Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 01/2015. Judecătoria IAŞI

În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că în baza raporturilor comerciale stabilite între părți a fost furnizată energie termică și apă caldă menajeră. Contractul a dat naștere la obligații în sarcina ambelor părți, revenind pârâtei obligația achitării contravalorii energiei furnizate. În considerarea acestor raporturi au fost emise facturi fiscale, rămase neachitate de către asociație. Deși s-a inițiat procedura concilierii, aceasta nu a avut finalitatea urmărită.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, 1516, art. 1169, art. 1073 și art. 1530 Cod civil, coroborate cu dispozițiile Legii 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, ordinul ANRSC 483/2008.

În baza art. 77 din legea 85/2006 cererea a fost scutită de la plata taxei de timbru.

S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.

Pârâta nu au formulat întâmpinare.

La data de 17 09 2015, reclamanta a arătat că față de excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru debitul acumulat anterior datei de 01.11.2011, excepția invocată din oficiu de către instanța de judecată, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată întrucât prescripția poate fi invocată numai de cel în folosul căruia curge, astfel conform art. 2512 alin. 2 cod civil „Organul de jurisdicție competent nu poate aplica prescripția din oficiu.”

Sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere au fost calculate în temeiul clauzei penale din contractul de furnizare a energiei termice încheiat între cele două părți. Penalitatea de întârziere are caracterul unei obligații accesorii față de obligația principală, care este plata prețului și urmează regimul juridic al obligației principale, validitatea acesteia din urmă constituind o condiție esențială pentru obligația accesorie. Conform contractului încheiat, obligația de plată a facturilor revine pârâtei lunar, termenul de scadență fiind de 15 zile calendaristice de la data emiterii facturii. Astfel, în condițiile art. 12 din Decretul 167/1958, „în cazul în care un debitor este obligat la prestații succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită.” Clauza penală reprezintă o convenție accesorie prin care părțile determină anticipat echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmarea neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitorul său.

Potrivit art. 1073 Cod civil „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar are dreptul la dezdăunare”, iar potrivit art. 969 Cod civil „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”

Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor invocate de părți, instanța reține următoarele aspecte:

Între părți au fost stabilite raporturi juridice contractuale prin semnarea și negocierea convenției nr. 1224/06.11.2007, fila 12-13.

Cu privire la fundamentarea în drept a pretențiilor formulate de către reclamantă, instanța notează faptul că aceasta a invocat prevederile din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009. În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .. Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. Pe cale de consecință, având în vedere obiectul prezentei cauze, dreptul material aplicabil prezentei cauze este din Codul civil decretat în 1864.

Potrivit art. 238 Codul de procedură civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, excepțiile urmând a fi soluționate potrivit efectului acestora.

Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, art. 3 stabilind un termen general de prescripție de 3 ani.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 13 05 2014, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind debitul solicitat de către reclamantă cu titlu de penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei noiembrie 2006 + mai 2011, reclamanta nefăcând dovada suspendării ori întreruperii termenului de prescripție. Achitarea debitului principal după împlinirea termenului de prescripție are valoarea doar a unei plăți voluntare, fără a avea consecințe asupra prescripției deja împlinite, în sarcina debitorului rămânând doar o obligație naturală, și nu una legală. De asemenea, instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu se poate reține o recunoaștere realizată prin plata debitului de către pârât înăuntrul termenului de prescripție, de natură a întrerupe curgerea acestuia. Având în vedere că pentru debitul aferent datei de 27.02.2011 s-au realizat plăți în luna iunie 2011, instanța constată că termenul de prescripție era împlinit la data formulării prezentei cereri pentru debitul solicitat de către reclamantă cu titlu de penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei noiembrie 2006 – 13.05.2011.

Pe fond, în baza raporturilor juridice stabilite, părțile s-au angajat la punerea la dispoziție a agentului termic ( reclamanta), respectiv achitarea contravalorii serviciilor oferite, pe baza măsurătorilor efectuate de contoare și a facturilor fiscale emise, pârâta.

Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat sub nici un aspect de niciuna dintre părțile contractante.

Se poate observa așadar că societatea reclamantă se prevalează de un caz de răspundere contractuală, reprezentat de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de partea cocontractantă. În materia răspunderii civile contractuale (în cazul obligațiilor de a da și a face) creditorul trebuie să dovedească existența creanței, debitorul având sarcina dovedirii îndeplinirii obligației. Odată ce creditorul face dovada existenței creanței neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedește executarea.

Conform art. 969 din Codul civil decretat în 1864, incident conform art. 3 din Legea nr. 71/2011, contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante.

Motivat de nerespectarea obligației de plată a facturii lunare, în temeiul clauzei penale inserată în contractul încheiat între părți, art. 21 alin. 3, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Acestea au fost prevăzute conform dispozițiilor art. 18 alin 1 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008 coroborate cu art. 42 alin 10 din Legea nr. 51/2006.

Instanța constată că reclamanta, potrivit dispozițiilor art.1169 din Codul civil, a probat existența raporturilor contractuale dintre părți. Având în vedere cuantumul sumei calculate cu titlu de penalități pentru debitul principal aferent perioadei 13.05 2011-decembrie 2011, cât și facturile și înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul cauzei, instanța constată că pârâta are un debit de achitat de 23,45 lei reprezentând penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei 13 05 2011-decembrie 2011.

Având în vedere plata debitului principal, cât și precizările reclamantei, instanța va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga pârâta să achite reclamantei suma de 23,45 lei reprezentând penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei 13 05 2011-decembrie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind debitul solicitat de către reclamantă cu titlu de penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei noiembrie 2006 – 13.05.2011.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. C. IAȘI SA, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J_, având CUI_, cu sediul în Iași, .. 25, jud. Iași, prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE L. DACIA P4 - P5 pentru ., cu sediul în mun. Iași, ., jud. Iași, cod fiscal_.

Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 23,45 lei reprezentând penalități calculate pentru debitul principal aferent perioadei 13.05.2011 – dec. 2011.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2015.

PREȘEDINTE,

C. C.

GREFIER,

J. V. G.

Red.C.C./Teh.C.C.+U.E.

4 ex./02.11.2015