Pretenţii. Sentința nr. 1838/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1838/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 40226/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1838/2015
Ședința publică de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. Z.
Grefier L. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant S.C. "S." S.A. și pe pârât D. E., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. R.-E. pentru pârât, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind reclamantul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:
Instanța, constatând că este primul termen de judecată cu părțile legal citate, în temeiul art. 131 N.C.P.C, procedează la verificarea din oficiu a competenței generale, materiale și teritoriale și acordă cuvântul pârâtului pe acest aspect.
Avocat C. R.-E. pentru pârât, având cuvântul, apreciază că Judecătoria Iași este competentă să soluționeze prezenta cauză.
Instanța, în temeiul art. 131 N.C.P.C., constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.
În temeiul art. 238 NPCC, instanța pune în discuție estimarea duratei soluționării procesului.
Avocat C. R.-E. pentru pârât, având cuvântul, arată că estimează durata de soluționare a cauzei la 2 luni.
Instanța estimează durata procesului la șase luni, raportat la obiectul cererii.
Instanța ia act că reclamantul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Avocat C. R.-E. pentru pârât precizează că a încheiat contractul de asistență juridică cu pârâtul în cursul acestei dimineți. Depune la dosarul cauzei în dublu exemplar copia certificată a chitanței nr._/19.12.2014 prin care s-a efectuat plata sumelor pretinse prin acțiune. Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri.
Instanța, în temeiul art. 254 și urm. N.C.P.C., încuviințează pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Avocat C. R.-E. pentru pârât solicită respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, având în vedere înscrisurile depuse astăzi la dosar. Fără cheltuieli de judecată.
Luând concluziile pârâtului pe fondul cauzei, instanța declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
La data de 05.11.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._ cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. S. S.A. prin care se solicita instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul D. E. să fie obligat la plata sumei de 185,40 LEI cu titlu de preț și 37,75 lei cu titlul de penalități. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapta acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâtul contractul de salubritate nr._/21.06.2005, prin care reclamanta s-a obligat să colecteze, să transporte și să depoziteze reziduurile menajere pentru pârât, aceasta având obligația de a achita prețul serviciilor prestate pe baza facturilor emise de reclamantă. S-a susținut totodată că în baza art. 8 pct. 4 din contract, la acest debit au fost calculate penalități în cuantum de 37,75 lei, aplicându-se un coeficient de penalizare de 0,04 %, conform Legii nr. 51/2006, că respectivul contract îl obligă pe pârât la respectarea clauzelor sale și că reclamanta a încercat rezolvarea amiabilă, convocând pârâtul la conciliere.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1516 din Noul Cod Civil.
Acțiunea a fost legal timbrată.
La cererea de chemare în judecată au fost anexate copii xerox de pe următoarele înscrisuri: contractul de salubritate nr._/21.06.2005, invitație la conciliere, dovada primirii acesteia de către pârât, fișă calcul majorări de întârziere, facturi fiscale.
Legal citat, pârâtul D. E. nu a depus întâmpinare, însă a depus prin apărătorul său la termenul din data de 09.02.2015 copia certificată a chitanței nr._/19.12.2014 prin care s-a efectuat plata sumelor pretinse prin acțiune.
Instanta a administrat pentru ambele părti proba cu inscrisuri.
Față de actele si lucrările dosarului, instanța constata următoarele:
Întrucât pârâtul D. E. a făcut dovada achitării datoriilor sale la reclamantă, inclusiv a contravalorii cheltuielilor de judecata, aspecte sustinute prin depunerea copiei certificate a chitanței nr._/19.12.2014 la termenul din data de 09.02.2015, instanța urmează a constata că actiunea a rămas fara obiect, inclusiv capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea având ca obiect pretenții formulată de reclamanta S. S.A. cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 43 în contradictoriu cu pârâtul D. E., CNP:_, cu domiciliul în HÎRLĂU, .. 9, J. IAȘI, ca rămasă fără obiect .
Respinge cererea reclamantului având ca obiect obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ca rămasă fără obiect .
Cu drept de apel in 30 zile de la comunicare, calea de atac urmând a fi depusa la Judecătoria Iasi.
Pronunțată în ședință publică astăzi 09.02.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. Z.I./Tehnored. L.C. 4 ex/20.02.2015
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1792/2015. Judecătoria IAŞI | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1800/2015. Judecătoria... → |
|---|








