Contestaţie la executare. Sentința nr. 4064/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 4064/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 20-03-2015 în dosarul nr. 4064/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică din data de 20 martie 2015

Instanța constituită din:

Președinte - V. V. C.

Grefier – C. D. C.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 4064/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . SRL în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect contestație la executare întoarcere executare silită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care relevă instanței faptul că la dosar, prin compartimentul registratură al instanței, s-a depus de către contestatoare extras de cont nr. 4 din 06.03.2015, la data de 09.03.2015.

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședință publică din data de 19.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta sentința civilă, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 06.03.2015, când instanța, din lipsă de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 20.03.2015 când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 07.11.2014 contestatoarea . S.R.L în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ a formulat contestația impotriva executorii silite pornită în dosarul de executare nr.1296/2014 al B. „M. I. și M. L.” solicitând anularea executării silite și a tuturor actelor de executare, intoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii a arătat contestatoarea în esență următoarele: însștiințarea de plată nu reprezintă titlu executoriu în baza căruia să se pornească executarea silită, a intervenit prescriptia dreptului de a executa sancțiunile contravenționale în raport de disp.art.14, 25, 27 din OG nr.2/2001.

În drept s-au indicat dispozițiile art. 39(4) din OG 2/2001, art. 711, 722 și 723 din Cod procedură civilă.

În dovedire s-a solicitat proba cu înscrisuri.

S-au anexat contestației dovada calității de reprezentant, înștiințarea nr. 1296/08.10.2014, somație din 08.10.2014 in dosar de executare silit 1296/2014, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare silită din 08.10.2014,, încheierea de încuviințare a executării silite din 18.09.2014, dovada comunicării, adresa de înființare a popririi.

Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 81,31 lei (f.26 ds).

Contestația a fost comunicată intimatei care a depus în termen legal întâmpinare (f.56 ds).

În motivarea acesteia a arătat că excepția prescripției este nefondată întrucât fapta sancționată s-a produs la data de 03.04.2011 și actul de sancționare a fost întocmit la data de 26.09.2011deci înlăuntru termenului de 6 luni prevăzut de legiuitor . Prin urmare nefiind contestat în termen legal procesul verbal constituie titlul executoriu .

A subliniat intimata că procesul verbal s-a intocmit pe baza datelor furnizate de MAI- Direcția Regim permise și Înmatriculare Autovehicule conform art 9 alin2 și 3 din OG nr.15/2002.

Actul de sancționare cuprinde toate mențiunile prevăzute de disp.ar 17 din OG nr.2/2001 iar invocarea de vicii privitoare la procesul verbal nu este posibilă în calea contestației la executare silită.

În drept s-au invocat prevederile OG. Nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

S-a anexat copia procesului verbal de afișare 3520/12.10.2011 (f.59 dosar).

Întâmpinarea s-a comunicat petentei care nu a formulat un răspuns scris.

În cursul cercetării judecătorești instanța a încuviințat părților proba cu înscrisuri și a dispus atașarea dosarului de executare silită 1296/2014 al B. „M. I. și M. L.” .

Analizând actele și lucrările cauzei instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de sancționare contravențională . R 11 nr._/26.09.2011 petenta a fost sancționată contravențional cu sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei și s-a stabilit în sarcina acesteia obligația complementară de a achita un tarif de despăgubire în cuantum de 28 Euro (f. 58ds).

Procesul verbal a fost comunicat petentei numai în modalitatea afișării la sediul acesteia în mun. Iași ., ., . la data de 21.10.2011 astfel cum rezultă din copia procesului verbal de afișare de la fila 3 dosar executare, aspect învederat și prin întâmpinare.

La data de 09.01.2014 intimata s-a adresa B. „M. I. și M. L.” solicitând executarea silită a procesului verbal pentru suma reprezentând tarif de despăgubire (f. 1 ds executare).

Executorul judecătoresc a înaintat cererea instanței de executare, Judecătoria Iași care prin încheierea din 08.09.2014 a încuviințat executarea silită a procesului verbal R 11 nr._/26.09.2011.

