Acţiune în constatare. Hotărâre din 14-10-2015, Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11555/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 14 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. C. și N. O. - L. și pe pârâta R. B. S.A., având ca obiect obligație de a face constatare nulitate absolută clauză;.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 21 Septembrie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07 Octombrie 2015 și ulterior pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de sub nr._, reclamanții N. C. și N. O. L. au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța în contradictoriu cu pârâta S.C. Raiffeisen B. S.A. să constate nulitatea absolută a clauzei prevăzute la art. 3.7 și art. 4.1 din contractul de credit nr. RFI_ din data de 26.10.2007, să dispună obligarea pârâtei la eliminarea acestor clauze din contract, să constate că reclamanții au achitat, până la data formulării acțiunii, suma de 67,60 CHF reprezentând comision de administrare în baza unei clauze lovite de nulitate absolută și ca atare să constate că această plată este nedatorată (pentru ratele de credit 1-54), să dispună restituirea sumei de 67,60 CHF și eliminarea acestei clauze din contract. Reclamanții au mai solicitat instanței să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu Ia momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a francului elvețian de Ia data încheierii contractului pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului. Reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la restituirea sumelor de bani (actualizate cu rata inflației și cu aplicarea dobânzii legale) percepute și încasate de la data acordării creditului și până în prezent reprezentând diferența de curs valutar între valoarea CHF la momentul acordării creditului și suma achitată efectiv la fiecare scadență, respectiv la suma de 36,386.0510 lei calculată de la data de 26.10.2007, data acordării creditului și până la data de 21.04.2015, data sesizării instanței, urmând ca această sumă să fie actualizată și calculată până la data rămânerii definitive a hotărârii.
În motivare, reclamanții au arătat că, la data semnării contractului de credit, clauzele acestuia erau deja consemnate pe formulare tipizate, condițiile de acordare a împrumutului fiind impuse solicitanților, și nu negociate. Prin maniera în care aceste clauze au fost impuse reclamanților, dar și prin sarcinile deosebit de oneroase ce decurg din semnarea acestui contract de credit, clauzele contestate prin prezenta cerere de chemare în judecată reprezintă clauze abuzive, în sensul dispozițiilor Legii nr. 193/2000 si a Directivei nr. 93/13/CEE a Consiliului din 05 aprilie 1993. Fiind vorba de cauze de nulitate absolută, termenul general de 3 ani se calculează cu începere de la data constatării caracterului abuziv al clauze și nu de la data plății.
Reclamanții au mai susținut că niciuna din prevederile contractuale contestate nu a fost negociată direct cu consumatorii, în sensul dispozițiilor art. 1 alin.3, art. 4 alin.1, art. 4 alin.2, art. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.
Au arătat că, potrivit art. 3.7 din contractul de credit nr. RFI_ din data de 26.10.2007: " (...) împrumutatul datorează Băncii un comision de administrare de 0.23% (.„)". Rata lunară a comisionului de risc este foarte ridicată, tinde spre rata lunară a creditului și a dobânzii aferente acestei rate, în condițiile în care în favoarea băncii s-a constituit deja o ipoteca de rang I. Nu se poate susține nici împrejurarea că acest risc solicitat a fi acoperit de bancă reprezintă acoperirea unui eventual prejudiciu datorat modificării valorii de referința a monedei de acordare a creditului, odată pentru că acesta se achită în franci elvețieni, adică în moneda în care a fost aprobat, pe de altă parte pentru că rata francului elvețian s-a dublat de la momentul contractării creditelor și până în prezent. Contrar oricărei practici bancare și mai apropiată de practicile cămătărești, se percepe o garanție dublă fără a justifica nevoia suplimentară de garantare a sumei împrumutate față de garanțiile imobiliare deja constituite.
S –a mai susținut că în convențiile încheiate, între părți s-a stabilit o dobândă majorată de 7,5 puncte procentuale pentru fiecare zi de întârziere aplicată la debitul neachitat, clauză care ar fi stabilit într-un mod rezonabil prejudiciul suferit de Banca, prin neachitarea ratelor la termen, însă această clauză este dublată de aplicarea comisionului de risc din contract care este mult mai oneros pentru împrumutați. Nerespectarea dispozițiilor imperative, de ordine publică, ale art. 4 din Legea nr. 193/2000, atrage nulitatea absolută a clauzelor care reglementează comisionul de risc ce nu poate fi apreciat ca rezonabil în raport cu eventualul prejudiciu cauzat Având în vedere că legea a fost adoptată pentru a transpune în dreptul intern Directiva Consiliului European nr. 93/13/5.04.1993 privind clauzele abuzive în contractele cu consumatorii, iar România și-a asumat obligația transpunerii și aplicării efective, în raporturile interindividuale, a legislației comunitare, numai o interpretare care să asigure eficacitatea reală a prohibiției stipulării unor clauze abuzive în contractele încheiate între comercianți și consumatori poate asigura atingerea scopului urmărit de legiuitor, aceea de a descuraja stipularea unor clauze dezavantajoase pentru consumatori, în cuprinsul unor condiții generale impuse acestora. Clauzele cuprinse în aceste contracte au caracter abuziv, sistemul de protecție introdus prin directivă pornind de la premisa potrivit căreia consumatorul se află, din punctul de vedere al echilibrului contractual și al forței de a negocia, într-o poziție dezavantajoasă față de comerciant și deține un nivel mai scăzut de cunoștințe față de acesta, ceea ce duce la acceptarea unor clauze prestabilite de comerciant, fără posibilitatea de a influența conținutul acestora.
