Pretenţii. Sentința nr. 2572/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2572/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-02-2014 în dosarul nr. 7799/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 20 Februarie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. O.
Grefier A. M.
SENTINȚA Nr. 2572/2014
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant Z. G.-LA CABINET AVOCAT R. A. și pe pârât . SRL PRIN ADMINISTRATOR I. V., pârât . SRL, având ca obiect pretenții daune interese.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde reclamanta personal și asistată de Av. A., administratorul societății pârâte I. V. și martorii A. M. și H. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la legitimarea administratorului societății pârâte I. V., care se legitimează C.I. . nr._ cu domiciliul fără forme legale în Satu Nou . Familia M. I..
Interpelat fiind de către instanță cu privire la acțiune, administratorul societății pârâte arată că este de acord cu acțiunea și cu pretențiile reclamantei.
Av. A. solicită luarea interogatoriului administratorului societății pârâte.
Instanța procedează la luarea interogatoriului administratorului societății pârâte, acesta fiind atașat la dosarul cauzei, după semnare.
Av. A. având în vedere răspunsurile la întrebările interogatoriului arată că renunță la proba cu martori.
Interpelate fiind de către instanță părțile precizează că nu mai au alte cereri și probe de administrat în cauză.
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra fondului cauzei.
Av. A. solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată și solicită instanței să depune chitanța de onorariu de avocat după rămânerea în pronunțare: cu cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 1000 lei, taxă de timbru și timbru judiciar.
I. V. în calitate de administrator al societății pârâte arată că este de acord cu acțiunea și cu cuantumul onorariului de avocat, precizând că nu se opune solicitării apărătorului reclamantei de a depune chitanța de onorariu de avocat după rămânerea în pronunțare.
Instanța în baza art. 394 alin. 1 C. pr. civ. declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 7._, precizată ulterior, reclamanta Z. G. a chemat în judecată pe pârâta S.C. „V. I. Construct” S.R.L., prin administratorul I. V., solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 lei, reprezentând avans efectuare lucrări neexecutate, a dobânzii legale aferentă sumei respective de la data introducerii acțiunii și până la data achitării efective a debitului, a sumei de 207,90 lei, cu titlu de dobândă legală până la data introducerii acțiunii și a cheltuielilor de judecată.
Acțiunea a fost legal timbrată.
În motivarea acțiunii se arată că între părți s-a încheiat la data de 03.06.2010 un contract de prestări servicii, prin care pârâta s-a obligat să efectueze la apartamentul reclamantei lucrări de reabilitare termică, reclamanta achitând pârâtei cu titlu de avans suma de 1000 lei, însă pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin respectivul contract, deși a fost somată în acest sens.
Legal citată, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
În probațiune s-au depus la dosar acte și înscrisuri, reclamanta renunțând la administrarea probei cu martori admisă de către instanță, după ce s-a luat interogatoriu pârâtei, prin administratorul său.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 09.06.2010 s-a încheiat între părți un contract de prestări servicii, având ca obiect efectuarea lucrărilor de reabilitare termică la apartamentul reclamantei.
Conform facturii și chitanței de la fila 6 dosar, reclamanta a achitat pârâtei, la data de 03.06.2010, un avans în cuantum de 1000 lei.
Prin procesul-verbal de la fila 8 dosar, din data de 19.05.2010, administratorul societății pârâte I. V. a primit suma de 1000 lei achitată de către reclamantă.
Deși la data de 20.07.2010, prin intermediul unui executor judecătoresc, reclamanta a somat pârâta să ia legătura cu ea pentru a soluționa litigiul, determinat de nerespectarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, pe cale amiabilă, nu s-a ajuns la nicio înțelegere între părți, astfel că s-a formulat acțiunea de față.
Prin răspunsurile la interogatoriul aflat la fila 31 dosar, administratorul societății pârâte a recunoscut că s-a încheiat contractul de prestări servicii, că a primit suma de 1000 lei de la reclamantă și că nu s-au efectuat lucrările ce au făcut obiectul contractului respectiv.
Față de probele administrate în cauză, având în vedere și disp. art. 1073 și următoarele din vechiul Cod civil, în vigoare la data de 09.06.2010, când s-a încheiat contractul de prestări servicii între părți, văzând și disp. art. 453 Cod pr.civ., instanța va admite acțiunea, așa cum a fost formulată și precizată ulterior și va dispune în sensul celor solicitate de către reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea civilă formulată și precizată ulterior de reclamanta Z. G., din Iași, ., ., cu domiciliul ales la Cabinet avocat A. R., din Iași, .. 4, . IV, biroul nr. 8, împotriva pârâtei S.C. „V.-I. Construct” S.R.L., cu sediul în Iași, .. 21 bis, Cămin Nefamiliști C2, camera 149, ., prin administratorul I. V., cu domiciliul în Iași, .. 22, Cămin, . și cu reședința în satul Satu Nou, .. Iași, la familia M. I. și în consecință:
Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 lei, reprezentând avans efectuare lucrări neexecutate, dobânda legală aferentă sumei respective de la data introducerii acțiunii – 05.03.2013 și până la data achitării efective a debitului, suma de 207,90 lei, cu titlu de dobândă legală până la data introducerii acțiunii și suma de 1.114,50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.02.2014.
Președinte, Grefier,
O. M. M. A.
Red/Tehnored M.O/ BR.
4ex./ 10.09.2014
| ← Validare poprire. Sentința nr. 6958/2014. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria... → |
|---|








