Succesiune. Sentința nr. 8799/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8799/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 8799/2015
Cod operator: 3171
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Ședința publică de la data de 30 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - A. T. S.
Grefier - M. A.-S.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 8799
Pe rol se află judecarea cauzei de minori și familie privind pe reclamanții pârâți B. C. I., C. P. C., B. T. V. și T. E. în contradictoriu cu pârâtul reconvenient B. M. având ca obiect succesiune, ieșire din indiviziune, drept de creanță.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se constată lipsa părtilor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul ca procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședință publică de la data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 26.06.2015, ulterior pentru astăzi, 30.06.2015, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul instanței la data de 24.12.2013 sub nr._ reclamanții B. C. I., C. P. C., B. T. V. și T. E. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul B. M. sistarea stării de indiviziune cu privire la casa construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața construită de 69,45 m.p., bucătăria de vară construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața de 20 mp, terenul cu suprafața de 544,50 mp și monumentul funerar aferent locului de înhumare nr.12, rândul 20, . cimitirul Eternitatea, Iași.
În motivare cererii, reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților G. D., decedat la data de 05.01.1991 și G. Sevastița, decedată la data de 31.03.1999. Calitatea de moștenitori a fost stabilită, pe de o parte, prin sentința civilă nr.9302/2009 a Judecătoriei Iași, prin care instanța a constatat că B. C. I. este unicul moștenitor al defunctului G. D. și, pe de altă parte, prin certificatul de moștenitor nr.22/2011 eliberat de B.N.P. Cremenițchi D., prin care s-a atestat faptul că B. T. V., T. E., C. P. C. și B. M. sunt moștenitorii defunctei G. Sevastița. Reclamanții au solicitat atribuirea în indiviziune a următoarelor bunuri: casa construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața construită de 69,45 m.p., bucătăria de vară construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața de 20 mp și terenul cu suprafața de 544,50 mp. Cu privire la monumentul funerar aferent locului de înhumare nr.12, rândul 20, . cimitirul Eternitatea, Iași, au solicitat atribuirea către pârât.
În drept au fost invocate dispozițiile art.1100 și următoarele C.civ., art.1143 C.civ., art.979 – 995 C.proc.civ.
În dovedire, reclamanții au solicitat administrarea probelor prin înscrisuri și efectuarea expertizei tehnice topo-cadastrale. Au depus înscrisuri, în copie certificată.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtul B. M. a formulat întâmpinare, prin care a arătat că s-a ocupat permanent de administrarea imobilului succesoral, de conservarea construcției și de plata impozitului aferent, astfel că nu este de acord cu atribuirea acestui bun reclamanților. Cu privire la monumentul funerar, a precizat că este exceptat de la regula partajării, întrucât exercită un drept de concesiune, care urmează să fie păstrat în continuare.
În drept, au fost invocate prevederile art.205 C.proc.civ.
Pârâtul B. M. a formulat cerere reconvențională, legal timbrată, prin care a solicitat constatarea unui drept de creanță în valoare de 25.000 lei, reprezentând două construcții, respectiv bucătărie și magazie, care se află amplasate pe terenul succesoral, separate de construcția veche. A solicitat atribuirea terenului aferent și a celor două construcții, fiind posibilă lotizarea acestora.
În dovedire, pârâtul reconvenient a solicitat administrarea probei prin înscrisuri, interogatoriul reclamanților, a probei prin declarațiile martorilor și a probei cu expertiza evaluatorie. A depus înscrisuri, în copie certificată.
Reclamanții pârâți B. C. I., C. P. C., B. T. V. și T. E. au formulat întâmpinare la cererea reconvențională, prin care au solicitat respingerea acesteia.
În apărare, reclamanții pârâți au arătat că pârâtul reconvenient nu a ridicat nicio construcție nouă, ci a efectuat o . reparații cu privire la bucătăria de vară, beciul și grupul sanitar, care au aparținut defuncților. Aceste reparații au fost efectuate fără acordul lor, fără autorizație de construire și la imobile care nu necesitau asemenea reparații. Au susținut reclamanții pârâți că pârâtul reconvenient s-a opus la efectuarea reparațiilor la acoperișul casei, deși acestea se impuneau a fi făcute, deoarece apa de ploaie se infiltra atât în interiorul casei care a aparținut autorilor lor, cât și în interiorul casei vecinilor, cele două construcții formând în realitate un duplex. Lucrările efectuate de pârâtul reconvenient nu aduc un spor de valoare imobilelor din masa succesorală, nu sunt necesare și utile. În cazul formării unor loturi ar scădea valoarea de piață a acestora, întrucât terenul are o suprafață mică, iar amplasamentul celor două construcții ar face ca terenul să fie supus unei fărâmițări excesive.
