Acţiune în constatare. Sentința nr. 2696/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2696/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 2696/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 23 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2696
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții O. I. și B. M. (F. O.) în contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect acțiune în constatare; constatare nulitate clauză abuzivă; restituire sumă-Lg.193/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică de la data de 02.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 16.02.2015, când pentru același motiv a amânat pronunțarea pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18.06.2013 sub nr._, reclamanții O. I. și B. M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta ., pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate nulitatea clauzei de la pct. 5 lit. a) din condițiile speciale și ale pct. 3.5 Secțiune 3 din condițiile generale ale convenției de credit nr._/13.09.2007 încheiata intre părti, ca fiind abuzive, precum și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 74.498,73 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de risc achitată de la data de 28.09.2007 până la data de 30.08.2013. S-a solicitat și obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
In fapt, reclamanții au arătat că la data de 13.09.2007 au încheiat cu V. R. convenția de credit nr._/13.09.2007, prin care au contractat un credit cu garanție reala imobiliara in valoare de 420.000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 240 de luni, cu rata dobânzii curente de 4,25%p.a. Anexat contractului reclamanții au primit scadențarul aferent contractului, rata lunară fiind constant descrescătoare. Contractul de împrumut a fost garantat imobiliar cu o ipotecă de rang I asupra imobilelor teren și construcție situate în Iași, . nr. 41, jud. Iași. De asemenea, contractul a fost garantat cu poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor, cesionată în favoarea V. Romania.
Contractul de credit a fost conceput exclusiv de către bancă, fiind unul preformulat, un contract de adeziune, singurele variabile ce există în astfel de contracte fiind doar suma împrumutată și valoarea dobânzii, care este dictată de moneda de împrumut și de politica băncii de la momentul încheierii convenției de credit. Contractul nu dă posibilitatea consumatorului debitor de a alege și de a negocia clauzele contractuale, ci doar de a fi de acord sau nu cu acestea.
La art. 5 lit. a) din condițiile speciale ale convenției de credit nr._/13.09.2007 se precizează ca se percepe un "comision de risc" in cuantum de 0,15%, aplicat la soldul creditului, plătibil lunar in zile de scadenta, pe toata perioada de derulare a Convenției de credit". Ulterior apariției OUG nr. 50/2010 comisionul de risc a fost perceput sub denumirea de comision de administrare credit. Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. În temeiul lit. i) din Anexa la lege este considerată clauză abuzivă prevederea care obligă consumatorul la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către acesta, comparativ cu pagubele suferite de comerciant. Rata lunară a comiisonului de risc este de o valoare semnificativă și ridică valoarea ratei lunare cu o sumă ce nu poate fi explicată prin dispozițiile contractuale. Astfel, valoarea totală a comisionului este de 86.688,93 CHF, cost suplimentar semnificativ, care nu este acoperit de o justificare în obligația corelativă ce ar trebui să revină băncii pârâte. Nu se poate argumenta perceperea comisionului de risc nici pe împrejurarea că acest risc solicitat a fi acoperit ar reprezenta acoperirea unui eventual prejudiciu datorat modificării valorii de referință a monedei de acordare a creditului, în primul rând pentru că acesta se achită în franci elvețieni, adică în moneda în care a fost acordat, iar pe de altă parte pentru că rata de schimb a francului elvețian s-a dublat de la momentul contractării și până în prezent. Așa fiind, având în vedere și ipoteca asupra imobilului proprietatea reclamanților și cesionarea poliței de asigurarea a imobilului în favoarea pârâtei, reclamanții consideră că pârâta percepe o garanție dublă fără a justifica nevoia suplimentară de garantare a sumei împrumutate. Aplicarea respectivei dispoziții contractuale, ce a fost impusă de către tipizatul băncii, se află într-o disproporție vădită cu orice prejudiciu ce ar putea fi în mod rezonabil presupus. Convenția de credit cuprinde dispoziții referitoare la dobânzi penalizatoare de 5%p.a./zi de întârziere, aplicate la debitul neachitat, clauză care ar fi stabilit într-un mod rezonabil prejudiciul suferit de bancă prin neachitarea ratelor la termen. Comisionul de risc generează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile celor două părți, valoarea produsului bancar fiind alta decât cea pe care părțile au avut-o în vedere la momenbtul semnării contractului, acest comision fiind, în realitate, o dobândă, care majorează costul final al creditului și care modifică, în realitate, mascat, rata dobânzii curente. Reclamanții au achiziționat un produs bancar cu dobândă fixă, al cărui cuantum era cunoscut și care a fost un motiv determinant pentru încheierea convenției de credit, procesntul de dobândă în plus putând îndreptăți reclamanții la achiziționarea altui produs de la o altă instituție bancară.
