Acţiune în constatare. Sentința nr. 1405/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1405/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 14231/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1405/2015
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. F. S.
Grefier C. M. S.
Pe rol se află pronunțarea cauzei civile privind pe reclamanții P. V. și P. D. în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare constatare caracter abuziv și nul absolut clauză; restituire comision de risc; obligația de a face; Lg.193/2000.
La apelul nominal, lipsesc părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 22.01.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de fata, constata următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 23.04.2014, sub nr._ reclamanții P. V. si P. D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta . ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea clauzei înscrise la pct. 5 lit. a din ,,conditii speciale,, ale conventiei de credit nr._/11.06.2007, cu obligarea pârâtei . la restituirea către reclamanti a sumei de 3070 CHF achitat cu titlu de comision de risc/ administrare calculat de la data incheierii conventiei și până la data de 23.04.2014 ( data introducerii actiunii) precum si a comisionului de risc/administrare calculat in continuare de la data de 23.04.2014 pina la data raminerii definitive a hotaririi, precum si la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii acțiunii pana la plata efectiva a debitului.
S-au solicitat și cheltuieli de judecată.
In motivare reclamanții au arătat că au încheiat cu parata convenția de credit nr._/11.06.2007 valoarea creditului acordat fiind de _ CHF, cu o perioada de rambursare de 300 luni si dobinda curenta de 4,25% .
Pirita si-a incalcat obligatia de informare corecta si completa, cit si obligatia de a nu crea dezechilibre semnificative prin clauzele impuse consumatorilor. Contractul este unul preformulat de banca, standardizat, in care consumatorul nu are posibilitatea sa intervina, putind doar sa adere sau nu la el. Clauza privind comisionul de risc, redenumit administrare, ca, de altfel, intreaga conventie, a fost prestabilita de banca, imprumutatii avind doar posibilitatea de a adera sau nu la acest contract, singurele elemente pe care imprumutatul le-a putut influenta au vizat durata creditului si suma imprumutata. Reclamantii arata ca perceperea comsionului de risc creaza un dezechilibru semnificativ intre obligatiile contractuale, in detrimentul consumatorului.
In drept, au fost invocate disp. L. 193/200, Directiva 13/93/CEE.
In sustinerea cererii formulate reclamantii au anexat inscrisuri.
Pârâta V. România SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucît clauzele contractuale respectă criteriul bunei credinte si criteriul echilibrului contractual. La momentul încheierii contractului de credit, pârâta a respectat obligația de transparență și obligația negativă de a nu stipula clauze abuzive, obligații ce sunt prevăzute de art. 1 alin.1 și 3 din Legea nr. 193 din 2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate intre comercianți si consumatori. A mai arătat pârâta că, în primul rând, clauza contractuală prin care s-a reglementat dreptul său de a percepe Comision de Risc nu este o clauză abuzivă în înțelesul art. 4 din Legea nr. 193/_, iar comisionul de administrare reprezinta o componenta a pretului contractului si a garantiei de imprumut . Notiunea de negociere are un continut cuprinzator si variabil ce presupune libera formare a vointei juridice, cu posibilitatea de informare, gindire, razgindire si alegere a furnizorului, cu existenta unui interval minim de timp care sa permita o reflectie constineta asupra chestiunii admiterea acțiunii ar echivala cu încălcarea gravă a dreptului Subscrisei la proprietate și libertate economică, în cazul în care clauzele sunt considerate nelegale, instanța neputând dispune restituirea prestațiilor aferente acestora, Contractele de credit fiind cu prestație succesivă.
Pârâta a arătat că nu sunt întrunite conditii prevăzute de art. 4 alin. 1 din L. nr. 193/2000, precum si de art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13, respectiv clauza să nu fi fost negociată cu consumatorul, clauza să fie contrară bunei credințe si împreună cu alte prevederi din contract ori prin ea însăsi, să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile si obligatiile părtilor, în detrimentul consumatorului.
Pe de altă parte, comisionul de risc este parte din pretul contractului, astfel încât, potrivit art. 4 alin. 6 din L. nr. 193/2000 este exclus de controlul de excesivitate în baza acestui act normativ.
Ambelor parti li s-a incuviintat proba cu inscrisuri, iar pârâtei și proba cu interogatoriul reclamantilor, probe ce au fost administrate.
