Pretenţii. Sentința nr. 8761/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 8761/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 14551/245/2014

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 30 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. C. B.

Grefier C. P.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 8761

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE L. PT 12 C. și pe pârâții B. G. și B. E., având ca obiect pretenții .

La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.

Procedura este completă, fără citarea părților.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 15 Iunie 2015 cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 25.04.2014 sub numărul_, reclamanta Asociația de L. PT12 C. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea pârâților B. G. și B. E. la plata sumei de 12.267 lei reprezentând cheltuieli de întreținere datorate pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 și a sumei de 15.188 lei reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada decembrie 2008 – decembrie 2013. Reclamanta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. Ulterior, reclamanta a precizat că solicită sumele datorate cu titlu de cheltuieli de întreținere și penalități aferente perioadei februarie 2011 – decembrie 2013 (fila 179).

În motivare, reclamanta a arătat, în esență, că pârâții au restanțe la plata întreținerii, care au ajuns în prezent la suma de 12.267 lei, întrucât, în mod voit, nu și-au îndeplinit obligațiile ce le revin la plata cheltuielilor de întreținere. Deși au fost somați să achite suma datorată, aceștia au refuzat în mod nejustificat să se conformeze. Au fost calculate penalități de întârziere în cuantum de 15.188 lei care curg până la achitarea integrală a cheltuielilor de întreținere.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 31 alin.2 din regulamentul Cadru al Asociațiilor de Proprietari, ale Legii nr. 114/1996, ale Legii nr. 230/2007, ale H.G. nr. 1275/2000, ale Legii nr. 198/1997, ale art. 25 din Legea nr. 326/2001.

În susținerea cererii, reclamanta a depus, în copie certificată, încheierea nr. 65/17.11.2004 a Judecătoriei Iași, procesele-verbale ale Adunării Generale din 25.06.2011, 22.06.2013, calculul penalităților de întârziere, listele de plată.

Pârâții B. G. și B. E. au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. E., motivat de faptul că nu a semnat niciun acord pentru a face parte din asociația reclamantă, excepția autorității de lucru judecat, motivat de faptul că reclamanta ar mai fi solicitat aceleași sume în cauza cu nr._/245/2011 a Judecătoriei Iași, iar pe fond au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În motivare, pârâții au susținut, în esență, că situația cheltuielilor de întreținere, fișa de calcul al penalizărilor au fost întocmite de către reclamantă în mod greșit, având în vedere sentința civilă nr. 231/2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011. Reclamanta a pus în executare sentința civilă menționată mai sus și, începând cu luna aprilie 2013, s-a procedat la reținerea lunară a sumei de 82 lei din pensia pârâtului B. G. pentru stingerea obligației de plată a sumei de 3.088,68 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei noiembrie 2009 – februarie 2011. Din situația cheltuielilor de întreținere rezultă că nu au fost scăzute subvențiile acordate pârâtului, care apar înscrise pe listele de plată cu cheltuielile de întreținere pentru lunile ianuarie (suma de 165,84 lei) și decembrie 2013 (suma de 130,30 lei).

Pârâții au prezentat un calcul al sumelor ce nu au fost luate în seamă de către asociația reclamantă, susținând că aceasta solicită în plus suma de 2.002 lei, cu titlu de cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013, prin aplicarea în mod greșit a sentinței civile nr. 231/2012 pronunțate de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011.

Pârâții au mai arătat că au fost încălcate dispozițiile art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007 referitoare la interdicția ca suma penalizărilor să depășească suma reprezentând cheltuielile de întreținere, reclamanta calculând penalitate la penalitate.

S –a mai susținut prin întâmpinare că hotărârile adunării generale prin care a fost stabilit procentul de penalitate nu au fost comunicate pârâților.

Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.

În susținerea apărărilor formulate prin întâmpinare, pârâții au depus, în copie certificată, taloane de plată a drepturilor de pensie, liste de plată, acte cu caracter medical, fișe citire apometre, sentința civilă nr. 231 din 09.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, sentința civilă nr._ din 24.11.2009 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2008.

