Pretenţii. Sentința nr. 6390/2015. Judecătoria IAŞI

Sentința nr. 6390/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 11-05-2015 în dosarul nr. 6390/2015

Acesta nu este document finalizat

Cod operator: 3171

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA IAȘI

SECȚIA CIVILĂ

Ședința publică de la 11 Mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier M. U.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6390

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . S.C. TERMO SERVICE S.A. și pe pârâtul M. V., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită .

Instanța, din oficiu verificându-și competența constată că este competentă teritorial, material și general conform dispozițiilor art. 131 Noul cod procedură civilă să judece prezenta acțiune.

Instanța admite proba cu înscrisuri ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei, cf. disp. art. 255 NCPC.

Instanța, în ceea ce privește estimarea duratei procesului, conform dispozițiilor art. art. 238 din codul de procedură civilă Civila adoptat prin Legea nr. 134/2010, apreciază ca durată estimativă un an de la primul termen de judecată.

Instanța, constată cercetarea judecătorească încheiată și în temeiul dispozițiilor art. 394 Noul Cod de Procedură Civilă, reține cauza spre competentă soluționare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la numărul de mai sus, pe reclamanta ASOCIAȚIA DE P. . S.C. TERMO SERVICE S.A., l-a chemat în judecată pe pârâtul M. V., solicitând obligarea acestuia să plătească sumele de: 1.209,66 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014; 1.209,66 lei, reprezentând penalități aferente restanței solicitate, pentru aceeași perioadă; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că pârâtul nu și-a achitat cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari. Debitorul în cauză a beneficiat de utilități, a căror contravaloare nu a înțeles să o achite de bunăvoie, în cuantumul și în termenele precizate în listele de plată lunare calculate și afișate de administrator.

În drept, a invocat legea nr. 230/2007.

Acțiunea este scutită de plata timbrajului.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a atașat copii certificate cu originalul ale:

- dovezii calității de proprietar a pârâtului;

- filei individuale, care cuprinde sumele reprezentând restanțe și penalități;

- fișei de calcul al penalizărilor, în care se indică suma penalizată, numărul de zile de întârziere și procentul de penalizare aplicat;

- listele de plată ale lunilor iulie – septembrie 2014;

- încheierii judecătorului delegat prin care a fost acordată personalitate juridică asociației de proprietari - sentința civilă nr. 360/1997;

- certificat de înregistrare fiscală a asociației de proprietari;

- procesul-verbal al adunării generale a membrilor asociației, prin care a fost ales președintele și prin care s-a stabilit procentul de penalizare aplicat;

- contractul de administrare încheiat între asociația de proprietari și S.C. Termo Service S.A. Iași.

Pârâtul a formulat întâmpinare. A invocat excepțiile lipsei calității procesuale active și de reprezentant a S.C. Termo Service S.A. Iași, prescripției dreptului la acțiune. Precizează că debitul principal nu este realizat în perioada ianuarie 2012 – septembrie 2014 așa cum afirmă reclamanta, iar penalitățile de întârziere sunt stabilite abuziv de reclamantă.

A mai invocat și că nu este certă, lichidă și exigibilă creanța.

Prin răspuns la întâmpinare, reclamanta a precizat că au fost respectare prevederile art. 24 (3) din Legea nr. 230/2007.

Analizând actele dosarului, instanța constată că prezenta acțiune este întemeiată, deoarece pârâtul nu a făcut dovada achitării către reclamantă a contravalorii utilităților de care a beneficiat în perioada 01.2012 – 09.2014, în sumă de 1.209,66 lei (preț).

Excepțiile lipsei calității procesuale active și de reprezentant pentru S.C. Termo Service S.A. Iași sunt neîntemeiate și instanța le va respinge. S.C. Termo Service S.A. Iași acționează ca creditoare în baza contractului de administrare pentru asociația de proprietari (raportul juridic fiind stabilit între acestea din urmă și pârât). Dreptul la acțiune al reclamantei nu s-a prescris, conform Decretului 167/1958.

Ca atare, îi datorează acesteia și penalități de 1.209,66 lei, pentru perioada indicată conform procesului-verbal și calculului reclamantei.

Legea nr. 230/2007:

Art.46 - ¸¸Toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari."

Art.47- ¸¸Cheltuielile asociației de proprietari sunt următoarele:

a) cheltuieli pe număr de persoane care locuiesc sau desfășoară activități în proprietăți individuale;

b) cheltuieli pe consumuri individuale;

c) cheltuieli pe cota-parte indiviza, in funcție de suprafața utila a proprietății individuale;

d) cheltuieli pe beneficiari, aferente serviciilor individuale ale proprietarilor, dar gestionate financiar prin intermediul asociației de proprietari;

e) cheltuieli pe consumatori tehnici;

f) cheltuieli de alta natura."

Art. 48 - ¸¸(1) Stabilirea si repartizarea sumei care privește proprietatea . proprietar din cadrul condominiului se fac proporțional cu cota-parte indiviza din proprietatea .) Cheltuielile efectuate de asociația de proprietari pentru plata unor servicii de utilități publice sau de altă natură, legate de proprietățile individuale din condominiu si care nu se facturează individual pe fiecare dintre acestea, se repartizează după același criteriu care a stat la baza emiterii facturii, în conformitate cu prevederile contractului încheiat cu furnizorul respectivului serviciu.

Art. 49 - ¸¸(1) Asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice suma cu titlu de restanță, afișată pe lista de plata. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2 % pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioada de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plata, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-a aplicat.

(2) Termenul de plata a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunara de plata, este de maximum 20 de zile calendaristice.

(3) Sumele rezultate din aplicarea penalităților de întârziere vor face obiectul fondului de penalități al asociației de proprietari si se vor utiliza numai pentru plata penalizărilor impuse asociației de proprietari de către terți și pentru cheltuieli cu reparațiile asupra proprietății comune sau alte cheltuieli de natura administrativa.

Art. 50 - ¸¸(1) Asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

(2) Acțiunea asociației de proprietari este scutita de taxa de timbru.

(3) Sentința dată în favoarea asociației de proprietari, pentru sumele datorate de oricare proprietar, poate fi pusa in aplicare pentru acoperirea datoriilor prin orice modalitate permisa de Codul de procedura civila. "

Față de cele reținute, instanța urmează ca, în baza art. 46-50 din Legea nr. 230/2007 și art. 451-453 Noul Cod de procedură civilă să admită prezenta acțiune și să-l oblige pe pârât să plătească reclamantei sumele de: 1.209,66 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere, 1.209,66 lei penalități.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

  1. Respinge excepțiile lipsei calității procesuale active, de reprezentant și cea a prescripției dreptului la acțiune.
  2. Admite acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P. .> cu sediul în Iași, ., bl. Q3, C._, prin S.C. Termo Service S.A. Iași, ., în contradictoriu cu pârâtul M. V., Iași, ., .. A, ..

Obligă pârâtul să plătească reclamantei sumele de 1209,66 lei reprezentând cheltuieli de întreținere, 1209,66 lei penalități, eșalonat în 6 rate lunare egale (cf. considerentelor ).

Cu apel în 30 zile de la comunicarea/înmânarea prezentei hotărâri și care se depune la Judecătoria Iași.

Pronunțată azi, 11.05.2015, în ședința publică.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. P.D.14.05.2015/Teh.U.E.

4 ex./29.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6390/2015. Judecătoria IAŞI