Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 12367/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE T. G.
Grefier M. C. M.
SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015
Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamant S.C. „C.E.T. IAȘI” SA PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. și pe pârât ASOCIAȚIA DE P. C. 20, . G8, . P., având ca obiect actiune in raspundere contractuala .
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică de la 23.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 07.10.2015 apoi la data de și ulterior pentru astăzi.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile, reține următoarele aspecte:
Prin cererea înregistrată la data de 15.04.2015 reclamantul ., societate în insolvență, prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI a chemat în judecată pârâtul ASOCIAȚIA LOCATARI C. 20 . G8, ., solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:
- 3570, 94 lei, reprezentând contravaloarea energiei termice furnizate în perioada 04.2011 – 10.2011;
-_, 26 lei cu titlu de peanlități de întârziere pentru intervalul 09.2007 – 02.2015.
În motivare, reclamantul a arătat că a furnizat pârâtului, în temeiul contractului nr. 1018/05.07.2010, energie termică și a emis facturile corespunzătoare.
Pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a sumelor menționate în facturi. Întrucât nu a achitat sumele facturate, reclamantul a calculat penalități de întârziere în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din convenție.
În drept au fost invocate prevederile art. 1270 C. civ., art. 1516 alin. (1) și art. 1169 C. civ., Legea nr. 325/2006, Ordinul ANRSC nr. 483/2008.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.
A fost solicitată judecata în lipsă.
Pârâtul ASOCIAȚIA DE P. C. 20, . G8, . P.,legal citat, a formulat întâmpinare.
În motivarea acesteia, a invocatexceptia prescriptiei dreptului la actiune fata de pretentiile mai vechi de 3 ani de zile, precum si exceptia inadmisibilității.
In drept, au fost invocate prev art 205 si urm NCPC, respectiv prev art 3 din Decretul 167/1958.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de pârât și admiterea cererii de chemare în judecată.
Instanta a încuviințat și administrat proba cu inscrisuri.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității instanța a dispus respingerea acesteia în cadrul ședinței publice de la termenul din 23.09.2015, când a amânat pronunțarea asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune și asupra fondului.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține:
Excepția inadmisibilității a fost respinsă întrucât nicio prevedere legală nu sancționează cu inadmisibilitatea cererea de chemare în judecată formulată pe calea dreptului comun, fără a înștiința în prealabil pârâtul. În plus, atât art. 6 CEDO, cât și dispozițiile interne stabilesc principiul accesului liber la justiție, excepțiile de la acest principiu, fiind de strictă interpretare și aplicare. În plus, aceste excepții trebuie prevăzute expres de legiuitor, trebuie să urmărească un scop legitim și să respecte principiul proporționalității. Cum pârâtul nu a indicat niciun temei al legal al obligației reclamantului de a parcurge o procedură prealabilă, instanța a respins ca neîntemeiată a execepției inadmisibilității.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța reține:
Legea aplicabilă prescripției este, în raport de momentul începerii acesteia, Decretul nr. 167/1958.
Excepție fac debitele principale pentru care au fost emise facturile U-_/30-09.2011 și U-_/31.10.2011, ambele scadente după . noului cod civil, astfel încât prescripția dreptului material la acțiune cu privire la acestea este supusă dispozițiilor noului cod civil.
Cererea reclamantului vizează în mod cert pretenții patrimoniale, supuse termenului general de prescripție de 3 ani.
Termenul de prescripție a început să curgă de la momentul scadenței sumelor indicate în cuprinsul facturilor comunicate pârâtului.
În ceea ce privește debitul principal:
Verificând înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei, respectiv componența sold clienți (f. 31-44), instanța constată că debitul principal este datorat conform facturilor de utilități nr. U-_/30.04.2011, scadentă la 27.05.2011 (f. 53), U-_/31.05.2011, scadentă la 28.06.2011, U-_/30.06.2011, scadentă la 27.07.2011 (f. 54), U-_/31.07.2011, scadentă la 29.08.2011, U-_/31.08.2011, scadentă la 27.09.2011 (f. 55), U-_/30.09.2011 scadentă la 27.10.2011 (f. 56) și U-_/31.10.2011, scadentă la 25.11.2011.
Dreptul material la acțiune cu privire la debitele aferente facturilor mai sus-menționate a început să curgă la data scadenței fiecărei facturi primare în parte, cel mai târziu la data de 25.11.2011, data scadenței ultimei facturi primare emise, respectiv factura U-_/31.10.2011.
