Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 14671/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința Civilă Nr._/2015
Ședința publică de la 09 Decembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I. I.
Grefier: N. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind reclamantul S. B. - Ș. în contradictoriu cu pârâții I. G. - O., S. S. SRL și S.C. E. R. asigurare - REASIGURARE S.A., având ca obiect actiune in raspundere delictuala.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta și când instanța a amânat pronunțarea pentru astăzi 09.12.2015, când, deliberând, a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra prezentei cereri de chemare în judecată, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data de 17.03.2015, reclamantul S. B. Ș., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. precum și cu pârâții I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L. a solicitat instanței să constate că pârâtul I. G. este singurul vinovat de producerea accidentului soldat cu avarierea autoturismului proprietate personală, produs la data de 22 ianuarie 2015, obligarea societății de asigurare la plata integrală a sumei de 2285,98 lei, contravaloare reparații autoturism F. Grande Punto cu numărul de înmatriculare_, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată efectuate.
În motivare, s-a arătat că la data de 22.01.2015, în jurul orei 7.35, se deplasa cu autoturismul proprietate personală, cu numărul de înmatriculare_, pe DE E583, în localitatea Iași, pe . zona Gării Internaționale, pe banda 2, dinspre Podul de Piatră spre Bazar. Imediat după zona refugiului de tramvai și înainte de a intra în sensul giratoriu în fața Gării Internaționale, a semnalizat și a efectuat o manevră de întoarcere, pe marcaj longitudinal, cu linie întreruptă, de demarcare a benzilor, de pe banda 2 pe banda 3, de pe sensul de mers dinspre Podul de Piatră spre Bazar spre zona Bazar, banda de lângă axul drumului fiind destinată exclusiv circulației tramvaielor, moment în care a fost acroșat în partea stânga față a mașinii, de autoturismul marca Mercedes Benz, cu numărul de înmatriculare_, condus de pârâtul I. G. O., care circula pe linia destinată tramvaielor, prin stânga refugiului. Se arată că, anterior efectuării manevrei de întoarcere s-a asigurat că din față nu venea nici un autoturism, iar pe linia de tramvai nu circula nici un mijloc de transport în comun. Se mai arată că nici nu exista posibilitatea ca un tramvai să circule segmentul de drum fiind în reparații. Autoturismul condus de pârât este proprietatea societății S. S., care avea încheiată polița de asigurare pentru aceste autoturism RCA ., numărul_.
Astfel, ulterior evenimentelor descrise, la data de 26 ianuarie 2015, reclamantul s-a prezentat la sediul Eoroins R. Asigurare Reasigurare S.A, unde a încheiat a încheiat un proces verbal de constatare a pagubelor, consemnându-se că accidentul din 22.01.2015 a avut ca urmare avarierea aripii stânga față, a farului stânga și a barei față. La data de 25.02.2015, societatea de asigurare a emis o adresă prin care a adus la cunoștința reclamantului că în dosarul de daune EJ00273139, deschis în baza poliței DV_ și a formularului de constatare amiabilă din data de 22.01.2015, ca urmare a investigațiilor efectuate în dosar, s-a constata culpa comună a ambilor conducători auto în producerea accidentului, sens în care societatea de asigurare își însușește doar 50% din valoarea despăgubirilor solicitate. Pentru a constata culpa comună, s-a reținut că reclamantul a încălcat prevederile art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002, neasigurându-se la momentul efectuării manevrei de întoarcere, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Aceste constatări nu sunt corecte: la momentul efectuării manevrei de întoarcere a verificat dacă se apropie un tramvai, cunoscând faptul că circulația autoturismelor este interzisă pe acea bandă ( destinată circulației tramvaielor); pe această bandă, pe care a circulat pârâtul era amplasat indicatorul „ ocolire”, fiind astfel neechivocă interdicția autoturismelor de a circula pe aceasta. Or, pârâtul nu a efectuat virajul dreapta și nu s-a încadrat corespunzător pe banda 2 de circulație, ci și-a continuat deplasarea pe banda 3, destinată exclusiv circulației tramvaielor . Pe de altă parte, reclamantului nu i se poate reproșa efectuarea unei manevre neautorizate . în atare context, reclamantul apreciază că pârâtul este unicul responsabil de producerea accidentului.
Sub aspect probatoriu, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, planșe foto, interogatoriul pârâtului I. și dosarul de daună.
În drept, au fost indicate prevederile art. 1349 NCC și art. 24, 49 și 50 din legea 136/1995.
Cererea a fost însoțită de împuternicire avocațială, dovada achitării unei taxe de timbru în valoare de 163 lei, cadre foto schiță loc producere accident, carte de identitate autoturism reclamant, adrese de corespondență dosar de daună, calculație reparații efectuate, proces verbal constatare daune, adresă din 25.02.2015.
