Obligaţie de a face. Sentința nr. 7404/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7404/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 7404/2015
Acesta nu este document finalizat
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7404/2015
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte: C. E. D.
Grefier:D. V.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. M. - G., F. A. în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, V. M. M., V. R. C., W. A., având ca obiect fond funciar plângere împotriva hotărârii Comisiei de F.F..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că dezbaterile asupra excepției tardivității plângerii contravenționale și asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 12.05.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea hotărârii pentru, 19.05.2015, ulterior pentru 26.05.2015, apoi pentru astăzi, 02.06.2015, când în aceeași compunere, a hotărât:
INSTANȚA,
Asupra cauzei de față deliberând constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe reclamantele P. M. – G. și F. A. în contradictoriu cu pârâții C. JUDEȚEANĂ IAȘI PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR, V. M. M., V. R. C., W. A., au solicitat instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii nr.374 din data de 05.12.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași și reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren în zona Ciric, anularea parțială a hotărârilor nr.1692/1017/A și nr.1674/04.05.2010 în sensul includerii petentelor în cuprinsul acestor din urmă hotărâri, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii lor reclamantele au învederat în esență următoarele: în anul 1991 reclamantele împreună cu V. O. și V. M. au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren în zona Ciric, care a aparținut bunicilor acestora Verussi D. și Verussi C., cererea fiind înregistrată sub numărul_/18.03.1991. C. Municipală de Fond Funciar Iași a propus invalidarea cererii iar împotriva acestei propuneri s-a formulat contestația nr._/24.09.1991. Prin hotărârea nr.1692/1017/A/18.02.1993 C. Județeană de Fond Funciar a admis contestația formulată de Verussi M., fără a face referire la ceilalți trei titulari ai contestației. În anul 2008 după mai multe demersuri administrative se soluționează contestația numitei V. O. prin Hotărârea nr.3272/10.08.2008 în sensul respingerii cererii de reconstituire motivat de faptul că nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Prin Decizia civilă nr.409/_ a Tribunalului Iași s-a anulat Hotărârea nr.3272/10.08.2008 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași fiind dispusă reconstituirea dreptului de proprietate și pentru V. O..
Mai multe procese au fost inițiate de reclamante împotriva comisiilor care au refuzat soluționarea contestației lor.
Prin hotărârea nr.670/01.03.2011 C. Județeană de Fond Funciar constată că a soluționat contestația în anul 1991 iar această hotărâre este anulată prin Sentința civilă nr._/10.09.2010 a Judecătoriei Iași. Prin hotărârea nr.2/29.01.2013 C. Județeană de Fond Funciar constată că a soluționat contestația iar prin Sentința civilă nr._/28.06.2013 a Judecătoriei Iași este anulată și această a doua hotărâre.
Prin hotărârea nr.374/05.12.2014 C. Județeană de Fond Funciar soluționează în cele din urmă contestația reclamantelor în sensul respingerii, motivat de faptul că nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitor după Verussi C. și nici dovada preluării abuzive a terenului de către Stat, soluția astfel pronunțată fiind una nelegală chiar abuzivă.
În ceea ce privește calitatea de moștenitor reclamantele au arătat faptul că aceasta este dovedită pentru toți cei patru petenți prin CM nr.1147/1993 emis de notariatul de Stat. Cât privește dovada preluării terenului de către Stat, reclamantele au arătat că aceasta este făcută câtă vreme C. Județeană de Fond Funciar a hotărât reconstituirea dreptului pentru Verussi M..
În drept s-au invocat dispozițiile Legii nr.18/1991.
În dovedire s-au solicitat probe cu înscrisuri.
