Autorizarea intrării în încăperi. Art. 384 ind.1 al. 2 C.p.c./ art.679 NCPC. Sentința nr. 2934/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2934/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 2934/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
EXECUTĂRI SILITE ȘI TITLURI EXECUTORII
PREȘEDINTE – C. A. D.
GREFIER – N. C.
Ședința din Camera de consiliu din data de 26 februarie 2015
Sentința civilă nr. 2934
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de petenta N. G., având ca obiect autorizare intrare în încăperi (art. 384 ind.1 alin. 2 C.proc.civilă).
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub nr._, petenta N. G., executor judecătoresc în cadrul B.E.J.A. D. și Asociații, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună autorizarea sa de a pătrunde cu ajutorul forței publice în încăperile din imobilul situat în . M., județul Iași, reprezentant prin teren intravilan, înscris în CF nr._ (CF vechi 4835) a localității M., în vederea evaluării bunului imobil.
În motivarea acestei cereri, petenta N. G. arată că în temeiul titlurilor executorii constând în contract de credit nr. 866/02.06.2006, modificat prin actele adiționale nr. 2/866/31.10.2007, nr. 3/866/23.05.2008, contract de ipotecă nr. 866/IPO/03/31.10.2007 autentificat sub nr. 3308/31.10.2007 la B.N.P.A. Maximovici G. și A. R., contract de ipotecă nr. 866/IPO/07/23.05.2008 autentificat sub nr. 1233/23.05.2008 la B.N.P. M. S., creditoarea B. T. S.A., a solicitat executarea silită a debitorilor A. L. E. și A. A..
În drept, s-au invocat prevederile art. 384 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă în vigoare înainte de 15 februarie 2013.
Cererea a fost timbrată legal.
Potrivit art. 1 C. civ., legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă, adică pentru trecut. Legea se aplică numai faptelor petrecute în intervalul de timp de la . și până la ieșirea sa din vigoare, nu faptelor petrecute anterior intrării ei în vigoare.
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. 1 și 2 din Legea nr. 76/2012, modificată prin O.U.G. nr. 4/2013, dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după ., iar procesele începute prin cereri depuse, în condițiile legii, la poștă, (…), înainte de data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanță după această dată.
De asemenea, potrivit art. 622 din Noul Cod de procedură civilă, executarea silită începe „odată cu sesizarea organului de executare, (…), dacă prin lege specială nu se prevede altfel”.
În consecință, ținând cont de principiul neretroactivității legii civile în timp, nicio dispoziție a legii procesuale noi nu se poate aplica unei executări silite începute înainte de 15 februarie 2013, chiar dacă cererea de încuviințare a executării silite a fost depusă după această dată, având în vedere că nici legea veche, nici legea nouă nu leagă de data depunerii cererii de încuviințare a executării silite la instanță momentul începerii executării silite; acest moment este momentul depunerii la biroul executorului judecătoresc a cererii de executare silită formulată de creditor.
În cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătorești, art. 3841 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, la cererea executorului judecătoresc, instanța de executare va autoriza, prin hotărâre, pătrunderea în imobilul debitorului sau în alte locuri ale acestuia.
Autorizarea pătrunderii în imobilul debitorului sau în alte locuri ale acestuia se solicită doar în situația în care executarea silită se declanșează în baza unui titlu executoriu care nu constituie o hotărâre judecătorească (contract autentificat la notar, cambie, bilet la ordin, cec, contract de garanție reală mobiliară, contract de credit etc.) și în situația în care debitorul refuză să permită accesul executorului judecătoresc în imobil sau nu este acasă.
Instanța constată că prin încheierea de ședință din data de 19.11.2012 pronunțată în dosarul nr._/245/2012 al Judecătoriei Iași s-a încuviințat executarea silită a titlurilor executorii anterior menționate.
Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 384 ind. 1 al. (2) Cod procedură civilă, astfel încât cererea urmează a fi admisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de executorul judecătoresc N. G. privind autorizare în temeiul art. 384 ind.1 alin. 2 Cod procedură civilă.
Autorizează executorul judecătoresc N. G., din cadrul B.E.J.A. D. și Asociații, să intre în încăperile din imobilul situat în . M., județul Iași, reprezentant prin teren intravilan, cu suprafața totală de 1000 m2 format din .(3007/1/5/2/1/1), . m2 pe care se află clădirea C1 cu regim înălțime P+M, reprezentând locuință cu suprafața construită de 104,03 m2, compus din C1/p – parter cu suprafața utilă de 87,75 m2, C1/M locuința cu suprafața utilă de 73,67 + 3,33 + 5,98 m balcoane și arcela p2/1/2 (3007/1/5/2/1/2) arabilă, având suprafața de 860 m2, înscris în CF nr._ (CF vechi 4835) a localității M., proprietatea debitorilor A. L. E. și A. A., în baza titlurilor executorii constând în contract de credit nr. 866/02.06.2006, modificat prin actele adiționale nr. 2/866/31.10.2007, nr. 3/866/23.05.2008, contract de ipotecă nr. 866/IPO/03/31.10.2007 autentificat sub nr. 3308/31.10.2007 la B.N.P.A. Maximovici G. și A. R., contract de ipotecă nr. 866/IPO/07/23.05.2008 autentificat sub nr. 1233/23.05.2008 la B.N.P. M. S..
Irevocabilă.
Soluționată în camera de consiliu și pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.
Președinte, Grefier,
C. A. D. N. C.
Red. C.A.D.
Tehn. N.C.
3 ex./ 26.02.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3178/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de ajutor public judiciar. Sentința nr. 2935/2015.... → |
|---|