În ce privește condiția lipsei negocierii directe a clauzelor, opțiunea împrumutatului de a încheia sau nu contractul cu reclamanții nu înlătură în niciun fel realitatea că, în măsura în care dorește să beneficieze de împrumutul acordat, trebuie să accepte în . acesta, încheind astfel un contract de adeziune, fără posibilitatea reală de a negocia vreo clauză. De aceea, declarația contractuală a reclamantului în sensul că a luat la cunoștință de condițiile generale ale prestatorului nu înlătură nici aplicabilitatea art. 4 din Legea nr. 193/2000 și nici caracterul abuziv al clauzei, motivat în considerentele anterioare.
Reclamanții au învederat că au achitat, până la această dată, comisionul de administrare aferent ratelor de credit nr. 1-54 în sumă totală de 67,60 CHF, valoare cu care pârâta s-a îmbogățit fără justă cauză, în temeiul unei clauze abuzive.
Referitor la cererea de stabilizare (înghețare) a cursului de schimb CHF – L. la momentul semnării contractelor, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului, reclamanții au arătat că la momentul acordării împrumutului, creditul în franci elvețieni era un produs nou pe piață. În lipsa unor informații corespunzătoare cu privire Ia moneda în care reclamanții au contractat împrumuturile, respectiv cu privire la istoricul evoluției francului elvețian și riscurile generate de variațiile cursului de schimb valutar, au fost obligați să returneze sumele împrumutate la termenele și în cuantumurile menționate în contract, având ca premisă cursul de schimb valutar CHF - leu din perioada respectivă. Ulterior, pe parcursul derulării contractului, francul elvețian s-a apreciat într-un mod galopant, astfel că, raportat la moneda națională, valoarea acestuia s-a dublat, cursul de schimb depășind valoarea de 4,5 lei/CHF în luna ianuarie 2015 (pe parcursul derulării contractului de credit, valoarea CHF a variat de la 2,0032 lei la data de 26.10.2007, la 3,8173 lei la data de 20.07.2012, ajungând până la 4,5817 lei la data de 23.01.2015), cu repercusiuni grave asupra împrumutaților, în ceea ce privește posibilitatea de îndeplinire a obligațiilor de plată a ratelor lunare, cu riscul de a fi puși în imposibilitatea de executare a contractului încheiat. Raportat la aceste aspecte consideră că s-a produs o schimbare fundamentală a condițiilor de contractare, astfel că în prezent sunt obligați la prestații vădit disproporționate față de cele în considerarea cărora și-au manifestat voința de a contracta.
Clauza prevăzută la art. 4.1 din Contractul de credit ("Orice plată efectuată de Împrumutat/Codebitor în baza prezentului Contract se va face în moneda în care a fost acordat creditul) este o clauză abuzivă întrucât prin stabilirea riscului valutar exclusiv în sarcina împrumutaților, s-a realizat un dezechilibru major în relația dintre părți — toate consecințele negative ale variației cursului urmând a fi suportate de patrimoniul consumatorului, ducându-l la ruină, în timp ce banca este scutită total de aceste consecințe negative.
Conform art.6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.
Prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, cu modificările ulterioare, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive. De altfel, prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Reclamanții au invocat jurisprudența C.J.U.E. în materia protecției consumatorului (cauza Oceano Grupo Editorial SA. versus Rocio Murciano Quintero - C-240/98, cauza Kasler contra OTP Ungaria, cauza C- 484/08, Caja de Ahorros Y Moțe de Piedad de Madrid, cauza Salvat Editores SA v Jose M.Sanchez Alcon Prades, C 241 /98) și au susținut că art. 5.1 din contractul de credit, care prevede obligația de rambursare a ratelor lunare în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutați, nu a fost negociată direct cu reclamanții care consideră că banca nu a acționat cu bună - credință, aceasta având obligația de a explica riscurile clienților, de a le pune la dispoziție informațiile necesare, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a evalua consecințele economice ale contractării creditelor. Omisiunea băncii de a-i informa asupra riscului de hiper-valorizare a monedei de referință este o încălcare a obligației de consiliere, sever sancționată în dreptul european și național. O astfel de omisiune, precum și acțiunea prin care creditul în franci elvețieni era prezentat nu doar ca o alternativă mai bună la creditul în lei și la cel în euro, ci și ca un produs sigur pe care merită să îl cumperi chiar dincolo de limitele normale ale îndatorării, constituie practici comerciale înșelătoare.
Sub aspectul practicii instanțelor naționale ale altor state membre UE, reclamanții au subliniat că autoritățile și instanțele din Franța au calificat, încă din 2011, ca fiind produse financiare toxice toate creditele în franci elvețieni contractate de populație sau de autoritățile administrației locale, iar instanțele din țări ca Ungaria, Bulgaria sau Croația au dispus înghețarea cursului de schimb CHF și denominarea în monedă națională a creditelor. Ca atare, în speța de față și prin raportare la situația creditului angajat de către debitor, se impune aplicarea aceleiași soluții, având în vedere că Dreptul Uniunii Europene este aplicabil.
Prin cererea de chemare în judecată s-a arătat că banca și-a rezervat dreptul de a percepe restituirea împrumutului în moneda CHF de la data efectuării plății, cunoscând poziția pe piață a monedei CHF sau cel puțin având suficiente date pentru a prevedea, din perspectiva sa de profesionist, evoluția cursului de schimb, fără să avertizeze în vreun fel pe reclamanți și fără a le aduce la cunoștință date esențiale despre evoluția iminentă a CHF pe piața valutară. O astfel de clauză a fost introdusă pentru protecția exclusivă a drepturilor băncii de supunere a acesteia la riscul valutar. Prin clauzele de risc valutar s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului.
Reclamanții au apreciat că în aprecierea echilibrului/dezechilibrului contractual trebuie să se aibă în vedere criteriul echivalenței prestațiilor, fapt ce presupune existența unei proporționalități între drepturile și obligațiile asumate de către părți, ori clauza de risc valutar, care incumbă în mod exclusiv consumatorilor, denaturează raportul juridic obligațional prin îngreunară excesivă a situației consumatorului și conferirea băncii unui avantaj economic vădit disproporționat. De asemenea, în considerarea unei clauze ca fiind abuzive, trebuie să se ia în calcul și aptitudinea de a îndrepta conținutul contractului în favoarea părții care a impus clauza, riscul valutar materializându-se în obținerea de către bancă a unui câștig injust în detrimentul consumatorului, contrar principiului echității și bunei-credințe, principii ce trebuie să guverneze relațiile contractuale. Atât suma împrumutată (capitalul), cât și dobânda și comisioanele percepute pentru credit sunt plătite de asemenea, în franci elvețieni la cursul de schimb din momentul plății, determinând astfel, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elvețian, un dezechilibru major între drepturile și obligațiile asumate de către părți, respectiv creșterea nejustificată a beneficiilor băncii, în dauna consumatorilor, cu toate consecințele negative asupra posibilității de respectare a obligațiile contractuale.
Reclamanții au susținut că instanța urmează să aprecieze că, în anul 2007 și anterior semnării contractului, cursul valutar al francului elvețian era de mult timp unul stabil, acest aspect determinând de altfel împrumutătorul să încheie contractul de împrumut în această monedă. Stabilitatea cursului de schimb se reflectă și în valoarea relativ mică a dobânzii pentru acest tip de împrumut, ceea ce făcea și mai atractiv împrumutul pentru reclamant. Reclamanții, ca și consumatori medii și normal informați, nu aveau cum să prevadă o modificare dramatică a cursului de schimb valutar pentru francul elvețian. Banca, având informații mult mai multe de pe piața interbancară, a inserat ca și mod de protecție a sa clauza în litigiu de Ia art. 5.1. din contract privind moneda în care urmează a fi restituit împrumutul. Se constată astfel că în contractul de credit nu se indică în mod transparent motivele și particularitățile mecanismului de schimb al monedei străine pentru ca relația dintre acest mecanism și cel prevăzut cu alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să prevadă, pe baza unor criterii inteligibile și clare, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea ce îl privește, neputând să prevadă costul total al împrumutului său.
Având în vedere prevederile art. 966-970 cod civil din 1864 în vigoare la momentul încheierii contractelor dintre părți, din interpretarea cărora rezultă că părțile trebuie să acționeze cu bună - credință atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligație, distribuția între părți a pierderilor și beneficiilor rezultate ca urmare a creșterii valorii CHF față de moneda națională, apare ca o soluție justă și echitabilă. Obligațiile părților trebuie să se întemeieze pe o cauză licită și morală, conform dispozițiilor art. 968 din Codul Civil.
Întrucât s-au schimbat condițiile de contractare avute în vedere de părți la momentul încheierii contractului și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns sa fie altele decât cele cu privire la care părțile au convenit, se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care a fost aplicată în jurisprudență. Prin . Noului Cod civil, teoria impreviziunii este reglementată legal, reglementare care nu constituie altceva decât o transpunere legislativă a soluțiilor conturate în practica judiciară. În condițiile în care noua reglementare consacră pe plan legislativ soluțiile date în jurisprudență, în considerarea imperativului de a avea o practică judiciară previzibilă, se poate face aplicarea teoriei impreviziunii și în cauza de față, fără a se putea susține că s-ar putea aplica retroactiv dispozițiile noului Cod Civil. Întrucât s-au schimbat împrejurările avute în vedere de părți la momentul încheierii contractelor și, pe cale de consecință, efectele actului juridic au ajuns să fie altele decât cele pe care părțile au înțeles să le stabilească, reclamanții consideră că se impune revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii care odată cu . Noului Cod Civil beneficiază de o reglementare cu caracter general, reglementare care constituie o transpunere legislativă a soluțiilor conturate anterior în practică.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 194 și următoarele Cod procedură civilă, art. 969, art.970, art.978, art.1077-art.1079 Cod civil vechi, ale Legii nr. 193/2000, ale Directivei Consiliului 93/13/CEE, ale art.75 și art.76 din Legea nr.296/2004 privind Codul Consumului, ale Normei BNR nr. 17/2003, ale art.3 alin.1 din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, O.U.G. 50/2010, 0.U.G. nr. 21/1992.
În susținerea cererii, reclamanții au depus, în copie certificată, contractul de credit nr. RFI_ din 26.10.2007, extrase de cont.