În drept, reclamanții au invocat prevederile Legii nr. 193/2000, Directiva 93/13/CEE.
Acțiunea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 29 lit. f din OUG nr. 80/2013.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția prescrierii dreptului material la acțiune. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii. Comisioanele și dobânzile formează împreună costul creditului; creditele acordate de pârâtă erau cele mai ieftine de pe piață, atât timp cât reclamanții au solicitat și au obținut de la pârâtă trei credite, dintre care unul folosit pentru a refinanța un alt credit pe care îl avea d-na O. M. la o altă bancă (BRD). Reclamanții erau consumatori avizați (reclamantul este economist, iar reclamanta este avocat), aveau cunoștințe temeinice referitoare la politica bancară atât a pârâtei, cât și a altpr bănci. Dacă perceperea comisionului de risc ar fi creat un dezechilibru în patrimoniul reclamanților aceștia nu ar mai fi încheiat un nou contract de credit tot cu pârâta, la 7 luni de la încheierea primelor două contracte. Faptul că de la momentul acordării creditului și până în prezent s-a modificat cursul de schimb CHF/leu nu poate constitui o culpă a băncii, reclmanții asumându-și acest risc în momentul în care au solicitat creditul în CHF și nu în lei. Rezultă că timp de 7 ani această convenție nu a creat niciun dezechilibru și că, în realitate, reclamanții sunt nemulțumiți de creșterea cursului de schimb CHF/leu. Pârâta arată că, potrivit extrasului de cont depus la dosarul cauzei nu a perceput comisonul de administrare a cărui anulare se solicită.
În cauza C-453/10 CJUE a tatuat că este nelegal ca instanțele interne, în soluționarea cauzelor privind anularea pretinselor clauze abuzive, să ia în considerare doar interesul consumatorului și să creeze efecte avantajoase acestuia, în detrimentul băncilor. Transpunând această hotărâre a Curții în speța de față rezultă că s-ar crea un dezavantaj clar băncii prin admiterea acțiunii reclamanților, atât timp cât reclamanții au beneficiat de cele mai ieftine credite de pe piață, credite cu care și-au refinanțat un credit obținut anterior de la BRD. Rațiunea economică ce a justificat solicitarea comisionului de risc este existența riscului de credit, element de care banca este obligată să țină cont și să încerce să-l acopere. Prin disp art. 3 alin. 1 lit. g din Normele BNR nr. 17/18.12.2003 riscul de credit este definit ca fiind “riscul înregistrării de pierderi sau al nerealizării profiturilor preconizate, ca urmare a neîndeplinirii de către clienți a obligațiilor contractuale constând în rambursarea creditului și a consturilor aferente acestuia. Art. 126 din OUG nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului prevede dreptul oricărei instituții de credit de a dispune “...în măsura și condițiile prevăzute de reglementările emise în aplicarea prezentei ordonanțe de urgență, de un nivel al fondurilor care să se situeze în permanență cel puțin la nivelul cerințelor de capital stabilite pentru acoperirea, după caz, a riscului de credit, a riscului de poziție...”, iar potrivit art. 136 “BNR poate permite unei instituții de credit să-și calculeze cerințele de capital pentru riscul de poziție...utilizând propriile modele interne sau o combinație a acestora cu metodele stabilite prin regelementări emise”. Riscul de credit nu este acoperit doar prin instituirea garanțiilor ipotecare și acestea sunt supuse unor diminuări drastice de valoare în anumite condiții economice.