La data de 08.08.2014, pârâții au invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la plata cheltuielilor de întreținere solicitate pentru perioada februarie 2011 – martie 2011, inclusiv, și plata penalităților de întârziere solicitate pentru perioada decembrie 2010 – martie 2011, inclusiv (fila 169).

Prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 10.10.2014, instanța a admis în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de către fiecare dintre pârâți și a redus cuantumul onorariului provizoriu de expert cu 50%, stabilind în sarcina pârâților obligația de a achita onorariul provizoriu de expert în cuantum de 250 lei în 2 rate lunare egale (fila 200).

Reclamanta Asociația de L. PT12 C. a depus precizări prin care a arătat că excepția autorității de lucru judecat trebuie să fie admisă numai cu privire la sumele aferente lunii februarie 2011. De asemenea, reclamanta a solicitat respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât pârâtul a recunoscut sumele datorate și pentru perioada februarie 2011 – martie 2011, și a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. E., aceasta având calitatea de coproprietară a apartamentului nr. 18 situat în Iași, ., ., ..

În prezenta cauză, au fost administrate proba cu înscrisuri și proba cu expertiză contabilă (filele 235 - 248).

La termenul de judecată din 15.06.2015, reclamanta și pârâtul B. G. (prin precizări scrise depuse la data de 10.06.2015) au arătat că acțiunea a rămas fără obiect, ca urmare a înstrăinării imobilului și achitării integrale a sumelor datorate reclamantei.

Analizând susținerile părților coroborate cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:

Pârâții B. G. și B. E. au avut calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra apartamentului nr. 18 situat în Iași, ., ., . și, în această calitate, nu au achitat cheltuielile de întreținere, fiind calculate și penalități de întârziere.

A. Instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepțiilor invocate de către pârâți, în concordanță cu dispozițiile art. 248 alin.1 Cod procedură civilă.

1. Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. E. va fi respinsă ca neîntemeiată, aceasta având la data sesizării instanței calitatea de coproprietară a imobilului pentru care au fost înregistrate restanțe la plata cheltuielilor de întreținere și penalități de întârziere.

Potrivit art. 50 alin.1 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, modificată, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Așadar, nu interesează dacă acest proprietar a semnat sau nu acordul de asociere. Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

2. Excepția prescripției dreptului la acțiune privind sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente lunii februarie 2011 și sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere aferente lunilor decembrie 2010 și ianuarie 2011 urmează a fi admisă cu consecința respingerii ca prescrise a cererii reclamantei având ca obiect aceste sume, pentru următoarele argumente:

Potrivit prevederilor art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din Decretul nr. 167 din 1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege, termenul de prescripție fiind de 3 ani. De asemenea, conform art. 49 alin.2 din Legea nr. 230/2007, modificată, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice, penalitățile de întârziere calculându-se numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată (art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, modificată).

Având în vedere data înregistrării acțiunii (25.04.2014), precum și data scadenței sumelor de plată cu titlu de cheltuieli de întreținere (pentru luna februarie 2011) și penalități de întârziere (pentru lunile decembrie 2010 și ianuarie 2011), instanța constată că termenul general de prescripție s-a împlinit, iar actele de recunoaștere neechivocă săvârșite de către pârâtul B. G. și invocate de către reclamantă nu au fost probate, astfel cum impun prevederile art. 10 alin.1 Cod procedură civilă.

3. Excepția autorității de lucru judecat este întemeiată cu privire la penalitățile de întârziere aferente lunii februarie 2011 și urmează a fi admisă, cu consecința respingerii, pentru acest motiv, a cererii reclamantei ce are ca obiect această sumă.

Astfel, potrivit art. 430 alin.1 Cod procedură civilă, hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Prin sentința civilă nr. 231 din 09.01.2012 pronunțată de către Judecătoria Iași în dosarul nr._/245/2011, au fost analizate pretențiile reclamantei Asociația de L. PT12 C., formulate în contradictoriu cu pârâtul B. G., aferente perioadei noiembrie 2009 – februarie 2011 (cheltuieli de întreținere) și perioadei noiembrie 2008 – februarie 2011(penalități de întârziere) – fila 63.