Pârâta Raiffeisen B. S.A. A formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, excepția lipsei interesului legitim al reclamanților în promovarea capătului de cerere privind stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-L. la momentul semnării contractului de credit, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare, pârâta a arătat că analiza oportunității/justeței prețului contractului de credit nu este permisă de legislația specială incidentă în materia protecției consumatorului. Nici dispozițiile comunitare și nici legislația națională nu permit instanței ingerințe în determinarea prețului contractului, cu atât mai mult nu lasă acest lucru la discreția expertului judiciar. Prețul unui contract este principalul element analizat de către cel ce contractează, fiind, deci, un element ce excede sferei în care este competentă instanța judecătorească să intervină, în sensul de a modifica elementele agreate de părți.
Pârâta a invocat prevederile art. 4 alin.6 din Legea nr. 193/2000 și art. 4 alin.2 din Directiva nr. 93/13/CEE, potrivit cărora evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu serviciile și produsele oferite în schimb pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Totodată, potrivit art. 3 lit. g din Directiva 2008/48/CE din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori conform căruia costul total al creditului pentru consumatori înseamnă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alte costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit. Înalta Curte de Casație si Justiție a dat putere de lucru judecat tezei juridice mai sus enunțate statuând într-una din deciziile sale (Decizia nr. 4685/27.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ *) următoarele: clauzele privitoare la comisioane și dobânzi sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor, potrivit normelor de drept naționale și comunitare sus citate, nu poate privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației în raport de serviciul furnizat, singura condiție fiind aceea că aceste clauze să fie clar și inteligibil exprimate. Prin urmare, fiind elemente ce țin de prețul contractului, clauzele contractuale referitoare la dobândă și comisioane sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art.1 alin. 3 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți si consumatori. Singura condiție impusă de lege în acest sens este aceea ca respectivele clauze să fi fost redactate într-un limbaj ușor inteligibil. Așadar, instanța de fond, înainte de analizarea aspectelor legate de negociere, trebuie să stabilească dacă clauzele contractuale au fost exprimate într-un limbaj ușor si inteligibil, sub aspectul clarității ș¡ inteligibilității.
Pârâta a mai susținut că toate clauzele sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât reclamanților, în calitate de consumatori, nu le-a fost ascunsă inserarea lor în cuprinsul convenției. Pârâta a invocat jurisprudența CJUE (C-618/10 Banco Espaniol de Credito SA vs Joaquin Calderon Camino, C-453/10 J. Perenîcova și Vladislav Perenic versus ., cauza Kasler vs. OTP). Pârâta a subliniat faptul că reclamanții nu pot obține concursul forței coercitive a instanței pentru a obține revizuirea prețului contractului, preț care nu poate fi determinat în mod arbitrar de un terț, inclusiv instanța.
Prin întâmpinare s-a solicitat a se avea în vedere principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 din Codul civil din 1864.
Astfel, potrivit art. 3.7 din contractul de credit se prevede că activitatea pentru care este perceput comisionul de administrare, respectiv "monitorizarea de către banca a utilizării/rambursării creditului, precum și a "îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit..." Formula de calcul a comisionului: 0,23% calculat prin aplicarea procentului la soldul creditului și - scadența acestuia (în primul contract - anual, în al doilea - lunar) și este inclus în graficul de rambursare. Exprimarea cu privire la determinarea comisionului de administrare este clară, fără echivoc și pe înțelesul consumatorului mediu, cum ar fi "monitorizarea utilizării creditului", "monitorizarea rambursării creditului" și monitorizarea "îndeplinirii obligațiilor asumate de client în baza contractului de credit", niciuna dintre aceste expresii nefiind formulări abstracte, care să nu aibă corespondent în realitate și în contractul de credit. Așadar, obiectul contractului îl reprezintă bunuri fungibile (suma împrumutată fiind de 114.464 CHF) și consumptibile, împrumutatul devine proprietar al acestor bunuri și suportă riscurile (art.1577 vechiul Cod civil), iar principala obligație a împrumutatului este de restituire la scadență a bunurilor de același gen, în aceeași calitate și cantitate (art. 1584 vechiul Cod civil), indiferent de eventuala sporire/scădere a valorii lucrurilor împrumutate între momentul încheierii contractului și acela al plății.
