Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5565/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 5565/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 22-04-2015 în dosarul nr. 5565/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Camera de Consiliu din data de 22.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – C. I.
GREFIER - P. A.-M.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 5565
Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamanta ., in contradictoriu cu parata T. L., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc partile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ,după care:
Dezbaterile din prezenta cauza au avut loc in ședința publica din data de 08.04.2015 fiind consemnate in încheierea de ședința din acea data,care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru astazi, 22.04.2015, când:
INSTANȚA:
Deliberând, constată că:
P. cererea înregistrata pe rolul acestei instanțe sub nr._ /03.06.2014, reclamanta S.C. A. – Ț. SA a chemat in judecată, pe calea procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, pe pârâtul T. A., prin T. L. solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 4035,95 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va calcula dobânda legală de la data introduceri cererii de chemare în judecată, respectiv 03.06.2014 până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în urma producerii evenimentului rutier în data de 05.04.2011, reclamanta a achitat suma de 4035,95 lei cu titlu de despăgubiri în temeiul poliței de asigurare încheiată cu păgubitul D. C. C.. În urma cercetărilor penale realizate cu ocazia acestui eveniment rutier, a rezultat faptul că vinovat de producerea accidentului este minorul T. A., care a traversat ., fără a se asigura.
În drept, reclamanta a invocat disp.art.1000 alin 2 din Codul civil, art. 22 din Legea nr, 136/1995, art. 1025-1032 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Cererea a fost legal timbrată si redactată conform formularului prevăzut de art. 1028 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010.
Atașat cererii, a depus in copie înscrisuri .
Pârâtul nu a depus întâmpinare.
În urma interpelării de către instanța de judecată, reclamanta a îndreptat eroarea materială strecurată în cererea de chemare în judecată, în sensul că este chemată în calitate de pârâtă mama minorului T. L., și nu minorul T. A., fila 50. Astfel, instanța a constatat prin încheierea de ședință din data de 03.12.2015 că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Tătan A. a rămas fără obiect.
Pârâta Tătan L. nu a formulat întâmpinare.
Judecata s-a desfășurat conform art. 1029 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, cu dezbatere orală, in camera de consiliu, cu citarea părților.
Instanța a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în ședința de judecată din data de 28.01.2015.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța retine următoarele:
La data de 05.04.2011 a avut loc un accident rutier în care a fost implicat șoferul D. C. C. ce conducea autovehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând S.C. Mirfan Mobilux S.R.L. și minorul T. A..
P. polița de asigurare auto CASCO nr._/05.07.2010 a fost asigurat în perioada 06.07._11, fila 29, autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ la societatea reclamantă A.-Ț. Asigurări SA.
În urma evenimentului rutier, s-a deschis dosarul penal nr. 769/P/_./2011 la Poliția Municipiului Iași, în care s-a emis referatul cu propunere de a nu se începe urmărirea penală, iar în dosarul înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Iași sub nr. 2719/P/2012 s-a emis rezoluția de neîncepere a urmăririi penale în ceea ce-l privește pe conducătorul auto D. C. C., filele 13, 44. S-a reținut faptul că vinovat de producerea accidentului este minorul T. A., care a traversat strada Mitropoliei dinspre . . și fără a se asigura prin loc nepermis pietonilor, în dreptul căii de acces în Mitropolia Moldovei și Bucovinei Iași.
Ca urmare a deschiderii dosarului de daună nr. CF400033, societatea reclamantă a achitat daunele materiale produse autoturismului cu nr. de înmatriculare_ în urma acestui accident rutier, în cuantum total de 4035,95 lei.
Având în vedere excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârât, instanța, potrivit art. 248 Codul de procedura civila, va proceda mai întâi la soluționarea acestei excepții, asupra căreia reține următoarele:
P. interpretarea art.1 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, privitor la prescripția extinctivă, incident în prezenta cauză conform art. 6 din Legea nr. 287/2009 republicată privind Codul civil coroborat cu art. 201 din Legea nr. 71/2011 privind punerea în aplicare a Codului Civil, prescriptia extinctiva poate fi definita ca fiind stingerea acelei componente a dreptului la actiune care dă posibilitatea titularului dreptului subiectiv de a obtine obligarea subiectului pasiv la executarea obligatiei corelative sau la recunoasterea dreptului subiectiv contestat, datorita nesesizarii organului de jurisdictie în termenul prevazut de lege.
