Întoarcere executare. Sentința nr. 6133/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6133/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 6133/2015
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6133/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte: R. R.
Grefier: A.-E. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul M. I. în contradictoriu cu pârâta C. E., având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința publică din data de 28.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul_ la data de 26.11.2014, reclamantul M. I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C. E., întoarcerea executării efectuate în temeiul titlului executoriu reprezentat de hotărârea judecătorească nr.1581/2012 a Tribunalului Iași, prin restabilirea situației anterioare executării, în sensul obligării pârâtei la restituirea sumei de 2763,05 lei.
În motivare, reclamantul a arătat, în esență, că la data de 11.10.2012 B. B. G. și L. N. G. C. a emis un proces-verbal în care s-a consemnat obligația reclamantului de a achita suma menționată, că prin sentința civilă nr.4757/2013 a Judecătoriei Iași, a fost admisă contestația la executare promovată și a fost anulat în parte procesul-verbal contestat, înlăturând mențiunea potrivit căruia debitorul M. I. urma să plătească suma de 2728 lei, cu titlu de cheltuieli de executare. Pe lângă această hotărâre, urmează a se avea în vedere faptul că plățile reținute a fi fost deja efectuate s-au făcut prin poprirea pensiei reclamantului, motiv pentru care atașează în copie dovada popririi – taloane de pensie, în care este menționată suma poprită, sumă ce a intrat în patrimoniul pârâtei C. E., constituind îmbogățire fără just temei. executorul judecătoresc a refuzat cererea de restituire a sumei achitate nelegal și netemeinic, cerere refuzată pe considerentul conform căruia sentința civilă nu consemnează expres obligația de restituire a sumei sus-arătate, fapt ce a generat prezenta cerere.
În drept, au fost invocate disp. art. 722-723 C.p.c.
În susținere, au fost depuse înscrisuri.
Cererea a fost legal timbrată.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată, învederând că în mod neîntemeiat susține reclamantul că s-ar fi executat cheltuielile de executare de 2728 lei de două ori, odată în baza procesului-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare și a doua oară în baza procesului-verbal din 14.11.2012. Cheltuielile de executare silită în cuantum de 2763,05 din cadrul dosarului de executare 535/2010 au fost poprite o singură dată, după pronunțarea deciziei civile nr.1581/2012 a Tribunalului Iași, așa cum rezultă și din adresa B. din 07.02.2013. Pârâta a mai precizat că la fila 122 din dosarul de executare se află procesul-verbal de încetare a executării silite din 19.03.2013, prin care se menționează că la 12.11.2012 au fost duse la îndeplinire obligațiile din titlurile executorii, fiind recuperate cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare avansate de creditoare și stabilite prin procesele-verbale din 24.11.2010 și 14.11.2012. Orice poprire pe veniturile reclamantului ulterioară datei de 19.03.2013 nu are legătură cu dosarul de executare amintit, contrar înscrisurilor depuse de acesta – cupoane de pensie – prin care încearcă să arate faptul că i s-au poprit în continuare sume de bani în baza procesului-verbal din 11.10.2012.
În drept, au fost invocate disp. art.115 C.p.c. 1865.
În apărare, au fost depuse înscrisuri (f.25-28).
Instanța a dispus atașarea în copie conformă cu originalul a dosarului de executare nr. 535/2010 al B. B. și L. N. (f.163 și urm.), precum și furnizarea de informații din evidențele CJP Iași(f.139-140), administrând proba cu înscrisuri.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța reține:
În drept, având în vedere că executarea silită în dosarul de executare nr.535/2010 al B. B. și L. N. a fost declanșată la data de 25.10.2010, prin înregistrarea cererii de executare silită de către creditoarea pârâtă Catemir E., raportat la art. 3 alin.2 din Legea pentru punerea în aplicare a Noului Cod de procedură civilă, rezultă că acest litigiu este supus legii în vigoare la data cererii de executare silită, deci Codului de procedură civilă 1865, așa cum a precizat și pârâta.
