Acţiune în constatare. Sentința nr. 7812/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7812/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 7812/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 10 Iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. E. I.
Grefier A. G. M.
Sentința civilă Nr. 7812/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant Chipriean P. M. și pe pârât B. C. ROMÂNĂ S.A., având ca obiect acțiune în constatare nulitate clauze abuzive; constatare existență creanțe reciproce - disjungere.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 20.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberări s-a amânat pronunțarea pentru data de 27.05.2015 și ulterior pentru azi când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 4 aprilie 2014, sub număr dosar_/245/2015, contestatorul Chipriean P. M. in contradictoriu cu intimații B. C. Română S.A., COFACE ROMÂNIA Credit Management Services și Biroul Executorului Judecătoresc D. A. a solicitat să se pronunțe o hotărâre judecătorească prin care să fie anulate toate formele de executare efectuate in dosarul nr. 162/2014, să se constate ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit bancar nr._/29.02.2008: clauza nr. 5 teza a III-a, clauza nr. 6, clauza nr. 8 teza introductivă și punctul c, clauza 4.2 din Condițiile generale de creditare, clauza nr. 4.9 din Condițiile generale și 4.13 din Condițiile generale.
Totodată a solicitat să se constate existența creanțelor reciproce intre contestator și intimata BCR S.A., suspendarea executării silite și obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea cererii s-a arătat că intre părți s-a încheiat contractul de creditare nr._ din 29 februarie 2008, modificat prin actul adițional nr._A/25.03.2008, prin care s-a acordat contestatorului un credit in valoare de 44.348 Euro, pentru o perioadă de 360 luni. Prin același contract s-a stabilit că dobânda curentă este de 6,2% pe an și este fixă in primul an, după care va fi formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale. Pentru creditul pus la dispoziție banca percepe un comision de administrare de 22,17 Euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului acordat,
Contestatorul a invocat si faptul că potrivit clauzei de la punctul 4.13 din Condițiile generale, banca poate modifica nivelul comisioanelor in funcție de evoluția pieței financiar bancare, nivelul acestora fiind afișat la sediile băncii, iar in cazul in care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente in termen de 10 zile de la data notificării.
In esență, cu privire la caracterul abuziv al clauzelor anterior menționate, contestatorul a invocat că este consumator in sensul legislației protecției consumatorilor, că s-a aflat . față de comerciant, tehnică, economică și juridică, contractul de credit făcând parte din categoria contractelor de adeziune, fiind preformulat.
A precizat și faptul că a fost deteriorat echilibrul contractual prin abuzul de putere al comerciantului care a impus clauze ce ii creează un avantaj in detrimentul consumatorului. Astfel, intimata BCR și –a rezervat dreptul de a modifica discreționar rata dobânzii, fără a indica in mod neechivoc care este dobânda de referință, dreptul de a modifica comisioane, fără a fi prevăzute in contract motivele obiective care determină a astfel de modificare, riscul întregului contract fiind transferat in sarcina împrumutatului.
In concret, cu privire la dobândă, a invocat că variația acesteia depinde exclusiv de voința băncii, contractul fiind unul aleatoriu doar din perspectiva consumatorului. Dacă in primul an dobânda a fost de 6,2% pe an, in următorii ani dobânda a crescut in mod constant, ajungând la aproape 10% pe an, fără ca această creștere să fie justificată de motive obiective sau de creșterea indicelui EURIBOR. Potrivit O.U.G. nr. 174/2008 s-a clarificat distincția dintre dobânda fixă și dobânda variabilă, stabilindu-se obligația împrumutătorilor de a menționa in contract tipul de dobândă, iar in cazul in care este variabilă, independența variabilității de voința creditorului și raportarea obligatorie la indicii de referință identificabili, publici.
Referitor la comisionul de administrare, s-a arătat că este cuprins . credit preformulat, care nu a fost negociat, disimulând in fapt un procent consistent de dobândă, nefiind altceva decât o dobândă mascată. Acest comision este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia.
Intimata B. C. Română S.A. a formulat și depus întâmpinare prin care a invocat excepția de netimbrare și excepția tardivității contestației la executare.