La data de 2 aprilie 2015, reclamantul a depus diferența de taxă de timbru solicitată de instanță, în valoare de 3 lei, precum și precizări referitoare la modalitatea de angajare a răspunderii persoanelor nominalizate în calitate de pârâți în prezenta cauză. Astfel, se subliniază că societatea S. S. S.A, în calitate de proprietar al autovehiculului implicat în accident răspunde de prejudiciile ocazionate prin folosirea bunului, în solidar cu șoferul care a cauzat accidentul auto. În calitate de titular al poliței de asigurare, litigiul trebuie să îi fie opozabil și acestei societăți, în cazul în care asiguratorul nu ar dispune de fondurile necesare pentru acoperirea prejudiciului. Temeiul de drept al răspunderii pentru această societate nominalizată în calitate de pârâtă este reprezentat de art. 1349 alin. 3, art. 1376 alin. 1 și art. 1377 NCC.
S-a mai subliniat, cu ocazia depunerii acestor precizări că reclamantul se află în imposibilitatea de a depune copia constatării amiabile, întrucât se află la dosarul de daună. A fost anexată polița de asigurare a autoturismului_ .
În procedura scrisă, pârâții nu au formulat întâmpinare .
Primul termen de judecată a fost fixat la data de 17 iunie 2015.
La data de 4 iunie 2015, a fost anexată la dosar o întâmpinare formulată de pârâta ..A, prin care s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia și respingerea acțiunii în consecință. S-a arătat că în conformitate cu dispozițiile legii 136/1995 doar societățile de asigurare au calitate procesuală pasivă, ce derivă din contractul de asigurare, valabil la data producerii accidentului, legea prevăzând doar citarea obligatorie a persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, în calitate de intervenienți forțați. Obligația de plată a despăgubirilor izvorăște din contractul de asigurare RCA, singura condiție pentru nașterea obligației societății de asigurare ( în contextul plății corespunzătoare a primelor de asigurare) este producerea evenimentului. În contextul respingerii excepției, s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii . a motivat această solicitare de faptul că simpla calitate de proprietar al vehiculului nu este suficientă pentru antrenarea răspunderii civile delictuale. Singura variantă în care pârâtul persoană fizică și această societate proprietară ar putea fi obligați în solidar la plata unei sume de bani, ar fi cea în care s-ar constata răspunderea comitenților pentru prepuși. Dar, pentru existența unui atare tip de răspundere se impune ca fapta să fi fost săvârșită de prepuși, în exercițiul activității lor curente, sau în interesul comitentului, fapt nedovedit.
Referitor la obligația proprietarului și utilizatorului de a suporta în solidar plata despăgubirilor în cazul imposibilității obiective de plată a sumei de către asigurător, se subliniază că un atare argument nu poate fi acceptat, în acest sens, societățile de asigurare având obligația de a se reasigura.
În drept, au fos5t indicate prevederile art. 205, iar sub aspect probatoriu s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, fiind anexată împuternicire avocațială.
Pentru primul termen de judecată, această întâmpinare depusă la 4.06 2015 a fost comunicată reclamantului, în scopul expunerii punctului său de vedere. Societatea de asigurare pârâtă a fost citată cu mențiunea de a depune copia dosarului de daună, sub sancțiunea amenzii judiciare.
La data de 29 mai 2015 a fost depusă la instanță o întâmpinare formulată de I. O. G., prezentată președintelui de complet la data de 9 iunie 2015. În cadrul acesteia, pârâtul invocă de asemenea, excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând admiterea excepției și respingerea acțiunii formulate împotriva sa.
În motivarea excepției au fost indicate aceleași apărări cu cele descrise anterior în cazul întâmpinării formulate de pârâta .-a subliniat în completare că viziunea legiuitorului din legea 136/1995 a fost aceea de angajare directă a răspunderii asiguratorului, pentru a răspunde diligenței asiguratului de a fi încheiat o poliță de asigurare corespunzătoare. Cu privire la fondul cauzei, se subliniază că articolele indicate ca temeiuri de drept de reclamant, repsectiv art. 1376 și 1377 NCC nu sunt incidente în cauză, deoarece ele se referă la situația în care coliziunea dintre vehicule ar fi fost rezultatul unei fapte culpabile ce întrunește față de terți condițiile forței majore, ceea ce nu verifică. Mai susține pârâtul că în privința culpei nu se poate vorbi de o culpă exclusivă a sa, deoarece reclamantul nu s-a asigurat la momentul la care a schimbat direcția de mers. Or, art. 54 din OUG 195/2002 prevede obligația semnalizării din timp și asigurării, la efectuarea unei manevre de schimbare a direcției de mers. Reclamantul ar fi avut în viziunea sa, obligația de a se asigura, indiferent dacă autoturismul său circula sau nu regulamentar pe banda destinată tramvaiului, o interpretare restrictivă a textului de lege nefiind posibilă. În drept, au mai fost indicate prevederile art. 205 NCPC; solicitându-se încuviințarea probei cu înscrisuri.
