Obligaţie de a face. Sentința nr. 3524/2015. Judecătoria IAŞI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3524/2015 pronunțată de Judecătoria IAŞI la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 18549/245/2014
Cod operator: 3171
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Ședința publică din data de 10 Martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE Z. L. F. M.
GREFIER Z. N.
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3524/2015
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamant F. D. D., reclamant P. G. și pe pârât V. D., având ca obiect obligație de a face transformare obligație de întreținere.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru termenul din 03.03.2015 și ulterior pentru cel de astăzi, când:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
- Susținerile părților
1. Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 29.05.2014, sub nr. mai sus menționat, în antet, reclamanții F. D.-D. și P. G. au solicitat instanței să pronunțe o hotărâre în contradictoriu cu pârâta V. D. prin care să dispună transformarea obligației de întreținere asumată de reclamanți față de pârâtă prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2870/30.06.2007 la BNP V. D. în obligația de plată lunară către pârâtă a unei sume de bani.
În motivare, au arătat următoarele:
Prin contractul respectiv, reclamanților li s-a transferat dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Iași, ., ., etaj 1, ., pentru care s-au obligat la plata întreținerii acesteia până la data încetării din viață și, ulterior, la achitarea tuturor cheltuielilor legate de înmormântare, fiind instituit și un drept de abitație viager în favoarea pârâtei.
Începând cu iunie 2007, cu acordul și la solicitarea pârâtei, reclamanții s-au mutat în locuința ce făcea obiectul contractului, pentru a o îngriji pe aceasta în mod permanent. O înțelegere în acest sens exista înainte de încheierea contractului, fiind singura modalitate de îndeplinire a obligațiilor contractuale, deoarece ei locuiau atunci în Suceava.
De la acea dată până în luna septembrie a anului 2012, când aceasta a plecat în mod voluntar din imobil într-o altă locuință pe care o deține în . îngrijit-o în mod permanent și au acoperit toate cheltuielile necesare pentru întreținere, utilități, hrană, medicamente și celelalte nevoi ale acesteia.
Pe fondul unei pretinse nemulțumiri cu privire la felul cum era îngrijită, pârâta a plecat din imobil, mutându-se în Sărăriei, unde obișnuia să locuiască în timpul verii.
Ulterior, au primit citațiile prin care erau informați că pârâta a cerut rezoluțiunea contractului de întreținere în discuție. Au aflat că urmărea gratificarea ulterioară a unui nepot de-al său, pe nume V. P..
Prin sentința civilă nr.7311/10.05.2013, pronunțată în dosarul nr._/245/2012, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea pârâtei din prezenta cauză, menținând contractul încheiat între părți.
Din probele administrate, instanța a reținut că reclamanții și-au executat obligațiile de întreținere față de pârâta din prezenta cauză, numita V. D., fără ca aceasta să dovedească o încălcare a obligațiilor asumate prin contractul de întreținere. Martorii ambelor părți au arătat că până în septembrie 2012 relațiile dintre părți au fost bune.
Instanța a mai apreciat ca nedovedită o culpă a lor în neexecutarea contractului, reținând din elementele probatorii ale dosarului cău ințiativa rezoluțiunii a aparținut pârâtei din acest dosar, la voința unilaterală a acesteia de a nu mai primi întreținere.
În aceste condiții, în mod just a apreciat instanța că "a imputa pârâților-reclamanți neexecutarea culpabilă a întreținerii, când această neexecutare se datorează refuzului de a primi întreținerea pârâților-reclamanți înseamnă a-i condamna pe aceștia, când fapta lor se datorează faptelor culpabile primare ale reclamantei".
Sunt incidente prevederile art.2261 C.Civ. nou, continuarea executării obligației de întreținere nemafiind posibilă din cauză că pârâta a revenit în imobil și a schimbat yala, fără a le mai permite accesul în imobil, refuzând în continuare să mai primească îngrijire.