Conform art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 termenul de prescripție este de 3 ani. Potrivit art. 3 alin. 2, prin derogare de la dispozițiile alineatului 1, în raporturile ce izvorăsc din asigurare, termenul de prescripție este de 2 ani, în afara acelor raporturi ce izvorăsc din asigurările de persoane.
Din analiza cererii de chemare în judecată, instanța constată că reclamanta invocă un caz de răspundere civilă delictuală.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite invocată de către reclamantă, în limitele indemnizației plãtite, asigurãtorul este subrogat în toate drepturile asiguratului sau ale beneficiarului asigurãrii contra celor rãspunzãtori de producerea pagubei, cu excepția asigurãrilor de persoane, iar în cazul în care în vigoare era o asigurare obligatorie de rãspundere civilã pentru pagube produse prin accidente de vehicule, și împotriva asigurãtorului de rãspundere civilã, în limitele obligației acestuia, conform art. 54.
Văzând dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania, în vigoare la data săvârșirii faptei ilicite invocată de către reclamantă, instanța constată incidența unei subrogații legale, în virtutea căreia reclamantei i s-a transmis dreptul de creanță al utilizatorului – vătămat, cu toate accesoriile și garanțiile sale.
Dispozițiile legale referitoare la prescripția extinctivă prevazute de art. 3 alin.2 din Decretul nr. 167/1958, invocata de către pârât, se aplica exclusiv raporturilor ce izvorasc din asigurare, exceptia fiind ca regula de stricta interpretare si aplicare. Astfel, instanta arata ca în cauza de fata nu are aplicabilitate aceasta norma legala, pretentia dedusa judecatii, respectiv regresul asiguratorului împotriva persoanei vinovate, izvorând prin subrogatie dintr-un raport juridic nascut între parti ca urmare a invocării savârsirii de catre pârât a unui fapt juridic ilicit.
Având în vedere aceste considerente, instanta constata ca raportul juridic nu izvoraste din contractul de asigurare încheiat de reclamanta, în calitate de asigurator, cu asiguratul său, al carui bun a fost avariat prin accidentul susținut ca fiind provocat de pârât, ci din chiar raportul juridic dintre asigurat si pârât deoarece asiguratorul, potrivit art. 22 din Legea nr.136/1995, se subroga prin plata indemnizatiei în drepturile persoanei pagubite, împotriva celui raspunzator de producerea avariilor la autoturismul asigurat.
În cauza de fata prezinta interes momentul la care a început sa curga acest termen de 3 ani, si anume data când s-a nascut dreptul la actiune, conform art.7 alin.1 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Având în vedere ca temeiul legal al actiunii reclamantei îl constituie dispozitiile art.998-999 coroborate cu art. 1000 alin 2 din Cod civil, care reglementeaza raspunderea civila delictuala, instanta constata ca dreptul la actiune al reclamantei s-a nascut la data la care pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca atât paguba cât si pe cel care raspunde de ea, potrivit art. 8 alin.1 din Decretul nr. 167/1958.
Având în vedere ca potrivit dispozitiilor normei speciale – art.22 din Legea nr. 136/1995 – are loc o subrogatie legala în drepturile persoanei pagubite, împotriva celui raspunzator de producerea avariilor la autoturismul asigurat, reclamanta asigurator dobândeste creanta cu toate drepturile si accesoriile ei.
Astfel, instanța constată că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă cel mai devreme la data de 17.02.2012, când prin rezoluția dată în dosarul înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Iași sub nr. 2719/P/2012 s-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este minorul Tătan A., la acel moment fiind astfel cunoscută persoana care răspunde de paguba produsă.
Față de data înregistrării cererii de chemare în judecată, respectiv 03.06.2014, instanța constată că termenul prescripției nu s-a împlinit, urmând a respinge excepția prescripției ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, potrivit art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010 „prezentul titlu se aplică atunci când valoarea cererii, fără a se lua in considerare dobânzile, cheltuielile de judecata si alte venituri accesorii, nu depășește suma de 10.000 lei la data sesizării instanței”.