Întâmpinarea la cererea reconvențională nu a fost motivată în drept.
În dovedire, reclamanții pârâți au solicitat administrarea probelor prin declarațiile unui martor și interogatoriul pârâtului reconvenient.
Au fost încuviințate și administrate probele prin înscrisuri, prin declarațiile martorilor, interogatoriul, expertiza topo-cadastrală și expertiza evaluatorie.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține următoarele:
Conform art.91 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Noului Cod civil, moștenirile deschise înainte de . Codului civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii moștenirii.
Astfel, având în vedere că succesiunea de pe urma defuncților G. D., decedat la data de 05.01.1991 și G. Savastița, decedată la data de 31.03.1999, au fost deschise anterior intrării în vigoare a Noului Cod civil, în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Codului civil de la 1864.
Conform sentinței civile nr.9302/14.07.2009 a Judecătoriei Iași, irevocabilă, masa succesorala de pe urma defunctului G. D., decedat la data de 05.01.1991, ultimul domiciliu al acestuia fiind în Iași, jud. Iași, se compune din cota de ½ din jumătate cotă indiviză din construcții casă construită din chirpici acoperită cu tablă, una bucătărie construită din vălătuci acoperită cu tablă și teren clădit și neclădit de 1089 mp situate în Iași, . nr. 14A, conform actului de vânzare cumpărare încheiat la 5.05.1958, autentificat sub nr. 1354 /210 de notariatul de Stat Iași și cota indiviză de ½ din monumentul funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970.
Conform sentinței civile nr.9302/14.07.2009 a Judecătoriei Iași, irevocabilă, de pe urma defunctului G. D. a rămas ca unic moștenitor, reclamantul pârât B. C. I., în calitate de moștenitor testamentar, în baza testamentului autentificat sub nr. 3241 din 7.05.1974 de Notariatul de Stat Iași.
Numita G. Savastița a decedat la data de 31.03.1999, ultimul domiciliu al acesteia fiind în Iași, jud. Iași.
Conform Certificatului de moștenitor nr.22/23.05.2011, eliberat de B.N.P. D. Cremenițchi, masa succesorală de pe urma defunctei G. Savastița, decedată la data de 31.03.1999, se compune din cota indiviză de ½ din monumentul funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970 (restul cotei indivize de ½ este al lui G. D.), cota indiviză de ½ din imobilul situat în Iași, . nr.14 A, format din: cota indiviză de ½ din casa de locuit construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu o suprafață construită desfășurată de 69,45 m.p., cota indiviză de ½ din bucătăria construită din vălătuci, acoperită cu tablă, cu o suprafață de aproximativ 20 m.p. și cota indiviză de ½ din terenul cu suprafața de 544,50 m.p.
Va constata instanța, conform Certificatului de moștenitor nr.22/23.05.2011, eliberat de B.N.P. D. Cremenițchi, că au calitatea de moștenitori ai defunctei G. Savastița B. T. V., în calitate de descendent de gradul I (fiu), cu o cotă de 1/4 din moștenire; T. E. în calitate de descendent de gradul I (fiică), cu o cotă de 1/4 din moștenire; B. M., în calitate de descendent de gradul I (fiu), cu o cotă de 1/4 din moștenire; C. P. C., în calitate de nepoată de fiu, cu o cotă de 1/4 din moștenire.
Astfel cum rezultă din raportul de expertiză evaluatorie (filele 174-183), întocmit de expert C. I. și precizările reclamanților pârâți (fila 243) necontestate de pârâtul reconvenient, valoarea masei succesorale este de 82.350 lei, astfel: casa construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața construită de 69,45 m.p. (în valoare de 16.000 lei), anexa gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar – în valoare de 6.350 lei), teren cu suprafața de 544,50 m.p. situat în Iași, . nr.14 A (în valoare de 55.000 lei) conform actului de vânzare cumpărare încheiat la 05.05.1958 autentificat sub nr. 1354/210 de Notariatul de Stat Iași și monument funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970 (în valoare de 5.000 lei).