În continuare, conform art. 404 indice 2 C.p.c., în cazul in care instanța judecătorească a desființat titlul executoriu sau actele de executare, la cererea celui interesat, va dispune, prin aceeași hotărâre, și asupra restabilirii situației anterioare executării.
(2) Dacă instanța care a desființat hotărârea executată a dispus rejudecarea in fond a procesului ș nu a luat măsura restabilirii situației anterioare executării, aceasta măsura se va putea dispune de instanța care rejudecă fondul.
(3) Dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării în condițiile alin. 1 si 2, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii.
În speță, situația de fapt este următoarea(așa cum a fost reținută și în considerentele sentinței civile nr.4757/2013):
Prin cererea de executare silită din 25.10.2010 (f.26), depusă la B. B. G. și L. N. G. C., intimata C. E. a arătat că dorește să execute predarea lotului atribuit de 3404,16 mp și cheltuielile de judecată în baza sentinței civile nr.9639/15.06.2010 (prin care s-a reținut că părțile nu-și datorează sulte), deci nu numai cheltuielile de executare, așa cum a susținut în întâmpinare.
A fost încuviințată executarea silită prin încheierea din 16.10.2010 (f.38). Prin procesul-verbal de stabilire a cheltuielilor de executare din 24.11.2010 (f.39), s-a stabilit că debitorii M. I. și Mazurchievici P. au de achitat cheltuieli de 2728 lei reprezentând onorariu executare, plus taxe, deci total de 2736,05 lei.
Prin somația din 24.11.2010 către Mazurchievici și M. (f.40), s-au solicitat suma de 2763,05 lei (reprezentând cheltuieli de executare, conform procesului-verbal arătat), precum și predarea lotului - de reținut că nu s-au cerut și cheltuielile de judecată din sentință.
Ulterior, s-a emis adresa de poprire către Casa Jud de Pensii pentru ambii debitori (f.41), unde se menționează suma de 836 lei (reprezentând cheltuieli de judecată, deși nu se spune expres), plus 2736,05 lei, deci în total suma de 3599,05 lei. În adresa privind înființarea popririi expediată debitorului (f.42), se menționează aceleași sume.
Casa Jud. de Pensii a confirmat poprirea prin adresa 535/21.04.2011 (f.75) pentru debitul de 1800 lei, cu rată lunară de 350 lei la M. I..
Intimata a formulat cererea de continuare a executării silite din 14.09.2012 cu privire la punerea în posesia lotului atribuit (f.77), în baza deciziei civile nr.1581/20.06.2012 a Tribunalului Iași. Prin decizia civilă respectivă (f.78), au fost obligați mai mulți debitori la sultă către C. E., printre care și contestatorul și i-a fost atribuit reclamantei același lot ca prin sentință.
În somația din 07.09.2012 pentru predarea lotului de teren (f.93) trimisă către Mazurchievici P. și M. I. (primită de acesta din urmă la 20.09.2012), nu se menționează nimic de cheltuieli sau de sultă.
S-a emis apoi adresa de înștiințare termen posesie din 02.10.2012 către Mazurchievici P. și M. I. pentru prezentarea la 11.10.2012 la imobilul teren (f.96).
Prin procesul-verbal din 11.10.2012 (f.101 – contestat în prezenta cauză), s-a constatat că nu se poate proceda la executarea silită prin predarea bunului în lipsa unei cereri de autorizare a dărâmării unei case aflate pe teren. S-a reținut că debitorul are de achitat cheltuieli de 2728 lei, “stabilite prin procesul-verbal comunicat acestuia odată cu somația“. Trebuie reținut că singurul proces-verbal comunicat “odată cu somația“ e cel de la început, din 24.11.2010 (f.39).
Acest proces-verbal a fost primit pe 16.10.2012 (f.103), din această cauză fiind respinsă excepția tardivității.
Ulterior acestui act, au fost întocmite și alte acte de executare, care exced obiectului acestei cauze. Astfel, prin cererea de continuare a executării silite din 16.10.2012 s-a cerut punerea în posesia lotului atribuit și la obligarea la ridicarea anexei (f.104), prin adresa înștiințare termen posesie din 07.11.2012 către Mazurchievici P. și M. I. [primită la 07.11.2012 de contestator (f.107)], s-a solicitat prezentarea acestora la 08.11.2012 la imobilul teren (f.109). În fine, prin Procesul-verbal din 12.11.2012 (f.110), a fost declarată pusă în posesie intimata, existând apoi o solicitare de onorariu expert cu ocazia punerii în posesie.
