Plângere contravenţională. Sentința nr. 8906/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8906/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8906/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8906/2015
Ședința publică de la 30 Iunie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE R. M. F.
Grefier A. - M. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul F. G. și pe intimatul I.P.J. IAȘI, având ca obiect plângere contravențională .
Procedură legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, pentru acest termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 09.06.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când din lipsă de timp pentru a delibera, s-a amânat pronunțarea pentru data de 16.06.2015, apoi pentru azi, când,
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul F. G. a contestat procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 08.01.2015, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al județului Iași, solicitând anularea acestuia și exonerarea de plata amenzii.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că procesul verbal de contravenție este nelegal, întrucât la data de 08.01.2015 nu se afla pe raza localitatii Schitu D., jud. Iasi.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Intimata, prin întâmpinare, a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, arătând că procesul verbal se bucură de prezumția relativă de autenticitate și veridicitate, dacă fapta contravențională a fost constatată direct de către organul constatator care aplică sancțiunea, și că, atât timp cât prezumția nu a fost răsturnată prin probe pertinente de către petent, procesul verbal trebuie menținut, acesta făcând dovada deplină a celor constatate de către polițistul rutier.
În dovedirea plângerii, instanța a încuviințat petentului proba cu înscrisuri, depunându-se la dosar în copie procesul verbal . nr._ încheiat în data de 08.01.2015.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._ încheiat în data de 08.01.2015, de către organul constatator Inspectoratul de Poliție al județului Iași, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă, pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin.1 lit.b pct.2, art. 99 alin.1 pcz.18 si art. 101 alin.1 pct.13 din OUG 195/2002, constatându-se că la data de 08.01.2015, petentul a condus auto marca Chevrolet cu nr._ pe DN 24, in localitatea Schitu D. si a fost inregistrat cu aparatul radar cu o viteza de 78 km/h pe un sector de drum cu limita de viteza de 50 km/h; de asemenea, autoturismul prezenta defectiuni minore la sistemul de iluminaresi nu avea dotarile prevazute de regulament.
Instanța constată că din punct de vedere formal, procesul verbal de contravenție nu a fost încheiat cu respectarea condițiilor impuse sub sancțiunea nulității de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
Astfel, instanța reține că situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de organul constatator sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din O.G. 2/2001: “Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal”.
Instanta retine ca data de 08.01.2015 a comiterii faptei pretinse nu este corect mentionata in procesul verbal de contraventie, aceasta necorespunzand cu data de 09.01.2015 mentionata in continutul mijlocului material de proba constand in inregistrarea video a pretinsei fapte la care face trimitere procesul verbal de contraventie; data fiind aceasta neconcordanta, instanta nu poate stabili cu certitudine care este data la care se pretinde ca petentul ar fi savarsit contraventia, procesul verbal fiind lovit de nulitate.
Pentru acest motiv, instanta va admite plangerea formulata de petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul F. G., cu domiciliul în municipiul V., ., ., CNP_ în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului Iași, cu sediul în Iasi, .. 6, cod fiscal_.
Dispune anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat în data de 08.01.2015, exonerarea petentului de la plata amenzii de 390 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2015.
P., pentru Grefier, aflat in C.O.,
R.M.F semneaza grefier sef al sectiei civile,
L.P.F
RED. TEHN.R.M.F./19.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8804/2015.... | Succesiune. Sentința nr. 8799/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








