpărător, simulația putea reprezenta o variantă utilă de evita pierderea totală a activului patrimonial prin confiscare. Prezumția de bună credință a pârâtului în această privință nu a fost înlăturată. În consecință, chiar în ipoteza unui act fictiv, nu intervine nulitatea în beneficiul reclamantului mandant ci, din nou, acestuia îi este deschisă numai calea acțiunii în simulație și a efectelor specifice ei.
Referitor la celelalte motive de nulitate invocate de reclamant dezvoltate în precizările de la filele 479-481 dosar, instanța reține că reclamantul nu a făcut dovada susținerii sale în sensul că, anterior contractului, ar fi fost decăzut din drepturile de cetățean ale Statului român iar actul invocat „Decretul Lege nr.443/20.02.1973” nu a putut fi identificat în pofida demersurilor efectuate de instanță pe lângă instituțiile cu atribuții în domeniul normativ și arhivistic ( Consiliul Legislativ, Regia Monitorul Oficial, Arhivele Naționale). Însă chiar admițând că ar fi operat o asemenea decădere, nu s-a făcut dovada că aceasta ar fi produs, anterior contractului, efecte în plan patrimonial în sensul pierderii dreptului de proprietate al reclamantului vânzător prin reprezentare, ceea ce ar fi atras caducitatea procurii. Abia Decretul nr.223/03.12.1974 a stabilit trecerea fără plată în proprietatea statului a construcțiilor aparținând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din țară. Oricum reclamantul nu justifică un interes legitim și personal pentru a invoca o presupusă încălcare a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului la încheierea contractului și nu se poate prevala în folosul său de o atare împrejurare.
II. Cu privire la acțiunea în constatarea rezoluțiunii de drept a contractului de vânzare –cumpărare și motivele de inadmisibilitate invocate de invocată de pârât și intervenienți, instanța reține că la momentul încheierii actului cumpărătorul avea cunoștință despre împrejurarea că reclamantul era rezident în S.U.A potrivit mențiunii din procură și, în baza unei prezumții simple în sensul art.1203 din Codul civil de la 1864( articol în vigoare la data sesizării instanței și aplicabil cauzei) despre intenția de plecarea din țară în viitorul apropiat a soției reclamantului, dată fiind relația de rudenie apropiată dintre aceasta și pârât și contextul socio-politic. În aceste condiții, dincolo de lipsa unei reglementări legale a cerinței privind menționarea în cadrul pactului comisoriu a plății la domiciliul vânzătorului, pârâtul nu poate opune cu bună credință o asemenea pretinsă omisiune și nici neprezentarea vânzătorilor la termenele de scadență ale ratelor, după cum el nu poate opune nici omisiunea vânzătorilor de înscriere a privilegiului pentru diferența de preț.
Art.1369 din Codul civil de la 1864 vizează ipoteza în care cumpărătorul a înstrăinat imobilul vândut înainte de plata integrală a prețului( Dacă cumpărătorul nu plătește prețul, vânzătorul poate cere rezoluțiunea vânzării. Acțiunea rezolutorie creată prin art. 1365 este supusă la același mod de conservare ca și privilegiului vânzătorului. Ea nu poate fi exercitata, după stingerea acestui privilegiu, cu vătămarea unei a treia persoane, care a câștigat de la cumpărător drepturi asupra imobilului vândut și care s-a conformat legilor ca să păstreze acele drepturi), în speță pârâtul încheind un contract de schimb cu intervenienții B. I. și M., care cuprinde mențiunea notarului în sensul că s-au efectuat formalitățile de înscriere în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni.
În interpretarea acestei prevederi se pune problema dacă a devenit inadmisibilă însăși acțiunea în rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare împotriva cumpărătorului inițial, care nu ar fi complinit prețul, sau numai o eventuală acțiune în rezoluțiunea contractului translativ de proprietate subsecvent. Argumentul de doctrină adus de pârât, regăsit și în lucrarea autorilor C. Hamangiu, I. Rosetti B., Al B.-Tratat de drept civil romțn, Vol II, All B., 2002, p. 542 ( …încât, dacă terțul dobânditor al imobilului ar transcrie dreptul său, vânzătorul inițial neglijent, care ar fi omis să transcrie privilegiul său, pierde acțiunea în rezoluțiune și terțul dobânditor nu mai riscă să-și piardă imobilul prin rezoluțiunea titlului autorului său”) nu poate forma convingerea instanței în favoarea primei interpretări, care de altfel nici nu este enunțată ca atare de autori.