În prezenta cauză, reclamanta solicită, astfel cum a precizat la termenul de judecată din 06.10.2014 (fila 179), având în vedere și soluția ce va fi pronunțată cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată și penalităților de întârziere aferente perioadei februarie 2011 – decembrie 2013, astfel încât se poate reține că, prin promovarea prezentei acțiuni, se solicită instanței să statueze asupra acelorași pretenții ce au format, parțial, obiectul dosarului nr._/245/2011 (luna februarie 2011).

B.Pe fondul cauzei, instanța reține din raportul de expertiză contabilă întocmit de către doamna expert S. E. că suma datorată de către pârâți cu titlu de cheltuieli de întreținere neachitate, aferente perioadei februarie 2011 – decembrie 2013, este de 8.921,15 lei (în acest cuantum nefiind incluse sumele datorate în baza sentinței civile nr. 231/2012 a Judecătoriei Iași), iar suma totală a penalităților de întârziere aferente aceleiași perioade este de 6.979,64 lei (fila 293).

În drept, sunt aplicabile prevederile art. 46 din Legea nr. 230 din 2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, potrivit cărora toți proprietarii au obligația sa plătească lunar, conform listei de plata a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.

În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la plata penalităților de întârziere, instanța are în vedere atât hotărârile Adunării Generale din 25.06.2011, 22.06.2013, cât și dispozițiile art. 49 alin.1 din Legea nr. 230/2007, modificată, conform cărora asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 1516 alin.1 Cod civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

Cu toate acestea, având în vedere ordinul de plată depus de către pârâtul B. G., prin care se atestă stingerea datoriei față de reclamantă, ca urmare a înstrăinării imobilului prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1051 din 20.05.2015 de B.N.P. M. C. E., constată că prezenta acțiune a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

În temeiul prevederilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă, pârâții aflându-se în culpă cu privire la declanșarea procedurii judiciare de către reclamantă, instanța urmează a-i obliga la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.

Totodată, instanța, față de criteriile prevăzute de art. 23 alin.1 din O.G. nr. 2 /2000 privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extrajudiciară, modificată, instanța va aproba onorariul definitiv solicitat de către doamna expert S. E. (în cuantum de 780 lei) și, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin.1 Cod procedură civilă va obliga pe pârâți să achite, în solidar, doamnei expert, suma de 280 lei reprezentând diferența de onorariu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Aprobă onorariul definitiv solicitat de către d-na expert S. E. în cuantum de 780 lei.

Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. E., invocată prin întâmpinare.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune privind sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente lunii februarie 2011 și sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere aferente lunilor decembrie 2010 și ianuarie 2011 și, pe cale de consecință,

Respinge ca prescrisă cererea reclamantei Asociația de L. PT12 C. formulată în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. E. având ca obiect sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente lunii februarie 2011 și sumele solicitate cu titlu de penalități de întârziere aferente lunilor decembrie 2010 și ianuarie 2011.

Admite excepția autorității de lucru judecat privind penalitățile de întârziere aferente lunii februarie 2011 și, pe cale de consecință,

Respinge pentru autoritate de lucru judecat cererea reclamantei Asociația de L. PT12 C. formulată în contradictoriu cu pârâții B. G. și B. E. având ca obiect penalitățile de întârziere aferente lunii februarie 2011.

Respinge ca rămasă fără obiect acțiunea exercitată de către reclamanta Asociația de L. PT12 C., C.I.F._, cu sediul în Iași, ., județul Iași în contradictoriu cu pârâții B. G., cu domiciliul în Iași, ., ., ., județul Iași și B. E., cu domiciliul în Iași, ., ., .(14), județul Iași.

Obligă pe pârâți să achite, în solidar, reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 600 lei reprezentând onorariul apărătorului ales.

Obligă pe pârâți să achite, în solidar, d-nei expert S. E. suma de 280 lei cu titlu de diferență onorariu expert.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, azi 30.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Pentru președintele completului aflat în C.O. Pentru grefier aflat în C.O. semnează

semnează Președintele Secției Civile Grefierul șef al Sectiei Civile

Red. B.E.C./ Tehnored. B.E.C./ P.C./29.07.2015, 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 8761/2015. Judecătoria IAŞI