Contestaţie la executare. Sentința nr. 7138/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7138/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 4995/245/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă Nr. 7138/2015
Ședința publică de la 26 Mai 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea V. G. în contradictoriu cu intimata C. H. LIMITED, PRIN . SERVICIES SRL, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, la prima și a doua strigare, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, contestatoarea nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru, astfel cum a fost citată; la data de 13.05.2015, prin compartimentul Registratură, s-a înaintat dosarul de executare nr. 238/2014 solicitat B. I. D. și S. C., cauza se află la primul termen de judecată, după care:
Instanța verifică și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 131 raportat la art. 714 si art.651 din Noul cod de procedură civilă.
Instanța constată că nu s-a înaintat la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, invocă excepția netimbrării contestației la executare și rămâne în pronunțare asupra excepției invocate.
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin contestația la executare inregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.02.2015 contestatoarea V. G. în contradictoriu cu intimata C. H. LIMITED, PRIN . SERVICIES SRL a solicitat anularea executprii silite insăși și a tuturor actelor de executare silită din dosarul nr. 238/2014 al B. „I. D. și S. C. I.”.
În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea contestației către intimată; în termenul acordat aceasta a depus întâmpinare solicitând respingerea contestației (fila 16 dosar).
Întâmpinarea formulată a fost comunicată contestatoarei ; în termenul de 7 zile, acordat, acesta nu a depus un răspuns scris la întîmpinare (fila 48 ds). S_a adus cu ocazia comunicării întâmpinării la cunoștința contestatoarei și cuantumul taxei de timbru stabilită de instanță conform art 10 din OUG nr.80/2013 (fila 47, 48 ds).
După expirarea termenului de depunerea a unui răspuns la intâmpinare instanța a fixat termen de judecată cu citarea părților.
Contestatoarea a fost citată cu mențiunea achitării timbrajului la domiciliul indicat pentru comunicarea actelor de procedură, sediul profesional al apărătorului ales (f.49 ds).
La termenul fixat contestatoarea nu s-a prezentat in instanță nici persoanl și nici prin reprezentantul său convențional și nici nu a depus dovada achitării timbrajului.
Instanța a ridicat din oficiu excepția netimbrării, pe care analizând-o cu prioritate o reține ca fiind întemeiată pentru următoarele motive:
Conform dispozițiilor art.1 din O.U.G. nr.80/2013 „Acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.”
Potrivit art.10 alin.2 teza I în cazul contestației la executare silită taxa se calculează la valoarea bunurilor a căror urmărire se contestată iar taxa aferentă acestei contestații nu poate depăși suma de 1000 lei .
Conform art.32 din O.U.G. nr.80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat iar neachitarea taxei prevăzute de lege atrage anularea cererii astfel cum rezultă din disp.art.34 alin.2 din O.G. nr.80/2013.
De asemenea potrivit art.197 codul de procedură civilă netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii.
Instanța a pus în vedere părții ce a formulat cererea taxa de timbru datorată însă aceasta nu s-a achitat de obligația de a face dovada plății acesteia.
Pentru motivele expuse în fapt și drept, exceptia ridicată din oficiu se va admite cu consecința anulării contestației formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării contestației la executare formulată de contestatoarea V. G., cu domiciliul procesual ales în Iași, la cab. av. G. B., ., ., în contradictoriu cu intimata C. H. LIMITED, PRIN . SERVICIES SRL, cu sediul în București, Sector 4,Calea Ș. V., nr.133, clădirea Central Business Park, corp B, .> Anulează ca netimbrată contestația formulată.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 10 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică, 26 mai 2015.
Președinte, C. E. D. | ||
Grefier, D. V. |
Red/teh/ced
18.06.2015, 4 ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6221/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 6782/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