A mai arătat pârâta că percepe comisionul de administrare credit ca fiind costul unui serviciu realizat de bancă, a unei operațiuni prestate, nefiind vorba despre "comision de risc", dobândă sau garanție contractuală. Trebuie făcută distincție între comisionul de administrare pe care banca îl încasează pentru serviciile prestate și comisionul de risc credit, care nu a fost stipulat în contract și care privește riscul de credit astfel cum este definit de art.3 alin.1 lit. g din Norma BNR 17/2003 (riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconízate ca urmare a neîndeplinirii de catre clienți a obligațiilor constând în rambursarea creditului și a costurilor aferente acestuia. Riscul de credit este asumat în urma analizei económico-financiare a solicitantului de credit și a solidarității garanțiilor reale sau personale. Principala activitate pe care o are banca, în momentul și ulterior acordării unui credit, este aceea de a administra posibilele riscuri pe care le-ar putea întâlni până la recuperarea sumelor acordate). Rațiunea comisionului de administrare nu are legătură cu nicio pierdere a băncii, nefiind vorba despre comision de risc, ci are legătură cu o . activități desfășurate de bancă (monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului). Din interpretarea gramaticală a clauzei rezultă foarte clar faptul că activitatea de monitorizare se desfășoară pe toata durata creditului, de la verificarea condițiilor de utilizare a acestuia și până la gestionarea modului de rambursare a împrumutului și a îndeplinirii de către împrumutat și codebitor a "oricăror alte obligații asumate" de aceștia în legătură cu împrumutul prin contractul de credit. Din lecturarea textului se observă că această din urmă sintagma are în vedere monitorizarea de către bancă a oricăror altor obligații contractuale asumate de împrumutat și monitorizarea tuturor obligațiilor împrumutatului; în acest context este evident că reclamanții au avut posibilitatea să înțeleagă care sunt activitățile desfășurate de Banca pe durata derulării creditului pentru care se datorează comisionul de administrare. Comisionul de administrare credit, precizat în contractul de credit, a fost de comun acord agreat de către părțile din contract și este datorat pentru activitatea de monitorizare a creditelor, inclusiv pentru îndeplinirea obligației legale (impusă de Regulamentul nr. 4/2004 al Băncii Naționale a României - B.N.R.) de raportare periodică a informațiilor pozitive/negative la Centrala Riscurilor Bancare, gestionată de B.N.R.). Administrarea presupune pe lângă monitorizarea creditului și alte activități din partea băncii privind gestionarea dosarului de credit (calcul, dobânzi, procesare tranzacții, verificarea periodică a respectării de către client a obligațiilor asumate, a achitării obligațiilor, verificarea periodică a garanțiilor imobiliare, inclusiv măsuri care se impun în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate din partea clientului, etc.). Legislația în vigoare la data încheierii contractului de credit lăsa libertatea băncii de a percepe un comision de administrare a creditului, cu titlu de cost pentru creditul acordat, fără a impune reguli care să limiteze modul de calcul și cuantumul acestui tip de cost. Nu se poate susține caracterul abuziv al clauzei contractuale care reglementează comisionul de administrare credit în condițiile în care însuși legiuitorul confirmă existența acestui comision prin art. 36 alin. 3 din O.U.G. nr. 50/2010, act normativ prin care a fost transpusă în legislația națională Directiva 2008/48/CEE privind contractele de credit pentru consumatori. Indirect, prin constatarea caracterului abuziv al comisionului de administrare, care este prevăzut de lege, ar însemna ca instanța de judecată să aprecieze ca fiind abuzivă o normă de drept, ceea ce este inadmisibil.
Pârâta a subliniat că reclamanții nu dovedesc îndeplinirea cumulativă a celor trei condiții cerute de art.4 din Legea nr. 193/2000 pentru a fi declarată abuzivă clauza contestată: clauza să nu fi fost negociată direct cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei credințe; prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul consumatorului. Dispozițiile Legii nr. 193/2000 nu interzic comercianților utilizarea clauzelor preformulate și nici nu obligă la negocierea unor astfel de clauze, ci doar impun ca redactarea acestora să nu creeze dezechilibre semnificative între drepturile și obligațiile părților. Reclamanții nu au probat refuzul băncii de a negocia clauzele contestate și nici reaua-credință a acesteia. Totodată, nu a fost probat dezechilibrul financiar între prestații.
Cu privire la obligația de informare a consumatorului, aceasta nu vizează informațiile accesibile acestuia, cum este cazul evoluției cursului valutar. Consumatorii au cunoscut avertismentele cu privire la posibilitatea producerii unui risc valutar important în cazul produsului de creditare în CHF. Pentru a exista o nerespectare a obligației de informare ar trebui să existe informații accesibile consumatorului și informații neaccesibile acestuia prin mijloace obișnuite, informații necesare pentru a exista un consimțământ avizat al consumatorului la data contractării. Astfel, la data contractării, reclamanții cunoșteau, atât informația privind caracteristica monedei naționale de a varia fata de monedele străine (inclusiv CHF) și riscul valutar aferent acestei variații - informații de notorietate cât și informația privind posibilitatea producerii acestui risc într-o măsură care să determine un cost mai mare pentru creditul în CHF - cel contractat - comparativ cu un credit în aceeași valoare, contractat, însă, în lei. Analize și avertismente cu privire la riscul valutar la creditele în valută în general și în CHF în particular au existat în presă atât în perioada acordării creditelor analizate în cauză, cât și în prezent. Cu alte cuvinte, riscul valutar și probabilitatea acestuia - informație necesară consumatorilor pentru a lua o decizie avizată la cumpărare - era publică și cunoscută tuturor. BNR, analiști financiari de notorietate și înseși băncile au făcut dezbateri publice și au lansat avertismente punctuale clare și explicite cu privire la riscul valutar la creditul în valută în genere și la creditul în CHF în special. Toate aceste informații/avertizări erau cunoscute de împrumutat la data creditului, fiind nu doar publice, dar și vehiculate cu preponderență. În plus, față de aceste informații/avertizări, evoluția privind cursul valutar Euro/L., USD/L., CHF/L. și istoricul acestei evoluții era și este accesibilă oricărei persoane fiind afișată pe site-ul Băncii Naționale a României. Așadar, reclamanții aveau posibilitatea de a afla cu ușurință informații certe, precise cu privire la stabilitatea/ instabilitatea cursului: din istoricul evoluției EURO, CHF și USD din perioada 1999 - 2009 se poate observa că aceste monede au comportat o apreciere consistentă - practic s-au triplat.