La data de 15 iunie 2015, pârâta E. a depus copia dosarului de daună EJ_ în două exemplare.
În cadrul ședinței publice din data de 17 iunie 2015, instanța a admis excepția tardivității depunerii întâmpinărilor de către pârâții I. O. G. și ., a constatat invocarea unor excepții de ordine publică ( lipsa calității procesuale pasive a acestora), încuviințând cererea de pregătire a apărării, în raport de data efectivă de recepționare a întâmpinărilor.
În cadrul termenului din data de 29 iulie 2015, reclamantul a depus concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. O. G. și .. Instanța a pus în discuție excepțiile și le-a unit cu fondul, a acordat cuvântul asupra probelor și a încuviințat proba cu înscrisuri și expertiză tehnică auto, precum și proba cu interogatoriul pârâtului persoană fizică.
La data de 5 august 2015, reclamantul a depus la dosar dovada achitării onorariului provizoriu expert, fiind înaintate adresele oficiale către acesta și către BLET.
La data de 28 august 2015 a fost înregistrată la dosar o întâmpinare formulată de E., care nu a fost prezentată președintelui de complet decât pentru termenul din data de 7.10.2015. prin intermediul acesteia, s-a solicitat respingerea acțiunii formulate raportat la prevederile ordinului 23/2014 și a cheltuielilor de judecată. Pentru stabilirea modului de producere a evenimentului rutier și a valorii reale a despăgubirii, . a procedat la analiza minuțioasă a declarațiilor conducătorilor auto, a schiței accidentului și a celorlalte documente atașate de conducătorii implicați în accident. S-au formulat în termen legal obiecțiuni,k prin care s-a adus la cunoștința reclamantului faptul că urmează a fi achitată doar suma de 50% din cea solicitată, având în vedere că vinovăția în producerea accidentului aparține ambilor conducători auto. Conform art. 42 din norma RCA pusă în aplicare prin ordinul CSA 14/2011, asiguratorul are dreptul ca la stabilirea mărimii cuantumului pagubelor să efectueze propriile investigații și constatări în legătură cu dinamica accidentului, iar constatările reclamantului nu pot fi opozabile asiguratorului. Completarea și semnarea constatării amiabile de accident nu constituie o recunoaștere a vinovăției, ci un cumul de împrejurări de fapt care contribuie la soluționarea cu celeritate a cererii de acordare despăgubire. Or, reclamantul a încălcat art. 54 din OUG 195/2002, iar pârâtul I. O. dispozițiile art. 109 din regulamentul de aplicare al aceleiași ordonanțe. Mai mult, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale este necesară dovedirea gradului de vinovăție. În drept, au fost indicate prevederile art. 205 NCPC, legii 136/1995, ordinul 14/2011 al CSA, solicitându-se și judecarea cauzei în lipsă.
La data de 14.10.2015, expertul L. D. a depus raportul de expertiză, acesta fiind comunicat părților la termen. La același termen de judecată, instanța a luat act de concluziile părților și a constatat caracterul tardiv al formulării întâmpinării de către E..
În cadrul ședinței de judecată din data de 25 noiembrie 2015, instanța a apreciat că obiecțiunile formulate nu pot fi analizate ca atare, acestea reprezentând în esență concluzii pe fondul cauzei, a pus în discuție onorariul definitiv al expertului și a rămas în pronunțare asupra acestuia, a constatat administrat întreg materialul probatoriu, a acordat cuvântul pe fondul cauzei și a reținut cauza spre competentă soluționare. Pronunțarea a fost amânată pentru data de 9 decembrie 2015.
Analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. O. G. și ., instanța reține caracterul neîntemeiat al acestora, prin prisma următoarelor argumente: din motivarea în fapt și în drept realizate de reclamant, rezultă fără echivoc, faptul că acesta a intenționat să realizeze o construcție juridică complexă, în cadrul căreia a urmărit să obțină antrenarea răspunderii civile a asiguratorului persoanei responsabile ( în viziunea sa) de producerea accidentului, a persoanei responsabile înseși și a proprietarului de drept al bunului implicat în producerea accidentului, justificând o atare construcție de avantajele pe care le prezintă față de persoana prejudiciată- opozabilitatea hotărârii față de toate părțile, stabilirea concretă a răspunderii civile delictuale, evitarea situației de insolvabilitate a asiguratorului. Cu toate acestea, construcția juridică dedusă judecății este greșit alcătuită.
