Plângere contravenţională. Sentința nr. 827/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 827/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 17677/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică de la 23 Ianuarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE E. C. B.
Grefier C. P.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 827
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul Z. C. și pe intimatul I. IAȘI - POLIȚIA MUNICIPIULUI IAȘI- BIROUL IAȘI, intervenient P. A. C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este completă, fără citarea părților.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 12 Ianuarie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 21.05.2014 sub numărul_, petentul Z. C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2014 de către intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași.
În motivare, petentul a arătat, în esență, că la data de 14.04.2014, în jurul orelor 1330, a oprit autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ marca Renault, în localitatea Iași, la intersecția străzii Sfântul L. cu . nu a durat mai mult de 4-5 minute, fiindu-i necesară pentru a o lăsa pe persoana care îl însoțea, să coboare din mașină. În acea zonă se afla un echipaj al Poliției Locale care se ocupa cu ridicarea unor mașini parcate neregulamentar pe același segment de stradă pe care a oprit și petentul. Lucrătorul de poliție i-a pus în vedere să elibereze spațiul, petentul conformându-se. Fiind aglomerat și neavând vizibilitate, petentul s-a lăsat ghidat de lucrătorul de poliție și a efectuat manevra de mers înapoi. Polițistul rutier a făcut semne celorlalți participanți la trafic să oprească, însă, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, petentul a fost lovit în spate de autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Coliziunea nu a avut consecințe deosebite, cele două autovehicule atingându-se foarte puțin. Celălalt conducător auto i-a solicitat petentului asigurarea obligatorie pe care acesta nu o avea asupra sa. Petentul a afirmat că l-a căutat pe celălalt conducător auto în vederea rezolvării amiabile, însă nu a reușit să îl găsească.
Petentul a susținut că procesul-verbal contestat este nelegal întocmit întrucât nu arată în mod clar data, ora și locul în care a fost săvârșită contravenția reținută în sarcina sa.
Cu privire la cea de-a doua faptă reținută în sarcina sa (neprezentarea la unitate de poliție), petentul a susținut că sancțiunea contravențională este disproporționată în raport cu gradul scăzut de pericol social al faptei. Ambii conducători auto avea obligația de a se prezenta la unitatea de poliție.
A mai arătat petentul că este pensionar, are o situație financiară dificilă, iar o amendă precum cea aplicată prin procesul - verbal de constatare a contravenției, de 680 de lei, este dincolo de puterile sale financiare, cu atât mai mult cu cât fiul său este bolnav de cancer, în fază avansată, iar cheltuielile cu tratamentul și întreținerea acestuia sunt foarte mari. A mai susținut că are nevoie de permisul de conducere pentru a circula zilnic din . Iași, la Institutul Oncologic.
În drept, plângerea contravențională a fost întemeiată pe prevederile O.G. nr. 2/2001, ale OUG nr. 195/2002 republicată, ale Regulamentului de punere in aplicare a OUG nr. 195/2002.
În susținerea plângerii contravenționale, petentul a depus, în copie certificată, procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2014, procesul-verbal din 09.05.2014, declarația dată de către petent lucrătorului de poliție.
Intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Iași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale formulate de către petentul Z. C..
În motivare intimatul a arătat că susținerile petentului sunt neîntemeiate, sancțiunea fiind legal aplicată.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 148, art. 205, art. 315 Cod procedură civilă, ale O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, ale O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, ale H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
În conformitate cu prevederile art. 223 și art. 411 alin.2 teza finală din Codul de procedură civilă, intimatul a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, intimatul a depus raportul agentului constatator, declarațiile celor doi conducători de autovehicule și procesul-verbal contestat.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat susținerile din plângerea contravențională.
Instanța a procedat la audierea martorului P. A., declarația acestuia fiind consemnată separat și atașată la dosarul cauzei.
Analizând susținerile părților coroborate cu ansamblul probelor administrate în prezenta cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2014, intimatul a constatat că, la data de 14.04.2014, petentul a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_ pe . Municipiul Iași, iar la efectuarea manevrei de mers înapoi, nu s-a asigurat corespunzător și a intrat în coliziune cu autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ . Totodată, petentul nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs accidentul pentru întocmirea documentelor de constatare. Faptele reținute în sarcina petentului sunt prevăzute de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 și art. 100 alin.3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
În sancționare, reprezentantul intimatului a aplicat petentului amenda contravențională în cuantum de 340 lei pentru fiecare dintre cele două fapte reținute în sarcina acestuia (reprezentând 4 puncte - amendă), sancțiunea contravențională complementară de 3 puncte penalizare pentru fapta prevăzută de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, și sancțiunea contravențională complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru fapta prevăzută de art. 100 alin.3 lit. g din același act normativ.
Sub aspectul legalității, instanța constată că nu se poate reține niciunul dintre cazurile de nulitate absolută, procesul-verbal de contravenție fiind întocmit cu respectarea rigorilor impuse de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Instanța constată că fapta a fost descrisă în mod corespunzător, fiind menționate toate datele necesare identificării locului, datei și orei comiterii acesteia. Mai mult, petentul nu a probat suferirea vreunei vătămări care să nu poată fi înlăturată în alt mod decât prin anularea procesului-verbal de contravenție.