Prin urmare, după cum a reținut și Tribunalul, nu se poate reține nicio culpă în sarcina lor în ceea ce privește imposibilitatea îndeplinirii obligației de întreținere, starea conflictuală fiind creată artificial de pârâtă, printr-o metodă pe care a mai folosit-o anterior într-un alt contract de întreținere.
În drept, a invocat prevederile art.2254 C.Civ. și art.2261 C.Civ.
În dovedirea celor afirmate, a solicitat probele cu înscrisuri și cu martori, anexând copii de pe: carte de identitate, contractul de întreținere autentificat sub nr.2870/30.06.2007 la BNP V. D. (f.10-11), sentința civilă nr.7311/10.05.2013, pronunțată în dosarul nr._/245/2012 de Judecătoria Iași (f.12-19).
2. Pârâta a formulat întâmpinare, depusă la 16.07.2014 (f.39-41), prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, respectiv suspendarea cererii în temeiul art.413 alin.1 pct.1 C.pr.civ. până la soluționarea cererii din dosarul nr._ (în care a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de întreținere în discuție), arătând următoarele:
Motivele invocate în cererea introductivă sunt contrazise de logică și de situația de fapt, reclamanții neputând obține schimbarea prestațiilor invocând propria culpă.
Pârâta nu a plecat în mod voluntar din apartament, ci a fost nevoită din cauza comportamentului reclamantului, care a exercitat violențe asupra acesteia, fiind emis și un certificat medico-legal, dar și amenințări, fapte ce au făcut obiectul dosarului penal nr.6046/P/2013, plângerea penală fiind retrasă la insistențele reclamantei, care este nepoata sa, în cauză fiind dispuse măsurile procesuale penale.
Pe latură civilă, pârâta a solicitat instanței evacuarea reclamantului turbulent, pentru a se putea reîntoarce în imobil, întrucât nu mai puteau conviețui sub același acoperiș, relațiile dintre ei devenind foarte tensionate, motiv pentru care Tribunalul Iași a decis evacuarea acestuia, pe cale de ordonanță președințială, prin decizia civilă nr.501/2013.
Pârâta nu ar fi avut niciun motiv logic să plece din casă în prag de iarnă într-o locuință neîncălzită și cu risc de prăbușire, dacă ar fi fost îngrijită corespunzător.
Cererea reclamanților ar treui să aibă la bază motive obiective, independente de voința părților, pentru care întreținerea nu mai putea fi prestată în natură. Or, aceștia sunt nemulțumiți probabil de faptul că pârâta a trăit până la această vârstă și au început să se comporte urât cu aceasta, neîndeplinindu-și obligația de întreținere.
În ceea ce privește soluția dată prin sentința civilă nr.7311/10.05.2013, aceasta nu reprezintă altceva decât o interpretare pur subiectivă și eronată a unui judecător, pârâta renunțând la calea de atac din cauza taxelor de timbru prea mari, abrogate ulterior, dar prea târziu.
Reclamanții solicită novația contractului principal, bazându-se pe propria culpă, însă modificarea contractului inițial presupune existența unui acord de voințe, altfel ar fi încălcat principiul consensualismului contractual.
În drept, nu a invocat alte prevederi legale.
În dovedirea celor afirmate, a propus probele cu înscrisuri și interogatoriu, anexând certificat medico legal (f.42), adresa nr._/18.02.2013 (f.43), decizia civilă nr.501/2013 a Tribunalului Iași (f.44-48). La primul termen, au mai anexat o . înscrisuri.
3. Reclamanții au depus răspuns la întâmpinare la 22.08.2014 (f.61-63), prin care au solicitat respingerea cererii de suspendare a judecății și au insistat în admiterea cererii, arătând că în speță nu ar fi vorba despre o novație și că, în ipoteza în care ar fi fost, nu s-ar fi pus problema înfrângerii consensualismului contractului, ci doar a unui remediu juridic prevăzut de Codul Civil.
