Pretenţii. Sentința nr. 739/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 739/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 6252/245/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Z. – L. M. - O.
GREFIER - C. D. C.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 739/2014
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul P. G. în contradictoriu cu pârâtul D. I., având ca obiect „pretenții restituire împrumut”.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședință publică din data de 07.01.2014, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 14.01.2014, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 22.01.2014, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra acțiunii civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. _ din 20.02.2013 reclamantul P. G. l-a chemat în judecată pe pârâtul D. I., pentru ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța să îl oblige pe aceasta din urmă să îi restituie suma de 6700 lei, reprezentând împrumut scadent și neachitat, precum și plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost legal inițial timbrată cu 100 taxă judiciară de timbru.
În motivarea în fapt a acțiunii reclamantul arată că a împrumutat pârâtului la data de 22.03.2010 suma de 500 lei și în luna octombrie 2010 suma de 1700 lei. La data de 15.06.2011 pârâtul s-a angajat în scris să-i restituie asuma datorată în perioada 20-30 iulie 2011, însă nu și-a îndeplinit obligația.
Cererea de chemare în judecată nu este motivată în drept.
În dovedirea acțiunii, reclamantul solicită proba cu înscrisuri, proba testimonială cu martorii P. M. și B. D.. Anexat acesteia, reclamantul depune la dosar, în copie certificată conform cu originalul, înscrisul intitulat „declarație”.
Prin rezoluția privind regularizarea cereri de chemare în judecată din data de 22.03.2013, instanța apus în vedere reclamantului să achite o diferență de taxă e timbru de 413 lei și un timbru judiciar de 3 lei, să indice temeiul de drept al acțiunii și să depună la dosar, duplicat al înscrisului intitulat „declarație”, în vederea comunicării.
Reclamantul depune cerere adițională în data de 03.04.2013, arătând că solicită și obligarea pârâtului la plata unei dobânzi de 10% fără capitalizări, potrivit înscrisului intitulat „declarație”. Reclamantul artă că împrumutul a fost acordat pe o perioadă de 6 luni.
În drept, sunt invocate dispozițiile art. 2158, 2164 alin.1,2, art.2167-2169 N.C.C. și art. 1576, 1584, 1578, 1586 din vechiul cod civil și art. 453 N.C.P.C. Anexat precizărilor, se depune chitanța prin care se face dovada plății taxei de timbru în cuantum de 413 lei și timbru judiciar de 3 lei.
Pârâtul nu formulează și nu depune la dosar întâmpinare în termenul legal acordat.
La primul termenul acordat în cauză la data de 12.11.2013, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor.
Declarația martorului P. C., audiat în cauză la termenul din 07.01.2014, este atașată la dosarul cauzei.
Pârâtul, deși legal citat, nu se prezintă la judecata cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 22.03.2010, pârâtul D. I. a împrumutat de la reclamantul P. G. suma de 5000 lei, fără a încheia în acest sens un act scris. De asemenea, în perioada 15.10.2010 – 15.11.2010, pârâtul a mai împrumutat de la același reclamant încă 1700 lei, fără încheierea unui contract în acest sens. La data de 15.06.2011, pârâtul recunoaște înscris, sub semnătură, obligația de restituire. Înscrisul unilateral menționează, totodată, data scadenței – între 20 și 30 iulie 2011, conținând și o clauză referitoare la „o dobândă de 10% fără capitalizare”. Împrejurările expuse, cu excepția celei privitoare la „dobândă”, sunt confirmate prin declarația martorului P. C., audiat nemijlocit de instanță.
Față de data încheierii contractului de împrumut, respectiv 15.06.2011, instanța arată că, potrivit art. 102 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a noului Cod civil, contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa. Prin urmare, instanța constată că raportul juridic civil dintre părți este guvernat de dispozițiile vechiului Cod civil.