Prin urmare, pe baza cotelor de moștenire anterior menționate, instanța reține că valoarea cotei cuvenite reclamantului pârât B. C. I. este de 41.175 lei (1/2 din masa succesorală), iar valoarea cotei reclamanților pârâți C. P. C., B. T. V., T. E. și a pârâtului reconvenient B. M. este de 10.293,75 lei.
Cu ocazia interogatoriului, pârâtul reconvenient B. M. a precizat că nu a construit anexele gospodărești (bucătărie de vară, beci, grup sanitar), ci le-a reparat. Reclamanta pârâtă C. P. C. a arătat că bucătăria de vară se afla în stare de autodemolare și necesita lucrări urgente de consolidare și reparații.
Astfel cum rezultă din declarațiile martorilor, după decesul autorilor succesiunii, pârâtul reconvenient B. M. și o perioadă reclamanta pârâtă T. E. au lucrat grădina de pe terenul aferent casei. A afirmat martorul propus de reclamanții pârâți că pârâtul reconvenient B. M. nu i-a mai permis reclamantei pârâte T. E. accesul în grădină după aproximativ 3 ani de la moartea autorilor succesiunii, însă acest aspect este cunoscut de martor de la reclamanta pârâtă, condiții în care, având caracter subiectiv, instanța nu îl va reține. După decesul numitei G. Savastița, în perioada iulie – august 2011 și începutul lunii septembrie 2011, pârâtul reconvenient B. M. a renovat anexa situată pe terenul seccesoral, formată din grup sanitar, bucătărie, magazie și beci, a demolat-o parțial, a înălțat-o, a izolat-o și a tencuit-o. Pârâtul reconvenient a cumpărat materiale de construcții, a plătit muncitorii și a adus alimente pentru aceștia. Anterior renovării, construcția era degradată și cădea tencuiala. După decopertare, pereții anexei din partea magaziei, de la deal, s-au prăbușit, fiind din chirpici. Clădirea a fost consolidată cu 6 stâlpi din beton, a fost făcută centură, iar pereții care nu s-au deteriorat au fost menținuți, respectiv la bucătărie și la grupul sanitar. A fost refăcut acoperișul din tablă cutată, care este cea mai ieftină. Construcția a fost tencuită, izolată pe exterior cu polistiren, văruită, iar în bucătărie și în grupul sanitar s-a montat gresie și faianță. De asemenea, în grupul sanitar și în magazie s-a închis podul cu plăci OSB, a fost schimbat lemnul de la podea și a fost consolidat beciul. Anterior începerii reparațiilor, întrucât acoperișul era deteriorat, apa s-a infiltrat în pereți, astfel că, dacă ar mai fi trecut o iarnă fără efectuarea reparațiilor, anexa s-ar fi prăbușit, cel puțin partea de la magazie. În aceeași perioadă, la casa bătrânească a fost vopsită tabla de pe acoperiș, deoarece era ruginită. În timpul efectuării reparațiilor, a fost prezentă o cumnată a pârâtului reconvenient.
Expertul tehnic judiciar C. I. a precizat în raportul de expertiză (fila 183 dosar) că în anul 2011 au fost realizate reparații la structură, acoperiș, finisaje și instalații și astfel a crescut durata normală de funcționare a construcției. A arătat expertul că valoarea îmbunătățirilor este de 15.850 lei.
Astfel, având în vedere că pârâtul reconvenient B. M. a efectuat reparații la bunul succesoral reprezentat de anexa gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar), situată pe terenul din Iași, . nr.14 A, iar aceste reparații au fost necesare și au determinat creșterea duratei normale de funcționare a construcției, instanța va constata că pârâtul reconvenient are un drept de creanță în valoare de 15.850 lei, condiții în care, raportat cotelor succesorale stabilite, îi va obliga în solidar pe reclamanții pârâți să-i plătească pârâtului reconvenient suma de 13.868,75 lei.
Potrivit art.728 alin.1 C.civ., nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune. Un coerede poate oricând cere împărțeala succesiunii, chiar când ar exista convenții sau prohibiții contrarii.
Instanța va avea în vedere dispozițiile art.987N.C.proc.civ., potrivit cărora la formarea și atribuirea loturilor instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea.