A mai arătat pârâta că susținerile reclamanților cu privire la pretinsul caracter abuziv al clauzelor privind efectuarea plăților în moneda creditului și suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar, stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF -L. la valoarea de la data încheierii contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada-contractului, sunt, de asemenea, nefondate. Invocarea Normei BNR 17/2003 nu are relevanță față de acest capăt de cerere, întrucât acest Ordin este abrogat, iar în al doilea rând acesta se referă la riscurile de creditare ca urmare a nerespectării/neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către contrapartidă și nu se referă la riscul valutar care apare ca urmare a fluctuațiilor pe piață. Activitatea de creditare a persoanelor fizice nu se limitează la creditele în lei, aspect care, de altfel, nu necesită vreo motivare aparte, fiind de notorietatea existența unor variate tipuri de produse de creditare. Indiferent de "încălcarea sau nu a vreunui act normativ emis de BNR, nu se poate vorbi in niciun caz de existența unei clauze abuzive din perspectiva acestui tip de legislație. Teoria impreviziunii reglementată de Noul Cod civil nu este aplicabilă raportului juridic în cauza de față, întrucât contractul de credit inițial, cât și actele adiționale au fost încheiate sub imperiul vechiului Cod civil. Singurul argument concret invocat de reclamanți pentru justificarea dezechilibrului contractual îl constituie creșterea francului elvețian, aspect ce nu poate fi considerat "împrejurare imprevizibilă" întrucât reclamanții au solicitat un credit într-o anumită monedă, fiind de notorietate faptul că, cursul de schimb valutar pentru monedele străine nu rămâne fix. De asemenea, simpla afirmație a reclamanților că s-ar fi creat un dezechilibru semnificativ între contraprestațiile părților nu are niciun suport. Evoluția pieței financiare are impact deopotrivă și asupra băncii. Semnificativ este faptul că atât Codul civil din 1864 (art. 1578), cât și noul Cod civil (art. 2164), consacră în materia împrumutului principiul nominalismului, potrivit căruia împrumutatul trebuie să înapoieze suma nominal primită, oricare ar fi variația valorii acesteia. Prin urmare, principiul nominalismului este tradițional în contractele de împrumut. În realitate, în cazul creditelor acordate în valută nu se poate reține prezența niciunei clauze abuzive, pentru că nu banca a instituit printr-o clauză în contract regula nominalismului, ci însuși legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu, deoarece teoria clauzelor abuzive nu înseamnă negarea unor principii sau a unei reguli tradiționale de funcționare ale unor instituții juridice. Chiar dacă în contractul de credit sau în graficul de rambursare figurează o asemenea clauză de risc valutar, aceasta nu este altceva decât reproducerea, preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar C.J.U.E. s-a pronunțat în sensul că nu intră sub incidența evaluării caracterului abuziv decât clauzele din contractele încheiate cu consumatorii, iar nu și dispozițiile legale. În materia creditelor în valută, problema riscului valutar la care este expus consumatorul nu este susceptibilă de a fi soluționată pe calea unor acțiuni întemeiate pe Legea nr. 193/2000.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 205 Cod procedură civilă.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâta a depus, în copie, raportul de constatări efective, cererea de credit pentru persoane fizice.
Reclamanții N. C. și N. O. L. au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor invocate de către pârâtă și au reiterat susținerile din cererea de chemare în judecată.
În ședința publică din 21.09.2015 instanța a respins ca neîntemeiate excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lisei de interes al reclamanților în promovarea prezentei acțiuni.
Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Pârâta S.C. Raiffeisen B. S.A., în calitate de „bancă” și reclamanții N. C., în calitate de împrumutat, și N. O. L., în calitate de codebitor, au încheiat contractul de credit nr. RFI_ din 26.10.2007, pe o durată de 300 luni, având ca obiect suma de 52.633 CHF. Creditul a fost acordat pentru nevoi personale nenominalizate.
Totodată a fost instituit dreptul de ipotecă de prim rang asupra apartamentului nr. 16 situat în Iași, ., ., județul Iași, aflat în proprietatea numiților S. P. și S. R..
Potrivit art. 3.7 din contract, pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar Băncii un comision de administrare de 0,23%, ce se calculează prin aplicarea procentului la soldul creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare. Banca poate renunța la încasarea comisionului de administrare pentru anul de creditare în curs. Decizia Băncii de renunțare la încasarea comisionului va fi comunicată în scris împrumutatului până la data scadentei primei rate de creditare. Banca va analiza anual oportunitatea renunțării la încasarea comisionului de administrare.
Totodată, prin art. 4.1 din contract s-a stabilit că orice plată efectuată de către împrumutat/codebitor în baza contractului se va face în moneda în care a fost acordat creditul.
Aceste clauze au fost contestate de către reclamanți ca având caracter abuziv. Totodată s-a solicitat și stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu Ia momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pentru toată perioada contractului.
Instanța apreciază ca neîntemeiată prezenta acțiune pentru următoarele considerente:
În jurisprudența sa (cauza C‑76/10, Pohotovosť s. r. o. împotriva Iveta Korčkovská, Ordonanța Curții, par. 59), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că analizarea naturii abuzive a unei clauze contractuale inserate în contractele încheiate cu consumatorii se realizează, în raport de momentul încheierii actului, având în vedere și împrejurările care însoțesc încheierea contractului respectiv.