În conformitate cu prevederile art. 49 și următoarele din legea 136/1995, asigurătorul acorda despăgubiri, în baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule. Despăgubirile se acorda pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecata persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri. Pentru avarierea sau distrugerea bunurilor, despăgubirile se acorda pentru bunurile aflate în afară vehiculului care a produs accidentul, iar pentru bunurile aflate în acel vehicul, numai dacă acestea nu erau transportate în baza unui raport contractual existent cu proprietarul sau cu utilizatorul vehiculului respectiv, precum și dacă nu aparțineau proprietarului, utilizatorului ori conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului. Despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. Despăgubirea se stabilește și se efectuează conform art. 43 și 49, iar în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească ( cum este cazul în prezenta acțiune), drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de vehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în R. se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia, stabilită în prezentul capitol, cu citarea obligatorie a persoanei/persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului în calitate de intervenienți forțați ( art. 54 din lege). Rezultă așadar, fără echivoc faptul că în nici o situație nu se poate ajunge la angajarea unei răspunderi solidare a asigurătorului chemat în judecată cu asiguratul său, acesta din urmă putând figura în calitate de intervenient forțat, fără a fi obligat, în temeiul legii 136/1995 la plata directă a despăgubirilor. Desigur, asigurătorul are la dispoziție acțiunile legale pentru recuperarea sumelor plătite, în contextul în care acesta consideră că prejudiciul trebuie suportat de către persoana responsabilă.
Cu toate acestea, este de observat că răspunderea asiguratorului nu este una nelimitată, existând situații în care se impune cenzurarea despăgubirilor solicitate de reclamant, astfel încât, pentru diferența de sumă, rămasă neacoperită în urma aplicării consecvente a legii 136/1995, este la latitudinea reclamantului alegerea unui alt mijloc legal de recuperare a sumelor. Un atare mijloc legal este și formularea unei acțiuni civile întemeiate pe drept comun, construite pe un caz de răspundere civilă delictuală, direcționată împotriva persoanelor pe care reclamantul le apreciază ca fiind vinovate direct de producerea prejudiciului. Or, se poate observa că tocmai această ipoteză a fost avută în vedere de reclamant, care a utilizat un argument neîntemeiat însă, în susținerea unei atare posibilități (suportarea situației de insolvabilitate a asigurătorului de către asigurat). Cu toate acestea, intenția sa este evidentă, în contextul în care, temeiurile de drept invocate pentru chemarea în judecată a pârâților I. O. G. și . sunt reprezentate de art. 1349 C.civ ( răspunderea civilă delictuală), 1376 C.civ ( răspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucruri) și 1377 C.civ ( noțiunea de pază a lucrului). În considerarea acestor argumente, instanța va reține că, deși nu se poate vorbi de antrenarea răspunderii civile solidare, în temeiuri distincte, a pârâților nominalizați în petitul acțiunii, nu pot fi considerate întemeiate nici excepțiile lipsei calității procesuale pasive, deoarece intenția reclamantului a fost aceea de a recupera eventualele sume rămase neacoperite, prin analiza subsecventă a cazurilor de răspundere civilă delictuală. Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L., invocate de către aceștia.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, constând în înscrisuri și expertiză tehnică de specialitate, instanța reține următoarele:
În primul rând trebuie subliniat faptul că, prin alegerea temeiurilor de drept, raportate la fiecare pârât în parte, reclamantul a prefigurat o ordine de prioritate între aceștia în privința angajării răspunderii lor, în eventualitatea îndeplinirii condițiilor. Astfel, primul tip de răspundere ce trebuie cercetat este cea a asiguratorului, pentru care însuși legiuitorul configurează legitimitate procesuală pasivă, în vederea recuperării pagubelor, succedând răspunderea civilă delictuală, în care pârâții I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L. se află pe o poziție de egalitate, întrucât solicitarea reclamantului a fost aceea de antrenare a răspunderii delictuale a comitentului și a prepusului său, în mod solidar. Această din urmă formă de răspundere se va activa, doar în contextul în care primul tip ( cea a asiguratului) nu își va găsi îndeplinite condițiile de antrenare.
Referitor la condițiile de antrenare a răspunderii asigurătorului, în temeiul art. 49 din legea 136/1995, acestea presupun, pe de o parte, existența unui contract de asigurare valabil încheiat la momentul producerii evenimentului asigurat, iar pe de altă parte existența răspunderii asiguratului față de terțul prejudiciat, cumulând astfel valențe specifice ambelor tipuri de răspundere. Răspunderea asiguratorului rămâne însă în principal o răspundere contractuală, deoarece elementul condițional principal este reprezentat de existența unui contract de asigurare.