Instanța reține că, în acord cu prevederile art. 1025 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, prezenta cauză se circumscrie domeniului de aplicare a procedurii cererilor cu valoare redusă, atât prin prisma naturii raportului juridic, cât și prin prisma valorii obiectului cererii (situat sub pragul de 10.000 lei).
În drept, instanța retine că, în conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. 1 din Legea 71/2011, dispozițiile din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009 se aplicã tuturor actelor și faptelor încheiate sau, dupã caz, produse ori sãvârșite dupã ., precum și situațiilor juridice nãscute dupã .. P. urmare, față de data săvârșirii faptei ilicite invocată de către reclamantă, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile din Codul Civil decretat în 1864.
Potrivit art. 998 din Codul civil decretat în 1864, „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”, iar potrivit art. 999 „ omul este responsabil nu numai pentru prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau imprudența sa”.
Conform art. 1000 alin 2 din Codul civil decretat în 1864 tatăl și mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânșii.
Din analiza prevederilor legale enunțate mai sus, rezultă că pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ următoarele condiții: existența unui prejudiciu, existența unei fapte ilicite, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.
In virtutea prevederilor art. 1000 alin. 2, după ce se face dovada existentei prejudiciului, a faptei ilicite a minorului si a legăturii de cauzalitate dintre fapta minorului si prejudiciu, se declanșează o tripla prezumție, astfel:
a. prezumția ca au existat abateri in îndeplinirea obligațiilor părintești (acțiuni, inacțiuni);
b. prezumția de culpa sau greșeala a părinților pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a îndatoririlor legale fata de minorul – autor al faptei prejudiciabile;
c. prezumția de cauzalitate intre modul necorespunzător de îndeplinire a îndatoririlor părintești si comiterea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii a minorului.
Fapta ilicită poate fi definită ca fiind orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei alte persoane.
În cauza dedusă judecății, reclamanta invocă drept faptă ilicită, nerespectarea de către minorul Tătan A. a regulilor privind traversarea străzii în calitate de pieton.
Instanța constată că materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, respectiv înscrisuri, filele 13-36, 44 fac dovada săvârșirii faptei ilicite de către minorul T. A., astfel cum reclamanta a invocat și astfel cum s-a reținut prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dată în dosarul înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Iași sub nr. 2719/P/2012, fila 13.
Instanța constată că împotriva acestei rezoluții de neîncepere a urmăririi penale nu s-a formulat plângere, conform relațiilor depuse la fila 44, concluziile dosarului penal nr. 2719/P/2012 rămânând astfel definitive și recunoscute în mod tacit de către minor.
Totodată, instanța reține faptul că în prezenta cauză nu s-a formulat întâmpinare și nu au fost contestate cele invocate de către reclamantă.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii delictuale, constă în rezultatul, în efectul negativ, suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. Prejudiciul trebuie să fie cert și să nu fi fost reparat încă.
Prejudiciul se reparã integral, dacã prin lege nu se prevede altfel. Se vor putea acorda despãgubiri și pentru un prejudiciu viitor dacã producerea lui este neîndoielnicã. Despãgubirea trebuie sã cuprindã pierderea suferitã de cel prejudiciat, câștigul pe care în condiții obișnuite el ar fi putut sã îl realizeze și de care a fost lipsit, precum și cheltuielile pe care le-a fãcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului. Dacã fapta ilicitã a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubã, reparația va fi proporționalã cu probabilitatea obținerii avantajului ori, dupã caz, a evitãrii pagubei, ținând cont de împrejurãri și de situația concretã a victimei.
Repararea prejudiciului se face în naturã, prin restabilirea situației anterioare, iar dacã aceasta nu este cu putințã ori dacã victima nu este interesatã de reparația în naturã, prin plata unei despãgubiri, stabilite prin acordul pãrților sau, în lipsã, prin hotãrâre judecãtoreascã. La stabilirea despãgubirii se va avea în vedere, dacã prin lege nu se prevede altfel, data producerii prejudiciului. Dacã prejudiciul are un caracter de continuitate, despãgubirea se acordã sub formã de prestații periodice. În cazul prejudiciului viitor, despãgubirea, indiferent de forma în care s-a acordat, va putea fi sporitã, redusã sau suprimatã, dacã, dupã stabilirea ei, prejudiciul s-a mãrit, s-a micșorat ori a încetat.