Prin sentința civilă menționată, instanța de fond a admis în parte contestația la executare formulată de debitorul urmărit M. I., în sensul anulării în parte a procesului-verbal din 11.10.2012 întocmit în dosarul de executare nr.535/2010, prin înlăturarea din acest act a mențiunii potrivit căreia debitorul contestator urmează să achite suma de 2728 lei, cu titlu de cheltuieli de executare stabilite prin procesul-verbal care a fost comunicat debitorului o dată cu somația(f.7-8).
Instanța de fond a observat că în actul contestat cuantumul cheltuielilor de executare este același ca în primul proces-verbal de stabilire cheltuieli, în al doilea act (din punct de vedere cronologic) se face trimitere expresă la primul, conform expresiei “stabilite prin procesul-verbal comunicat acestuia odată cu somația“. Or, după cum a reieșit din actele dosarului (și chiar din susținerile intimatei), sumele datorate cu titlu de astfel de cheltuieli au fost deja achitate de ambii debitori. Aceasta înseamnă că, la întocmirea actului contestat, au fost ignorate plățile efectuate, fără nicio justificare. Or, toate actele întocmite de executor trebuie actualizate în raport de plățile făcute de părți.
Lămuririle date de executorul judecătoresc (fila 120 ds. ex.) se coroborează cu procesul-verbal de încetare a executării silite din 19.03.2013 (f.122 ds.ex.) și cu adresa emisă de Casa Județeană de pensii Iași, reieșind cu claritate faptul că în cadrul executării silite desfășurate în dosarul nr.535/2010 al B. B. și L. N. prin poprire înființată asupra pensiei cuvenite debitorului reclamant M. I., s-au realizat următoarele sume:
-1800 lei, din rețineri în perioada 05/2011-10/2011 în temeiul adresei de înființare a popririi din 24.11.2010; această sumă reprezintă cota de ½ din totalul cheltuielilor de executare stabilite la declanșarea executării silite.
- 250 lei, din rețineri în luna ianuarie 2013, în temeiul adresei de înființare a popririi din 14.11.2012, pentru acoperirea cheltuielilor de executare prilejuite de punerea în executare a titlului executoriu, stabilite prin proces-verbal din 14.11.2012 doar în sarcina debitorului M. I., cu titlu de onorariu expert.
Așadar, contrar susținerilor reclamantului, după realizarea celor două creanțe de mai sus, în temeiul procesului-verbal anulat în parte nu au mai fost efectuate rețineri din pensia acestuia, ceea ce determină lipsa de temeinicie a cererii de restabilire a situației anterioare actului anulat parțial. Restituirea prestațiilor în cazul titlului ori actului de executare anulat presupune prin ipoteză ca respectivele prestații să fi existat, or, în speță, este evident că nu a existat o poprire cu reținere din pensia reclamantului și o eliberare de sume către pârâtă, întemeiată pe mențiunea anulată din procesul-verbal din 11.10.2012.
În concluzie, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamant.
În aplicarea art. 274 C.p.c., față de soluția de mai sus, instanța va admite cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de pârâtă și va obliga reclamantul la plata către aceasta a sumei de 620 lei – onorariu avocațial (f.26-27). Corelativ, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind cheltuielile de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de întoarcere a executării formulată de reclamantul M. I., cu domiciliul în Iași, Piața Voievozilor, nr. 6, .. 7, ., împotriva pârâtei C. E., cu domiciliul în ., Jud. Iași, ca neîntemeiată.
Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 620 lei, cheltuieli de judecată (onorariu avocațial).
Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 05.05.2015.
Președinte, Grefier,
R. R. B. A.-E.
Red./tehnored. R.R.
4 ex./05.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 6246/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 5343/2015. Judecătoria... → |
|---|








