Contestaţie la executare. Sentința nr. 5210/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 5210/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 5210/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 16 Aprilie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE A. D. C.

Grefier L. Irimița

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 5210/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe contestator T. A. și pe intimat EOS KSI ROMÂNIA SRL, având ca obiect contestație la executare .

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința din data de 09.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:

INSTANȚA,

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Sub nr._ s-a înregistrat la Judecătoria Iași contestația la executare formulată de către contestatoarea T. A. în contradictoriu cu intimata EOS KSI ROMÂNIA S.R.L., împotriva executării silite ce formează obiectul ds. ex. nr. 320/2011 al B.E.J. Zabolotnâi V., solicitându-se anularea formelor de executare silită și anularea încheierii de încuviințare a executării silite, ca nelegale și netemeinice.

S-a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Acțiunea a fost legal timbrată (chitanță taxă timbru – fl. 36 ds.).

În motivare, contestatoarea a menționat că executorul judecătoresc nu a respectat disp. art. 387 C.pr.civ. de la 1865, în sensul că nu i-a comunicat somația, aceasta fiind obligatorie, sancțiunea fiind anularea întregii executări silite, cf. disp. art. 391 C.pr.civ.

A mai menționat că nici creanța nu îndeplinește cerințele cerute de disp. art. 373 al. 4 C.pr.civ., nefiind certă, lichidă și exigibilă. Din actele depuse de către intimată nu rezultă că ar fi declarat scadent anticipat contractul de credit, ce reprezintă titlu executoriu. De asemenea, nu i s-a comunicat vreo notificare referitoare la cesiunea de creanță, sens în care sunt aplicabile disp. art. 1393 C.pr.civ.

Contestatoarea a invocat nulitatea executării raportat la disp. art. 389 și art. 391 C.pr.civ., având în vedere intervenirea perimării executării silite, care a început în anul 2011, iar din data de 03.10.2011, nu a mai fost făcut vreun act de executare, fiind depășit termenul de 6 luni, menționat de disp. art. 389 C.pr.civ.

În drept au fost invocate prev. art. 399-400 C.pr.civ.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția netimbrării cererii.

În ceea ce privește fondul, a menționat că întregul demers de executare a fost reprezentat de poprire, nefiind necesară comunicarea vreunei somații, cf. disp. art. 454 C.pr.civ., astfel încât, susținerile contestatoarei referitoare la necomunicarea somației și nulitatea executării sunt netemeinice.

A mai menționat că respectiva creanță este certă, rezultând din contractul pe care debitorul și l-a însușit prin semnătură, lichidă, fiind determinată în ceea ce privește debitul principal în contract și exigibilă, deoarece a ajuns la scadență. Totodată, cesiunea de creanță a fost înregistrată în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare, îndeplinindu-se cerința de publicitate, lipsa notificării neavând nicio influență asupra validității acestei operațiuni juridice. Debitoarea avea cunoștință de dosarul de executare, motiv pentru care nu poate invoca lipsa comunicării cesiunii de creanță, lipsa somației.

Intimata a mai precizat că, după demararea procedurii de executare silită și instituirea popririi, contestatoarea a formulat, în data de 03.10.2011, cerere de suspendare a executării silite și de ridicare a popririi, deoarece contractul de credit formează obiectul unui proces penal. Intimata a menționat că a formulat adresă către B.E.J., în data de 03.10.2011, prin care a precizat că este de acord cu suspendarea executării silite și sistarea popririi împotriva debitoarei, până la finalizarea procesului penal. Soluția Parchetului din 05.02.2013, a fost comunicată către intimată în data de 11.02.2013, cu mențiunea că putea fi atacată în termen de 20 de zile de la comunicare. În data de 23.12.2014, a formulat cerere de reluare a executării silite, deoarece, în urma rezoluției Parchetului, s-a constatat faptul că însăși contestatoarea a acționat cu intenția manifestă de a frauda BRD, prin solicitarea unor credite cu documente ce atestau o falsă bonitate și al căror conținut l-au cunoscut, iar la data de 05.01.2015, executorul a dispus reînființarea popririi asupra veniturilor din pensie ale debitoarei. A solicitat respingerea excepției perimării, deoarece de la data rămânerii definitive a soluției Parchetului și până la introducerea contestației, a formulat cerere de reluare a executării silite.