3". La primul termen, reclamanții au arătat că solicită obligarea lor la plata unei sume de 400 lei pe lună către pârâtă, iar la momentul concluziilor pe fond de la ultimul termen au adăugat că această obligație trebuie să înceapă cu momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
II. Aspecte procesuale
Prin încheierea din 13.01.2015 (f.80-81), instanța a respins cererea de suspendare a judecății cauzei, a încuviințat probele cu înscrisuri, cu interogatoriul pârâtei și cu audierea martorului P. V.. La ultimul termen, instanța a încuviințat și proba cu interogatoriul reclamanților.
Probele au fost administrate la termenul din 24.02.2015, răspunsurile la interogatoriu și declarația martorului fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei. Nu s-a prezentat și reclamanta la primul termen.
III. Situația de fapt și analiza probelor
Prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2870/30.06.2007 la BNP V. D. (f.10-11), reclamanților F. D.-D. și P. G. li s-a transferat de la pârâta V. D. dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în Iași, ., ., etaj 1, ., pentru care s-au obligat la plata întreținerii acesteia până la data încetării din viață și, ulterior, la achitarea tuturor cheltuielilor legate de înmormântare, fiind instituit și un drept de abitație viager în favoarea pârâtei.
Conform afirmațiilor părților, pe fondul unei pretinse nemulțumiri cu privire la felul cum era îngrijită, pârâta a plecat din imobil, mutându-se în Sărăriei, unde obișnuia să locuiască în timpul verii.
Ulterior, reclamanții din prezenta cauză au fost acționați în judecată de către pârâtă, care a cerut rezoluțiunea contractului de întreținere în discuție, fiind format dosarul nr._/245/2012.
Prin sentința civilă nr.7311/10.05.2013, pronunțată în acest dosar de Judecătoria Iași (f.12-19), instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea pârâtei din prezenta cauză, menținând contractul încheiat între părți. Soluția a rămas irevocabilă, ca urmare a renunțării la calea de atac de către reclamanta din acel dosar.
În motivare, instanța respectivă a reținut, printre altele, următoarele:
„Din probele cauzei, în ce privește situația de fapt, instanța apreciază nedovedită culpa pârâților-reclamanți la neexecutarea contractului de întreținere, reținând totuși din elementele probatorii ale dosarului că inițiativa rezoluțiunii aparține reclamantei, la voința unilaterală a acesteia, de a nu mai primi întreținere de la pârâți-reclamanți. Or, în aceste condiții, a imputa pârâților-reclamanți neexecutarea culpabilă a întreținerii, când această neexecutare se datorează refuzului de a primi întreținerea pârâților-reclamanți înseamnă a-i condamna pe aceștia, când fapta lor se datorează faptelor culpabile primare ale reclamantei.
De aceea, instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile rezoluțiunii judiciare în cauză și că reclamanții pârâți nu pot opune pârâților excepția de neexecutare culpabilă a contractului, fiind independent speței că relațiile dintre părți s-au tensionat și că datorită acestor tensiuni derularea viitoare a contractului ar putea fi deficitară, deoarece instanța este oprită să anticipeze aceasta.”.
*
În paralel cu respectivul proces, părțile s-au judecat în dosarul cu nr._/245.2012, având ca obiect evacuarea pe cale de ordonanță președințială a reclamanului P. G. din imobilul care face obiectul contractului de întreținere în discuție. Prin decizia civilă nr.501/2013 a Tribunalului Iași (f.44-48) a fost modificată în parte sentința civilă nr._/09.11.2012, în sensul în care a fost admisă acțiunea numitei V. D. și dispusă evacuarea pârâtului menționat, până la soluționarea irevocabilă a cauzei înregistrate cu nr._/245/2012.
În motivarea Tribunalului, s-a apreciat însă pe scurt doar cu privire la faptul că aparența dreptului e favorabilă reclamantei, deoarece beneficiază de un drept de abitație viager în temeiul contractului de înreținere.