În conformitate cu prevederile ar. 4 alin.1 și 2 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. Totodată, o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume 1) clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator și 2) această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.
Legea nr. 193/2000 prevede însă, și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Mai mult, potrivit art. 4 alin.5 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, republicată, fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
a) Clauza de la art. 3.7 din contractul de credit nr. RFI_ din 26.10.2007 are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de administrare este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă și comisionul de administrare.
Instanța reține așadar că prin art. 3.7 din contract s-a stabilit în sarcina împrumutatului și codebitorului solidar obligația de a achita comisionul de administrare. Acest comision a fost stabilit cu titlu de contraprestație a unor servicii prestate de către împrumutător, și anume monitorizarea de către bancă a utilizării/rambursării creditului și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de către împrumutat prin contractul de credit, destinația acestuia fiind determinată. Clauza privind comisionul de administrare a fost redactată într-un limbaj clar, inteligibil, astfel încât un consumator mediu, normal informat și suficient de atent și de avizat poate să evalueze consecințele economice, potențial semnificative, pentru acesta și, prin urmare, costul total al împrumutului său.
Mai constată instanța că acest comision de administrare reprezintă o componentă a ratei lunare, cunoscută de către împrumutat de la data semnării contractului de credit. Deprecierea ulterioară a monedei naționale în raport de francul elvețian, cu consecințe negative asupra situației economice a împrumutaților, nu poate fi reținută drept cauză de nulitate, motivele de nulitate fiind contemporane cu data semnării contractului ale cărui clauze sunt contestate.
Mai mult, evoluția cursului valutar nu este stabilită de către banca pârâtă, aceasta fiind influențată de factori interni (economici, monetar-financiari, politici, militari) și externi (în principal cererea și oferta de valută), riscul deprecierii sau aprecierii monedei naționale în raport de moneda străină în care a fost contractat împrumutul fiind asumat atât de către împrumutat și codebitor cât și de împrumutător.
Totodată, eventuala exercitare de către bancă a dreptului de renunțare la perceperea comisionului de administrare nu poate crea decât un beneficiu consumatorului fără a-i produce vreun prejudiciu. În situația în care banca nu renunță la acest comision, acesta va fi perceput în forma stabilită și acceptată de către părți la data semnării contractului.
Mai reține instanța că, ulterior încheierii contractului de credit, prin O.U.G. nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, legiuitorul român a prevăzut posibilitatea perceperii de către bancă a unui comision de administrare a creditului. Astfel, potrivit art. 36 alin.3 din actul normativ menționat, comisionul de administrare se percepe pentru monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni de către creditor în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului. În cazul în care acest comision se calculează ca procent, acesta va fi aplicat la soldul curent al creditului.
În consecință, instanța constată că prin art. 3.7 din contract au fost stabilite destinația și modul de calcul al comisionului de administrare, eventuala lipsă de negociere a clauzei amintite și caracterul prestabilit al acesteia nefiind de natură a justifica reținerea caracterului abuziv al acesteia. Totodată, instanța constată că reclamanții nu au probat dezechilibrul semnificativ între drepturile și obligațiile părților, efectele negative ale deprecierii monedei naționale în raport cu francul elvețian asupra situației economice a împrumutaților nefiind o dovadă în acest sens.
b) Instanța nu a reținut caracterul abuziv al clauzei cuprinse în art. 4.1 din contractul de credit nr. RFI_ din 26.10.2007 (potrivit căreia orice plată efectuată de către împrumutat/codebitor în baza contractului se va face în moneda în care a fost acordat creditul), pentru următoarele motive:
Este de necontestat faptul că ambele părți au cunoscut că moneda în care urmează a fi acordat și, ulterior, restituit împrumutul, în baza contractului de credit nr. RFI_ din 26.10.2007, este francul elvețian.
Clauza cuprinsă în art. 4.1 din contract nu constituie motiv pentru reținerea incidenței cauzei C- 26/13 Kásler și Káslerné Rábai, situațiile nefiind identice sau similare.
Astfel, în cauza C- 26/13 Kásler și Káslerné Rábai, împrumutul a fost acordat cetățenilor maghiari în forinți maghiari, restituirea creditului fiind efectuată în aceeași monedă, însă valoarea ratei lunare era calculată de către bancă pe baza cursului de schimb la vânzare al monedei străine aplicat de bancă în ziua anterioară scadenței.
În cazul reclamanților, împrumutul a fost acordat în moneda CHF, iar restituirea s-a stabilit a fi realizată în aceeași monedă, cu respectarea principiului nominalismului monetar consacrat de legislația română (inclusiv art. 1578 din Codul civil în vigoare la data încheierii contractului). Astfel, potrivit art. 1578 alin.1 Cod civil din 1864 (avut în vedere de către instanță prin prisma dispozițiilor art. 5 alin. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, conform cărora dispozițiile Codului civil din 2009 se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .), obligația ce rezultă din un împrumut în bani este totdeauna pentru aceeași suma numericã arãtatã în contract. Împrumutatul este dator sa restituie lucrurile împrumutate în aceeași calitate și cantitate, și la timpul stipulat (art. 1584 din Codul civil din 1864).
Deprecierea ulterioară a monedei naționale în raport de francul elvețian, cu consecințe negative asupra situației economice a împrumutaților, nu poate fi reținută drept cauză de nulitate, motivele de nulitate fiind contemporane cu data semnării contractului a cărui clauză este contestată.
