Contestaţie la executare. Sentința nr. 7749/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7749/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 9621/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7749/2015
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de contestatoarea G. I. în contradictoriu cu intimatul D. C., având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatoarea, prin avocat D.-M. R., cu împuternicire avocațială, aflată la dosar la fila nr.7, lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, pricina aflându-se la primul termen de judecată, contestatorul nu a depus la dosarul cauzei diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 99,50 de lei, precum și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților.
Instanța, având în vedere că pricina se află la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în aplicarea dispozițiilor art. 131 Cod de Procedură Civilă, verifică și constată competența generală, materială și teritorială de a soluționa prezenta cauză, în temeiul art. 714 Cod de Procedură Civilă.
Contestatoarea, prin avocat, arată că înțelege să nu mai achite diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 99,50 de lei.
Față de precizările apărătorului ales al contestatoarei cu privire la refuzul de a achita diferența de taxă judiciară de timbru, instanța pune în discuție excepția timbrării insuficiente.
Contestatoarea, prin avocat, solicită admiterea acestei excepții.
Nemaifiind alte cereri de formulat și nici probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și, în temeiul dispozițiilor art. 394 Cod de procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre deliberare și soluționare.
După luarea cauzei la priorități, dar înainte de terminarea ședinței de judecată, se prezintă reprezentatul convențional al intimatului, dna avocat I. E. V., căreia i se aduce la cunoștință faptul că instanța a reținut cauza spre deliberare și soluționare în ceea ce privește excepția insuficientei timbrări a contestației la executare, față de refuzul contestatoarei de a achita diferența de taxă judiciară de timbru.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cererii de față, constată:
Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.04.2015, contestatoarea G. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul D. C. desființarea somației și anulare tuturor actelor de executare în dosarul nr. 358/2015 al B. B. G. și L. N. G. C., cu cheltuieli de judecată.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru de 163 lei.
La data de 07.05.2015, contestatoarea a precizat că nu intenționează să mai achite diferența de taxă de timbru pusă în vedre prin adresa emisă la 21.04.2015, întrucât a ajuns la o înțelegere cu intimatul pentru ca acesta să renunțe la executare silită.
La termenul din 09.06.2015, instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.
Analizând actele dosarului, instanța apreciază prin raportare la disp. art. 197 C.p.c. că excepția invocată este întemeiată, având în vedere că debitoarea contestatoare nu a depus la dosar până la termenul acordat dovada achitării diferenței de taxă de timbru în cuantum de 99,50 lei. Întrucât nu este întrunită una dintre cerințele de valabilitate ale cererii, instanța va anula contestația la executare formulată, ca insuficient timbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.
Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea G. I., având CNP_, cu domiciliul procedural ales la SCPA „R. și asociații”, cu sediul în Iași, ., ., parter, Jud. Iași, în contradictoriu cu intimatul D. C., CNP_, cu domiciliul în Iași, Stradela Grădinari, nr. 29, ., ., județul Iași, ca insuficient timbrată.
Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.06.2015.
Președinte, pentru judecătorul R. R., aflat în C.O., semnează judecătorul I. I., delegat cu atribuțiile președintelui secției civile | Grefier, B. A.-E. |
RED./TEHNORED. R.R.
4 EX./31.07.2015
| ← Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 7756/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 7443/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