În speță, reclamanta invocă un prejudiciu patrimonial, reprezentat de despăgubirea achitată asiguratului ca urmare a deschiderii dosarului de daună nr. CF400033, în temeiul poliței de asigurare auto CASCO nr._/05.07.2010.
Din analiza înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile și facturile cuprinse în dosarul de daună nr. CF400033 instanța constată că asiguratului i-a fost produs un prejudiciu în cuantum de 4035,95 lei prin fapta ilicită săvârșită de către minorul T. A..
Instanța constată că reclamanta a făcut dovada existenței pagubei prin achitarea sumei de 4035,95 lei cu titlu de despăgubiri la data de 06.06.2011 către proprietarul autovehiculului implicat în accidentul rutier descris mai sus.
Pentru a fi angajată răspunderea unei persoane nu este suficient să existe, pur și simplu, fără legătură între ele, o faptă ilicită și un prejudiciu suferit de o altă persoană, ci este necesar ca între faptă și prejudiciu să fie un raport de cauzalitate, în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu.
Legătura de cauzalitate dintre prejudiciul și fapta ilicită analizate mai sus rezultă din probatoriul administrat, respectiv înscrisurile depuse la dosarul cauzei, filele 13-36.
În ceea ce privește existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciu, instanța constată că fapta ilicită trebuie să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fie acționat deci cu vinovăție, sub forma intenției, neglijenței sau imprudenței.
Vinovăția presupune un factor intelectiv și unul volitiv. Factorul intelectiv presupune un anumit nivel de cunoaștere, de conștiință a semnificației sociale a faptelor și urmărilor acestora, cât și de puterea de cunoaștere în concret a subiectului care acționează, și anume dacă acesta a avut posibilitatea, dacă trebuia și putea, să cunoască semnificația socială a faptelor sale și a urmărilor acestora.
Instanța constată din probatoriul mai sus analizat că, față de situația de fapt reținută, minorul a avut posibilitatea, trebuia și putea să cunoască urmarea periculoasă a traversării unui drum public într-un loc nepermis, neputându-se reține și culpa conducătorului auto din probele administrate în prezenta cauză, respectiv înscrisuri, rezoluție de neîncepere a urmării penale emisă în dosarul nr. 2719/P/2012, necontestarea susținerilor de către minor.
Față de aceste argumente de drept și de fapt, instanța constată că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, dar și a răspunderii părinților pentru fapta copiilor minori, nefiind răsturnate prin probatoriul administrat prezumțiile rezultate din coroborarea dispozițiilor art. 998-999, art. 1000 alin 2 din Codul Civil decretat în 1864 amintite mai sus, pârâta Tătan L. fiind mama minorului Tătan A., născut la data de 20.09.2005, fila 14.
Ținând seama de aceste considerente și având în vedere prevederile contractuale și dispozițiilor art. 1270 alin 1 din Codul civil adoptat prin Legea nr. 287/2009, in temeiul art.1030 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, instanța va admite acțiunea formulată, urmând să oblige pârâta să achite suma de 4035,95 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va calcula dobânda legală de la data introduceri cererii de chemare în judecată, respectiv 03.06.2014 până la data plății efective a debitului.
În baza art.453 din Codul de Procedură Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, va fi obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată in cuantum de 200 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată din oficiu, ca neîntemeiată.
Admite cererea de chemare în judecată în cadrul procedurii cu privire la cererile de valoare redusă, astfel cum a fost lămurită și formulată de către reclamanta S.C. A. – Ț. SA, având CUI_, cu sediul procesual ales la A. Ț. Asigurări SA Sucursala Iași, cu sediul în Iași, .. 4, . în contradictoriu cu pârâta Tătan L., cu domiciliul în Iași, .. 8, jud. Iași.
Obligă pârâta să achite suma de 4035,95 lei cu titlu de despăgubiri, la care se va calcula dobânda legală de la data introduceri cererii de chemare în judecată, respectiv 03.06.2014 până la data plății efective a debitului.
Obligă pârâta să achite reclamantei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Executorie.
Cu drept a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria Iași sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. I. P. A.-M.
Red/teh.I.C.
4 ex/23 Mai 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 5593/2015. Judecătoria IAŞI | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
|---|