S-au anexat cererii: împuternicire avocațială, Hotărârea nr.374/05.12.2014, dovada comunicării, Hotărârea nr.1692/1071/A din 18.02.1991, Hotărârea nr.1674/04.05.2010, Hotărârea nr.3272/19.08.2008, Decizia civilă nr.409/02.03.2010 a Tribunalului Iași, cererea nr._/18.03.1991, contestația nr._/24.09.1991, certificat de calitate de moștenitor nr.1147/1993, Act de adjudecare din 26.01.1960, proces verbal 273/03.04.1940, certificat nr.2704/17.05.1993 eliberat de Arhivele Statului, Decizia civilă nr.393/26.02.2010, Sentința civilă nr._/10.09.2010 a Judecatoriei Iași, Hotărârea nr.670/01.03.2011 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași, Sentința civilă nr.3649/16.02.2012 a Judecătoriei Iași lămurită prin Încheierea din 21.03.2013, Hotărârea nr.2/29.01.2013 emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași, Sentința civilă nr._/28.06._ a Judecătoriei Iași, adrese de corespondență cu pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași, certificat de moștenitor nr.04.19.02.2009 emis de BNP „I. M. C.”, certificat de moștenitor nr.13/27.05.2011 emis de BNP „Omnia” (f.10-77 dosar).
Cererea reclamantelor este scutită de la plata taxelor de timbru conform dispozițiilor art.42 din legea nr.1/2000.
În conformitate cu dispozițiile art.201 Cod procedură civilă instanța a dispus comunicarea cererii reclamantei către pârâți.
În termenul acordat pârâta C. Județeană de Fond Funciar și pârâtul Verussi M. nu au depus întâmpinare.
La data de 04.03.2015 pârâtii A. W. și R. V. au depus note scrise arătând că sunt de acord cu cererea reclamantelor (f.92 dosar, 95 dosar).
În cursul cercetării judecătorești instanța a administrat la cererea părților probe cu înscrisuri judecătorești instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
La solicitarea instanței de judecată pârâta C. Județeană de Fond Funciar a înaintat la dosar documentația aferentă Hotărârilor contestate (f.99 dosar – 157 dosar).
Analizând cererea formulată, probele administrate si dispozițiile legale incidente instanța reține următoarele:
Astfel cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr.1147/_ emis de Notariatul de Stat Județean Iași (f.26 dosar) și din certificatul de calitate de moștenitor nr.04/19.02.2009 emis de BNP „I. M. C.” (f.74 dosar) precum și din certificatul de moștenitor nr.13/27.05.2011 emis de BNP „Omnia” (f.75 dosar) reclamantele P. M. G. și F. A., sunt alături de pârâtul Verussi M. și V. O., moștenitori ai numiților Verussi D. și Verussi C.; V. O. a decedat la 04.02.2009 lăsând ca moștenitori pe pârâtii V. R. C. și W. A..
P. M. G., F. A., Verussi M. și V. O. au formulat, împreună, cererea nr._/18.03.1991 prin care au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate, între altele și pentru suprafața de 5,5 ha teren în municipiul Iași zona Ciric (cerere, f.21 dosar).
C. Municipală de Fond Funciar Iași a propus invalidarea cererii iar împotriva acestei propuneri toți cei patru titulari ai cererii au formulat contestația nr._/24.09.1991 (f.23,f.103 dosar).
Prin Hotărârea nr._/02.10.1991- 1692/1017/A/18.02.1993/ (f.14,101,102 dosar ) C. Județeană de Fond Funciar a admis contestația formulată de Verussi M. (în Hotărârea_/02.10.1991, cu același conținut ca și Hot.1692/1017/A/18.02.1993, fiind făcută mențiunea „introdusă de „Verussi M. ș.a.”); S-a dispus, ca efect al admiterii contestației lui Verussi M., reconstituirea suprafeței de 55.000 mp în zona Ciric prin înscriere în anexa 19 cu această suprafață, din care 5.000 mp în fizic la IAS Copou.
Întrucât această hotărâre nu făcea referire explicit nici la V. O. și nici la reclamantele din cauza de față, P. M. G. și F. A., toate aceste trei solicitante au întreprins demersuri pentru remedierea acestei omisiuni.
