Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3646/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3646/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 36172/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 11.03.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR.3646
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta . ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., în contradictoriu cu parații G. V., G. L., având ca obiect acțiune in răspundere contractuala .
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 25.02.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când,din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.03.2015, când:
INSTANȚA:
Deliberând asupra prezentei cauze civile, având ca obiect pretenții, reține următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 09.10.2014 pe rolul instanței sub nr. de dosar_, reclamanta S.C. „C. IASI” S.A în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. L.,a solicitat instanței de judecată obligarea acestora din urmă la plata sumei de 22.94 lei, reprezentând debit principal neachitat corespunzător facturilor emise în perioada iulie 2011-octombrie 2011 și suma de 326,13 lei reprezentând penalități calculate pentru perioada noiembrie 2010-iunie 2014, urmând a fi calculate penalități până la plata efectivă a acestui debit.
În motivarea în fapt a cererii, s-a arătat că în baza raporturilor comerciale stabilite între părți a fost furnizată energie termică și apă caldă menajeră. Contractul a dat naștere la obligații în sarcina ambelor părți, revenind pârâtei obligația achitării contravalorii energiei furnizate. În considerarea acestor raporturi au fost emise facturi fiscale, rămase neachitate de către asociație. Deși s-a inițiat procedura concilierii, aceasta nu a avut finalitatea urmărită.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1270, 1516, art. 1169, art. 1073 și art. 1530 C.civ, coroborate cu dispozițiile legii 325/2006 privind serviciul public de alimentare cu energie termică, ordinul ANRSC 483/2008.
În baza art. 77 din legea 85/2006 cererea a fost scutită de la plata taxei de timbru.
S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa reprezentantului legal.
Pârâții nu au formulat întâmpinare
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, prin prisma motivelor invocate de părți, instanța reține următoarele aspecte:
Între părți au fost stabilite raporturi juridice contractuale prin semnarea și negocierea convenției nr. 3815/26.11.2010, fila 10.
Cu privire la fundamentarea în drept a pretențiilor formulate de către reclamantă, instanța notează faptul că aceasta a invocat prevederile din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009. În acord cu art. 5 din Legea 71/2011, legea de punere în aplicare a noului cod civil, dispozițiile Codului civil se aplica tuturor actelor si faptelor încheiate sau, după caz, produse ori savarsite după ., precum si situațiilor juridice născute după .. Analizând dispozițiile legale prin prisma principiului enunțat, precum și a intenției legiuitorului, se poate observa că efectele deja produse, ale situațiilor juridice trecute, cad în continuare sub incidența vechii reglementări a Codului Civil, anterioară momentului octombrie 2011. Pe cale de consecință, având în vedere obiectul prezentei cauze, dreptul material aplicabil prezentei cauze este din Codul civil decretat în 1864.
Potrivit art. 238 Codul de procedura civila instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, excepțiile urmând a fi soluționate potrivit efectului acestora.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța constată că potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, art. 3 stabilind un termen general de prescripție de 3 ani.
Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 09.10.2014, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind recuperarea privind debitul principal aferent perioadei iulie 2011-august 2011 și penalitățile solicitate pentru debitul aferent perioadei noiembrie 2010-august 2011, reclamanta nefăcând dovada suspendării ori întreruperii termenului de prescripție.
Instanța constată că obiectul prezentei cauze constă în recuperarea debitului principal pentru perioada iulie 2011-octombrie 2011 cât și a penalităților calculate pentru debitul principal aferent perioadei 31.10._11, astfel cum rezultă din precizările depuse de către reclamantă la filele 66-67. P. urmare, instanța constată că termenul de prescripție al dreptului la acțiune privind recuperarea sumei datorate cu titlu de penalități se raportează la aceeași perioadă ca și debitul principal, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.
Termenul de prescripție al dreptului de a solicita obligarea pârâtelor la plata penalităților se raportează la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv la data împlinirii scadenței debitului principal și al nerespectării obligației de plată a debitului principal, iar din precizările depuse de către reclamantă și tabelul de calcul al penalităților solicitate prin prezenta cauză, filele 66-67, instanța constată că acestea sunt calculate pentru debitul principal aferent perioadei 31.11._11.
