Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 2015/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 06-10-2015 în dosarul nr. 11122/2015

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 06 Octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE Z. L. F. M.

GREFIER Z. N.

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2015

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestator B. D. și pe intimat DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, având ca obiect contestație la executare; încetare executare silită – completare dispozitiv.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă d-na avocat P. A., în calitate de reprezentant convențional al contestatorului, lipsă fiind intimata – prin reprezentanții săi legali.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care relevă instanței faptul că pentru acest termen de judecată procedura este legal îndeplinită precum și faptul că s-a depus la dosar, prin C. Registratură al Judecătoriei Iași, întâmpinare din partea intimatei, cu duplicat pentru comunicare.

D-na avocat P. A. depune la dosarul cauzei delegație de substituire a d-nului avocat B. D.-C., reprezentantul convențional al contestatorului.

Instanța înmânează reprezentantului convențional al contestatorului duplicatul întâmpinării formulate în cauză de către intimat.

Interpelat de către instanță, reprezentantul convențional al contestatorului arată că nu mai are de formulat cereri în prezenta cauză.

Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cercetarea judecătorească încheiată și acordă cuvântul pe fondul cererii de completare dispozitiv.

Reprezentantul convențional al contestatorului, având cuvântul, solicită admiterea cererii de completare dispozitiv în temeiul disp.art. 444 din Codul de procedură civilă, în sensul de a se pronunța și asupra capătului de cerere accesoriu privind restituirea taxei judiciare de timbru.

Instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cererii de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.09.2015, în dosarul cu numărul mai sus menționat (în antet), contestatorul B. D. a solicitat completarea dispozitivului încheierii finale de dezînvestire nr.1570/04.08.2015, pronunțate în dosarul acesta.

În motivare, a arătat că prin această sentință instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea sa de restituire a taxei de timbru.

În drept, a invocat prevederile art.411 alin.1 C.pr.civ..

Intimata a formulat întâmpinare, înregistrată la 02.10.2015, prin care a arătat că sunt aplicabile dispozițiile din OUG 80/2013.

Cererea este scutită de la plata taxei de timbru.

Analizând actele depuse la dosar și legislația incidentă, instanța constată următoarele:

Potrivit art.444 alin.1 C.pr.civ., „dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare”.

Analizând cererea inițială a reclamantei și hotărârea pronunțată, se reține că instanța a omis să se pronunțe asupra cererii contestatorului de restituire a taxei de timbru.

În aceste condiții, instanța va admite cererea formulată de contestator și va dispune restituirea către contestator a sumei de 155 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitate, la momentul rămânerii definitive a acestei încheieri, în temeiul art.45 alin.1 lit.f din OUG 80/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de contestatorul B. D. (având CNP:_, cu sediul procedural ales la Cabinet Avocat B. L. D. – C., situat în Iași, ., parter, jud. Iași) și dispune completarea dispozitivului încheierii finale de dezînvestire nr.1570/04.08.2015, pronunțate în acest dosar, în sensul în care:

Dispune restituirea către contestator a sumei de 155 lei, reprezentând contravaloarea taxei de timbru achitate, la momentul rămânerii definitive a acestei încheieri.

Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași) în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 06.10.2015.

Președinte Grefier

Z.L.F.M. N.Z.

Red/ Tehnored Z.L.F.M.

4 ex./26.10.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Sentința nr. 2015/2015. Judecătoria IAŞI