Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 13403/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2015

Ședința publică de la 16 Noiembrie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE I. Z.

Grefier L. C.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . ADMINISTRATOR MANDATAR . și pe pârât A. S. - Ș., pârât A. M., având ca obiect pretenții - PERIMARE.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, iar părțile au fost citate cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării invocată din oficiu de către instanță, după care:

Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției perimării invocată din oficiu.

INSTANȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Sub nr. _, la data de 15.09.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Iași, cererea privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE P. . ADMINISTRATOR MANDATAR . și pe pârâtii A. S. - Ș., A. M., având ca obiect pretenții .

Analizând cu prioritate excepția perimării invocată din oficiu, instanța constată următoarele :

Din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 12.01.2015, dată la care prezenta cauză a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 N.C.P.C. Instanța reține că de la această dată nu a mai fost îndeplinit nici un act de procedură, dosarul rămânând în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților.

Instanța consideră întemeiată excepția perimării, urmând să constate perimată cererea de chemare în judecată, în temeiul art. 416 și 420 N.C.P.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite exceptia perimării si constată perimată acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . ADMINISTRATOR MANDATAR . cu sediul în IAȘI, ., . în contradictoriu cu pârâții A. S. - Ș. si A. M., ambii cu domiciliul în IAȘI, COLUMNA, nr. 18, .. A, ..

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 Noiembrie 2015 .

PREȘEDINTE: GREFIER:

Red. Z.I./Tehnored. L.C.

4 ex/26.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI