Acţiune în constatare. Sentința nr. 6504/2015. Judecătoria IAŞI

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:

Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 22.04.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 06.05.2015, când, din aceleași considerente si in aceeași compunere, instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi,13.05.2015, când:

INSTANȚA:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 05.06.2014 sub nr._, reclamantul D. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea absolută a clauzelor nr. 4.1 și 4.3 din contractul de credit nr. 240CSF_/15.10.2007, ca fiind abuzive.

In fapt, reclamantul a arătat că a încheiat cu pârâta convenția de credit. Clauza a cărei nulitate se invocă, a arătat reclamantul, nu a fost negociată în mod direct cu acesta, în calitate de consumator. Reclamantul consideră că, întrucât nu a putut să-și exprime voința în legătură cu inserarea în contract a clauzelor contestate, consimțământul lui apare ca viciat, fiindu-i impus un contract standard, preformulat, valabil pentru toți clienții băncii. Clauzele menționate, prin caracterul abuziv, nu explică în mod transparent și obiectiv modul în care urmează să se calculeze rata dobânzii procentuale..

În drept, reclamantul a invocat prevederile din Legea nr. 193/2000.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. S-a arătat că a existat o negociere prin faptul că banca a explicat reclamantului contractul de credit, iar reclamantul a semnat acest contract fără obiecții. De asemenea, clauzele nu au creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților semnatare în defavoarea consumatorului.

În prezenta cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți și proba cu interogatoriul reclamantului.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:

Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamant, în calitate de împrumutat, s-a încheiat convenția de credit nr. 240CSF_/15.10.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat acestuia un credit în valoare de 9580 CHF, pe o durată de 120 de luni.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes, instanța constată că potrivit art. 248 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.

Conform art. 32 și art. 33 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, una din condițiile promovării oricărei acțiuni civile este interesul exercitării acesteia. Prin interes se înțelege folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, interesul putând fi atât material cât și moral.

Interesul trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie legitim, deci să nu contravină legilor sau regulilor de conviețuire socială, să fie născut și actual, respectiv să existe în momentul exercitării acțiunii, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acțiune, să fie personal și direct, și anume să îl vizeze pe cel care recurge la forma procedurală.

Analizând actele dosarului din acest punct de vedere, instanța constată că reclamantul justifică un interes în formularea cererii de chemare în judecată, având în vedere că până la încheierea actului adițional la data de 13.07.2009, convenția de credit încheiată la data de 15.10.2007 a fost în vigoare în forma ce cuprinde clauzele contestate prin prezenta.

Prin urmare, pentru această perioadă de aproximativ 2 ani, reclamantul justifică un interes practic pentru ca respectivele clauze să fie analizate, urmând astfel să fie respinsă excepția lipsei de interes invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Pe fond, instanța constată că raporturile contractuale dintre reclamant și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesioniști și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un profesionist (pârâta) și consumatori (reclamantul), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.

Potrivit art.4 alin.1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. A..2 al aceluiași articol prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.

Așadar, pentru a se reține caracterul abuziv al unei clauze contractuale, este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: clauza pretins abuzivă să nu fi fost negociată între comerciant și consumator; această clauză să genereze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Potrivit art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens.

În cauza C226/12 Constructora Principado SA împotriva José Ignacio Menéndez Álvarez Curtea Europeană de Justiție a arătat că, astfel cum reiese din articolul 3 alineatul (1) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, intră în domeniul de aplicare al acesteia doar clauzele care figurează într-un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator care nu au făcut obiectul unei negocieri individuale. Este, așadar, de competența instanței de trimitere să se pronunțe cu privire la existența negocierii, luând în considerare normele privind repartizarea sarcinii probei prevăzute în această privință la articolul 3 alineatul (2) primul și al treilea paragraf din directivă, care prevăd, printre altele, că, în cazul în care vânzătorul sau furnizorul pretinde că o clauză standard a făcut obiectul unei negocieri individuale, acestuia îi revine sarcina probei.

Curtea Europeană de Justiție a mai subliniat, în contextul articolului 5 din directivă, că informarea, înaintea încheierii unui contract, privind condițiile contractuale și consecințele acestei încheieri este de o importanță fundamentală pentru consumator. Acesta din urmă decide, în special pe baza respectivei informări, dacă dorește să se oblige potrivit condițiilor redactate în prealabil de vânzător sau de furnizor (Hotărârea din 21 martie 2013, RWE Vertrieb, C‑92/11, punctul 44).

Dacă în ceea ce privește lipsa negocierii, din probatoriul administrat s-ar putea reține din interogatoriul reclamantului administrat din oficiu, faptul că pârâta ar fi refuzat negocierea clauzelor contestate, instanța nu poate reține îndeplinite celelalte condiții, respectiv crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractante, în detrimentul consumatorului și contrar bunei-credințe.

Potrivit art. 4.1 din convenția de credit nr. 240CSF_/15.10.2007 creditul se acordă cu o dobândă variabilă de 7,95% pe an, formula de calcul a dobânzii fiind: produsul dintre soldul creditului, rata dobânzii procentuale și numărul de zile scurs de la data la care a fost datorată rata anterioară împărțit la 360 zile.

Conform art. 4.3 din aceeași convenție, pe parcursul derulării contractului, banca își rezervă dreptul de a modifica dobânzile, comisioanele și taxele bancare.

Analizând chiar precizările reclamantului depuse la fila 6, instanța constată că dobânda efectiv calculată de către pârâta S.C. B. SA în temeiul clauzelor contractuale contestate prin prezenta nu prezintă o diferență semnificativă față de calculul realizat de către reclamant, de exemplu cea mai mare diferență fiind de 15,81 CHF.

Totodată, instanța constată că prin actul adițional încheiat la data de 13.07.2009, clauzele contestate au fost reformulate, fiind explicate în mod detaliat.

În aprecierea dezechilibrului semnificativ între drepturile și obligațiile părților, trebuie avut în vedere obiectul contractului de credit, care îl constituie acordarea unei sume de bani pentru o perioadă relativ întinsă de timp în schimbul profitului, care în cauză este format din dobândă și comisioane, iar potrivit art. 4 alin 6 din Legea nr. 193/2000 evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.

Clauzele referitoare la dobânzi și comisioane sunt elemente care determină costul total al creditului și împreună cu marja de profit formează prețul contractului, în aprecierea caracterului abuziv al acestor clauze neputând fi analizat caracterul adecvat al prețului.

Prin urmare, aceste clauze constituie un element al prețului și, perceperea dobânzii a fost una clară, în concret și fără echivoc, fără ca pârâtă să se folosească de aceste clauze contractuale cu rea-credință prin stabilirea unui nivel substanțial diferit.

Așadar, este fără dubiu faptul că nu sunt îndeplinite în prezenta cauză condițiile referitoare la crearea, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, a unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților și pentru aceste motive urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge excepția lipsei de interes invocată din oficiu, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul D. M., având CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedura la Cabinet Avocat Tibrea G. E., cu sediul in Iasi,. A, judetul Iași,în contradictoriu cu pârâta S.C. B. SA , cu sediul in Bucuresti, .. 6A, sector 2, ca neîntemeiată.

Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași, sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.05.2015.

Președinte, Grefier,

C. I. P. A.-M.

Red/teh.I.C.

4 ex/18.06.2015