Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 290/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 290/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 31153/245/2014

Dosar nr._

Cod operator: 3171

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Sentința Civilă Nr. 290/2015

Ședința din Camera de consiliu de la 14 Ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: T. G.

Grefier: N. S.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul U. DE M. ȘI farmacie GR. T. P. IAȘI în contradictoriu cu pârât B. C. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu, la prima strigare, niciuna dintre părți nu este prezentă. În temeiul art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța lasă cauza la a II-a strigare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la a II-a strigare, ambele părți litigante lipsesc.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că este primul termen de judecată și că la dosar nu s-au mai depus alte cereri sau înscrisuri.

Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța invocă din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Instanța, având în vedere că proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei este admisibilă și poate duce la soluționarea cauzei conform art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă, în temeiul art. 258 alin. 1 Cod procedură civilă o încuviințează, iar în temeiul art. 260 Cod procedură civilă o administrează.

Instanța, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține atât excepția invocată, cât și cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de valoare redusă, reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 29.08.2014, sub nr._, reclamanta U. DE MEDICINA SI FARMACIE ,,GR.T.P.,, IASI a chemat în judecată pârâtul B. C. L. solicitând obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 332 lei cu titlul de taxa de scolarizare.

A solicitat reclamanta și cheltuieli de judecată.

Cererea a fost legal timbrată.

În fapt motivează reclamanta că pârâtul, a fost inscrisa in cadrul UMF Iasi, Facultatea de Medicina Generala in regim cu taxa in anul universitar 2010-2011, anul de studiu I, conform fisei de inscriere anexate. Potrivit Legii Invatamintului nr. 84/1995 si Legii Educatiei 1/2011 art. 150 ,,studentii inmatriculati la studii universitare cu taxa au obligatia achitarii catre Universitate a taxelor stabilite de Senatul universitar,,.

Potrivit Contractului de studii,, studentul are obligatia de a achita axele de scolarizare in cuantumul anual stabilit de Senat, pina la sfirsitul anului universitar in cuantum de 100% in trei transe: până la 15.10 prima rată, până la 15.01 a doua rată și până la 01.06 restul taxei de școalrizare.

De asemenea, conform Regulamentului de activitate didactica din cadrul Universitatii de Medicina Si Farmacie ,,Gr.T.P.,, Iasi, in art. 24 lit c se specifica faptul ca studentii sunt obligati sa,, isi achite la timp taxele de scolarizare si celelalte obligatii financiare care le revin, in conformitate cu contractul de studiu.,,.

Conform Fisei Contului, studenta datoreaza Universitatii suma de 332 lei, taxa de scolarizare neachitata pentru anul universitar 2010-2011. Potrivit Deciziei Senatului UMF nr. 499/2010 ce stabileste cuantumul taxelor pentru anul universitar 2010-2011, precum si Fisei Contului, pentru anul I de studiu al acestei facultati, taxa este de 6000 lei.

În drept au fost invocate art. 1025-1032 NCPC.

În susținerea pretențiilor a depus reclamanta Decizia Senatului UMF nr. 499/2010, fisa inscriere, adresa fisa debitori taxa scolarizare.

Legal citata pârâta, deși i s-a comunicat cererea formulată de reclamantă, nu a dat curs dispozițiilor art. 1029 al. 4 din noul cod de procedură civilă, nedepunând la dosar nici un înscris.

Apreciind că cererii de față îi sunt aplicabile dispozițiile art. 1025 din Noul Cod de Procedură Civilă, Judecătoria Iași fiind competentă să soluționeze cererea în raport de dispozițiile art. 1027 coroborat cu art. 107 din Noul Cod de procedură Civilă, instanța a stabilit în conformitate cu art. 1029 termen în camera de consiliu și a dispus citarea părților, apreciind că sunt necesare dezbateri orale.

La termenul de judecată stabilit, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune și a rămas în pronunțare pe execepție.

În soluționarea excepției instanța s-a raportat la înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către reclamant.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța reține următoarele:

Pârâta, a fost inscrisa in cadrul UMF Iasi, Facultatea De Farmacie in regim cu taxa in anul universitar 2010-2011, anul de studiu I, conform fisei de inscriere anexate. Potrivit Legii Invatamintului nr. 84/1995 si Legii Educatiei 1/2011 art. 150 aceasta avea obligatia achitarii catre Universitate a taxelor stabilite de Senatul universitar. De asemenea, potrivit Contractului de studii ,, studentul are obligatia de a achita taxele de scolarizare in cuantumul anual stabilit de Senat, pina la sfirsitul anului universitar in cuantum de 100% in trei transe: până la 15.10 prima rată, până la 15.01 a doua rată și până la 01.06 restul taxei de școalrizare,,.

În raport de data nașterii raporturilor juridice dintre părți în cauză sunt aplicabile prevederile Codului civil din 1864.

De asemenea, în raport de data scadenței obligației de plată a ratelor de taxă restante, prescripția este supusă dispozițiilor Decretului nr. 167/1958.

Instanța apreciază că prezenta cererea vizează raporturi juridice patrimoniale, or drepturile patrimoniale sunt supuse prescripției extinctive potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 potrivit cu care “dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacã nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege”.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Decret „termenul prescripției este de 3 ani” iar conform art. 7 alin. (1) din același act normativ „prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune”.

Dreptul reclamantului la acțiune s-a născut din momentul scadenței obligației de plată a ratei din taxa de școlarizare.

Potrivit contractului de studii ,, studentul are obligatia de a achita taxele de scolarizare in cuantumul anual stabilit de Senat, pina la sfirsitul anului universitar in cuantum de 100% in trei transe: până la 15.10 prima rată, până la 15.01 a doua rată și până la 01.06 restul taxei de școalrizare,,.

Conform adresei comunicate de reclamant pârâtului (f. 14) obligațiile restante au devenit scadente la 15.01.2011 și 01.06.2011.

Din acele momente a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani.

Reclamantul nu a dovedit intervenirea vreunui caz de întrerupere sau de suspendare a termenului de prescripție, astfel încât acesta a curs neîntrerupt și s-a împlinit pentru fiecare debit în parte la 15.01.2014, respectiv 01.06.2014, deci anterior formulării prezentei cereri de chemare în judecată.

Comunicarea unei adrese către debitor nu întrerupe prescripția, cazurile de întrerupere și de suspendare fiind expres și limitativ prevăzute de Decretul nr. 167/1958, or comunicarea unei adrese/somații nu se regăsește printre acestea.

Cum la momentul introducerii cererii de valoare redusă, dreptul material la acțiune era prescris, instanța va admite excepția prescripției și va respinge în consecință acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge cererea de valoare redusă formulată de reclamantul U. DE M. ȘI FARMACIE „GR. T. P.” IAȘI, cod fiscal_, cu sediul în Iași, . în contradictoriu cu pârâtul B. C. L., C.N.P._, cu domiciliul în județ G., Mun. G., bld. Henri C., nr. 18, ., ., fiind prescris dreptul material la acțiune al reclamantului.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 Ianuarie 2015.

Președinte, Grefier,

T. G. N. S.

Red./Tehnored. G.T./4ex./15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 290/2015. Judecătoria IAŞI