Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8803/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8803/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8803/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8803/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L. în contradictoriu cu pârâții M. S. și M. M., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru 23.06.2015, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ din 10.11.2014, reclamanta S.C. C. IAȘI S.A. a chemat în judecată pe pârâții M. S. și M. M., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 1400,92 lei – penalități de întârziere în perioada 01._, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, aceasta a arătat, în esență, că a încheiat cu pârâții convenția de facturare individuală a consumurilor de energie termică anexată la cerere, că pârâții au executat cu întârziere obligația de a plăti facturile emise, astfel că au fost calculate penalități de întârziere conform clauzei penale din contract.
În drept, au fost invocate disp. 1066 și 1270 alin.1 Cod civil.
În susținerea cererii, au fost anexate înscrisuri.
Cererea este scutită de taxă de timbru conform art. 77 din Legea 85/2006.
Pârâții nu au formulat întâmpinare în termen legal și nu s-a prezentat pentru a face apărări, instanța dispunând decăderea acestora din dreptul de mai propune probe și de a invoca excepții, în afară de cele de ordine publică.
La termenul din 17.03.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune.
La data de 02.04.2015, pârâta a învederat faptul că pârâtul, soțul acesteia este decedat, atașând certificatul de deces . nr._, în copie trimisă prin poștă electronică(fila 62).
P. precizările depuse la data de 16.04.2015, reclamanta a solicitat respingerea excepției invocate, întrucât a intervenit întreruperea termenului de prescripție prin plățile succesive efectuate de pârâtă, conform art. 16 alin.1 lit. a din decretul 167/1958. Pârâta a achitat la data de 31.01.2012 factura -_/_-I.
În cauză, instanța a încuviințat, la solicitarea reclamantei și a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din 09.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului M. S..
Analizând actele dosarului, instanța reține:
Instanța, în temeiul art. 248 alin.1 C.p.c., va analiza cu prioritate excepțiile peremptorii invocate, a căror eventuală admitere ar face inutilă cercetarea fondului cauzei, în parte sau în tot.
Asupra excepției lipsei capacității procesuale pasive invocate din oficiu, instanța are în vedere că, potrivit art. 32 alin.2 raportat la alin.1 lit. a C.p.c., o persoană poate fi chemată în judecată numai dacă are capacitate procesuală de folosință, adică este în viață. Or, astfel cum reiese din fotocopia certificatului de deces depusă de pârâtă, precum și din verificările dispuse din oficiu în aplicația DEPABD, pârâtul M. S. a decedat la data de 25.07.2013, deci înainte de sesizarea instanței cu prezenta cerere. P. urmare, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va respinge cererea formulată împotriva acestui pârât, ca fiind promovată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Pe fond, instanța reține că între părți a intervenit contractul de facturare individuală a consumurilor de energie termică Anexa 11 la contractul de furnizare a energiei termice nr.137/01.02.2007(fila 6 și urm.), potrivit căruia reclamanta s-a angajat să furnizeze energie termică iar pârâții să achite consumul în termen de 15 zile de la data expedierii/primirii facturii (art.14). Neplata la scadență a facturilor emise atrage penalități de întârziere egale cu cele utilizate pentru neplata obligațiilor față de bugetul de stat, începând cu prima zi după data scadenței, fără a putea depăși valoarea facturii(art.20 alin.1 din contract.). Întrucât în cursul derulării contractului, pârâții au înregistrat restanțe și au achitat cu întârziere sumele stabilite cu titlu de debit principal, reclamanta a calculat penalități de întârziere în perioada ian.2007-ian.2012, astfel cum evidențiază Componența sold clienți.
Asupra excepției prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, se constată, în primul rând, că potrivit art. 201 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod Civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit. P. urmare, pentru pretențiile scadente la o dată anterioară intrării în vigoare a Noului cod civil – dată a scadenței care marchează începutul prescripției -, va fi incident regimul anterior al prescripției extinctive, potrivit căruia această instituție juridică era de ordine publică, astfel că invocarea excepției prescripției are loc și din oficiu. Vor fi verificate exclusiv pretențiile cu titlu de penalități cu scadență anterioară datei de 01.10.2011.
