Întoarcere executare. Sentința nr. 1272/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1272/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-02-2015 în dosarul nr. 40146/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 02 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –Ș. A. P.
GREFIER-C. L. R.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1272
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. C. MARFA SA - SUCURSALA M. în contradictoriu cu intimatul P. V., având ca obiect întoarcere executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 19.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 04.11.2014 (în urma declinării de competență a Judecătoriei Piatra N. în dosarul nr._ ) sub nr._, reclamanta S. C. Marfă SA, Sucursala M., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. V., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare executării sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, desființată prin dec.civ.nr. 1360/04.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 600,87 lei reprezentând 533 lei drepturi bănești încasate necuvenit prin executare silită și 1,78 lei taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite, 66,09 lei cheltuieli de executare silită. Reclamanta a cerut actualizarea acestor sume cu indicele de inflație de la data încasării sumei necuvenite și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, reclamanta a arătat că prin sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost admisă cererea pârâtului din prezenta cauză, d-l P. V., reclamanta fiind obligată să achite acestuia diferențe salariale pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și cheltuieli de judecată. Întrucât această hotărâre era executorie de drept pârâtul a solicitat executarea silită a reclamantei, B. B. G. și L. –N. G. C. înființând poprirea pentru suma de 6740 lei, constituită din 5979 lei debit conform sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ și cheltuieli de executare în cuantum de 761 lei, așa cum rezultă din încheierea din data de 07.01.2014 dată în dosarul execuțional nr. 1222/2013, raportat la factura fiscală BEJA131196/31.01.2014 și extrasele de cont din 13.12.2014 și 17.12.2013. Ulterior efectuării plății s-a soluționat recursul declarat de reclamantă împotriva sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, iar prin dec.civ.nr. 1360/04.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași au fost respinse pretențiile pârâtului cu privire la diferențele salariale pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Ca urmare a desființării în parte a titlului executoriu pârâtul trebuia să restituie suma de 533 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit prin executare silită (diferențe salariale pentru perioada 10._), 1,78 lei taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite proporțională cu suma netă de restituit din suma executată, 66,09 lei cheltuieli de executare silită aferente sumelor nedatorate care au fost suportate de reclamantă. Reclamanta s-a adresat unui birou de mediatori în vederea recuperării sumelor ce fac obiectul prezentei cauze.
În drept, s-au invocat prevederile art. 1341, 1635 N.C.Civ., art. 722, 723 N.C.p.c.
Acțiunea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat la judecată.
S-a administrat proba cu înscrisuri, iar la solicitarea instanței B. B. G. și L. –N. G. C. a înaintat copie a dosarului execuțional nr. 1222/2013.
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța constată următoarele:
Prin sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ a fost admisă cererea pârâtului din prezenta cauză, d-l P. V., reclamanta fiind obligată să achite acestuia diferențe salariale pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, și cheltuieli de judecată.
Întrucât această hotărâre era executorie de drept pârâtul a solicitat executarea silită a reclamantei, B. B. G. și L. –N. G. C. înființând, în cadrul dosarului execuțional nr. 1222/2013, poprirea aupra conturilor reclamantei pentru suma de 6740 lei, constituită din 5979 lei debit conform sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ și cheltuieli de executare în cuantum de 761 lei, așa cum rezultă din încheierea din data de 10.12.2013 dată în dosarul execuțional nr. 1222/2013. Aceste sume au fost plătite de reclamantă, astfel cum rezultă din factura fiscală BEJA131196/31.01.2014 și extrasele de cont din 13.12.2014 și 17.12.2013 (f.22-25).
Ulterior efectuării plății s-a soluționat recursul declarat de reclamantă împotriva sent.civ.nr. 2091/05.06.2013 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._, iar prin dec.civ.nr. 1360/04.10.2013 pronunțată de Curtea de Apel Iași au fost respinse pretențiile pârâtului cu privire la diferențele salariale pentru perioada octombrie 2009-decembrie 2010, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Ca urmare a desființării în parte a titlului executoriu pârâtul trebuia să restituie suma de 533 lei reprezentând drepturi bănești încasate necuvenit prin executare silită (diferențe salariale pentru perioada 10._), 1,78 lei taxă judiciară de timbru pentru încuviințarea executării silite proporțională cu suma netă de restituit din suma executată, 66,09 lei cheltuieli de executare silită aferente sumelor nedatorate care au fost suportate de reclamantă. În consecință, în baza art. 723 alin. 3 coroborat cu art. 722 N.C.p.c. pârâtul va fi obligat să plătească reclamantei suma de 600,87 lei cu titlu de sumă nedatorată achitată de reclamantă pârâtului în baza sent.civ.nr. 2091/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ . De asemenea, se va dispune actualizarea sumei de 600,87 lei în funcție de rata inflației la data plății efective.
În baza art. 453 alin. 1 N.C.p.c. pârâtul, care a pierdut procesul, va fi obligat să plătească reclamantei suma de 47,07 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru calculată raportat la valoarea debitului la plata căruia a fost obligat pârâtul. Va fi respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 29,16 lei cu titlu de cheltuieli suportate în proceura de informare cu privire la efectele medierii întrucât potrivit art. 2 alin. 1 ind. 4 din Legea nr. 192/2006 privind medierea serviciile prestate conform dispozițiilor alin. (1) și (1^1) sunt gratuite, neputându-se percepe onorarii, taxe sau orice alte sume, indiferent de titlul cu care s-ar putea solicita.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. C. Marfă SA, Sucursala M., cu sediul în Iași, .. 1, corp B, .. Iași, în contradictoriu cu pârâtul P. V., domiciliat în loc. Broșteni, com. B., ., jud. N..
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 600,87 lei cu titlu de sumă nedatorată achitată de reclamantă pârâtului în baza sent.civ.nr. 2091/05.06.2013, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._ .
Dispune actualizarea sumei de 600,87 lei în funcție de rata inflației la data plății efective.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 47,07 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 29,16 lei cu titlu de cheltuieli suportate în procedura de informare cu privire la efectele medierii.
Executorie.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, eventuala cerere de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Iași.
Pronunțată în ședință publică azi, 02.02.2015.
Președinte, Grefier
P. Ș. A. R. C. L.
Red/tehnored.P.Ș.A./R.C.L.
4ex/09.04.2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1833/2015. Judecătoria IAŞI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 2117/2015. Judecătoria... → |
|---|