La 08.10.2014 executorul judecătoresc întocmește somația de executare și procesul verbal de cheltuieli executare silită, comunicate debitoarei la data de 31.01.2014, la sediul din mun. Iași ., ., . astfel cum rezultă din dovezile de comunicare din ds ex silită.

Executorul judecătoresc procedează în continuare la măsuri de executare silită prin poprire, astfel cum rezultă din actele dosarului de executare silită.

La 07.11.2014 debitoarea formulează contestația la executare de față invocând prescripția dreptului de a obține executare silită întoarcerea executării silit.

În drept, în raport de dispozițiile legale incidente instanța reține caracterul neîntemeiat al contestației al executare, astfel:

Conform art.711 C. „ Obiectul contestației (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare”.

Potrivit art.712 C. Condiții de admisibilitate „ (2) În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.”

În ceea ce privește comunicarea procesului verbal de contravenție, instanța constată următoarele:

Potrivit disp. art.27 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată de face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale, procesul verbal de contravenție se poate comunica prin poștă cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului, legiuitorul stabilind două modalități fără a condiționa îndeplinirea acestora într-o anumită ordine, singurul scop urmărit fiind acela de certitudine a comunicării.

În legătură cu constituționalitatea dispoziției cuprinsă în art.27 s-a pronunțat Curtea Constituțională prin decizia nr.303/13.06.2013 în motivarea căreia se arată că prin Decizia nr. 1.254 din 22 septembrie 2011, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1), art. 26 alin. (3) și art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, sunt reglementate două modalități tehnice de realizare a comunicării: prin înmânare și prin poștă sau afișare. Rațiunea celei din urmă constă în aducerea la cunoștința persoanei care a săvârșit o contravenție a documentelor menționate, așa încât aceasta să poată formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. Rezultă că această modalitate de comunicare a procesului-verbal este de natură a asigura încunoștințarea efectivă a contravenientului în privința faptei săvârșite și a sancțiunii contravenționale aplicate fără a îngrădi accesul liber la justiție. Distinct de cele arătate, în privința respectării ordinii modalităților de comunicare prevăzute la art. 27 teza întâi din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, Curtea a observat că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres obligativitatea respectării de către organele abilitate a ordinii în care metodele de comunicare în cauză au fost enumerate .

Instanța reține că, deși prin R.I.L. nr.10/2013 Înalta curte de Casație și Justiției a stabilit în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 teza I raportat la art. 14 alin. (1), art. 25 alin. (2) și art. 31 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire și că cerința comunicării procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată este îndeplinită și în situația refuzului expres al primirii corespondenței, consemnat în procesul-verbal încheiat de funcționarul poștal, aceste aspecte nu sunt incidente în cauză întrucât comunicarea în speța de față a fost făcută cu aproximativ 2 ani în urmă față de momentul pronunțării Î.C.C.J. iar decizia acesteia are efecte doar pentru viitor.

Instanța constată că la data de 21.10.2011 a fost întocmit procesul verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare a procesului verbal de contravenție ocazie cu care s-a procedat la afișarea acestuia, în prezența unui martor.

Instanța constată că apărările contestatoarei nu pot fi invocate pe calea contestației la executare, aceasta având posibilitatea formulării plângerii contravenționale împotriva procesului verbal de contravenție, iar în cazul în care acesta nu i-a fost comunicat plângerea se poate face în termenul legal prev de OG nr. 2/2001 de la data la care a aflat de existența acestuia.

Pentru aceste motive, constatând că procesul verbal de contravenție respectiv înștiințarea de plată constituie titlu executoriu, instanța va respinge contestația la executare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea . SRL cu sediul în Iași, ., ., . în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRAĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA cu sediul în sector 6 București, ..401A ca neîntemeiată.

Respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentințe civile ce se va depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședință publică, 20.03.2015.

Președinte, Grefier,

V. V. C. C. D. C.

Red.:V.V.C.

07.04.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4064/2015. Judecătoria IAŞI