Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1762/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1762/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 09-02-2015 în dosarul nr. 31342/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1762/2015
Ședința camerei de consiliu de la 09 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE B. Ș.
Grefier C. P. C.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . contradictoriu cu pârâta ., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în ședința camerei de consiliu lipsesc părțile.
Fără citare părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat, instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 394 Noul Cod proc.civ., declară cercetarea judecătorească încheiată, constată pricina în stare de judecată și reține cauza spre pronunțare.
INSTANȚA,
Asupra procesului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, sub numărul_ la data de 01.09.2014, reclamanta .> a solicitat în contradictoriu cu pârâta ., obligarea acesteia la plata sumei de 1518 lei reprezentând preț și 74,63 lei penalități de întârziere .
A solicitat reclamanta și cheltuieli de judecată.
Cererea a fost legal timbrată.
Motivând-o în fapt, arată reclamanta că a încheiat cu pârâta un contract de prestări servicii în temeiul căruia s-a obligat să livreze servicii de colectare, transportare și depozitare deșeuri menajere, iar pârâta, în calitate de consumator, s-a angajat să achite prețul acestui serviciu.
Precizează reclamanta că facturile emise conform centralizatorului depus nu au fost achitate, astfel încât pârâta datorează și penalități de întârziere calculate la nivelul penalităților datorate pentru neplata la termen a creanțelor bugetare.
Alăturat a depus în copie, facturi fiscale, contract de furnizare, fișa de calcul a penalităților de întârziere.
Pârâta nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în instanță pentru a-și preciza poziția procesuală.
Potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71 / 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287 / 2009 privind Codul civil „ contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, în tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa”. Deoarece, în speță, contactul a fost încheiat anterior intrării în vigoare a Noului Cod Civil, tot ceea ce privește încheierea, interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa se va circumscrie prevederilor Codului civil din 1864 în vigoare la data încheierii contractului între părți, nefiind aplicabile dispozițiile noului cod civil intrat în vigoare la data de 1 octombrie 2011.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, instanța apreciază cererea întemeiată pentru următoarele considerente:
Părțile au încheiat, pe perioadă nedeterminată, contractul de prestări servicii nr._/2013, în temeiul căruia reclamanta s-a obligat să furnizeze pârâtei servicii de colectare, transportare și depozitare deșeuri menajere, iar aceasta din urmă să le achite la scadență.
Părțile au consimțit, ca în cazul neachitării contravalorii facturii lunare la termen, să fie percepute penalități pentru fiecare zi de întârziere până la achitarea acesteia.
Reține instanța că reclamanta a furnizat pârâtei ervicii de colectare, transportare și depozitare deșeuri menajere pentru care a emis facturile care se află în copie la filele 10 și urm. din dosar.
Prin întreg probatoriul administrat în cauză, instanța constată probată existența obligației de plată în sarcina pârâtei, atât în ceea ce privește contravaloarea serviciilor prestate de către reclamantă cât și cu privire la penalitățile de întârziere.
Pârâta nu a dovedit stingerea acestei obligații prin faptul plății sau prin altă modalitate de stingere a obligației ce-i incumbă, astfel instanța apreciază că aceasta nu a respectat clauzele asumate la încheierea contractului de prestări servicii, încălcând astfel principiile de drept ce guvernează materia contractuală, respectiv principiul obligativității contractului în raporturile dintre părți și principiul executării cu bună-credință a convențiilor, astfel încât va admite acțiunea, obligând pârâta la plata prețului, a penalităților de întârziere si a cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamanta . sediul în Iași, . jud. Iași în contradictoriu cu pârâtul . cu domiciliul /sediul în com. Bârnova, ..11, jud. Iași.
Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 1518 lei cu titlu de preț, suma de 74,63 lei cu titlu de penalități și suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Executorie .
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la JUDECATORIA IASI.
Pronunțată în ședința publică azi,9.02.2015.
Președinte, Grefier,
Red.Ș.B./Tehnored.CC/ 4 ex./24.02.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1761/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1833/2015. Judecătoria IAŞI → |
|---|