Astfel V. O. a reiterat, alături de Verussi M., cererea de reconstituire și finalizare procedură, în anul 2005, la apariția Legii 247/2005, fiind emisă Hotărârea nr.3272/19.08.2008 a C. Județeană de Fond Funciar Iași (f. 16 dosar). Prin această hotărârea s-a admis cererea lui Verussi M. pentru reconstituirea în proprietate pe vechiul amplasament a celor 5,5 ha teren cu radierea sa din Anexa 19 conform Hotărârii nr.1692/1017/18.02.1993 și trecerea în Anexa 38 a Municipiului Iași. În ceea ce o privește pe V. O. însă cererea acesteia s-a respins (f.16 dosar). V. O. s-a adresat instanței de judecată și prin Decizia civilă nr.409/02.03.2010 a Tribunalului Iași s-a dispus anularea parțială atât a Hotărârii nr.1692/1017/A/18.02.1993 cât și a Hotărârii nr.3272/19.08.2008, ambele emise de C. Județeană de Fond Funciar Iași anulare ce a operat în sensul că instanța de judecată a dispus și pentru V. O. reconstituirea dreptului asupra terenului de 5,5 ha, alături de Verussi M. (f.17-19 dosar).
Reclamantele din cauza de față, P. M. G. și F. A., au urmat o altă cale și au formulat, inițial, o acțiune având ca obiect obligarea pârâtei la soluționarea și în ceea ce le privește, în mod favorabil, a contestației comune nr._/24.09.1991 (cerere respinsă prin Decizia civilă nr.393/26.02.2010- fila 33- 36 dosar) iar ulterior o acțiune având ca obiect obligarea C. Județeană de Fond Funciar Iași la soluționarea în ceea ce le privește (fără a preciza modul de soluționare) a contestației comune nr._/24.09.1991 împotriva propunerii de invalidare. Această din urmă cerere a reclamantelor a format obiectul dosarului nr._/245/2010 în care Judecătoria Iași a pronunțat Sentința civilă nr._/10.09.2010 prin care a admis acțiune și a obligat pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași la soluționarea contestației (reclamantelor) nr._/24.09.1991 (f.37-38 dosar).
În aplicarea Sentinței civile nr._/10.09.2010, C. Județeană de Fond Funciar Iași, prin Hotărârea nr.670/01.03.2011 respinge cererea reclamantelor de a da o soluție explicită, în ceea ce le privește, contestației depusă și de acestea in anul 1991. Soluția de respingere este motivată prin faptul că fusese deja soluționată contestația nr._ din anul 1991 (f.39 dosar). Reclamantele cer cenzurarea acestei hotărâri instanței de judecată iar această hotărâre este anulată prin Sentința civilă nr. 3649/16.02.2012 a Judecătoriei Iași fiind din nou obligată comisia să dea o soluție în acea contestație (f.40-41 dosar).
În aplicarea Sentinței civile nr._/10.09.2010 și a Sentinței civile nr. 3649/16.02.2012, la cererea reclamantelor, C. Județeană de Fond Funciar Iași, prin Hotărârea nr.2/29.01.2013, respinge contestația nr._/24.09.1991, însă soluția de respingere nu este motivată pe fond ci, din nou, motivarea este aceea că era dejasoluționată contestația nr._/24.09.1991, încă din anul 1991 (f.43 dosar)
Și această din urmă hotărâre a C. Județeană de Fond Funciar este atacată de reclamante iar prin Sentința civilă nr._/28.06.2013 a Judecătoriei Iași este anulată și această a doua hotărâre, fiind obligată comisia să dea o soluție fondului contestației formulată în anul 1991, și în ceea ce le privește pe reclamante.
În aplicarea ultimei sentințe de obligare obținută de reclamante - Sentința civilă nr._/28.06.2013 a Judecătoriei Iași - C. Județeană de Fond Funciar Iași prin Hotărârea nr.374/05.12.2014 soluționează contestația reclamantelor în sensul respingerii, motivat de faptul că 1.nu s-ar fi făcut dovada calității de moștenitor după Verussi C. și 2.dovada preluării abuzive a terenului de către Stat.
Această din urmă soluție face obiectul cererii principale în cauza de față.
Instanța reține că soluția dată de pârâta este nefondată, ambele motive de respingere nefiind incidente.
Astfel, instanța de față reține că reclamantele din cauza de față, P. M. G. și F. A., la fel ca și V. O. și V. M. au calitatea de mostenitori ai lui Verussi C. (fapt atestat de certificatul de moștenitor depus la dosarul administrativ în sprijinirea cererii comune făcută de cei patru titulari - certificatul de calitate de moștenitor nr. 1147/21.07.1993 fila 26 dosar).