Cu privire la capetele de cerere privind caracterul abuziv al clauzelor contractuale a solicitat respingerea cererii, ca nefondată.
Prin sentința civilă nr._/10.12.2014 a Judecătoriei Iași a fost admisă excepția tardivității contestației la executare și respinsă contestația la executare introdusă in contradictoriu cu intimatul B.E.J. D. A., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și disjunse capetele de cerere de la punctele 2-3, privind constatare nulitate clauze abuzive, constatare creanțe reciproce și continuare contract de credit încheiat intre contestator și intimata B. C. Română S.A.
Capetele de cerere disjunse au fost repartizate aceluiași complet civil C32, fiind înregistrate sub număr dosar_ .
A fost administrată proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul reclamantului Chipriean P. M..
Prin încheierea de ședință din 28 ianuarie 2015 au fost respinse excepția prescripției dreptului de a solicita constatarea caracterului abuziv al clauzelor din contractul de credit și excepția inadmisibilității capetelor de la punctele 2-4 din cererea de chemare in judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
La data de 29 februarie 2008, reclamantul Chiprien P. M. în calitate de împrumutat și garant ipotecar și pârâta B.C.R. SA, în calitate de împrumutător, au încheiat contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._.
În temeiul acestui contract, pârâta a acordat împrumutatului un credit în valoare de_ euro în vederea achiziționării unui imobil (art. 1 din contract).
Potrivit art. 2 din contract, creditul se acordă pe o perioadă de 360 de luni, care se calculează de la data primei trageri din credit.
În privința dobânzii, potrivit art. 5 din contract, la data încheierii acestuia dobânda curentă este de 6,2% pe an și este fixă în primul an și variabilă ulterior. Dobânda fixă se menține constantă pe o perioadă de un an, începând cu data primei trageri, cu excepțiile prevăzute la punctele 6 și 7. După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,20 puncte procentuale.
De asemenea, potrivit art. 8 lit. c) din contract, pârâta percepe comision de administrare de 40,49 de euro lunar, reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat.
În ceea ce privește acest comision, potrivit art. 4.9 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit de investiții imobiliare, acesta este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract; clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună.
Pe de altă parte, potrivit ar. 4.2 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit de investiții imobiliare, pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință a BCR/ dobânzii administrate/ indicelui de referință Libor/ Euribor/ Bubor.
De asemenea, potrivit art. 4.13 din aceleași condiții, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare. Nivelul comisioanelor este comunicat prin afișare la sediile băncii. În cazul modificării nivelului comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul în care intervine această modificare, prin afișare la sediul băncii sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente în termen de 10 zile de la data notificării. În caz contrar, părțile convin că împrumutatul acceptă în mod tacit noile niveluri ale comisioanelor. În cazul în care nivelul comisioanelor se reduce, acesta se afișează la sediile băncii.
Ulterior încheierii contractului, la data de 25 martie 2008, părțile au incheiat un act adițional, prin care au fost modificate prevederile art. 1 din contractul inițial, in sensul că suma împrumutată este de 44.348 Euro.
Reclamantul și-a întemeiat cererea de chemare în judecată pe prevederile Legii nr. 193/2000.
Pentru a putea statua asupra caracterului abuziv al clauzelor invocate de reclamant, în analiza sa, instanță se raportează la dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, în varianta sa în vigoare la data încheierii contractului de credit, respectiv la data de 29.02. 2008, în aplicarea principiului neretroactivității legii civile exprimat prin adagiul tempus regit actum, dat fiind faptul că validitatea actelor juridice și, implicit, nulitatea acestora se apreciază potrivit condițiilor stabilite de legea în vigoare la momentul încheierii actului juridic.
Acest act normativ este incident raportului juridic stabilit între părți, având în vedere că reclamantul are calitatea de consumator, în înțelesul dispozițiilor art. 2 alin. (1), iar pârâta este comerciant, perfectând contractul de credit în cadrul unei activități comerciale, potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) din această lege.
În conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași articol, o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Conform dispozițiilor art. 4 alin. (3) din lege, faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanța constatată că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă. S-a statuat că nu se poate considera că actul juridic încheiat între părți este un contract negociat, din moment ce în cazul acestuia părțile discută și negociază toate clauzele sale, fără ca din exteriorul voinței lor să li se impună, cu caracter obligatoriu, vreo dispoziție contractuală. Aflat pe poziție diametral opusă, contractul de adeziune este un act juridic redactat în întregime sau parțial numai de către una dintre părțile contractante, cocontractantul neavând posibilitatea de modificare a acestor clauze, ci numai pe aceea de a adera sau nu la un contract preredactat.
Instanța reține că simpla cunoaștere a clauzelor contractuale, în concordanță cu prescripțiile lit. b) din anexa legii, fără posibilitatea modificării acestora de către reclamant, nu echivalează cu negocierea lor, acesta având numai dreptul de a le accepta, prin semnarea contractului, iar, de pe altă parte, că elementele specificate ca fiind negociate constituie, în fapt, cererea consumatorului de creditare raportat la care banca a prefigurat unilateral contractul de credit, fără a acorda reclamantului posibilitatea de modificare a clauzelor vizând cuantumul concret al ratelor de rambursare a creditului și de derulare a raporturilor juridice dintre părți.
Pârâta nu a furnizat o explicație plauzibilă din care să rezulte că părțile au negociat înainte de încheierea contractului. Faptul că acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului nu exonerează pe pârâtă să probeze negocierea potrivit art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000.
Raportat la art. 4 din Legea nr. 193/2000, trebuie să verifice următoarele condiții:
1) clauza contractuală să nu fi fost negociată;
2) prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;
3) dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe.
S-a reținut că, fără a încălca prevederile legii, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de:
a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia;
b) toți factorii care au determinat încheierea contractului;
c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs. Iveta Corčkovská, în considerentul nr. 50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr. 93/13/CEE o asigură consumatorilor, art. 6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică.
În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara, din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
După cum se poate constata din examinarea cererii introductive formulate de către reclamant aceasta se referă la constatarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, or, consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora.
Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
În privința clauzelor prevăzute de art. 5 teza finală (după această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,40 puncte procentuale) și 4.2 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit de investiții imobiliare (pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente variabile se modifică în funcție de evoluția dobânzii variabile de referință a BCR/ dobânzii administrate/ indicelui de referință Libor/ Euribor/ Bubor.), reține că sunt abuzive pentru următoarele considerente:
Din analiza modului de reglementare se observă că, în concret, nu se poate deduce care este mecanismul în funcție de care poate evolua dobânda, în partea ei variabilă, care ar fi formula matematică aplicabilă, care dintre factorii enumerați se aplică, în ce ordine, în ce proporție și în ce limite.
Părțile unui contract de credit nu sunt pe poziții de egalitate, atât din punct de vedere al forței economice, cât și din punct de vedere al cunoștințelor de specialitate, dar și din punct de vedere al posibilității de negociere, contractul de credit fiind unul de adeziune, consumatorii neavând posibilitatea de a negocia clauzele, ci doar de a-l semna sau nu, chiar dacă au avut posibilitatea să-l studieze, informarea nefiind echivalentă cu negocierea.
Potrivit practicii CJUE, clauzele unui contract bancar care se referă la prețul contractului trebuie redactate într-un mod clar și inteligibil, astfel încât, consumatorul să poată prevedea consecințele economice ale contractului semnat.
Din felul în care este redactată clauza de la pct. 5 teza finală, raportată la art. 4 pct. 2 din Condițiile generale, nu se poate deduce, în mod clar și inteligibil, care va fi evoluția în timp a părții variabile a dobânzii pe care reclamanții trebuie să o plătească băncii, modul de redactare dând posibilitatea băncii să aprecieze, în mod unilateral, criteriile în funcție de care va stabili această componentă a dobânzii, creându-se, astfel, un vădit dezechilibru între drepturile și obligațiile părților, în defavoarea consumatorilor, rezultând, totodată, reaua-credință a băncii la redactarea acestor clauze.