Instanța reține că art. 1369 Cod civil este o dispoziție de excepție care se impune a fi interpretată restrictiv și în considerarea rațiunii sale, aceea de a proteja pe terțul dobânditor de bună credință și diligent de o eventual rezoluțiune a titlului său subsecventă rezoluțiunii contractului inițial potrivit principiului ”resolute iure dantis, resolvitur ius accipiens”. În consecință va fi paralizată numai această acțiune în rezoluțiune subsecventă nu și acțiunea în rezoluțiune primară, care se impune a fi admisă ( după verificarea tuturor condițiilor legale) pentru a deschide calea vânzătorului la a recupera de la cumpărător măcar echivalentul bunului vândut, pe care în mod evident cumpărătorul, primindu-l de la subdobânditor, îl deține fără temei, interpretarea regăsită la rândul său și explicit în doctrină (vezi D. C., Tratat de drept civil. Contracte special. Vol I. Vânzarea și schimbul, Ed. CH B., București, 2008, p.491). Însă o asemenea cerere de rezoluțiune subsecventă, a contractului de schimb, nu a fost formulată în cauză.
Revenind la contractul inițial, instanța reține că pactul comisoriu și rezoluțiunea de drept au fost invocate de reclamant ca motiv al cererii în constatarea nulității absolute, decelarea și calificarea capătului de cerere distinct și principal privind constatarea rezoluțiunii de drept intervenind la inițiativa instanței.
Dincolo de această chestiune de ordin procedural, pe fond, prin raportare la cererea de constatare a rezoluțiunii, există o stare evidentă de contradicție internă a argumentației reclamantului. Dacă reclamantul susține că de la bun început cumpărătorul nu s-a obligat să achite vreo sumă de bani cu titlul de preț dată fiind fictivitatea transferului de proprietate, prevalându-se așadar de actul ( acordul de voință) secret, el are deschisă calea unei acțiuni în simulație în acest scop, însă nu se poate prevala concomitent de actul public în vederea eficientizării pactului comisoriu care prevede desființarea vânzării pentru neplata diferenței de preț. Dacă reclamantul susține că pârâtul nu s-a obligat să achite o diferență de preț, el nu poate obține sancționarea juridică a pârâtului pentru că nu ar fi achitat o diferență de preț. De remarcat că atât din răspunsul reclamantului la interogatoriu cât și din martorul N. N.-f.239 reiese că însăși înserarea respectivului pact comisoriu în contract a urmărit facilitarea restabilirii în viitor a realității prin înlăturarea aparenței de transfer de proprietate create prin vânzarea fictivă pe calea unei rezoluțiuni de drept, și ea fictivă. Or instanța nu poate da eficiență acestei clauze împotriva pârâtului în sensul despre care însuși reclamantul susține că nu corespunde voinței juridice a părților care au conceput-o. Este adevărat că doctrina recunoaște cu titlu de excepție, în virtutea principiului răspunderii civile delictuale, eficientizarea unui acord de voință împotriva unei părți deși nu a existat un consimțământ valabil al acesteia ( actul juridic anulabil pentru leziune produce efecte împotriva minorului dacă acesta a creat prin manopere dolosive impresia că este major) însă în speță nu s-a dovedit reaua credință a pârâtului la încheierea actului public în sensul că acesta ar fi cunoscut ( eventuala) depășire(a) limitelor mandatului de către mandatară prin încheierea unui act fictiv, după cum s-a reținut anterior.
Instanța reține că învestirea sa nu s-a făcut în mod subsidiar cu acest al doilea capăt de cerere, pentru ipoteza respingerii cererii în constatarea nulității absolute, ci concomitent, cu o motivație globală, și că oricum cererea în constatarea rezoluțiunii, în aplicarea actului public, ar fi fost subsidiară din punct de vedere logic nu unei cereri în nulitatea acestuia ci unei cereri în simulația sa în aplicarea actului secret ( dacă instanța reține că vânzarea nu a fost fictivă și că pârâtul datora o diferență de preț, în subsidiar să se constate rezoluțiunea pentru neplata ei potrivit pactului comisoriu public). Or, din nou, reclamantul nu a înțeles să învestească instanța (și ) cu o acțiune în simulație deși aceasta este esența argumentației sale subsumate unor cereri principale care, astfel cum au fost formulate obiectele lor, sunt nefondate. Cu privire la cererea de constatare a rezoluțiunii, instanța precizează că, în ipoteza în care reclamantul ar formula în viitor o acțiune în simulație iar aceasta ar fi respinsă, el va avea posibilitatea de a formula o nouă cerere în constatarea rezoluțiunii de drept în temeiul pactului comisoriu fără a i se putea opune autoritatea de lucru judecat a prezentei sentințe pentru că, față de motivele prezentei cereri și aprecierea instanței de mai sus, nu ar exista identitate de cauza juridică în sensul art.166 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Referitor la cererile reclamantului de evacuare, acestea au vădit caracter accesoriu față de capetele principale de cerere analizate mai sus, condiții în care sunt la rândul lor nefondate. Mai mult instanța reține că reclamantul l-a vizat inițial pentru evacuare pe pârâtul I. R. C., care nu locuiește în imobil, dat fiind și contractul de schimb încheiat cu intervenienții, iar ulterior a menționat că nu poate indica persoanele cu care înțelege să se judece sub acest aspect ( vezi încheierea din 05.02.2012).