Termenul de prescripție de 3 ani a curs neîntrerupt și s-a împlinit anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată pentru debitele principale aferente facturilor de utilități U-_/31.05.2011, scadentă la 28.06.2011, U-_/30.06.2011, scadentă la 27.07.2011 (f. 54), U-_/31.07.2011, scadentă la 29.08.2011, U-_/31.08.2011, scadentă la 27.09.2011 (f. 55), U-_/30.09.2011 scadentă la 27.10.2011 (f. 56) și U-_/31.10.2011, scadentă la 25.11.2011.
În ceea ce privește debitul principal aferent facturii nr. U-_/30.04.2011, scadentă la 27.05.2011 (f. 53), debitorul a efectuat plăți parțiale la datele de 16.04.2014 (f. 42) și de 20.02.2015 (f. 44), plăți care au o dublă semnificație: stingerea parțială a obligației și întreruperea prescripției prin recunoașterea voluntară a datoriei care se prescrie.
Astfel, instanța reține că excepția prescripției dreptului material la acțiune în legătură cu debitele principale este parțial întemeiată și va fi admisă numai cu privire la debitul principal aferent facturilor U-_/31.05.2011, U-_/30.06.2011, U-_/31.07.2011, U-_/31.08.2011, U-_/30.09.2011 și U-_/31.10.2011, cu consecința respingerii în parte a capătului principal de cerere, cu privire la suma de 1970, 94 lei, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește penalitățile, instanța reține următoarele aspecte:
Penalitățile de întârziere sunt calculate pentru neachitarea sau achitarea cu întârziere a facturilor primare emise în intervalul 04.2007 – 10.2011, astfel cum rezultă din componența sold clienți (f. 31 - 44).
Reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata sumei de_, 31 lei cu titlu de penalități de întârziere pentru care a fost emisă factura nr. – 5-_-I din 08.09.2007. În privința acestei facturi de penalități instanța apreciază ca intervenit prescripția dreptului material la acțiune, pentru următoarele considerente:
Facturile de penalități sunt emise de reclamant pentru a evidenția penalitățile care au fost calculate pentru debite principale anterioare emiterii facturii de penalități respective și care fie nu au fost achitate de debitor, fie au fost achitate cu întârziere. În mod cert, debitele principale care au generat penalitățile au fost scadente anterior emiterii facturii de penalități.
Având în vedere data emiterii facturii de penalități, 08.09.2007, în mod evident debitele principale pentru care au fost calculate penalitățile de_, 31 lei erau prescrise la momentul sesizării instanței, fiind prescris și dreptul la acțiune cu privire la penalitățile calculate în raport de aceste debite.
Următoarele facturi de penalități au fost emise pentru achitarea cu întârziere sau neachitarea debitelor principale pentru care au fost emise facturi primare în intervalul 30.04.2007 – 31.10.2011, facturi primare care au avut scadența în perioada 08.09.2007 – 25.11.2011, confom componenței sold clienți.
Instanța reține că emiterea facturilor de penalități nu influențează prescripția dreptului material la acțiune cu privire la penalități, drept care se prescrie odată cu dreptul material la acțiune pentru debitul principal care a generat respectivele penalități.
În raport de aceste precizări, instanța reține că este prescris dreptul material la acțiune cu privire la penalitățile calculate pentru debite principale pentru care intervenise prescripția anterior sesizării instanței.
Din analiza compenenței sold clienți instanța a constatat că pentru debitele principale care au generat penalitățile solicitate de reclamant a intervenit prescripția extinctivă, mai puțin pentru debitul principal aferent facturii U-_/30.04.2011, debit în raport de care a operat înteruperea termenului de prescripție, prin plată.
De asemenea, pârâtul a efectuat plăți parțiale prin care a achitat debitul aferent facturii U-_/31.03.2011. Aceste plăți parțiale au efect întrerupător de prescripție, însă numai în limita sumei plătite și numai în ceea ce privește penalitățile generate de suma achitată prin plată. Relevante sunt exclusiv plățile efectuate la datele de 10.04.2012 și 19.04.2012, noile termene de prescripție determinate de aceste plăți, care au înterupt prescripția, nefiind împlinite la momentul sesizării instanței cu prezenta acțiune. Celelalte plăți efectuate pentru achitarea prețului aferent facturii U-_/31.03.2011 au fost realizate cu mai mult de 3 ani anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată, astfel încât, chiar dacă a operat înteruperea termenului de prescripție extinctivă, noua prescripție începută ulterior plății s-a împlinit înainte de sesizarea instanței.
În privința celorlalte plăți efectuate de pârât (altele decât cele efectuate pentru stingerea debitulelor aferente facturiilor U-_/30.04.2011 și U-_/31.03.2011, analizate mai sus) instanța reține că acestea au intervenit cu mai mult de 3 ani anterior formulării prezentei acțiuni, astfel încât, chiar dacă a operat înteruperea termenului de prescripție extinctivă, noua prescripție începută ulterior plății s-a împlinit înainte de sesizarea instanței.