Autorul comun al celor patru solicitanți (Verussi C.), prin Actul de adjudecare nr. 247/28.01.1940 (filele 27-29 dosar) a dobândit dreptul de proprietate supra terenului în suprafata de 5,5 ha situat în Iasi zona Ciric.
Pentru doi dintre moștenitori, Verussi M. și V. O., C. Județeană de Fond Funciar și respectiv instanța de judecată prin hotărâre judecătorească, cu putere de lucru judecat (Decizia civilă nr.409/02.03.2010 fila 17 dosar), au admis cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru cele 5,5 hectare teren.
În condițiile în care reclamantele au depus în dovedirea îndreptatirii lor la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafata de 5,5 ha aceleasi înscrisuri ce au stat la baza analizei îndreptățirii numiților V. O. și V. M., iar celor din urmă li s-a recunoscut dreptul la reconstituire pe baza lor, soluția pentru reclamante nu poate fi decât tot în sensul admiterii, câtă vreme actele primare de proprietate ce au stat la baza cererii au fost aceleași.
Dovada de preluare a terenului de către stat, în cazul reclamantelor, este făcută cu ajutorul unei prezumții care se desprinde din actul administrativ emis în favoarea lui Verussi M. – hotărârea de validare în favoarea acestuia și din actul jurisdicțional reprezentat de hotărârea judecătorească anterior menționată - Decizia civilă nr.409/02.03.2010 a Tribunalului Iași definitivă și irevocabilă.
Efectul pozitiv al acestei prezumții se răsfrânge și asupra cererii reclamantelor deoarece preluare de către stat a terenului s-a făcut de la autorul comun al reclamantelor și al numiților Verussi M. și V. O., respectiv de la defuncta Verussi C.. Or, soluțiile de admitere a cererii numiților Verussi M. și V. O. confirmă că atât autoritățile administrative, în anul 1991 cât și cele judecătorești, în anul 2008, au apreciat odată că era îndeplinită această cerință, astfel încât, în anul 2014, anul soluționării cererii reclamantelor, C. Județeană de Fond Funciar nu putea ajunge la o altă concluzie asupra aceluiași aspect decât printr-o eroare de raționament juridic.
Pentru motivele expuse, se va anula Hotărârea nr.374 din data de 05.12.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași și se va dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situat în mun. Iași, zona Ciric și în beneficiul reclamantelor, alături de pârâtul V. M. M. și de defuncta V. O. (moștenitori ai celei din urmă fiind pârâții V. R. C. și W. A.), după autorii V. D. și V. C..
Va fi obligată pârâta C. Județeană de Fond Funciar să emită o hotărâre de validare a dreptului de proprietate și în favoarea reclamantelor pentru suprafața de 5,5 ha teren, la fel ca și pentru pârâții persoane fizice sus-menționați V. M. M. și de defuncta V. O. (moștenitori ai celei din urmă fiind pârâții V. R. C. și W. A.).
În ceea ce privește cererea de anulare parțială a hotărârilor nr.1692/1017/A și nr.1674/04.05.2010 în sensul includerii petentelor în cuprinsul acestor din urmă hotărâri, instanța va respinge această cererea, pentru următoarele argumente:
Prin Hotărârea nr.1692/1017/A dată de C. Județeană de Fond Funciar a fost validat dreptul în favoarea lui Verussi M. pentru cele 5,5 ha teren.
Prin cealaltă Hotărâre, cu nr.1674/04.05.2010, emisă de C. Județeană de Fond Funciar, s-a recunoscut dreptul la reconstituire pentru suprafața de 5,5 ha teren și pentru V. O. alături de Verussi M. (f.15 dosar). Această hotărâre are la bază o decizie judecătorească definitivă (Decizia civilă nr.409/02.03.2010) .
Cele două hotărâri analizate nu sunt hotărâri afectate de vreo cauză de nelegalitate deoarece îndreptățirea celor doi beneficiari ai acestor hotărâri la reconstituire nu este contestată de reclamante, dimpotrivă, reclamantele susțin că sunt îndreptățite în aceeași măsură ca și cei doi beneficiari la reconstituirea dreptului.