Totodată, instanța constată că reclamanta nu a făcut dovada întreruperii sau suspendării termenului de prescripție prin niciunul din modurile reglementate de art. 13 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958. Instanța constată că, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, nu se poate reține o recunoaștere realizată prin plata debitului de către pârâți înăuntrul termenului de prescripție, de natură a întrerupe curgerea acestuia, nefiind depuse decât registre interne ale reclamantei ce nu pot face dovada decât împotriva sa, conform art. 279 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, dispoziții legale prevăzute și de art. 1185, art. 1183, art. 1184 din Codul civil decretat în 1864 și art. 50, art. 51 și art. 52 din Codul comercial, în vigoare până la data de 01.10.2011.
Pe fond, în baza raporturilor juridice stabilite, părțile s-au angajat la punerea la dispoziție a agentului termic ( reclamanta), respectiv achitarea contravalorii serviciilor oferite, pe baza măsurătorilor efectuate de contoare și a facturilor fiscale emise, pârâta.
Contractul a fost asumat pe bază de semnătură de ambele părți și nu a fost denunțat sub nici un aspect de niciuna dintre părțile contractante.
Se poate observa așadar că societatea reclamantă se prevalează de un caz de răspundere contractuală, reprezentat de neîndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor asumate de partea cocontractantă. În materia răspunderii civile contractuale (în cazul obligațiilor de a da și a face) creditorul trebuie să dovedească existența creanței, debitorul având sarcina dovedirii îndeplinirii obligației. Odată ce creditorul face dovada existenței creanței neexecutarea se prezumă, cât timp debitorul nu dovedește executarea.
Conform art. 969 din Codul civil decretat în 1864, incident conform art. 3 din Legea nr. 71/2011, contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante.
Potrivit art. 46 din Codul comercial în vigoare la data derulării relațiilor contractuale și incident față de calitatea reclamantei cu referire la dispozițiile art. 56 din același cod, înțelege factura ca un act sub semnătură privată ce face proba contractului pe care îl constată. Factura, independent de orice semnătură, dovedește, față de emitent, încheierea și condițiile de existență ale operațiunii comerciale pe care o menționează. Pentru a avea însă forță probantă față de persoana de la care nu emană, în speță față de pârâte, aceasta trebuie să fie semnată sau acceptată. Factura poate fi acceptată expres, în scris ori verbal, sau tacit prin fapte concludente.
Motivat de nerespectarea obligației de plată a facturii lunare, în temeiul clauzei penale inserată în contractul încheiat între părți, art. 21 alin. 3, reclamanta a calculat penalități de întârziere. Acestea au fost prevăzute conform dispozițiilor art. 18 alin 1 din Ordinul ANRSC nr. 483/2008 coroborate cu art. 42 alin 10 din Legea nr. 51/2006.
Instanța constată că reclamanta, potrivit dispozițiilor art.1169 din Codul civil, a probat existența raporturilor contractuale dintre părți. Ca atare, ținând cont de regula potrivit căreia în materia răspunderii civile contractuale, pârâtei îi incumbă sarcina dovedirii îndeplinirii obligației iar aceasta nu a dovedit stingerea ei prin plată sau altă modalitate prevăzută de lege, astfel încât atitudinea acesteia de a nu respecta clauzele asumate la încheierea contractelor cu reclamanta încalcă principiul de drept enunțat de art. 969 Cod civil.
Însă, având în vedere că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților până la achitarea integrală a prețului, iar conform convenției încheiată între părți penalitățile nu pot depăși debitul principal, instanța va admite în parte acțiunea, astfel cum rezultă în urma admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune și va obliga pârâta să achite reclamantei suma 16,65 lei reprezentând debit principal pentru perioada septembrie 2011 – octombrie 2011 și suma de 6,29 lei, cu titlu de penalități calculate pentru debitul principal arătat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind debitul principal aferent perioadei iulie 2011-octombrie 2011 și penalitățile solicitate pentru debitul aferent perioadei noiembrie_11.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta S.C. C. Iași SA având CUI_, cu sediul în Iași, .. 25, prin Administrator Judiciar Management Reorganizare Lichidare Iași SPRL, cu sediul în Iași, ., jud. Iași,, în contradictoriu cu pârâții G. V. și G. L., având CNP_, ambii domiciliați in Iasi,., .,.,..
Obligă pârâții să achite reclamantei suma de 16,65 lei reprezentând debit principal pentru perioada septembrie 2011 – octombrie 2010 și suma de 6,29 lei, cu titlu de penalități calculate pentru debitul principal arătat.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași, sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/09.04.2015
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 3640/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3634/2015. Judecătoria... → |
|---|
