Pretenţii. Sentința nr. 7217/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 7217/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 6491/245/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 27 Mai 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. N.

Grefier D.-G. M.

SENTINȚA Nr. 7217/2015

Pe rol se află judecarea cauzei Civil privind pe reclamantA S.C. "S." S.A. și pe pârâții G. E. și G. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că pricina se află la primul termen de judecată. La data de 08 Mai 2015, prin serviciul Registratură al Judecătoriei Iași, reclamanta a depus precizări prin care a informat instanță că, ulterior introducerii acțiunii pârâții au achitat integral pretențiile, așa cum au fost solicitate prin cererea ce face obiectul prezentei cauzei.

Față de exigențele art. 131 din Codul de procedură civilă, verificându-se competența de soluționare a cauzei, constată că este competentă material, raportat la dispozițiile art. 94 lit. j codul de procedură civilă și teritorial, față de prevederile art. 107 din Codul de procedură civilă, în soluționarea prezentei cauze.

Instanța, față de prevederile dispozițiilor art. 238 Cod procedură civilă, estimează durata necesară soluționării procesului ca fiind de 2 luni. Cererea este legal timbrată.

Față de precizările depuse de către reclamantă, conform cărora pârâții au achitat integral pretențiile, instanța rămâne în pronunțare asupra cererii.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 09 martie 2015 sub nr._, reclamanta S.C. S. S.A., a chemat în judecată pe pârâții G. E. și G. V., solicitând instanței obligarea acestora la plata sumei de 284,19 lei cu titlu de preț și 44,81 lei cu titlu de penalități.

În motivarea cererii societatea reclamantă a arătat că, în baza contractului nr._/26.05.2010 a prestat pârâților servicii de salubritate însă, aceștia nu a înțeles să-și achite obligațiile contractuale privind plata prețului. Penalizările au fost calculate în baza art. 42 alin. 10 lit. b din Legea nr. 51/2006 și este egal cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare. Reclamanta a mai arătat că a încercat soluționarea litigiului pe cale amiabilă, convocând pârâtul la sediul său prin adresa nr._/24.04.2014, pârâții refuzând să se prezinte.

În drept, societatea reclamantă a invocat dispozițiile art. 1516 Cod civil. Reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În probațiunea s-au solicitat proba cu înscrisuri, fiind anexate în copii certificate pentru conformitate cu originalul: adresa nr._/24.04.2014, contractul nr._/26.05.2010, modul de calcul al penalităților, facturile fiscale emise și neachitate.

Cererea a fost legal timbrată, făcându-se dovada achitării unei taxe de timbru în valoare de 42,7 lei.

Fiindu-le legal comunicată cererea de chemare în judecată, pârâții nu au formulat întâmpinare.

La data de 08 mai 2015, prin serviciul registratură al Judecătoriei Iași a fost reclamanta a formulat concluzii, arătând că ulterior introducerii acțiunii pârâții au achitat integral debitul, penalitățile și contravaloarea taxei de timbru așa cum au fost solicitate prin cererea ce face obiectul prezentei cauzei, apreciind totodată că acțiunea a rămas fără obiect.

În cadrul cercetării judecătorești, instanța a administrat proba cu înscrisuri.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

Reclamanta S.C. S. S.A. a încheiat cu pârâții G. E. și G. V. contractul de prestări servicii salubritate nr._/26.05.2010 prin care reclamanta se obligă la colectarea, transportarea și depozitarea deșeurilor municipale, pentru imobilul situat în Iași, ., . ., județul Iași, contractul fiind încheiat pe o perioadă nedeterminată. În executarea contractului nr._/26.05.2010, reclamanta și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce îi reveneau și a emis facturile corespunzătoare perioadei februarie 2013 – martie 2014.

Pârâții nu au respectat obligația de plată a serviciilor prestate de reclamantă neachitând la termen facturile emise, astfel cum rezultă din facturile depuse la dosarul cauzei. Valoarea debitului conform înscrisurilor atașate la doar este de 284,19 lei. Neachitarea la termen a facturilor a determinat reclamanta să calculeze penalități contractuale, acest fiind în valoare de 44,81 lei, până la data de 31.10.2014.

Ulterior înregistrării acțiunii pe rolul Judecătorie Iași, pârâții au achitat integral debitul solicitat (debit principal și penalități), inclusiv cheltuielile de judecată, astfel cum rezultă din susținerile reclamantei.

Având în vedere că pârâții au achitat integral debitul solicitat, prezenta acțiune a rămas fără obiect, motiv pentru care instanța o va respinge.

Ia act că pârâții au achitat inclusiv cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. S. S.A., J_, CUI RO14816433 cont bancar RO85TREZ4065069XXX000955, cu sediul în Iași, ., județul Iași, în contradictoriu cu pârâții G. E. CNP_ și G. V., cu domiciliul în Iași, ., . ., județul Iași, ca rămasă fără obiect.

Constată că s-au achitat și cheltuielile de judecată.

Cu drept de a formula apel, în termen de 30 de zile de la momentul comunicării prezentei hotărâri. În situația în care se formulează cerere de apel, aceasta va fi depusă la Judecătoria Iași.

Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2015.

Președinte, Grefier,

M. N. D.-G. M.

Red./tehnored. M.N./ M.D.G.

4 ex. / 25.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 7217/2015. Judecătoria IAŞI