În privința clauzelor prevăzute de art. 8 lit. c) din contract (banca percepe comision de administrare reprezentând un procent de 0,05% din valoarea creditului contractat) și de art. 4.9 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit de investiții imobiliare (comisionul de administrare este în sumă fixă lunară și se calculează prin aplicarea unui anumit procent la valoarea creditului prevăzută la pct. 1 din contract; clientul achită comisionul de administrare lunar, odată cu rata de credit și dobânda; comisionul de administrare se percepe integral, inclusiv pentru fracțiunile din lună) instanță reține că acestea sunt clauze abuzive, pentru următoarele considerente:
Acest capăt de cerere nu este inadmisibil față de dispozițiile Directivei 93/13/CEE a Consiliului și Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European și a Consiliului, în raport de cele arătate la punctul 2 cu privire la sancțiunea aplicabilă în cazul în care se constată că anumite clauze sunt abuzive. Potrivit considerentelor de la pct. 44 al hotărârii CJUE – C – 484/ 08 – Caja de Ahorros y Monte de Piedad de Madrid Piedad, „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CEE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale, privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului, sau remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
Aceste clauze, prin care se stabilește un comision de administrare a creditului, nu sunt, în sine abuzive, în raport de scopul acestui comision – monitorizarea/înregistrarea/efectuarea de operațiuni în scopul utilizării/rambursării creditului acordat consumatorului.
În cauză, însă, se creează un dezechilibru major între drepturile și obligațiile părților, întrucât comisionul plătit lunar se raportează la valoarea întregului credit contractat, iar nu la valoarea soldului la data plății comisionului.
Dezechilibru semnificativ există, întrucât valoarea comisionului nu se corelează cu valoarea soldului rămas de plată, în condițiile în care scopul comisionului, declarat de pârâtă, este acela de a acoperi cheltuieli de monitorizare a creditului care scade progresiv cu fiecare rată lunară achitată. Din scadențarul depus la dosar rezultă că în cursul derulării contractelor valoarea comisionului de administrare a creditului poate depăși valoarea dobânzii.
Pe de altă parte, reține instanța că reclamantul, în calitate de consumator, nu a acționat de pe o poziție egală cu cea a băncii. Nu se poate determina care este realitatea care este acoperită de comisionul arătat mai sus, atâta timp cât împrumutul este unul cu dobândă, în acest mod pârâta acoperindu-și eventuale pierderi și obținând, totodată, și un câștig.
Totodată, terminologia folosită nu este decriptată în cuprinsul condițiilor generale ale contractului, pentru ca împrumutatul să fie în deplină cunoștință de cauză cu privire la motivele pentru care sunt percepute de către pârâtă aceste sume.
Potrivit clauzei prevăzută de art. 4.13 din Condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit de investiții imobiliare, pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare. Nivelul comisioanelor este comunicat prin afișare la sediile băncii. În cazul modificării nivelului comisioanelor în sensul majorării acestora, banca va notifica împrumutatul în momentul în care intervine această modificare, prin afișare la sediul băncii sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. În cazul în care împrumutatul nu este de acord cu noul nivel al comisioanelor, are dreptul să ramburseze anticipat creditul și să achite dobânzile aferente în termen de 10 zile de la data notificării. În caz contrar, părțile convin că împrumutatul acceptă în mod tacit noile niveluri ale comisioanelor.
În ceea ce privește art. 4.13, motivul întemeiat, prevăzut în contract, pentru modificarea comisioanelor este: „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare".
Prin „motiv prevăzut în contract", în sensul legii, se înțelege o situație clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să știe, de la început, că dacă acea situație se va produce, comisioanele vor fi mărite.
Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanța să poată verifica dacă acea situație, motiv de modificare a comisioanelor, chiar s-a produs. Clauza contractuală trebuia astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situație intervine, o anumită consecință se produce.
Or, motivul „în funcție de evoluția pieței financiar-bancare” nu îndeplinește această condiție, caracterul conștient al actului juridic impunând ca subiectul de drept civil să aibă puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implică perfectarea sa, având reprezentarea corectă și determinată a consecințelor actului juridic pe care îl semnează.
