Validare poprire. Sentința nr. 5310/2014. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5310/2014 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 1902/245/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5310/2014

Ședința publică de la 09 Aprilie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE T. G.

Grefier M. C. M.

Pe rol se află judecarea cauzei privind pe creditor M. T. SRL și pe debitor E. L. SRLPRIN ADMINISTRATOR PROVIZORIU M."S IPURL, terț poprit ., având ca obiect validare poprire .

La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine de pe lista de ședință, se constată lipsa părților.

Instanța față de lipsa părților pentru a respecta dreptul la apărare al acestora, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței de judecată faptul că procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile litigante ,după care,

În temeiul dispozițiilor art. 167 Vechiul Cod de Procedură Civilă încuviințează pentru ambele părți, proba cu înscrisurile, depuse la dosarul cauzei.

Instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri în completare,declară dezbaterile închise și reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de validare poprire, reține:

Prin cererea înregistrată la data de 21.01.2014, sub numărul_, creditorul . a chemat în judecată debitorul poprit . și terțul poprit . solicitând validarea popririi pentru suma de_, 34 lei, poprire înființată prin adresa de poprire nr. 476/06.12.2013.

Argumentele creditorului:

Prin sentința civilă nr._/01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ . a fost obligat să achite creditoarei suma de_, 36 lei și penalități de întârziere de 0, 1% pe zi de întârziere, calculate de la scadență și până la data plății efective a debitului.

În temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă mai sus-menționată, creditorul a demarat procedurile de executare silită, fiind înființată poprirea pentru sumele pe care terțul poprit le datorează debitorului poprit.

La dosarul cauzei creditorul a depus înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată.

Din dispoziția instanței a fost depus, în copie, dosarul de executare nr. 476/2012, înregistrat pe rolul B. P. S. S..

Din verificările efectuate din oficiu de instanță (f. 20) a rezultat că debitorul . se află sub incidența legii 85/2006, pentru acesta fiind desemnat administrator judiciar provizoriu la data de 18.06.2013.

Instanța a dispus citarea debitorului poprit prin administratorul judiciar desemnat.

A fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 02.11.2012 creditorul s-a adresat B. P. S. S.. în vederea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr._/01.06.2012, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, fiind constituit dosarul de executare nr. 476/2012.

Deși la data de 11.11.2013 BCR SA a comunicat executorului judecătoresc faptul că debitorul . se află sub incidența legii 85/2006 (f. 61), la data de 06.12.2013, cu ignorarea prevederilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit cu care, de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepția acțiunilor exercitate în cadrul unui proces penal, executorul judecătoresc emite adresa de înființare a popririi nr. 476/2012 și o comunică terțului poprit ..

După deschiderea procedurii de insolvență, creanțele pe care creditorul le deține împotriva debitorului se pot valorifica numai în cadrul procedurii speciale colective prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Executarea silită prin poprire este o măsură de executare îndreptată împotriva debitorului, chiar dacă se afirmă că este vorba despre o executare indirectă.

În procedura specială colectivă nu se achită numai datoriile debitorului aflat în insolvență, ci, în aceeași măsură, se realizează și valorificarea creanțelor pe care debitorul le are împotriva propriilor debitori, nemaifiind posibilă valorificarea mecanismului popririi fără a fi prejudiciați ceilalți creditori care s-au înscris la masa credală și care își valorifică legal creanțele în cadrul procedurii colective.

Întrucât măsura popririi a fost dispusă ulterior deschiderii procedurii de insolvență asupra debitorului poprit și, mai mult decât atât, după ce executorul judecătoresc a fost informat cu privire la acest aspect (f. 61), instanța apreciază că poprirea a fost instituită nelegal, urmând a respinge cererea de validare a popririi și a dispune desființarea popririi înființate prin adresa nr. 476/06.12.2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de validare a popririi formulată de creditorul ., cu sediul ales la . SRL, din București, Preciziei Business Center, bld. PReciziei, nr. 1, ., în contradictoriu cu debitorul poprit ., cu sediul în Iași, ., ., jud. Iași, societate aflată în insolvență, prin administrator judiciar MARKA’ S IPURL, cu sediul în Iași, Bld. N. I., nr. 1B, ., . și cu terțul poprit ., cu sediul în Iași, ., ., jud. Iași.

Desființează poprirea.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 09.04.2014.

Președinte, Grefier,

RED.G.T./TEH .G.T.

4ex/08.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 5310/2014. Judecătoria IAŞI