Reclamanții au acceptat să încheie un contract de credit în monedă străină (CHF), însă solicită în prezenta cauză ca instanța să dispună stabilizarea cursului CHF-L. la data semnării contractului de credit nr. RFI_ din 26.10.2007, motivat de faptul că în mai multe state europene s-ar fi pronunțat hotărâri în sensul celor solicitate.
Instanța nu a reținut argumentele reclamanților întrucât contractul de credit nr. RFI_ din 26.10.2007 a fost semnat la cererea expresă a reclamanților (conform cererii de credit – filele 82-86), aceștia asumându-și riscul valutar încă de la data încheierii contractului. Din probatoriul administrat în prezenta cauză nu se poate reține că reclamanții realizează venituri în moneda în care au contractat împrumutul. Opțiunea clientului de a contracta un credit într-o altă valută decât cea în care își realizează veniturile implică o analiză preliminară acordării creditului, fiind conștient de faptul că va trebui să suporte riscul valutar și implicit variația cursului de schimb, fapt însușit prin însăși semnarea contractului de credit. Prin urmare, consumatorul nu poate fi exonerat de responsabilitatea alegerii înțelepte în raport de chestiuni de fapt particulare cum ar fi situația financiară proprie, prezentă sau viitoare și posibilitățile de respectare a obligațiilor de plată ulterioare, așa cum nu poate fi exonerat nici de alegerea unui produs cu un raport calitate – preț care să corespundă criteriilor personale ale fiecăruia dintre consumatori.
Totodată, clauzele respective nu au creat un dezechilibru între drepturile si obligațiile părților. Pârâta nu a impus niciun curs de schimb reclamanților, astfel încât aceștia au avut posibilitatea de a procura oricând CHF la orice curs valutar agreat de aceștia pentru a-și putea îndeplini la scadență obligația de plată a ratelor de credit. La momentul încheierii contractului nu se putea stabili evoluția viitoare a valorii CHF, respectiv a caracterului viitor ascendent sau descendent al cursului valutar de schimb CHF – leu, pentru a putea fi imputată pârâtei o lipsă de informare a consumatorului cu privire la riscurile monedei creditului.
Prin urmare, clauza prin care se menționează moneda în care se acordă un credit nu se încadrează si nu întrunește condițiile legale pentru a fi reținută drept abuzivă.
c)În ce privește invocarea teoriei impreviziunii de către reclamanți, instanța are în vedere dispozițiile art.107 din Legea nr. 71/2011 conform cărora dispozițiile art. 1271 privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după . Codului Civil, motiv pentru care reclamanții nu se pot prevala de aceste prevederi legale. Pe de altă parte, raporturile contractuale dintre părți sunt reglementate de principiul forței obligatorii a contractelor, ce se impun semnatarilor cu putere de lege. Mai mult, o condiție necesară pentru reținerea teoriei impreviziunii este dovedirea împrejurării că executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă din pricina unei schimbări deosebite ce ar face vădit injustă obligarea debitorului la continuarea executării obligațiilor astfel cum au fost asumate. Or, fluctuația cursului CHF-L. nu poate avea valoarea unei asemenea împrejurări.
Totodată, prin impunerea unui curs valutar unic, în raport de data încheierii contractului de credit nr. RFI_ din 26.10.2007, reclamanții solicită intervenția instanței în modificarea clauzelor esențiale ale contractului, cu efecte nu doar asupra prevederilor contestate în prezenta cauză (art. 3.7, art. 4.1), ci asupra întregului contract, având consecințe asupra tuturor componentelor ratelor lunare (practic, prețul contractului) pe care reclamanții s-au obligat să le achite, conform graficului de rambursare.
Or, în cauza C-618/10 Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino (paragraful 73), C.J.U.E. a statuat cu valoare de principiu că articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru, care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze. O asemenea intervenție a fost acceptată de către C.J.U.E. în cauza C-26/13 Á. Kásler, H. Káslerné Rábai împotriva OTP Jelzálogbank Zrt, în care a arătat că articolul 6 alineatul 1 din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator nu poate continua să existe după eliminarea unei clauze abuzive, această dispoziție nu se opune unei norme de drept național care permite instanței naționale să remedieze nulitatea clauzei respective prin înlocuirea acesteia cu o dispoziție de drept național cu caracter supletiv (paragraful 80). Însă, așa cum am arătat mai sus, situația din cauza C-26/13 nu poate fi reținută în prezentul litigiu.
d) De asemenea, având în vedere împrejurarea că instanța a apreciat că nu se poate reține caracterul abuziv al clauzelor în temeiul cărora au fost achitate sumele a căror restituire se solicită, se impune respingerea capetelor de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la restituirea acestor sume.
Prin urmare, față de cele arătate mai sus, instanța, apreciind ca neîntemeiată prezenta acțiune, urmează să o respingă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea exercitată de către reclamanții N. C., CNP_, și N. O. L., CNP_, ambii cu domiciliul procedural ales la Cabinet de Avocat S. P. S. din Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâta S.C. Raiffeisen B. S.A., CUI_, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 246C, clădirea Sky Tower, sector 1.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./ 09.11.2015 ,5 ex.
| ← Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 01/2015.... | Fond funciar. Sentința nr. 03/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