Așadar, instanța reține legalitatea procesului-verbal de contravenție contestat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța arată următoarele:
În drept, sunt incidente prevederile art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 raportat la art. 100 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, conform cărora constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa II de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare de 3 puncte penalizare nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.
De asemenea, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. 2, potrivit art. art. 100 alin.3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.
Aspectele consemnate de către organul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție cu privire la fapta prevăzută de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, nu au fost percepute în mod direct de către acesta.
În aceste condiții, procesul-verbal de contravenție contestat, se bucură de forță probantă numai dacă a fost întocmit cu respectarea cerințelor legale referitoare la formă și dacă este susținut de probe din care să rezulte săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina petentului. Totodată, petentului i se recunoaște dreptul de a dovedi, prin probe administrate în fața instanței o altă situație de fapt decât cea reținută de către organul constatator pe baza probelor administrate de acesta.
Aceste aspecte sunt în concordanță cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește asimilarea procedurii contravenționale cu cea penală și aplicarea prezumției de nevinovăție ca o garanție a procesului echitabil prevăzut de art. 6 paragraful 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza A. contra României, hotărârea din 04 octombrie 2007, definitivă la 31 martie 2008, paragrafele 60, 63, 68).
În prezenta cauză, instanța constată că probele avute în vedere de către organul constatator la stabilirea situației de fapt reținute prin procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2014, au fost declarațiile celor doi conducători de autovehicule implicați în evenimentul rutier.
Martorul P. A., audiat de către instanță la propunerea petentului, a susținut că lucrătorul de poliție a fost cel care l-a dirijat pe petent la efectuarea manevrei de mers înapoi și că numitul P. A. – C.,conducătorul autovehiculului cu nr. de înmatriculare_, nu a oprit intrând în coliziune cu autovehiculul condus de către petent.
Față de declarația martorului P. A., având în vedere și prevederile art. 128 alin.2 din H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (conform cărora în locurile în care mersul înapoi este permis, dar vizibilitatea în spate este împiedicată, vehiculul poate fi manevrat înapoi numai atunci când conducătorul acestuia este dirijat de cel puțin o persoană aflată în afara vehiculului), instanța reține o altă situație de fapt decât cea menționată în procesul-verbal contestat, motiv pentru care instanța va înlătura sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, reprezentând 4 puncte-amendă și a sancțiunii contravenționale complementare de 3 puncte penalizare aplicate pentru fapta prevăzută de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 100 alin.3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, instanța constată că petentul nu contestă săvârșirea acesteia (neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. 2) și nici coliziunea dintre cele două autovehicule cu consecința avarierii acestora („mici zgârâieturi la ambele mașini” cum s-a arătat prin plângerea contravențională – fila 4). De asemenea, din probatoriul administrat nu se poate reține niciuna dintre situațiile care exonerează pe conducătorul de autovehicule de obligația de a se prezenta la unitatea de poliție, prevăzute de art. 79 alin.2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată (atunci când conducătorii vehiculelor încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii, sau conducătorul de vehicul deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul). Mai mult, împrejurarea că numitul P. A. – C. nu s-a prezentat la unitatea de poliție pentru a declara evenimentul rutier nu îl exonerează pe petent de răspundere contravențională, răspundere ce are caracter personal.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate faptei prevăzute de art. 100 alin.3 lit. g din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, și anume amenda contravențională în cuantum de 340 lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, instanța constată că acestea au fost stabilite cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 alin.3 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, fiind proporționale cu gravitatea faptei săvârșite. Aspectele invocate de către petent cu privire la situația sa financiară și familială nu au fost reținute (neprobate astfel cum impun prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă), cât timp nu sunt de natură a înlătura sau diminua răspunderea contravențională.
Prin urmare, instanța, în temeiul prevederilor art. 34 alin.1 din O.G. nr. 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, modificată, va admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul Z. C., va anula în parte procesul-verbal contestat în sensul înlăturării sancțiunii amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, reprezentând 4 puncte-amendă și a sancțiunii contravenționale complementare de 3 puncte penalizare aplicate pentru fapta prevăzută de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, menținând celelalte prevederi ale procesului-verbal contestat.
Totodată, față de dispozițiile art. 453 alin.2 Cod procedură civilă, plângerea contravențională fiind admisă numai în parte, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea petentului având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată (ce sunt reprezentate de taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul Z. C., CNP_, cu domiciliul procedural ales în Iași, ..24, . Cabinet de Avocat C. U. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cod fiscal_, cu sediul în Iași, ..6, județul Iași.
Anulează în parte procesul-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 09.05.2014 de intimat în sensul că
Înlătură sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 340 lei, reprezentând 4 puncte-amendă și a sancțiunii contravenționale complementare de 3 puncte penalizare aplicate pentru fapta prevăzută de art. 108 alin.1 lit. b punctul 3 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată.
Menține procesul-verbal contestat cu privire la celelalte dispoziții.
Respinge ca neîntemeiată cererea petentului având ca obiect cheltuielile de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, azi 23.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. E. C. P. C.
Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./24.02.2015, 4 ex.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 448/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 825/2015.... → |
|---|