În privința acestui element, instanța reține că societatea de asigurare pârâtă nu a contestat, sub nici un aspect, existența unor raporturi contractuale cu proprietarul autoturismului_ ( .), cu care a încheiat polița de asigurare depusă în copie certificată, la fila 64 dosar. Se poate observa că polița era valabilă începând din 17.09.2014 și până la 16.09.2015, fiind așadar în vigoare la momentul producerii evenimentului ( 22.01.2015). Din cercetarea certificatului de înmatriculare a autoturismului_, se poate observa că pârâta . înscrisă în evidențele oficiale (fila 65). Trebuie reamintit faptul că, în temeiul art. 51 din legea 136/1995, despăgubirile, astfel cum sunt prevăzute la art. 49 și 50 din același act normativ, se acordă și în cazul în care cel care conducea vehiculul, răspunzător de producerea accidentului, este o altă persoană decât asiguratul. Așadar, legitimitatea procesuală pasivă a asiguratorului ..A este susținută de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Cu privire la modalitatea de constatare inițială a pagubelor, survenite în urma coliziunii autoturismului reclamantului (_ ), cu cel aflat în proprietatea pârâtei . și condus de pârâtul I. O. G., se poate observa ( din cercetarea dosarului de daună EJ_) că cei doi conducători auto au optat pentru completarea și semnarea unei înțelegeri amiabile, modalitatea fiind permisă expres de art. 8 din legea 136/1995. Astfel, avizarea și constatarea producerii riscurilor asigurate, evaluarea pagubelor, stabilirea și plata despăgubirilor ori a sumelor asigurate se efectuează în condițiile legii și ale normelor adoptate în baza legii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru asigurările obligatorii, sau ale contractului de asigurare, în cazul asigurărilor facultative. Pentru evenimentele în care au fost implicate două vehicule, din care au rezultat numai pagube materiale ( astfel cum este cazul în cadrul prezentei acțiuni), avizarea societăților din domeniul asigurărilor se poate face și în baza unui formular tipizat, eliberat de societățile din domeniul asigurărilor, denumit constatare amiabilă de accident, în care conducătorii vehiculelor respective consemnează circumstanțele producerii evenimentului, datele personale de identificare a vehiculelor implicate, precum și a propriilor asigurători. Cu privire la semnificația juridică a unei atare constatări amiabile, instanța apreciază că ea trebuie să echivaleze cu un mijloc de probă preconstituit, în care, deși nu se poate vorbi de o asumare a vinovăției prin recunoaștere, ca act de dispoziție neretractabil ( similar unei mărturisiri complete), se pot totuși identifica și reține o . împrejurări cu privire la care părțile au recunoscut modul de producere și acțiune. Vinovăție, ca element subiectiv va fi apreciată în funcție de corespondența acestor detalii recunoscute și oferite, cu avariile constatate și regulile de circulație aplicabile.
În scopul stabilirii modului de producere a evenimentului rutier, precum și a vinovăției, s-a dispus în cursul procesului efectuarea unei expertize tehnice auto, aptă a releva condițiile de acțiune a conducătorilor auto, corespondența detaliilor și mecanismelor descrise de aceștia cu aspectele surprinse de cadrele foto efectuate în dosarul de daună, precum și daunele concrete suferite de autoturismul_ .
Din analiza raportului de expertiză rezultă că accidentul s-a petrecut la data de 22.01.2015, la ora 7.35 dimineața, înainte de răsăritul soarelui, cu lumină slabă, semiîntuneric, locul fiind amplasat în zona Gara N., pe un drum umed înghețat, în aliniament cu mai multe benzi de circulație și două linii de tramvai, după scuarul unei stații de tramvai, înainte de . giratoriu.