În drept, în raport cu pretenția principală, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 969 alin.1 C.civ. potrivit cu care „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”, fapt care a născut în sarcina pârâtului obligația de restituire a împrumutului prin coroborare cu dispozițiile înscrise în art.1576 C civil: „împrumutul este un contract prin care una din părți dă celeilalte părți oarecare câtime de lucru, cu îndatorire pentru dânsa de a-i restitui tot atâtea lucruri, de aceeași specie și calitate”, art. 1578 cod civil „obligația ce rezultă din un împrumut în bani este întotdeauna pentru aceeași sumă numerică arătată în contract” și art. 1584 C.civ. conform cărora „împrumutatul este dator să restituie lucrurile împrumutate în aceeași cantitate și calitate, și la timpul stipulat”
În consecință, întrucât pârâtul nu și-a îndeplinit obligația sa contractuală de a restitui la scadență suma împrumutată, acest fapt atrage răspunderea sa civilă contractuală, motiv pentru care în baza art.969-970 C.civ. instanța apreciază că pretenția reclamantului privind restituirea sumei de 6700 lei reprezentând împrumut evidențiat în înscrisul intitulat „declarație” din data de 15.06.2011 este fondată, urmând a fi admisă.
În ceea ce privește pretenția constând în obligarea pârâtului la plata „unei dobânzi de 10%”, instanța reține în primul rând caracterul său nedeterminat, în sensul că nu se poate stabili nici cuantumul său și nici intenția părților, în lipsa indicării termenului la care se raportează (zi, lună, an).
Sub aspectul analizat, raportul juridic litigios intră sub incidența reglementări date dobânzii de dispozițiile O.G. nr.9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru operațiile bănești. Clauza fiind nedeterminată, instanța reține că ea nu poate produce efecte juridice întrucât nu se poate verifica incidența dispozițiilor art.5 din O.G. nr.9/2000 potrivit cu care: „In raporturile civile dobânda nu poate depăși dobânda legală cu mai mult de 50% pe an” și, prin urmare, nici a sancțiunii prevăzute de art.9 din același act normativ potrivit căruia: „In raporturile civile obligația de a plati o dobânda mai mare decât cea stabilită în condițiile prezentei ordonanțe este nulă de drept”. Instanța, nu poate, pe de altă parte, să substituie pretenției reclamantului solicitarea de plată a unei dobânzi legale pentru că, în acest mod, s-ar încălca principiul disponibilității părților precum și dispozițiile imperative ale art. 22 alin.5-6 N.C.P.C. Instanța, reține, așadar, că o clauză prin care s-a stabilit plata unei dobânzi, fără a se arăta scadența de la care curge obligația, termenul la care se raportează procentul, precum și suma la care se raportează acest procent, nu poate da naștere unor obligații datorită caracterului său mult prea imprecis, clauza fiind nu doar îndoielnică, dar și insuficient determinată. Prin urmare, această pretenție urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Raportat la dovezile depuse la dosar, reținând caracterul accesoriu al acestei pretenții și soluția ce urmează a fi pronunțată asupra cererii principale, instanța, în temeiul art. 453NCPC, urmează să admită în parte cererea și să oblige pe pârâtul D. I. să plătească reclamantului suma de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru și onorariu parțial avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea civilă având ca obiect restituire împrumut formulată de reclamantul P. G., CNP_1, cu domiciliul în comuna C., ., ., județul Iași în contradictoriu cu pârâtul D. I., CNP_, cu domiciliul activ în ., județul Iași.
Obligă pe pârâtul D. I. să plătească reclamantului suma de 6700 lei reprezentând împrumut nerestituit evidențiat în înscrisul intitulat „declarație” din data de 15.06.2011. Respinge pretenția constând în plata „dobânzii de 10% pe zi”.
Admite în parte cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Obligă pe pârâtul D. I. să plătească reclamantului suma de 900 lei cu acest titlu, reprezentând taxă de timbru și onorariu parțial avocat.
Cu apel în 30 zile de la comunicare. În cazul exercitării căii de atac, cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.01.2014.
Președinte, Grefier,
Z. – L. M. – O. C. D. C.
Pentru grefier aflat în C.O.
semnează grefierul șef al secției civile, L. P.
Red / Tehnored. Z-l M.-O.
.
4 exemplare, 09.07. 2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 773/2014. Judecătoria IAŞI | Pretenţii. Sentința nr. 2150/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|
