Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 3757/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3757/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 17855/245/2008
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 13 Martie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr. 3757/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe petent O. E., petent O. V. E. și pe intimat L. I., intimat W. R., intimat W. D., intimat O. DE C. ȘI PUBLICTATE IMOBILIARĂ IAȘI, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile introduse de petenții O. E. și O. V. E. înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.09.2008
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 19.03.2009, când cauza a fost suspendată.
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cp.civ, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată plângerea formulată de petenții O. E. și O. V. E., ambii cu domiciliul ales la Cabinet avocat Ț. H. N., din Iași, .. 42 în contradictoriu cu intimații W. R. și W. D. ambii din satul Pietrărie ., L. I., din .. Iași și OCPI Iași cu sediul în Iași, .. 48, jud. Iași.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2014.
Președinte, Grefier,
O. M. M. A.
Red/tehnored 2 ex
O.M/ M.A. 06.05.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6258/2014. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 8846/2014.... → |
|---|