Instanța va dispune ieșirea din indiviziune a părților și, ca efect al partajului, având în vedere regula împărțelii în natură prevăzută de art.984 al.2 N.C.proc.civ., solicitarea părților, precum și faptul că pârâtul reconvenient a efectuat reparații la o parte din bunurile succesorale, a lucrat grădina și a plătit impozit pentru imobile, va atribui reclamanților pârâți în indiviziune Lotul 2, în valoare de 68.991,15 lei, format din suprafața de teren de 493 m.p. situat în Iași, . nr.14 A și construcția C 1 – casă (conform raportului de expertiză tehnică topografică și răspunsului la obiecțiuni, care face parte integrantă din prezenta hotărâre), precum și monumentul funerar, astfel:
-suprafața de 493 mp teren, Anexa C 1, punctele 1,2,3,3’,7’’,7’8-22, în valoare de 47.991,150 lei;
-casa – construcția C1, în valoare de 16.000 lei;
-monument funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970, în valoare de 5.000 lei.
Instanța va atribui pârâtului reconvenient B. M. Lotul 1, în valoare de 13.358,849 lei, format din suprafața de teren de 72 m.p. și construcția C 2 – anexă gospodărească (conform raportului de expertiză tehnică topografică și răspunsului la obiecțiuni, care face parte integrantă din prezenta hotărâre), astfel:
-suprafața de 72 m.p. teren, Anexa C 1, punctele 3.3’ – 7’’,7’, 7,6,5,4 în valoare de 7.008,849 lei ;
-anexă gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar) – în valoare de 6.350 lei.
Având în vedere cotele succesorale stabilite, valoarea cotelor și valoarea fiecărui lot, instanța îl va obliga pe pârâtul reconvenient să achite reclamanților pârâți cu titlu de sultă suma de 3.065,099 lei în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe civile.
Având în vedere deconturile justificative, instanța îi va obliga în solidar pe reclamanții pârâți să plătească expertului tehnic judiciar S. G. suma de 750 lei cu titlu de diferență de onorariu și îl va obliga pe pârâtul reconvenient să plătească expertului tehnic judiciar C. I. suma de 516 lei cu titlu de diferență de onorariu.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate de părți, instanța va avea în vedere natura cauzei, precum și dispozițiile art. 455 N.C.proc.civ. Astfel, instanța reține că toate cheltuielile de judecată au profitat părților din prezenta cauză în funcție de cota succesorală stabilită.
Cheltuielile de judecată efectuate de reclamanții pârâți sunt compuse din taxa de timbru (2760 lei), onorariul expertului S. G. (1250 lei) și onorariu avocat (4430 lei).
Cheltuielile de judecată efectuate de pârâtul reconvenient sunt compuse din taxa de timbru (1355 lei), onorariul expertului C. I. (916 lei) și onorariu avocat (1500 lei).
În temeiul dispozițiilor 455 N.C.proc.civ., instanța îi va obliga în solidar pe reclamanții pârâți să achite pârâtului reconvenient suma de 2.244,625 lei cu acest titlu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea formulată de reclamanții pârâți B. C. I., CNP_, C. P. C., CNP_, B. T. V., și T. E., CNP_, toti cu domiciliul procedural ales la cabinet avocat I. Catarschi, din Isi, . A, jud. Iasi, în contradictoriu cu pârâtul reconvenient B. M., CNP_ domiciliat în Iasi, . nr.22, ., ..
Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâtul reconvenient în contradictoriu cu reclamanții pârâți.
Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctului G. D., decedat la data de 05.01.1991, cu ultimul domiciliu în Iași, jud. Iași.
Constată că masa succesorala de pe urma defunctului G. D. se compune din cota de 1/2 din jumătate cotă indiviză din construcții casă construită din chirpici acoperită cu tablă, una bucătărie construită din vălătuci acoperită cu tablă și teren clădit și neclădit de 1089 mp situate în Iași, . nr. 14A, conform actului de vânzare cumpărare încheiat la 5.05.1958, autentificat sub nr. 1354/210 de Notariatul de Stat Iași și cota indiviză de 1/2 din monumentul funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970.
Constată că a rămas ca unic moștenitor de pe urma defunctului G. D., reclamantul pârât B. C. I., în calitate de moștenitor testamentar, în baza testamentului autentificat sub nr. 3241 din 7.05.1974 de Notariatul de Stat Iași, conform sentinței civile nr.9302/14.07.2009 a Judecătoriei Iași, irevocabilă.
Constată deschisă succesiunea de pe urma defunctei G. Savastița, decedată la data de 31.03.1999, cu ultimul domiciliu în Iași, jud. Iași.
