Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 7793/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7793/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 7793/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7793/2015
Ședința din camera de consiliu de la 09 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă .
La apelul nominal, făcut în ședința din camera de consiliu, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează:
- procedură legal îndeplinită, în cameră de consiliu.
- la data de 22.05.2015, prin compartimentul Registratură, reclamanta a depus la dosar precizări privind achitarea debitului de către pârâtă, a solicitat judecata în lipsă;
Instanța constată că, raportat la valoarea obiectului cererii și la natura juridică a acesteia – pretenții bănești, contractuale - cererea este admisibilă, circumscriindu-se sferei de aplicare a art. 1025, alin. 1 C. pr. civ.
Verificându-și din oficiu competența instanța constată, în baza art. 1027, 94 lit j) și 107 Cod procedură civilă, că este competentă material și teritorial să se pronunțe asupra acesteia.
Instanța, ia act de faptul că, fiind citată la sediul indicat, cu duplicatul formularului de cerere de valoare redusă, înscrisurilor anexate și formularul de răspuns, pârâta a înaintat instanței un răspuns la pretențiile reclamantei.
În temeiul art. 1029, art. 255 Cod procedură civilă, instanța încuviințează ambelor părți proba cu înscrisurile depuse la dosar și în temeiul art. 1030 alin. 2 C. pr. civ. reține cauza în pronunțare în baza actelor existente la dosar.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamanta a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună în contradictoriu cu pârâta obligarea celei din urma la plata sumei reprezentând servicii de vidanjare – 526,63 lei.
Cererea a fost formulată pe calea specială prevăzută de dispozițiile art.1025 și urm Codul de procedură civilă.
În conformitate cu dispozițiile art.1029 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea către pârât a formularului de cerere depus de reclamantă și a dovezilor cu înscrisuri atașate. În termenul de 30 zile acordat, pârâtul a depus un răspuns scris învederând faptul că a achitat debitul (fila 16 ds). S-a anexat dovada plății făcută la data de 16 aprilie 2015.
Plata efectuată a fost confirmată de reclamantă care însă a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere că plata s-a efectuat după introducerea acțiunii și pârâta era în întârziere.
Față de dispozițiile art.32 alin.1 litera c) codul de procedură civilă văzând faptul că pârâta a stins debitul in cursul procedurii instanța va respinge cererea reclamantei ca rămasă fără obiect.
Față de dispozițiile art.453 Codul de procedură civilă și ale 454 alin.1 teza ultimă Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu și faptul că aceasta era în întârziere, conform art.1523 Cod civil, va dispune obligarea acesteia la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată cu taxa de timbru achitată de aceasta - 50 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. cu sediul în Iasi . 6 jud Iasi ca rămasă fără obiect.
Obligă pârâta S.C. R. S. S.R.L. cu sediul în Iasi . KM 61 la plata catre reclamanta a sumei de 50 lei cu titlu de cheltuieli judecată - taxa de timbru.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 10 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 09.06.2015.
Președinte, Grefier,
C.E.D D.V.
Red./teh. CED –19.06.2015- 4 Ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7792/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 7812/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