Astfel, în legătură cu efectul întreruptiv al plății parțiale efectuate de pârâtă la data de 31.01.2012 în legătură cu factura nr. -5-_/_-I din 25.01.2007, instanța observă că deși acest fapt se confirmă prin fișa de operațiuni diverse depusă de reclamantă, trebuie admis că întreruperea prescripției intervine cu condiția ca prescripția în discuție să nu fie împlinită la data plății parțiale, în caz contrar, aceasta având doar caracterul unei plăți voluntare, fără drept de restituire, obligația devenită naturală menținându-și acest caracter în ciuda recunoașterii dreptului a cărui prescripție a operat. Or, penalitățile calculate prin factura menționată, față de data emiterii și data scadenței, erau deja prescrise la momentul plății parțiale, astfel că această plată nu întrunește cerințele art. 16 lit. a din Decretul 167/1958.
În aceeași situație se află și factura de penalități emisă în dec.2008, pentru care termenul de prescripție s-a împlinit anterior plății parțiale.
În ceea ce privește pretențiile cuprinse în facturile emise începând cu dec.2009, față de recunoașterea dreptului împotriva căruia curge prescripția la data de 31.01.2012, trebuie avut în vedere dacă dreptul de creanță principal – contravaloarea energiei termice consumate și facturate – era sau nu prescris, întrucât sancțiunea prescripției dreptului principal atrage stingerea dreptului accesoriu, respectiv, dacă pârâta a stins debitul principal. Astfel, din Componența sold clienți depusă de reclamantă, coroborat cu facturile de utilități și de penalități anexate, instanța notează că factura emisă în dec.2009 privește penalități calculate asupra unor întârzieri la plata utilităților scadente în cursul anului 2008, care au fost plătite la 16.09.2009. Mai întâi, contrar susținerilor reclamantei, plata obligației principale nu are semnificația recunoașterii creanței accesorii, față de relativa autonomie a acesteia din urmă. În al doilea rând, raportat la faptul că debitul principal a fost scadent în toate componentele sale în cursul anului 2008 și a fost stins în 2009, precum și la faptul că pârâta nu a efectuat nici o plată cu titlu de penalități, reiese că dreptul la penalități s-a prescris în trei ani de la scadența fiecărei penalități, în cursul anului 2011.
În continuare, pentru facturile de penalități emise din iunie 2010, întrucât scadența debitului principal și deci curgerea penalităților a operat în perioada 29.01._13, adăugând trei ani, reiese că plata parțială din 31.01.2012 a fost făcută înăuntrul termenului de prescripție și deci a avut caracterul întreruptiv invocat de reclamantă. Pentru identitate de rațiune, penalități cuprinse în facturile ulterioare nu sunt prescrise.
În aceste condiții, în temeiul art. 969 și 1066 Cod civil vechi, reținând că reclamanta a probat prin înscrisurile depuse condițiile legale de angajare a răspunderii contractuale, precum și existența clauzei penale de la art. 20 alin.1 din convenția Anexa 11, în timp ce pârâta nu a dovedit stingerea obligației de plată a penalităților, instanța urmează să admite în parte cererea formulată și să oblige pârâta la plata către reclamantă a penalităților calculate în perioada 30.06._12, în cuantum concret de 24,98 lei.
Restul pretențiilor vor fi respinse ca prescrise – penalități facturate în perioada 25.01._09.
În fine, în temeiul art.453 C.p.c., instanța va respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât partea nu a dovedit suportarea lor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului M. S., invocată de pârâtă.
Admite în parte excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, invocată din oficiu.
Admite în parte cererea formulată de reclamanta . prin administrator judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAȘI S.P.R.L., J_, CUI_, cu sediul în Iași, ., județul Iași, împotriva pârâtei M. M., CNP_, cu domiciliul în Iași, B- dul A. cel B., nr. 41, .. A, ., județul Iași.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 24,98 lei reprezentând penalități de întârziere la plata energiei termice, calculate în perioada 30.06._12.
Respinge restul pretențiilor – penalități de întârziere facturate în perioada 25.01._09 - ca prescrise.
Respinge cererea formulată împotriva pârâtului M. S., CNP_, cu domiciliul în Iași, B- dul A. cel B., nr. 41, .. A, ., județul Iași, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.06.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
RED./TEHNORED. R.R.
5 EX./08.10.2015
| ← Succesiune. Sentința nr. 8799/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 8811/2015. Judecătoria... → |
|---|