Se subliniază expres că banda pe care circula numitul I. G. O. era destinată exclusiv circulației tramvaielor, fiind semnalizată cu indicator rutier „ ocolire obligatorie prin dreapta scuarului”. Expertul a reconstituit dinamica accidentului, în baza tuturor actelor din dosarul de daună, după cum urmează: reclamantul conducea autoturismul_ pe banda din dreapta scuarului stației de tramvai ( sensul său de deplasare fiind către Gara N.); banda din stânga scuarului ar fi trebuit să rămână disponibilă numai pentru tramvaie și stația de tramvai; după depășirea scuarului și a trecerii ce îi succeda, reclamantul a efectuat manevrele necesare virajului stânga, poziționând autoturismul în dreptul zonei cu marcaj întrerupt, care ar fi permis virajul la stânga, neexistând elemente care să confirme că partea frontală a autoturismului a ieșit sau nu din gabaritul benzii sale de circulație. Simultan, deplasându-se în contraindicație cu semnul de ocolire prin dreapta scuarului, autoturismul_ s-a apropiat din spate de autoturismul condus de reclamant, cele două vehicule ciocnindu-se ușor în zona liniei de demarcație a benzilor și marcaj discontinuu de pe axul drumului. Expertul susține că singura culpă ce poate fi atribuită, este cea a pârâtului I., care a circulat cu nerespectarea semnului de ocolire obligatorie prin dreapta, pe o bandă ce nu îi era destinată.
Instanța va reține că sunt nefondate susținerile societății de asigurare, în sensul că se poate vorbi de o culpă comună prin nerespectarea obligației de asigurare a reclamantului, la schimbarea direcției de mers. Schimbarea direcției de mers a fost inițiată pe un segment de drum destinat efectuării unei atare manevre, marcat corespunzător cu linie discontinuă și după ce reclamantul a circulat pe o bandă corespunzătoare, din partea dreaptă scuarului. Este excesivă solicitarea de reținere a obligației de asigurare în contextul în care un alt autoturism circulă neregulamentar, pentru fundamentarea unei culpe comune, factorul generator nefiind dat de acțiunea comună a autoturismelor, ci exclusiv de acțiunea conducătorului autovehiculului_, care a circulat pe o bandă ce nu îi era destinată.
Potrivit art. 54 din OUG 195/2002, conducătorul de vehicul care executa o manevra de schimbare a direcției de mers, de ieșire dintr-un rând de vehicule staționate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altă bandă de circulație sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmează să efectueze o întoarcere ori să meargă cu spatele este obligat să semnalizeze din timp și să se asigure că o poate face fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Semnalizarea schimbării direcției de mers trebuie să fie menținută pe întreaga durată a manevrei. Nu există nici un indiciu al unei manevre bruște, nepremeditate sau neanunțate a reclamantului, care ar fi luat efectiv prin surprindere orice participant la trafic. Cu toate acestea, există o evidentă încălcare a regulilor de circulație din partea numitului I. G. O., prin faptul că acesta se deplasa pe linia de tramvai, deși ăi era adresat indicatorul rutier „ ocolire obligatorie prin partea dreaptă”.
Conform art. 110 din regulamentul de aplicare a codului rutier, amenajările rutiere sau obstacolele din zona mediană a părții carosabile se ocolesc prin partea dreaptă.
Trebuie menționat că în privința cauzelor producerii accidentului, trebuie luată în considerare noțiunea de cauză – aceasta reprezentând fenomenul care precedând efectul, îl provoacă în mod necesar. Cu toate acestea trebuie reținută indivizibilitatea cauzei și condițiilor, fenomenul cauză neacționând în mod izolat, singur, ci desfășurarea lui este condiționată de anumiți factori care, fără a produce direct efectul păgubitor favorizează totuși producerea lui, înlesnind nașterea procesului cauzal, grăbind sau favorizând dezvoltarea procesului sau agravându-l după caz. În considerarea acestei ipoteze de analiză a cauzalității, condițiile exterioare care au contribuit în mod semnificativ și verificabil la realizarea efectului păgubitor alcătuiesc, împreună cu împrejurarea cauzală, o unitate indivizibilă, în cadrul căreia, asemenea condiții dobândesc și ele, prin efectul interacțiunii față de cauză, caracter cauzal. Trebuie verificat dacă vreuna din acțiunile reclamantului este de natură a fi încadrată în această categorie a condițiilor cu efect cauzal. Astfel cum rezultă și din aprecierile expertului tehnic auto, nimic nu sugerează faptul că reclamantul ar fi încălcat în mod real o normă de circulație rutieră, toate acțiunile sale fiind circumscrise deplasării corespunzătoare pe un drum public, pe o bandă adecvată, prin poziționarea sa în zona corespunzătoare efectuării manevrei de schimbare a direcției de deplasare. Simpla susținere potrivit căreia reclamantul ar fi trebuit să aibă o diligență sporită la verificarea deplasării autoturismelor, la momentul realizării manevrei de schimbare a direcției de mers, nu poate fi analizată în lipsa oricăror indicii concrete. Astfel, nimic din amplasarea faptică descrisă de expert nu conduce la ipoteza unei schimbări bruște, neașteptate de direcție, la adoptarea unei viteze neadecvate sau la nerespectarea unei reguli de circulație. Pe de altă parte, pârâta nu poate susține că acțiunea reclamantului de a se fi aflat pe banda sa de deplasare, în zona de demarcație întreruptă ar putea constitui, în acest caz, o condiție aferentă nexului cauzal.