În prezenta cauză perceperea comisionului de risc a afost justificată, acest risc materializându-se prin restanțele la plata creditului pe care reclamanții le-au înregistrat încă din anul 2008, astfel cum reiese din extrasul de cont depus la dosar. Astfel, din anul 2008 și până în prezent reclamanții au acumulat restanțe semnificative la plata creditului (383.908,86 CHF restanțe), astfel încât creditul a fost declarat scadent anticipat la 05.12.2013. În aceste condiții comisionul de risc nu a fost de natură să acopere pierderile suferite de pârâtă.
În ceea ce privește pretinsul caracter nenegocial al clauzelor contractuale, pârâta face referire la decizia nr. 26/08.05.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2011, în care se arată că “noțiunea de negociere este strâns legală de cea de dialog. Oferta băncii propusă clienților reclamanți reprezintă, în accepțiune ainstanței, începutul dialogului și al unei eventuale negocieri, de la momentul lansării ofertei ținând exclusiv de atitudinea și de interesul clienților de a propune o contraofertă”. În cauza de față oferta băncii a fost considerată de reclamanți avantajoasă, aceștia neavând niciun fel de obiecțiuni cu privire la clauzele propuse de bancă și nepropunând modificarea vreunei clauze contractuale.
Precizează reclamanta că la data de 30.06.2010 s-au semnat acte adiționale la convențiile de credit încheiate, prin care reclamanții au beneficiat de o perioadă de grație de 24 de luni, achitând în această perioadă doar dobânda curentă și comisionul de risc. Prin urmare pârâta a fost în orice moment dispusă să negocieze condițiile contractuale pentru a oferi împrumutaților cele mai bune condiții de creditare, în acord cu necesitățile acestora, de unde rezultă că au existat negocieri și în momentul semnării convențiilor de credit.
Comisionul de risc face parte din prețul contractului, pârâta făcând referire la disp art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000.
La termenul din data de 27.10.2014 au fost respinse excepțiile netimbrării și prescripției dreptului material la acțiune (f.115). Astfel, a fost respinsă excepția netimbrării acțiunii întrucât aceasta este scutită de la plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în conformitate cu art. 29 alin. 1 lit. f din OUG nr. 80/2013, ce face referire la cauzele privind protecția consumatorilor, atunci când persoanele fizice și asociațiile pentru protecția consumatorilor au calitatea de reclamant împotriva agenților economici care au prejudiciat drepturile și interesele legitime ale consumatorilor. Or, acest text legal nu distinge în funcție de obiectul concret al acțiunii, atât timp cât acțiunea vizează protecția consumatorilor. În prezenta acțiune reclamanții își întemeiază pretențiile tocmai pe dispozițiile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori fiind vorba, așadar, de o cauză în materie de protecție a consumatorilor. De asemenea, instanța a apreciat că nulitatea ce se invocă prin prezenta acțiune are caracter absolut și nu relativ, astfel cum rezultă din caracterul de ordine publică al normelor referitoare la protecția consumatorului, invocate de reclamant și aplicabile în speță, precum și din faptul că această pretinsă nulitate decurge din eventuala nevalabilitate a clauzei contractuale criticate, datorată caracterului său ilicit, ceea ce implică o nevalabilitate a obiectului acestei clauze; or, nulitatea decurgând din nerespectarea condițiilor de validitate a obiectului este o nulitate absolută. În consecință, va fi respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată prin întâmpinare.
La termenul din data de 02.02.2015 a fost administrată proba cu interogatoriile reclamanților.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Între pârâtă, în calitate de bancă împrumutătoare, și reclamanți, în calitate de împrumutați, s-a încheiat convenția de credit nr._/13.09.2007, în temeiul căreia pârâta a acordat reclamanților un credit în valoare de 420.000 CHF, cu o perioadă de rambursare de 240 de luni, cu rata dobânzii curente de 4,25%p.a. În partea intitulată „condiții speciale ale convenției”, la pct. 5 lit. a, a fost stipulată clauza potrivit căreia împrumutații datorează băncii un comision de risc de 0,15% aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în ziua de scadență, pe toată durata de derulare a convenției. Creditul acordat reclamanților urma a fi rambursat potrivit planului de rambursare anexă la contract, în care este prevăzut, pentru fiecare lună, alături de valoarea lunară a creditului rambursat și dobânda aferentă, și valoarea comisionului de risc la care face referire pct. 5 lit. a din convenție. Executarea obligației de rambursare a creditului, dobânzilor și comisioanelor aferente, a fost garantată prin constituirea, de către reclamanți, în favoarea băncii pârâte, a unei ipoteci de rang I asupra imobilului Iași, . nr. 41, jud. Iași, proprietatea reclamanților. De asemenea, contractul a fost garantat cu poliță de asigurare pentru acoperirea tuturor riscurilor imobilului ipotecat, cesionată în favoarea V. Romania.