*
Răspunzând la interogatoriul administrat, reclamantul P. G. a recunoscut că nu i-a mai prestat pârâtei întreținere începând cu anul 2012, când s-a declanșat conflictul între părți, dar că acest lucru nici nu mai este posibil, din cauza atitudinii acesteia.
Din declarația martorului P. V., nu au reieșit foarte multe aspecte despre care acesta să fi luat la cunoștință direct, el vorbind mai mult despre ce auzise de la reclamanți sau din alte părți. Acesta a arătat și că, din câte știe, pârâta nu are vreo necesitate specială, excepțională, dincolo de cele specifice vârstei la care se află, că pârâta a mai avut o astfel de înțelegere cu o altă nepoată de a sa pe nume R. și că relația respectivă a luat sfârșit după renunțarea nepoatei ca urmare a faptului că aceasta nu era dispusă să presteze întreținerea la nivelul pretins de pârâtă.
Potrivit opiniei sale, părțile nu se mai pot înțelege și, prin urmare, reclamanții nu ar mai putea să îi presteze întreținere decât cel mult sub forma unei contribuții bănești.
Interpelată expres asupra acestor aspecte, pârâta a refuzat să ia în considerare varianta potrivit căreia ar putea pierde procesul și nu a precizat nicio sumă de bani care ar putea să îi fie suficientă ca prestație ce înlocuiește întreținerea.
Astfel, instanța i-a pus în vedere să precizeze de ce sumă are nevoie lunar pentru îngrijirile obișnuite, respectiv hrană, medicamente, utilități etc., iar aceasta a firmat că „mai mult de 700 lei lunar nu îi trebuie”, după care a subliniat că „într-o lună de iarnă cheltuie suma de 700 lei, iar vara nu cheltuie aproape nimic, precum și că, în toată această perioadă s-a întreținut cu banii săi, astfel că nu are nevoie de nimic de la reclamanți.”.
Trebuie precizat și faptul că aplicarea dispozițiilor art.358 C.pr.civ. în raport de neprezentarea la interogatoriu a reclamantei nu ar fi avut aptitudinea să schimbe soluția în prezentul dosar, atât timp cât situația de fapt a reieșit cu claritate suficientă din celelalte probe administrate.
IV. Analiza fondului
Pentru a stabili legea aplicabilă, sunt relevante prevederile art.6 alin.5 din Noul Cod Civil, potrivit cărora „dispozițiile legii noi se aplică tuturor actelor și faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârșite după ., precum și situațiilor juridice născute după .”.
Astfel, deși contractul de întreținere din speță a fost încheiat înainte de . Noului Cod Civil, situația de fapt cu conotație juridică a pretinsei imposibilități de a presta întreținere este ulterioară intrării în vigoare a acestuia (din septembrie 2012 ar fi luat naștere conflictul între părți). Prin urmare, în speță sunt aplicabile dispozițiile Noului Cod Civil.
De altfel, vechiul cod civil nu reglementa deloc contractul de întreținere, acesta fiind o creație a practicii și a doctrinei. Or, jurisprudența anterioară recunoștea posibilitatea transformării în bani a obligației de întreținere așa cum o recunoaște și actualul Cod Civil, astfel încât situația nu ar fi diferită nici dacă noul Cod nu ar fi aplicabil.
Conform art.2261 C.Civil, "dacă prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate continua din motive obiective sau dacă debitorul întreținerii decedează și nu intervine o înțelegere între părți, instanța judecătorească poate să înlocuiască, la cererea oricăreia dintre părți, fie și numai temporar, întreținerea în natură cu o sumă de bani corespunzătoare", iar „atunci când prestarea sau primirea în natură a întreținerii nu mai poate continua din culpa uneia dintre părți, instanța va majora sau, după caz, diminua cuantumul sumei de bani care înlocuiește prestația de întreținere”.