Analizând susținerile părților, raportat la probatoriul administrat, instanța constată următoarele:
În ceea ce privește protecția consumatorilor, prin adoptarea Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993, transpusă în legislația națională prin Legea nr. 193/2000, legiuitorul european și cel național au urmărit în anumite ipoteze atenuarea principiului pacta sunt servanda, dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-l anula, în măsura în care se reține că acesta cuprinde clauze abuzive.
O asemenea intervenție nu încalcă principiul forței obligatorii a contractelor consacrat de art. 969 alin.1 Cod civil, libertatea contractuală nefiind identică cu una absolută sau discreționară de a contracta. Un contract are putere de lege între părți ,fiind prezumat a fi guvernat de buna-credință și echilibru contractual al prestațiilor, în caz contrar, el nu poate fi opus părților, terților sau instanței de judecată.
Prin Legea nr. 193/2000 s-a stabilit în mod expres competența instanței de judecată de a constata caracterul abuziv al clauzelor contractuale.
Curtea de Justiție a Comunităților Europene a stabilit în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero ( C – 240/98 ) că protecția acestui act normativ conferă judecătorului național posibilitatea de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale în măsura în care este învestit cu formularea unei cereri întemeiate pe aceasta. Întrucât o asemenea examinare presupune existența în prealabil a unui contract semnat de către cele două părți care și-a produs integral sau parțial efectele, este neîndoielnic că executarea pentru un anumit interval de timp a obligațiilor asumate de către consumator nu poate împiedica verificarea conținutului său de către instanța de judecată.
Art. 1 al. 3 din Legea nr.193/2000 interzice comercianților stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.
În ce privește inaplicabilitatea dispozitiilor Legii nr. 193/2000, intrucât dispozitiile OUG nr. 50/2010 reprezintă norme cu caracter special, aceste apărări nu pot fi primite cu atât mai mult cu cât instanța este obligată să aplice dispozitiile Directivei nr. 93/13/CEE iar domeniul de aplicare al acesteia include si contractele de credit. Chiar dacă Legea nr. 193/2000 nu ar avea aplicare in cauză, instanta ar trebui să aplice prioritar directiva mentionată, ca efect al aplicării directe și cu prioritate al normelor de drept european.
În cauza dedusă judecății, în fapt, între pârâta ., în calitate de bancă, și reclamanti in calitate de imprumutati s-a încheiat convenția de credit nr._/11.06.2007 valoarea creditului acordat fiind de _ CHF, cu o perioada de rambursare de 300 luni si dobinda curenta de 4,25% .
În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutata datorează băncii un comision de risc de 0,1% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției.
Creditul acordat urma a fi rambursat potrivit planurilor de rambursare anexă la contract, în care este prevăzută, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție.
Raporturile contractuale dintre reclamanti și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamantii), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Ori, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc.
Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nici o altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia.
În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță.
De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. În cauza de față, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul. Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Or, clauza privind comisionul de risc a fost deja prevăzută, în mod imperativ, în Condițiile generale ale convenției. Pârâta nu a probat faptul că ar fi negociat clauza cu reclamantii. Prin urmare, in conditiile in care pirita nu a putut proba ca a negociat contractul cu imprumutatul, instanta constată îndeplinită condiția lipsei de negociere a clauzei privind comisionul de risc.
În condițiile în care însăși destinația comisionului de risc nu a fost clarificată în contract, din prevederile contractuale rezultând că el ar avea același rol ca și dobânda (respectiv remunerarea pârâtei pentru acordarea creditului), iar funcția acestui comision a fost explicată de pârâtă abia prin întâmpinare, nefiind vorba de o funcție evidentă și uzuală, precum cea a dobânzii, era aproape imposibil pentru un consumator diligent, dar fără cunoștințe de specialitate în domeniu, să poată negocia acest comision, al cărui rol și mod de funcționare nu-i era cunoscut.
Pentru a fi incidente prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 în privința dispoziției de la pct. 5 lit. a din „condițiile speciale” ale convenției de credit, mai este necesar și ca această clauză să fi creat, în detrimentul consumatorului (reclamanților) și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților.
Instanța nu contestă faptul că acordarea de credite reprezintă o operațiune ce implică anumite riscuri pentru împrumutător, dar învederează că aceste riscuri trebuie analizate raportat la situația fiecărui împrumutat în parte, urmând a fi avuți în vedere factori precum solvabilitatea probabilă viitoare a clientului, garanțiile acordate pentru aprobarea împrumutului etc. Ori, în prezenta cauză, executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului – apartament mentionat in contract. Mai mult, s-a cedat în favoarea băncii pârâte și polița de asigurare a acestui imobil. În aceste condiții, instanța nu poate identifica riscul la care s-ar fi supus pârâta prin acordarea creditului.