Anterior, la 23.02.2007, părțile încheiaseră alte două convenții de credit, de același tip de credit, cu nr._ și_, pentru suma de 33.770 CHF, respectiv 335.000 CHF, și aceste contracte stipulând clauza referitoare la perceperea comisionului de risc.
La data de 30.06.2010 părțile au încheiat actul adițional nr. 1 la cele trei convenții de credit, prin care comisionul s-a stabilit o perioadă de grație de 24 de luni, din iulie 2010 până în iunie 2012 inclusiv, în această perioadă împrumutații datorând doar dobânda curentă și comiisonul de risc, urmând ca rambursarea sumei principale să fie reluată după expirarea perioadei de 24 de luni anterior menționată.
Aplicabilitatea Legii nr. 193/2000. Raporturile contractuale dintre reclamanți și pârâtă intră sub incidența Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, fiind vorba de raporturi decurgând dintr-un contract comercial încheiat între un comerciant (pârâta) și consumatori (reclamanții), astfel cum aceste două categorii sunt definite de art. 2 din amintita lege.
Legea nr. 193/2000 prevede însă și o . clauze care nu pot face obiectul controlului privind caracterul lor abuziv. Astfel, art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociazã nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de platã, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altã parte, în mãsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil. Legea nr. 193/2000 este legea de transpunere în dreptul național a cerințelor Directivei 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii și, în mod corespunzător, art. 4 alin. 6 din actul normativ național transpune prevederile art. 4 alin. 2 din Directivă care, de o manieră mai clară, menționează că „aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici justețea prețului sau a remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Clauza de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit are ca obiect stabilirea unui comision, așadar a unui element component al costului creditului, ceea ce, aparent, ar plasa această clauză sub incidența art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 și, deci, această clauză nu ar putea fi supusă controlului privind caracterul abuziv. Trebuie însă observat faptul că nici art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE, nici art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, ci fac referire la adecvarea dintre preț și serviciile sau produsele oferite în schimb (fiind necesar să existe o contraprestație corespunzătoare prețului perceput), precum și la necesitatea ca, pentru a nu putea face obiectul controlului, clauza referitoare la preț să fie exprimată în mod clar și inteligibil. Or, în prezenta cauză, clauza referitoare la comisionul de risc este doar o parte a costului contractului; partea cea mai importantă a costului contractului este dată de dobânda la credit, la care se adaugă o . comisioane, printre care și cel de risc. Secțiunea 3, intitulată „Costuri” din condițiile generale ale convenției de credit, la art. 3.5, definește comisionul de risc ca fiind acel comision perceput pentru punerea la dispoziție a creditului, definiție care este identică în substanță cu cea oferită de art. 3.1 cu privire la dobânda curentă. Nicio altă prevedere contractuală, fie ea din Condițiile generale sau speciale, nu oferă alte informații cu privire la destinația comisionului de risc, justificarea acestuia. În consecință, se constată că pentru același serviciu (acordarea creditului) se percep două costuri, fără ca distincția dintre aceste costuri să fie exprimată în mod clar și inteligibil, așa cum cer art. 4 alin. 2 din Directiva 93/13/CEE și art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000. Perspectiva din care simpla determinare a prețului, sub forma unui procent din soldul creditului, ar reprezenta o exprimare clară și inteligibilă a clauzei referitoare la preț nu poate fi primită, întrucât scindarea costului contractului induce ideea unor rațiuni diferite de percepere a componentelor prețului, ce trebuie cunoscute de cocontractant, trebuie să fie transparente, condiție ce nu e îndeplinită în speță. De altfel, în preambulul Directivei 93/13/CEE se menționează că, deși aprecierea caracterului abuziv nu se efectuează asupra raportului calitate/preț al bunurilor sau serviciilor furnizate, totuși acest raport poate fi luat în considerare la aprecierea corectitudinii altor clauze. Această declarație va fi interpretată de instanță, raportat la situația din prezenta cauză, în sensul că, întrucât, cel puțin aparent, pentru același serviciu sunt percepute două costuri, poate fi analizat caracterul eventual abuziv al unuia dintre ele, prin prisma perceperii, deja, a celuilalt cost. De asemenea, prevederea mai multor clauze având ca obiect costuri diferite percepute pentru același serviciu aduce în discuție problema existenței unei veritabile contraprestații pentru unele dintre aceste costuri, în speță comisionul de risc, aspect ce va fi analizat însă cu prilejul examinării cerinței bunei credințe în stipularea clauzei cenzurate.