Instanța reține că singura legătură de cauzalitate identificabilă pe baza probelor este cea dintre acțiunea numitului I. Ovidiul G., conducător al autoturismului cu numărul de înmatriculare_ , de a fi circulat neregulamentar, pe o bandă ce nu îi era destinată și în raport de care exista amplasat un indicator rutier de ocolire obligatorie prin partea dreaptă, fiind astfel în poziție de deplasare ce se intersecta cu traiectoria corect aleasă a reclamantului și generând coliziunea celor două autoturisme.
Referitor la prejudiciul efectiv ocazionat prin impactul celor două autoturisme, în baza actelor și cadrelor foto din dosarul de daună, expertul a concluzionat următoarele: autoturismul reclamantului a fost avariat ușor în zona aripii stânga față, farului stânga față și barei din față. Avaria a fost provocată printr-un mecanism de alunecare frecare, fără forțe normale mari. În urma unor atare constatări a rezultat necesitatea înlocuirii farului stânga față și a recondiționării aripii stânga față și a barei față, inclusiv vopsirea zonelor afectate ( aceste operațiuni fiind confirmate4 și de inspectorul de daune al asigurătorului), implicând așadar înlocuirea farului cu unul nou, operații de montare demontare și reglajele necesare.
Referitor la valoarea prejudiciului, s-a arătat în cuprinsul expertizei că estimarea lui nu poate fi aceeași în cadrul fiecărei unități service. Cu toate acestea, este necesară folosirea referențialelor comune ( metodologii recunoscute de calcul a reparațiilor necesare- AUDATEX, D. și EUROTAXGLASS). Autoturismul nu a fost reparat până la data efectuării expertizei, iar reclamantul a depus un deviz necesar efectuării lucrărilor. Expertul nu a identificat diferențe nejustificate în costurile pretinse pe baza acestui deviz, concluzionând faptul că suma datorată pentru repararea pagubelor este în cuantum de 2285,98 lei, inclusiv TVA.
Față de totalitatea argumentelor expuse, constatând îndeplinite cerințele răspunderii asiguratorului persoanei responsabile de producerea accidentului, față de reclamant, instanța urmează a admite acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta, obligând societatea de asigurare S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. la plata sumei de 2285,98 lei contravaloare reparație autoturism, dosar de daună EJ_.
Reluând distincția realizată inițial, în pri9vința caracterului principal și subsidiar al răspunderii asiguratorului persoanei responsabile, respectiv a persoanelor responsabile, instanța constată necesitatea de a puncta o . aspecte: caracterul subsidiar al răspunderii delictuale a persoanelor apreciate direct responsabile de producerea accidentului poate fi activată doar în situația în care răspunderea asiguratorului nu a putut fi antrenată, fie total, fie parțial, în funcție de circumstanțele cauzei. Cu toate aceste,a în situația de față, asiguratorul a fost obligat la suportarea integrală a prejudiciului, concluzionându-se în sensul existenței unui caz de răspundere reglementat expres de art. 49 din legea 136/1995. În atare condiții, nu se mai poate vorbi de activarea unei răspunderi subsidiare și eventual suplimentare, prejudiciul fiind acoperit în totalitate prin obligarea în principal a asiguratorului.
Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului de angajare a răspunderii civile delictuale a pârâților I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L., constatând că nu există premisele pentru realizarea unei analize a acestei cereri, prejudiciul neputând fi recuperat de două ori de către partea îndreptățită.
Față de această soluție, instanța constată că cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamant este întemeiată față de pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., aceasta fiind în culpă procesuală și fiind obligată de instanță la plata valorii prejudiciului, astfel încât, în temeiul art._ NCPC, urmează a dispune obligarea pârâtei societate de asigurare și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, în favoarea reclamantului, în sumă de 165,02 lei taxa de timbru, 600 lei onorariu expert achitat, precum și 700 lei cu titlul de onorariu avocat conform chitanței 156/22.04.2015, în total la plata sumei de 1465,02 lei. Instanța va respinge ca neîntemeiată solicitarea de obligare a pârâților I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului, față de aceștia neexistând dovedită culpa procesuală.
De asemenea, în virtutea acelorași considerente, instanța va admite și cererea pârâtului I. G. O., de acordare a cheltuielilor de judecată și va dispune obligarea reclamantului la plata sumei de 1000 lei, cu titlul de contravaloare onorariu avocat, conform chitanței_/25.11.2015, reclamantul fiind considerat în culpă procesuală față de acest pârât, deoarece cererea îndreptată împotriva sa a fost respinsă.