Nu mai puțin, nu este stipulată în contract posibilitatea restituirii către împrumutați a valorii, cel puțin parțiale, a comisionului de risc la finele perioadei de derulare a convenției, dacă se constată că riscurile pentru a căror acoperire a fost prevăzut acest comision nu s-au materializat.
Având în vedere ansamblul acestor elemente, instanța apreciază că prin stipularea comisionului de risc, redenumit comision de administrare, raportat la circumstanțele speței, s-a creat, în detrimentul reclamantilor și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților semnatare ale convenției de credit .
Având în vedere că s-a constatat întrunirea cumulativă a tuturor condițiilor prevăzute de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, instanța urmează a constata nulitatea absolută a convenției de credit nr._/11.06.2007, cu privire la clauza de la punctul 5 lit. a, vizând „Comisionul de risc” .
Întrucât s-a stabilit caracterul abuziv al clauzei privind comisionul de risc/comision de administrare și s-a dispus anularea acestei clauze, iar sancțiunea nulității produce efecte retroactive, plățile efectuate de reclamanti către pârâtă, cu titlu de comision de risc/comision de administrare, potrivit graficului de rambursare a creditului anexă la contract, capătă caracter de plăți nedatorate. În consecință, pârâta poate fi obligată la restituirea, către reclamanti, a contravalorii comisionului deja achitată.
Constatarea caracterului abuziv al clauzei care consacră comisionul de risc s-a datorat faptului că banca nu oferea o contraprestație veritabilă în schimbul perceperii acestui comision. În lipsa unei contraprestații nu se pune problema restituirii acesteia, astfel că nu poate funcționa nici excepția de la principiul retroactivității efectelor nulității. De altfel, pârâta nu poate invoca propria sa culpă, pentru a obține exonerarea de la restituirea valorii comisionului de risc achitat.
In consecința instanța va obliga parata la restituirea care reclamanti a sumei de 3070 CHF (echivalentul in lei la data platii efective) achitata cu titlu de comision de risc/administrare si incasat in temeiul clauzei 5a pina la data de 23.04.2014 si restituirea comisionului de risc/administrare aplicat lunar la soldul creditului, calculat in continuare de la data introducerii actiunii pina la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti .
De asemenea, în temeiul art. 1088 C. civ, care stabilește o evaluare legală a prejudiciului încercat de creditor în cazul executării cu întârziere o obligației de a plăti o sumă de bani, pârâta urmează a fi obligată la plata, către reclamanți, și a dobânzii legale aferente debitului, calculate de la data introducerii acțiunii pana la plata efectiva a debitului.
Plata sumelor de bani reprezentând comisionul de risc, fiind nedatorată, pârâta apare ca un accipiens de bună credință până la data introducerii acțiunii, devenit accipiens de rea-credință după această dată și obligat, în consecință, la plata dobânzilor de la formularea acțiunii (art. 994 C.civ.).
F. de dispozițiile art. 453 Cod procedura civila va fi admisă cererea reclamantilor, pârâta fiind obligată la plata către aceștia a sumei de 3000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanții P. V., CNP -_ si P. D., CNP-_, cu domiciliul procedural ales la Cabinet Avocat F. A. C. cu sediul în Iași, .. 1, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, sector 2, ., . 10, J_, CUI_, cont_ deschis la BNR Centrala.
Constată nulitatea clauzei înscrise la pct. 5 lit. a privind comision de risc din ,,conditii speciale,, ale conventiei de credit nr._/11.06.2007 si a clauzei privind comisionul de administrare din actul aditional .
Obligă pârâta . la restituirea către reclamanti a sumei de 3070 CHF (echivalentul in lei la data platii efective) achitata cu titlu de comision de risc/administrare si incasat in temeiul clauzei 5a pina la data de 23.04.2014 si restituirea comisionului de risc/administrare aplicat lunar la soldul creditului, calculat in continuare de la data introducerii actiunii pina la raminerea definitiva a hotaririi judecatoresti .
Obliga pirita la plata dobinzii legale aferente debitului, calculata incepind cu data introducerii actiunii pina la data platii efective.
Obligă pârâta să achite reclamanților suma de 3000 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cerere ce se va depune la Judecatoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.02.2015.
Președinte, Grefier,
S. A. F. S. C.
Red./Tehnored. S.A.F./S.C.
5 ex. /29.05.2015
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 1782/2015. Judecătoria IAŞI | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2211/2015.... → |
|---|