Împrejurarea că reclamanții au avut cunoștință atât de existența cât și de întinderea obligațiilor ce le reveneau, și sub aspectul valorii, și sub cel al perioadei, și au fost de acord, prin semnarea convenției, cu plata comisionului de risc, dispunând de posibilitatea de a refuza semnarea convenției dacă nu erau de acord cu acest comision, nu poate determina lipsa de incidență a prevederilor Legii nr. 193/2000. A valida un astfel de raționament ar echivala cu lipsirea, în mare parte, de aplicabilitate a dispozițiilor acestui act normativ, în condițiile în care prin edictarea sa legiuitorul a urmărit să protejeze tocmai consumatorii care deja au încheiat cu comercianți contracte ce ar putea conține clauze abuzive. Codul civil consacră principiul libertății contractuale, dar art. 969 C.civ. conferă putere de lege doar convențiilor legal făcute, Legea nr. 193/2000 reglementând tocmai situații în care clauze contractuale consimțite de parte prin asumarea contractului nu au caracter legal, fiind considerate abuzive.
Având în vedere ansamblul celor anterior expuse, instanța apreciază că poate proceda la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei de la art. 5 lit. a din Condițiile speciale ale Convenției de credit, prin prisma dispozițiilor Legii nr. 193/2000.
Lipsa de negociere. Potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauzã contractualã care nu a fost negociatã direct cu consumatorul va fi consideratã abuzivã dacã, prin ea însãși sau împreunã cu alte prevederi din contract, creeazã, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile pãrților. A.. 2 al aceluiași articol prevede că o clauzã contractualã va fi consideratã ca nefiind negociatã direct cu consumatorul dacã aceasta a fost stabilitã fãrã a da posibilitate consumatorului sã influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv.
Așadar, un prim pas în analiza caracterului abuziv al unei clauze contractuale, în temeiul Legii nr. 193/2000, este stabilirea împrejurării dacă acea clauză a fost negociată cu consumatorul.
Art. 4 alin. 3 teza finală din Legea nr. 193/2000 prevede că dacã un comerciant pretinde cã o clauzã standard preformulatã a fost negociatã direct cu consumatorul, este de datoria lui sã prezinte probe în acest sens. Instanța învederează că, potrivit Legii nr. 193/2000, un consumator are dreptul la negocierea clauzelor contractului încheiat cu un comerciant, dar comerciantului nu îi revine obligația de a avea el inițiativa negocierii. Comerciantul își manifestă disponibilitatea de încheiere a contractului în anumite condiții prezentate consumatorului, urmând ca acesta din urmă, în măsura în care nu este mulțumit de condițiile propuse, să încerce negocierea clauzelor contractului ce urmează a fi încheiat. Practic, prin obligația comerciantului de a dovedi împrejurarea că acel contract a fost supus negocierii cu consumatorul trebuie să se înțeleagă că va reveni comerciantului sarcina de a proba faptul că a creat condițiile pentru consumator ca acesta să ia cunoștință de conținutul contractului pe care ar urma să-l încheie, să-i înțeleagă consecințele și să-i asigure consumatorului posibilitatea de a negocia clauzele acelui contract. Ar fi excesiv și contrar uzanțelor comerciale să se ceară comerciantului să inițieze el negocierea contractului, atât timp cât consumatorul nu-și exprimă vreo nemulțumire cu privire la acesta.
