Pretenţii. Sentința nr. 9717/2014. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 9717/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-07-2014 în dosarul nr. 40200/245/2013
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 9717/2014
Ședința publică de la 09 Iulie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE C. C.
Grefier C. M. R.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant . pe pârât I. C., pârât I. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 26.06.2014 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței sub numărul_ reclamanta S.C. S. S.A. a chemat în judecată pe pârâtii I. C. si I. E. solicitând să fie obligat acesta la plata sumei de 230, 22lei reprezentând preț și la plata sumei de 54,57 lei reprezentând penalități.
Motivând acțiunea arată reclamanta următoarele aspecte:
A încheiat cu pârâtul contractul numărul_/2005 ce constă în colectarea,transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale privind plata prețului pentru serviciile ce i-au fost prestate acumulând un debit 230, 22lei lei reprezentând contravaloarea facturilor emise în perioada iunie 2011- februarie 2013.
În temeiul art. 5 din contract s-au calculat penalități pentru neachitarea facturilor în cuantum de 54,57 lei.
A depus reclamanta înscrisuri în dovedirea acțiunii.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele aspecte.
În baza contractului numărul_/2005 încheiat cu pârâtul, reclamanta i-a furnizat acestuia serviciile sale ce constau în colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor menajere.
Pentru perioada iunie 2011- februarie 2013, pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor ce i-au fost prestate acumulând un debit de 230, 22lei lei conform facturilor fiscale aflate la dosar.
În temeiul art. 5 din contract pârâtul datorează și penalități în cuantum de 54,57 lei pentru neachitarea facturilor.
Ia act instanta de precizarile reclamantei care arata ca parata si-a achitat întreg debitul,cererea rămânând fără obiect.
Ca urmare instanța va respinge cererea ca ramasă fară obiect.
Văzând și dispozițiile art. 451Cod Proc.Civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca ramasa fara obiect acțiunea comercială formulată de reclamanta S.C. S. S.A. ,cu sediul în Iași.,., în contradictoriu cu pârâtii I. C. si I. E..,cu domiciliul în Iași, . B8scA .> Obligă pârâtul să-i plătească reclamantei suma suma de 23 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, calea de atac urmand a fi depusa la Judecatoria IASI
Pronunțată în ședință publică,azi, 09 07 2014
PREȘEDINTE, GREFIER,
C.C.
Pentru grefierul aflat în C.O.
semnează d-na grefier B. R. desemnată cu îndeplinirea atribuțiilor specifice Grefierului-Șef al Secției Civile
Red. C.C./Tehnored. L.C.
5 ex/13.08.2014
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8898/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI → |
|---|