Referitor la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată în favoarea pârâtei S.C. S. S. S.R.L., instanța va constata că nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative pentru admiterea cererii și anume dovada efectuării lor, astfel încât va proceda la respingerea ca neîntemeiată a cererii.
Referitor la onorariul definitiv al expertului, instanța reține că unicul reper în baza căruia trebuie stabilită valoarea onorariului definitiv este reprezentat de art. 23 din OG 2/2000, potrivit căruia: Onorariul definitiv pentru expertiza tehnica judiciarã se stabilește de organul care a dispus efectuarea expertizei, în funcție de complexitatea lucrãrii, de volumul de lucru depus și de gradul profesional ori științific al expertului sau al specialistului. Față de obiectivele stabilite, constatările efectuate, daunele descrise, precum și conținutul raportului, instanța apreciază că suma de 900 lei constituie o sumă proporțională cu activitatea efectiv desfășurată de expert, neimpunându-se plata unei sume de 1157,7 lei, solicitată de expert prin devizul final. Pe de altă parte, în privința taxelor pe care acesta le individualizează ca fiind necesar a fi achitate către Ministerul Finanțelor și Ministerul de Justiție, instanța apreciază că ele nu pot fi imputate separat părților din proces, onorariul final înglobând și aceste obligații ulterioare ale expertului. Referitor la onorariul provizoriu achitat, expertul este în eroare, nefiind vorba de o sumă de 500 lei, ci de 600 lei. Astfel, față de complexitatea raportului de expertiză, de nedovedirea efectivă a costurilor materiale solicitate, precum și față de considerentele referitoare la impozitele solicitate separat de expert, instanța va fixa onorariul definitiv la suma de 900 lei, sumă pe care o va constata achitată parțial ( pentru suma de 600 lei) de reclamant conform chitanței_/31 iulie 2015, la sucursala Iași, . CEC BANK ( fila 107 dosar). Se va pune în sarcina reclamantului diferența de 300 lei, ce urmează a fi achitată cu titlul de onorariu definitiv expert.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L., invocate de către aceștia.
Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. B. Ș., CNP_, domiciliat în Iași, ..18, ., . cu domiciliul procesual ales la SCPA R. și Asociații, Iași, ., scara B, . contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A., cu sediul social în Șoseaua București Nord nr.10, Global City Business Park, clădirea O23, Voluntari, județ Ilfov, J_, prin director general T. M..
Obligă pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. la plata sumei de 2285,98 lei contravaloare reparație autoturism, dosar de daună EJ_.
Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, formulată de reclamant, întemeiată pe răspundere civilă delictuală, în contradictoriu cu pârâții I. G. O., CNP_, domiciliat în Iași, ..12, ., . domiciliul procesual ales la cabinet avocat Cațarschi I., Iași, ., și S.C. S. S. S.R.L., J_, cu sediul în Iași, ..1 și sediul procesual ales la cabinet avocat Cațarschi I., Iași, ..
Stabilește onorariu definitiv al expertului L. D., cu sediul profesional în Iași, . la suma de 900 lei, sumă pe care o constată achitată parțial ( pentru suma de 600 lei) de reclamant conform chitanței_/31 iulie 2015, la sucursala Iași, . CEC BANK ( fila 107 dosar). Pune în sarcina reclamantului diferența de 300 lei, ce urmează a fi achitată cu titlul de onorariu definitiv expert.
Executorie în privința acestei solicitări a expertului.
Admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant, constând în contravaloare taxă de timbru, onorariu expert și onorariu avocat, în contradictoriu cu pârâta S.C. E. R. ASIGURARE REASIGURARE S.A. obligă pârâta la plata sumei de 165,02 lei taxa de timbru, 600 lei onorariu expert achitat, precum și 700 lei cu titlul de onorariu avocat conform chitanței 156/22.04.2015, în total la plata sumei de 1465,02 lei.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată în contradictoriu cu pârâții I. G. O. și S.C. S. S. S.R.L.
Admite cererea pârâtului I. G. O., de acordare a cheltuielilor de judecată și dispune obligarea reclamantului la plata sumei de 1000 lei, cu titlul de contravaloare onorariu avocat, conform chitanței_/25.11.2015.
Respinge ca neîntemeiată solicitarea pârâtei ..R.L de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de a formula apel, în termen de 30 zile de la momentul comunicării, cererea urmând a fi depusă la sediul Judecătoriei Iași.
Pronunțată astăzi, 09 decembrie 2015 și pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în conformitate cu art. 396 alin. 2 NCPC.
Președinte, Grefier,
Red/tehn. Jud. II
7 ex, 07.01.2016
| ← Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|