Dată fiind împrejurarea că pârâtul I. R. C. nu a căzut în pretenții față de reclamant, instanța va admite în fond cererea de intervenție în interes alăturat acestuia.
În baza art.19 alin.1 din O.U.G. nr.51/2008, sumele reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul pe parcursul judecății rămân în sarcina statului.
În baza art. 274 C.proc.civ, instanța va respinge cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată și îl va obliga la plata cheltuielilor de judecată efectuate de pârât pe parcursul judecății, având în vedere sentința 672/2011, onorariul de expert ( 1170 lei ) și onorariul de avocat ( 5000 lei potrivit chitanțelor de la filele 187-188 în prezentul dosar).
Cu referire la cererea intervenienților în interes alăturat pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intervenienți ( onorariu de avocat potrivit chitanțelor depuse la dosar), instanța reține în acord cu opinia exprimată în doctrină că intervenientul accesoriu trebuie să suporte întotdeauna cheltuielile propriei cereri, indiferent dacă hotărârea s-a pronunțat în favoarea sau defavoarea părții pe care a sprijinit-o întrucât intervenția voluntară accesorie nu trebuie să sporească cheltuielile de judecată pe care le va suporta partea din cererea principală care va cade în pretenții ( vezi V.M. C., G. B., D. procesual civil. C. selectiv. Teste grilă, Ed.All B., 2003, p.74).
Față de concluziile formulate de reclamant în care se face referire la obligarea pârâților la plata unor daune către reclamant, instanța reține că, față de încheierea din 16.10.2013 că la acela termen s-a constatat decăderea reclamantului din dreptul de modificare a cererilor, încât instanța nu este legal învestită cu o cerere referitoare la daune și nu se va pronunța asupra ei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată în baza art. 57 Cod procedură civilă de reclamantul M. J. cu domiciliul procesual ales la cabinet avocat V. Romul în ., ., . la intervenienții M. B. C. cu domiciliul în Iași, . familia N. N., nr. 6 A, județ Iași și M. J. T. cu domiciliul în Iași, .. 8, în dosarul inițial nr._ .
Respinge excepția lipsei coparticipării procesuale active invocată în dosarul inițial nr._ .
Respinge cererea de constatare a nulității absolute a contractului autentificat sub nr. 3228/28.05.1973 formulată de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâtul I. R. C. cu domiciliul ales la SCA N. Moșlneguți O. C. în Iași, ., parter în dosarul inițial nr._ ca nefondată.
Respinge cererea de constatare a rezoluțiunii de drept a contractului autentificat sub nr. 3228/28.05.1973 formulată de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâtul I. R. C. în dosarul inițial nr._, ca nefondată.
Respinge cererea de evacuare formulată de reclamantul M. J. în dosarul inițial nr._ ca nefondată.
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în dosarul inițial nr._/99/2011.
Respinge cererea formulată de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâta Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice în dosarul inițial nr._/99/2011 pentru lipsa calității procesuale pasive.
Respinge excepția prescripției extinctive invocată în dosarul inițial nr._/99/2011 ca lipsită de obiect.
Respinge cererea de constatare a nulității absolute a contractului autentificat sub nr. 3228/28.05.1973 formulată de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâții I. R. C., M. B. C. și M. J. T. în dosarul inițial nr._/99/2011 ca nefondată.
Respinge cererea de constatare a rezoluțiunii de drept a contractului autentificat sub nr. 3228/28.05.1973 formulată de reclamantul M. J. în contradictoriu cu pârâții I. R. C., M. B. C. și M. J. T. în dosarul inițial nr._, ca nefondată.
Respinge cererea de evacuare formulată de reclamantul M. J. în dosarul inițial nr._/99/2011 ca nefondată.
Admite cererea de intervenție în interes alăturat pârâtului I. R. C. formulată de intervenienții B. I. și B. M. în dosarul inițial nr._/99/2011.
Sumele reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în dosarul nr._ ( 9211 lei în primă instanță la Tribunalul Iași și 4601,5 lei în apel la Curtea de Apel Iași) rămân în sarcina statului.
Suma reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în dosarul nr._/99/2011 ( 500 lei onorariu de expert) rămâne în sarcina statului.
Suma reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul în dosarul nr._ ( 770 lei onorariu de expert) rămâne în sarcina statului.
Respinge cererile reclamantului privind cheltuielile de judecată.
Obligă reclamantul să plătească pârâtului I. R. C.:
- suma 4960 lei cu titlul de cheltuieli de judecată efectuate în dosarul inițial nr._ în primă instanță la Tribunalul Iași
-1170 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de expert în dosarul nr._
-5000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat în dosarul nr._
Respinge cererea intervenienților B. I. și B. M. privind cheltuielile de judecată.
Cu apel în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 09.07.2014.
Președinte, Grefier,
O. I. I. N. S.
O.I.I 03.10.2014 9 ex
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 5723/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2246/2014.... → |
|---|