Plecând de la premisele cerinței de previzibilitate a actelor normative și a regulii de drept civil, potrivit căreia actul juridic se impune părților întocmai ca legea, având forță obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 969 alin. (1) C. civ. din 1864, se deprinde concluzia că și actul juridic trebuie caracterizat prin previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel încât consumatorul să poată anticipa producerea consecinței în ipoteza producerii situației.
Pentru considerentele expuse mai sus, instanța constatată nulitatea absolută a clauzei contractuale cuprinse în art. 4.13 din condițiile generale de creditare, anexă la contractul de credit pentru persoane fizice nr._.
Având in vedere că efectul nulității este repunerea părților în situația anterioară, cu consecința obligării băncii să restituie sumele încasate în temeiul acestor clauze, instanța va constata existența creanțelor reciproce intre reclamantul Chipriean P. M. și pârâta B. C. Română S.A..
Potrivit art. 6 alin. (1) din Directiva 93/13, ” Statele membre stabilesc că clauzele abuzive utilizate într-un contract încheiat cu un consumator de către un vânzător sau un furnizor, în conformitate cu legislația internă, nu creează obligații pentru consumator, iar contractul continuă să angajeze părțile prin aceste clauze, în cazul în care poate continua să existe fără clauzele abuzive”.
Art. 7 alin. (2), ”(2) Mijloacele menționate la alineatul (1) cuprind dispozițiile în conformitate cu care persoanele sau organizațiile care au, în temeiul legislației interne, un interes legitim în protecția consumatorilor pot introduce o acțiune în justiție sau în fața organismelor administrative competente, în conformitate cu legislația internă pentru a obține o decizie care să stabilească dacă clauzele contractuale elaborate pentru a fi utilizate în general sunt abuzive, astfel încât să poată aplica mijloace adecvate și eficiente pentru a preveni utilizarea acestor clauze în continuare”.
Referitor la cererea reclamantului in sensul continuării contractului de credit încheiat cu BCR cu excluderea clauzelor lovite de nulitate, instanța reține jurisprudența CJUE, care, în cauza C-618/10, a statuat că instanța națională nu poate modifica conținutul unei clauze abuzive care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator. Atunci când constată existența unei astfel de clauze, instanța națională trebuie să dispună că aceasta nu se aplică.
Raportat la soluția ce urmează a se pronunța și la prevederile art. 453 Cod procedură civilă, instanța va obliga pe pârâta BCR S.A. să plătească reclamantului cheltuieli de judecată in cuantum de 1860 lei, reprezentând onorariu avocat.
Totodată, va respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamantul Chipriean P. M., CNP_, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat L. C., situat in București, .. 15, etaj 2, apart. 6, Sector 4, in contradictoriu cu pârâta B. C. Română, cu sediul procedural ales la SCA N. N. D. Kingston Petersen, cu sediul profesional in București, .. 1A, ., Sector 1, Complex Bucharest Business Park.
Constată nulitatea absolută a următoarelor clauze din contractul de credit bancar pentru investiții imobiliare nr._/29.02.2008, încheiat intre imprumutat Chipriean P. M. și B. C. Română:
- Clauza nr. 5 teza a III-a,
- Clauza nr. 6,
- Clauza nr. 8 teza introductivă și punctul c,
- Clauza 4.2 din Condițiile generale de creditare,
- Clauza 4.9 din Condițiile generale de creditare,
- Clauza 4.13 din Condițiile generale de creditare.
Constată existența creanțelor reciproce intre reclamantul Chipriean P. M. și pârâta B. C. Română.
Obligă pârâta să achite reclamantului suma de 1860 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Respinge, ca nefondată, cererea pârâtei de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel in termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată in ședință publică, astăzi, 10 iunie 2015.
Președinte,Grefier,
I. R. ElenaMatei A. G.
Red./ Tehnored.: I.R.E. - 10.09.2015 / 4 ex.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7793/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7870/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