În concluzie, instanța apreciază că intervenit prescripția dreptului material la acțiune cu privire la penalitățile de întârziere, cu excepția penalităților de întârziere calculate pentru debitul principal pentru care a fost emisă factura primară nr. U-_/30.04.2011 și parțial pentru cele calculate pentru debitul principal pentru care a fost emisă factura primară nr. U-_/31.03.2011, cu consecința admiterii excepției dreptului material la acțiune în privința acestora și a respingerii capătului accesoriu în limita sumei de_, 52 lei, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
În ceea ce privește sumele solicitate de reclamant și pentru care nu a intervenit prescripția, instanța reține:
Reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata sumelor indicate în cerere, în temeiul răspunderii contractuale, izvorul obligației de plată a pârâtului fiind contractul de furnizare a agentului termic nr. 1018/05.07.2010.
Deoarece contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Față de cele arătate, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art. 969 din Codul civil din 1864, conform cărora „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante”.
Din punct de vedere al repartizării sarcinii probei între creditor și debitor, creditorul care pretinde executarea unei obligații trebuie să dovedească existența ei.
În cazul obligațiilor de a da sau de a face, în situația în care creditorul face dovada existenței creanței, neexecutarea obligației corelative a debitorului se prezumă cât timp acesta din urmă nu dovedește executarea.
În prezenta cauză instanța apreciază că reclamanta a dovedit existența creanței pe care o deține împotriva pârâtului prin depunerea la dosarul cauzei a contractului nr. 1018/05.07.2010 și a facturii U-_/30.04.2011, emise în temeiul acestuia.
Potrivit principiului menționat mai sus, cât timp pârâtul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației corelative de plată a prețului, se prezumă neexecutarea acesteia și prin urmare pretențiile reclamantului sunt întemeiate parțial, numai în ceea ce privește suma de 1600 lei, solicitată de reclamant cu titlu de preț aferent facturii U-_/30.04.2011.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere calculate în raport de debitul principal aferent facturii U-_/30.04.2011 și parțial pentru cele calculate pentru debitul principal pentru care a fost emisă factura primară nr. U-_/31.03.2011, instanța reține că, potrivit art. 18 alin. (2) din convenție, pârâtul s-a obligat să achite penalități de întârziere pentru neachitarea la scadență a prețului.
Întrucât din probele administrate în cauză reiese că pârâtul nu a achitat la termen contravaloarea facturilor U-_/30.04.2011 și U-_/31.03.2011, instanța reține că acesta datorează penalități convenționale de întârziere.
Penalitățile de întârziere reprezintă prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a neexecutării la termen a obligației pârâtului de a plăti anumite sume de bani, prejudiciu pe care însăși legiuitorul civil l-a catalogat ca intrinsec acestui tip de obligații (art.1088 alin.2 C.civ.), și care apare cu atât mai justificat în cazul raporturilor comerciale, prin prisma principiului interdependenței acestora. Reținând că pârâtul nu și-a îndeplinit obligațiile la termenul stipulat în facturi, văzând și dispozițiile art. 1082 C.civ., instanța constată întemeiate pretențiile reclamantului cu privire la suma de 1034, 74 lei, sumă în mod corect calculată de către reclamant, astfel cum a rezultat din verificarea componeneței sold clienți, motiv pentru care va obliga pârâtul să achite reclamantului această sumă cu titlu de penalități întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul ., în insolvență, prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI în contradictoriu cu pârâtul ASOCIAȚIA DE P. C. 20 – . G8, ..
Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la debitul principal aferent facturilor: U-_/31.05.2011, U-_/30.06.2011, U-_/31.07.2011, U-_/31.08.2011, U-_/30.09.2011 și U-_/31.10.2011.
Respinge în parte capătul principal de cerere cu privire la suma de 1970, 94 lei, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Admite în parte capătul principal de cerere.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1600 lei cu titlu de debit principal aferent facturii U-_/30.04.2011.
Admite prescripția dreptului material la acțiune cu privire la penalitățile datorate pentru debite principale prescrise.
Respinge în parte capătul accesoriu de cerere cu privire la suma de_, 52 lei, întrucât a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.
Admite în parte capătul accesoriu de cerere.
Obligă pârâtul să achite reclamantului suma de 1034, 74 lei cu titlu de penalități de întârziere.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare pentru fiecare dintre părți. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi 28.10.2015.
Președinte, Grefier,
Red.G.T./Tehnored. G.T./4 EX./05.01.2016
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2015/2015.... → |
|---|
