Cereri. Sentința nr. 651/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 651/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 651/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 21 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE P. D.

GREFIER- N. C.

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 651

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe revizuenta . ADMINISTRATOR A. G., având ca obiect alte cereri revizuire.

Dezbaterile, asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015,care fac parte din prezenta sentință civilă, când în aceeași componență instanța din lipsă de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru azi, când:

INSTANȚA

P. cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, petentul . a solicitat revizuirea ..02.2004 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._/2003.

Din verificările actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 27.03.2006, când a fost suspendată cauza conform disp. art. 244, pct. 1 Cod procedură civilă.

Văzând că, în conformitate cu dispoziția art. 248 C. pr. civ., orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și în contra incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar, potrivit art. 252 C. pr. civ., perimarea se poate constata și din oficiu și că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de in an, instanța, în temeiul art. 248 și art. 252 C. pr. civ., urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Constată perimată cererea formulată de revizuenta . IASI - Iași, ., jud. Iași, în contradictoriu cu pârâta –intimată Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Iași, . și Sfînt nr. 16,.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată azi, 21.01.2015, în ședința publică.

Președinte, Grefier,

Red. P.D. 22.01.2015

Tehnored. N.C- 22.01.2015

2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cereri. Sentința nr. 651/2015. Judecătoria IAŞI