Pretenţii. Sentința nr. 4468/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4468/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 33489/245/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 26 Martie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: M. N.

Grefier: P. T.

Sentința civilă nr. 4468/2014

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari PT 7 SOCOLA, în contradictoriu cu pârâtul A. Ș., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă reprezentantul reclamantei și pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că, prin Serviciul Registratură, s-a înaintat răspuns la adresa instanței, de către Primăria Municipiului Iași.

Față de lipsa părților, instanța dispune lăsarea cauzei pentru al doilea apel nominal.

La al doilea apel nominal, răspunde avocat G. A., pentru reclamantă, lipsă fiind pârâtul.

Depune mandatarul avocat al reclamantei dovada îndeplinirii procedurii prealabile, vizând participarea la ședința de informare privind avantajele medierii.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Solicită avocat G. A., pentru reclamantă, încuviințarea probei cu înscrisuri.

Apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și utilă soluționării cauzei, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 255 din Codul de procedură civilă, în temeiul dispozițiilor art. 258 din Codul de procedură civilă, instanța o încuviințează. Constată administrată proba.

Nemaifiind alte cereri de formulat în cauză, ori probe de administrat, instanța acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Avocat G. A., pentru reclamantă, solicită admiterea acțiunii. Cu cheltuieli de judecată.

Instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, notează următoarele:

La data de 16 octombrie 2013, sub numărul de dosar_, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași cererea prin carereclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA l-a chemat în judecată pe pârâtul A. Ș., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 6414,17 lei, din care 4701,24 lei, reprezentând contravaloare cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2012 – iunie 2013 și 1712,91 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat, în esență, că, în fapt, pârâtul, în calitate de proprietar al apartamentului situat în Iași, ., ., ., nu și-a achitat obligațiile de plată a cheltuielilor de întreținere, deși a beneficiat lunar de serviciile furnizorilor. Cheltuielile au fost evidențiate în listele de plată lunare, afișate conform dispozițiilor legale și nu au fost contestate de pârât. Reclamant a mai susținut că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, pârâtul refuzând însă orice comunicare.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiilor art. 46 și art. 50 Legea nr. 230/2007. În baza art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. În dovedirea cererii reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri, atașând la dosar în copii certificate listele de plată aferente perioadei februarie 2012 - iunie 2013, fișa de calcul a penalităților, Hotărârea nr. 48/23.03.2011, Hotărârea nr. 386/09.04.2012, Hotărârea nr. 296/25.03.2013, somațiile nr. 734/07.09.2012, nr. 843/05.12.2012, nr. 243/12.04.2013, nr. 549/04.07.2013, dovada înregistrării Asociației PT 7 Socola. La dosar a fost depusă de asemenea o împuternicire de reprezentare juridică, reclamanta fiind reprezentată legal de mandatar avocat G. A..

Fiindu-i comunicată legal cererea de chemare în judecată, pârâtul A. Ș. nu a depus întâmpinare.

La solicitarea instanței, reclamanta a făcut dovada participării la ședința de informare privind avantajele medierii, atașând în copie certificată certificatul de informare nr. 2/25.03.2014.

În cadrul cercetării judecătorești s-a administrat proba cu înscrisuri. Din oficiu instanța a solicitat relații de la Direcția Economică și Finanțe Publice Locale, pentru a verifica care este persoana înregistrată în evidențele fiscale ca plătitor de taxe și impozite pentru imobilul situat în Iași, ., ., ..

Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, prin prisma susținerilor reclamantei și a dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

În fapt, pârâtul este proprietarul apartamentului situat în Iași, ., ., ., fiind membru al asociației de proprietari reclamante. În aceasta calitate, pârâtul era obligat la achitarea cheltuielilor de întreținere comune.

În drept, în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, intrată în vigoare în august 2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

Din înscrisurile depuse la dosar instanța reține că, pentru perioada solicitată – februarie 2012 - iunie 2013 pârâtul înregistra o restanță la plata cotelor de întreținere în cuantum de 4050,91 lei. Suma solicitată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată este de 4701,24 lei, însă instanța nu poate admite în totalitate cererea reclamantei, motivat de faptul că, suma de 651,17 lei, reprezintă o datorie mai veche perioadei solicitate. Instanța nu poate acorda mai mult decât s-a cerut. Pentru perioada februarie 2012 - iunie 2013, conform listelor de plată debitul neachitat de către pârât este de 4050,09 lei.

În ceea ce privește capătul de cerere privitor la penalitățile de întârziere, instanța reține că art. 49 din Legea nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, intrată în vigoare în august 2007, prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În prezenta cauză, instanța reține că pentru perioada aferentă penalităților solicitate s-a aplicat o penalitate de 0,2% pe zi de întârziere, procentul de penalizare fiind stabilit prin Hotărârile nr. 48/23.03.2011, nr. 386/09.04.2012 și nr. 296/25.03.2013 ale Adunării Generale a Asociației de proprietari.

Din listele de plată depuse la dosar coroborate cu modul de calcul al penalităților, rezultă că, pentru perioada februarie 2012 - iunie 2013, cu titlu de penalități de întârziere, pârâtul datorează reclamantei suma de 1712,91 lei.

În consecință, instanța urmează să admită în parte acțiunea să oblige pe pârâtul să plătească reclamantei suma de 4050,09 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada februarie 2012 – iunie 2013 și suma de 1712,91 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2012 – iunie 2013.

Cu privire la cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată instanța reține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă potrivit cărora partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cererea părții adverse, la plata cheltuielilor de judecată, fiind necesară atașarea dovezilor aferente acestor cheltuieli.

În cauză, nu a fost dovedită efectuarea de cheltuielile de judecată, motiv pentru care, instanța urmează să respingă cererea reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA, cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâtul A. Ș., domiciliat în Iași, ., ., ..

Obligă pârâtul A. Ș. să plătească reclamantei ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI PT 7 SOCOLA suma de 4050,09 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere restante pentru perioada februarie 2012 – iunie 2013 și suma de 1712,91 lei, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei februarie 2012 – iunie 2013.

Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. În situația în care se formulează cerere de apel, aceasta va fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțata în ședința publică din 26 martie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

4Ex./05.05.2014

Red./Tehnored. M.N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 4468/2014. Judecătoria IAŞI