În drept au fost invocate prev. art. 387-389, 452, 454 C.pr.civ.

A solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanței, a fost înaintată de către B.E.J. Zabolotnâi V., o copie certificată a dosarului de executare nr. 320/2011.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În ceea ce privește excepția netimbrării, instanța o va respinge, ca rămasă fără obiect, având în vedere că a fost făcută dovada achitării taxei de timbru de către contestatoare, fiind depusă la dosar chitanța doveditoare, la termenul din 26.02.2015.

Cu privire la fondul cauzei, referitor la criticile aduse de către contestatoare, instanța reține următoarele:

În primul rând, conform disp. art. 387 al. 1, coroborat cu cele ale art. 454 al. 1 V.C.pr.civ., aplicabil în cauză, nu este necesară emiterea și comunicarea către debitor a unei somații, în condițiile în care executare silită se efectuează prin poprire.

În al doilea rând, se reține că debitoarea avea cunoștință de existența executării silite, în condițiile în care, în data de 26.07.2011, acesteia i s-a comunicat de către creditoarea cesionară că procedura de executare a fost suspendată (copie adresă – fl. 28 ds. ex.). Mai mult, chiar contestatoarea a înaintat, în data de 03.10.2011, către executorul judecătoresc, o cerere de desființare a popririi (copie – fl. 29 ds. ex.).

Totodată, se reține că cesiunea creanței dintre B.R.D. Groupe Societe Generale și E. K. România a devenit publică și opozabilă, prin înscrierea contractului de cesiune în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare (copie - fl. 7-8 ds. ex.).

În al treilea rând, se constată caracterul cert, lichid și exigibil al creanței. Astfel, creanța este certă, rezultând din contractul de credit și din graficul de rambursare, este lichidă, valoarea sa fiind determinabilă în raport de suma contractată și de plățile efectuate și exigibilă, creditul fiind declarat scadent anticipat, raportat la prevederile art. 9 din contractul de împrumut (copie contract – fl. 2 verso-4 ds. ex.).

În al patrulea rând, se constată că, prin adresa din data de 03.10.2011, creditoarea a solicitat suspendarea executării și sistarea popririi (fl. 30 verso ds. ex.).

În data de 05.02.2013, este pronunțată ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, în ds. nr. 3961/P/2010, în care urmărirea penală a fost efectuată cu referire la contractul ce formează obiectul executării silite (copie – fl. 35 verso-40 ds. ex.).

În data de 23.12.2014, creditoarea a formulat cerere de reluare a executării silite (copie – fl. 41 ds. ex.), iar în 05.01.2015, se emite adresa de înființare a popririi (copie – fl. 41 verso ds. ex.).

Cf. disp. art. 389 al. 2 V.C.pr.civ., în caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Or, în data de 03.10.2011, creditoarea a formulat cerere de suspendare a executării, iar în 23.12.2014, a formulat cerere de reluare a executării, primul act de executare după reluare fiind efectuat în 05.01.2015, astfel încât nu este incidentă instituția perimării executării silite.

Prin urmare, față de situația de fapt și de drept reținută, instanța constată că nu există motive de anulare a formelor de executare, astfel încât, va fi respinsă contestația la executare, ca nefondată.

Va respinge cererea contestatoarei referitoare la cheltuielile de judecată, ca nefondată, nefiind incidente prev. art. 274 C.pr.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge excepția netimbrării invocată de către intimată, ca rămasă fără obiect.

Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea T. A., CNP_, domiciliată în Iași, ., ., . și cu domiciliul procedural ales la Cabinet av. C. R. D. din Iași, .. 140C în contradictoriu cu intimata S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. cu sediul în București, .. 10A, sector 2, nr. de înregistrare în Registrul Comerțului J40/_/2002, CUI RO15089252 și cu sediul procedural ales la S.C. EOS KSI ROMÂNIA S.R.L. din Iași, .-128, ..

Respinge cererea contestatoarei referitoare la cheltuielile de judecată, ca nefondată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2015.

Președinte,

A. D. C.

Grefier,

L. Irimița

Red/Teh.C.A.D

6ex-15.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 5210/2015. Judecătoria IAŞI