Or, din răspunsurile oferite de reclamanți la întrebările ce alcătuiesc interogatoriul propus de pârâtă rezultă că reclamanții nu au inițiat vreo nogociere a clauzei privind comisionul de risc. Astfel, reclamantul, în răspunsul la întrebarea nr. 8, a arătat că a încercat să negocieze unele clauze, despre care nu-și mai amintește precis, fiind posibil ca printre acestea să fie și cea referitoare la comisionul de risc. Ulterior, în răspunsul la întrebarea nr. 8 reclamantul a precizat că a încercat să negocieze componenta variabilă a ratei dobânzii și un comision de administrare, fiind posibil să fi încercat și negocierea comisionului de risc, dar nu-și mai amintește acest aspect. Instanța apreciază că, în realitate, reclamanții nu au avut inițiativa negocierii comisionului de risc întrucât reflecția asupra conținutului contractului și al elementelor mai puțin convenabile din conținutul acestuia ar fi trebuit, în mod normal, să-i permită reclamantului să-și amintească dacă a supus negocierii și clauza privind comisionul de risc, așa cum și-a amintit despre componenta variabilă a ratei dobânzii și comisionul de administrare.
În ceea ce o privește pe reclamantă, aceasta a arătat că nu a studiat cu atenție contractele întrucât de încheierea lor s-au ocupat mai ales soțul său și angajații săi, și că nu a încercat negocierea clauzei privind comisionul de risc întrucât a considerat că nu se putea realiza o negociere, contractul fiind preformulat. Ambii reclamanți au arătat că au purtat discuții cu directorul băncii pârâte, care era prieten cu reclamantul, și care i-ar fi asigurat că aceasta este cea mai bună variantă de contract. O astfel de asigurare nu înlătura posibilitatea reclamanților de a încerca negocierea unor clauze pe care le-ar fi considerat dezavantajoase, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu era la primul contact cu o institituție de credit, ci mai contractase anterior un credit bancar cu BRD, ce a fost refinanțat prin unul din împrumuturile luate la 23.02.2007. Instanța constată și faptul că în urmă cu 7 luni față de data încheierii convenției de credit criticate în prezenta cauză părțile mai încheiaseră două contracte de credit de același gen, care conțineau și clauza privind comisionul de risc. Chiar dacă la data de 23.02.2007, când au fost încheiate convențiile cu nr._ și_, reclamanții nu ar fi înțeles mecanismul de funcționare a comisionului de risc, până la încheirea convenției criticate în cauza de față ar fi trebuit, în mod normal, să-și dea seama de efectele acestei clauze, având timp să studieze convențiile anterioare și să constate efectul comisionului de risc. Faptul că reclamanții au acceptat încheierea unui nou contract de credit conținând același gen de clauză reprezintă un indiciu în sensul că aceștia nu au încercat negocierea comisionului de risc. Mai mult, inclusiv la încheierea actelor adiționale din 30.06.2010 la cele trei convenții de credit, reclamanții au acceptat perceperea, în continuare, a comisionului de risc, neexistând indicii obiective în sensul că ar fi încercat eliminarea sau modificarea acestui comision.
Din ansamblul celor expuse anterior rezultă că banca pârâtă a oferit reclamanților posibilitatea negocierii clauzei referitoare la comisionul de risc, dar o astfel de negociere nu a fost inițiată de reclamanți, prin urmare instanța va reține că pârâta a probat faptul că această clauză a fost supusă negocierii cu reclamanții. În consecință, nefiind îndeplinită prima condiție prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000 instanța constată că nu se poate trece la analiza caracterului eventual abuziv al clauzei referitoare la comisionul de risc. D. urmare, va fi respinsă cererea de constatare a nevalabilității acestei clauze, prin prisma caracterului său abuziv, precum și cererea accesorie având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de comision de risc.
Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, în baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c. urmează a fi obligați fiecare la plata, către pârâtă, a sumei de câte 1550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat dovedit prin factura și extrasul de cont depuse la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții O. I. și B. M., cu domiciliul în Iași .,., ., în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în București, ., . 10, sector 2.
Obligă reclamanții la plata, către pârâtă, a sumei de 1550 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătorie Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
5ex/22.04.2015
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2699/2015.... → |
|---|
