Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 34320/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința din Camera de Consiliu

de la 16 Decembrie 2014

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. B.

Grefier A. M.

SENTINȚA Nr._/2014

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant . și pe pârât N. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din Camera de Consiliu au lipsit părțile.

Cererea de soluționează fără citarea părților

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că prezenta cauză este la primul termen de judecată, după care.

Instanța procedează cu prioritate la verificarea competenței în baza dispozițiilor art. 131 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă și art 1027 C.p.c si constată că este competentă material, general și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Având in vedere probele solicitate de reclamantă prin cererea de chemare in judecată adresată instanței, constată că sunt utile și pertinente cauzei și față de dispozițiilor art. 255 alin.1 Noul Cod de Procedură Civilă, le apreciază ca admisibile, motiv pentru care, in baza art 258 C.p.c urmează a le încuviința apreciindu-le utile, pertinente și concludente cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare, în temeiul dispozițiilor art. 392 Noul Cod de Procedură Civilă, declară dezbaterile deschise și in temeiul art. 394 C.p.c declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâta N. A., pronunțarea, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, a unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată la plata sumei de 1209,3 lei cu titlu de clauză penală. S-au solicitat și cheltuieli de judecată.

În acest scop, a depus formularul la care face referire art. 1028 alin.1 și 2 C.pr.civ., pentru declanșarea procedurii privind cererile de valoare redusă.

În fapt, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de prestare a serviciilor de comunicații electronice nr._/03.11.2012 prin care s-a convenit ca pârâta să beneficieze de serviciile specificate în contract în schimbul plății tarifelor agreate. Pârâta datorează contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate de reclamantă, conform prevederilor din procesul-verbal de predare-primire încheiat la 03.11.2012, respectiv, conform clauzelor penale prevăzute, pentru telefonul mobil și pentru cartela S. aferentă acestuia.

În drept, s-au invocat prevederile Titlului X (art. 1025 și urm. )N.C.p.c., art. 969 și urm C.civ., art. 1270 N.C.Civ.

Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.

Pârâta, legal citată, nu a depus formularul de răspuns completat și nici nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între reclamantă, în calitate de furnizor, și pârâtă, în calitate de consumator, s-a încheiat contractul de prestare a serviciilor de comunicații electronice nr._/03.11.2012 prin care s-a convenit ca aceasta să beneficieze de serviciile specificate în contract în schimbul plății tarifelor agreate. Pârâta datorează contravaloarea echipamentelor predate în custodie și nerecuperate de reclamantă, conform prevederilor din procesul-verbal de predare-primire încheiat la 03.11.2012, respectiv, conform clauzelor penale prevăzute, pentru telefonul mobil și pentru cartela S. aferentă acestuia.

Potrivit art. 1025 N. C. p. c. procedura cu privire la cererile de valoare redusă se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua în calcul dobânzile, cheltuielile de judecată și alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței. Această condiție este îndeplinită în speță, iar cererea formulată nu se încadrează între cele pentru care N.C.p.c. a interzis aplicarea procedurii speciale a cererii cu valoare redusă, potrivit art. 1025 alin. 2 și 3.

Întrucât pârâta nu a probat că ar fi restituit echipamentele predate în custodie, respectiv telefonul mobil și cartela S. în baza art. 1270 N.C.Civ va fi obligată să plătească reclamantei suma de 1209,3 lei cu titlu de clauză penală

În baza art. 1031 N.C.p.c., întrucât pârâta a căzut în pretenții, va fi obligată să plătească reclamantei suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta ..A., cu sediul procesual ales în Iași, .. 63 în contradictoriu cu pârâta N. A., domiciliată în Iași, .. 34, .,..

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1209,3 lei reprezentând c/v clauzei penale din contractul încheiat de către părți și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Cu apel (care se depune la judecătoria Iași) în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.12.2014.

Președinte, Grefier,

B. M. M. A.

Red/tehnored. M.B.

05.02.2015 4ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria IAŞI