Soluția dată în primul capăt de cerere al reclamantelor, de anulare a Hotărârii nr.374 din data de 05.12.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași, de recunoaștere a îndreptățirii la reconstituirea dreptului în favoarea reclamantelor alături de ceilalți moștenitori, dă satisfacție reclamantelor fără a fi necesară anularea celor două hotărâri anterioare, care, în sine, prin ceea ce ele conțin, nu produc nicio vătămare petentelor.
Petentele erau vătămate de ceea ce lipsea din conținutul acestor hotărâri, vătămare remediată prin admiterea primului capăt al cererii lor de chemare în judecată.
Așa cum s-a prezentat anterior deși toți moștenitorii lui Verussi C. au formulat în anul 1991 o cerere de reconstituire comună și o contestație comună împotriva propunerii de invalidare, procedurile de soluționare a contestației, în comun făcută, au fost scindate, urmând cursuri diferite și sinuoase, dată fiind omisiunea C. Județeană de Fond Funciar de a menționa numele tuturor contestatorilor în cuprinsul Hotărârii nr.1692/1017/A (deși aceasta pare să fi fost intenția Comisiei Județene de Fond Funciar, un indiciu în acest sens fiind nr. Hotărârea_/02.10.1991 cu același conținut de la fila 102 dosar ).
Această omisiune a fost interpretată ca o soluționare parțială a contestației și nu ca o simplă eroare materială astfel încât deși a existat o singură contestație cu patru titulari, până la momentul pronunțării sentinței de față, asupra acestei contestații s-au dat două soluții de admitere prin hotărâri diferite ale Comisiei Județene de Fond Funciar în beneficiul a doi dintre titulari.
Hotărârea de față va obliga C. Județeană de Fond Funciar Iași să dea o două soluție de admitere și în beneficiul ultimilor doi titulari ai cererii, soluție ce se va materializa într-o hotărâre care va veni în completarea celorlalte două hotărâri emise anterior și care nu sunt afectate de vicii de legalitate, una dintre ele fiind dată pe baza unei sentințe judecătorești definitive.
Văzând și dispozițiile art.451 și urm. Codul de procedură civilă, soluția dată cererii, culpa procesuală a pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași prin Prefect, dovada cheltuielilor de judecată cu onorariu avocat depusă la dosar de reclamante, instanța va admite cererea de obligare a pârâtei C. Județeană de Fond Funciar Iași prin Prefect și la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea formulată de reclamantele P. M. G. și F. A., ambele având domiciliu ales la sediul profesional al reprezentantului convențional Cabinet Avocat A. M. B. în mun Iași, Profesor C. nr.25 . contradictoriu cu pârâta C. JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR IAȘI prin Prefect și, pentru opozabilitate, cu pârâții persoane fizice V. M. M., domiciliat în mun Iași ., ., etajul 3 . R. C., domiciliat în mun. București ., ., W. A.,domiciliată în mun. București ., . .
Anulează Hotărârea nr.374 din data de 05.12.2014 emisă de pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași.
Dispune reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,5 ha teren situat în mun. Iași, zona Ciric în beneficiul reclamantelor, alături de pârâtul V. M. M. și de defuncta V. O. (moștenitori ai celei din urmă fiind pârâții V. R. C. și W. A.), după autorii V. D. și V. C..
Obligă pârâta C. Județeană de Fond Funciar să emită o hotărâre de validare a dreptului de proprietate și în favoarea reclamantelor pentru suprafața de 5,5 ha teren, alături de pârâții persoane fizice sus-menționați.
Respinge cererea reclamantelor de anulare parțială a Hotărârii nr. 1692/1017/A emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași la data de 18.02.1993 și Hotărârii nr.1675emisă de C. Județeană de Fond Funciar Iași la data de 04.05.2010, ca neîntemeiată.
Obligă pârâta C. Județeană de Fond Funciar Iași prin Prefect, la plata către reclamantele P. M. G. și F. A. a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 2232 lei reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de a formula apel împotriva prezentei hotărâri, în termen de 30 zile de la data comunicării, ce se va depune la Judecătoria Iași.
Pronunțată astăzi, 02.06.2015.
Soluția se va pune la dispoziția părților, la cerere, prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte, Grefier,
D. C. E. V. D.
Red/teh/ced
13.11.2015,8ex
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 9235/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 7704/2015. Judecătoria... → |
|---|