Constată că masa succesorala de pe urma defunctei G. Savastița, decedată la data de 31.03.1999, se compune din cota indiviză de 1/2 din monumentul funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970 (restul cotei indivize de 1/2 este al lui G. D.), cota indiviză de 1/2 din imobilul situat în Iași, . nr.14 A, format din: cota indiviză de 1/2 din casa de locuit construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu o suprafață construită desfășurată de 69,45 m.p., cota indiviză de 1/2 din bucătăria construită din vălătuci, acoperită cu tablă, cu o suprafață de aproximativ 20 m.p. și cota indiviză de 1/2 din terenul cu suprafața de 544,50 m.p.
Constată că au calitatea de moștenitori ai defunctei G. Savastița, decedată la data de 31.03.1999:
- B. T. V., în calitate de descendent de gradul I (fiu), cu o cotă de 1/4 din moștenire;
- T. E. în calitate de descendent de gradul I (fiică), cu o cotă de 1/4 din moștenire;
- B. M., în calitate de descendent de gradul I (fiu), cu o cotă de 1/4 din moștenire;
- C. P. C., în calitate de nepoată de fiu, cu o cotă de 1/4 din moștenire.
Constată că valoarea masei succesorale este de 82.350 lei, astfel: casa construită din chirpici, acoperită cu tablă, cu suprafața construită de 69,45 m.p. (în valoare de 16.000 lei), anexa gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar – în valoare de 6.350 lei), teren cu suprafața de 544,50 m.p. situat în Iași, . nr.14 A (în valoare de 55.000 lei) conform actului de vânzare cumpărare încheiat la 05.05.1958 autentificat sub nr. 1354/210 de Notariatul de Stat Iași și monument funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970 (în valoare de 5.000 lei).
Constată că valoarea cotei cuvenite reclamantului pârât B. C. I. este de 41.175 lei (1/2 din masa succesorală), iar valoarea cotei reclamanților pârâți C. P. C., B. T. V., T. E. și a pârâtului reconvenient B. M. este de 10.293,75 lei.
Dispune ieșirea din indiviziune a părților și, ca efect al partajului:
Atribuie reclamanților pârâți în indiviziune Lotul 2, în valoare de 68.991,15 lei, format din suprafața de teren de 493 m.p. situat în Iași, . nr.14 A și construcția C 1 – casă (conform raportului de expertiză tehnică topografică și răspunsului la obiecțiuni, care face parte integrantă din prezenta hotărâre), precum și monumentul funerar, astfel:
-suprafața de 493 mp teren, Anexa C 1, punctele 1,2,3,3’,7’’,7’8-22, în valoare de 47.991,150 lei;
-casa – construcția C1, în valoare de 16.000 lei;
-monument funerar compus din 2 cripte suprapuse, construit în Cimitirul Eternitatea Iași, locul de înhumare nr.12, rândul 20, . de Administrația Cimitirelor Iași cu chitanța nr.251/07.03.1970, în valoare de 5.000 lei.
Atribuie pârâtului reconvenient B. M. Lotul 1, în valoare de 13.358,849 lei, format din suprafața de teren de 72 m.p. și construcția C 2 – anexă gospodărească (conform raportului de expertiză tehnică topografică și răspunsului la obiecțiuni, care face parte integrantă din prezenta hotărâre), astfel:
-suprafața de 72 m.p. teren, Anexa C 1, punctele 3.3’ – 7’’,7’, 7,6,5,4 în valoare de 7.008,849 lei ;
-anexă gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar) – în valoare de 6.350 lei.
Obligă pârâtul reconvenient să achite reclamanților pârâți cu titlu de sultă suma de 3.065,099 lei în termen de 4 luni de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe civile.
Constată că pârâtul reconvenient are un drept de creanță în valoare de 15.850 lei, reprezentând îmbunătățiri efectuate la anexa gospodărească (formată din bucătărie de vară, magazie, grup sanitar) și obligă în solidar reclamanții pârâți să-i plătească pârâtului reconvenient suma de 13.868,75 lei.
Obligă în solidar reclamanții pârâți să plătească expertului tehnic judiciar S. G. suma de 750 lei cu titlu de diferență de onorariu.
Obligă pârâtul reconvenient să plătească expertului tehnic judiciar C. I. suma de 516 lei cu titlu de diferență de onorariu.
Obligă în solidar reclamanții pârâți să achite pârâtului reconvenient cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 2.244,625 lei.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2015.
Președinte, Grefier,
S. A.-TeodoraAndronache-S. M.
Red./Tehnored.A.T.S/A.T.S.
4 ex./24.11.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 8906/2015.... | Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 8803/2015.... → |
|---|