Reclamanții au pretins că pârâta refuză să mai primească întreținere din partea lor, astfel încât sunt în imposibilitate de a mai presta întreținere, încadrându-și situația practic pe alineatul al doilea al textului de mai sus.
Ambele părți au convenit că izvorul conflictelor a fost reprezentat de neînțelegerile dintre părți pe fondul conviețuirii, urmate de plecarea pârâtei din locuința până atunci comună, care au culminat cu introducerea de către aceasta din urmă a unei acțiuni în rezoluțiunea contractului de întreținere.
Având în vedere că acea acțiune a fost respinsă de instanță ca neîntemeiată, pe motiv că pârâtei nu i se prestează întreținere din culpa sa, iar hotărârea a rămas irevocabilă, rezultă că această împrejurare a intrat în puterea de lucru judecat și trebuie luată ca atare, în ceea ce privește interpretarea relațiilor dintre părți de până la momentele avute în vedere prin acea sentință (în principiu, până la momentul pronunțării, instanța respectivă luând act de situația de ansamblu de până atunci și neraportându-se exclusiv la situația anterioară sesizării).
În pofida opiniei cât se poate de originală exprimată de avocatul pârâtei, în sensul în care sentința “nu reprezintă altceva decât o interpretare pur subiectivă și eronată a unui judecător”, atât timp cât aceasta a rămas irevocabilă (indeferent în ce manieră), ea echivalează cu o prezumție absolută și irefragabilă (conform terminologiei aferente vechiului Cod Civil). Or, aceasta nu poate fi răsturnată nici măcar în ipoteza extremă în care s-ar fi bazat într-adevăr pe o interpretare eronată a judecătorului care a pronunțat-o, sub rezerva incidenței unor cazuri circumscrise unor căi extraordinare de atac și a formulării și admiterii unei astfel de căi.
Este adevărat că prezumția nu se extinde asupra evenimentelor de după pronunțarea sentinței și că pârâta ar fi putut introduce o altă acțiune pentru conduita deficitară a reclamanților de după acel moment, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Practic, părțile au confirmat că se află în aceeași situație de atunci, fiind în imposibilitate de a presta întreținere din cauza refuzului pârâtei, exprimat cât se poate de tranșant inclusiv în ședință publică.
În aceste condiții, singurele modalități de rezolvare a situației conflictuale rezidă în desființarea contractului prin acord, rezoluțiunea contractului pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor după momentul pronunțării primei hotărâri cu privire la acest aspect, respectiv transformarea obligației de plată.
Cum prima variantă pare imposibilă, iar reclamanta nu a dovedit că ar mai fi cerut rezoluțiunea contractului între timp (în care oricum este discutabil ce șanse de reușită ar fi avut, atât timp cât refuza în continuare să primească întreținere), înseamnă că la acest moment ultima variantă apare ca fiind cea mai oportună.
Într-adevăr, această operațiune se apropie de ceea ce presupune o novație, cum a arătat pârâta, dar lipsa acordului unei părți nu are nicio relevanță atât timp cât există o dispoziție legală expresă din care se deduce că se poate trece peste acordul părții.
Prin urmare, în temeiul art.2261 C.Civil, care are în vedere în alineatul al doilea în mod expres ipoteza culpei uneia dintre părți ca și cauză a imposibilității de prestare a întreținerii, instanța va dispune transformarea obligației respective într-una de plată a unei sume de bani.
Sub aspectul cuantumului acesteia, nu au putut fi administrate foarte multe probe relevante, mai ales din cauza atitudinii pârâtei, care nu a dorit să ia sub nicio formă în considerare posibilitatea pierderii procesului. Totuși, ea a afirmat că „într-o lună de iarnă cheltuie suma de 700 lei, iar vara nu cheltuie aproape nimic”, precizare în urma căreia avocatul său a solicitat, în subsidiar, plata lunară a sumei de 700 de lei către pârâtă în caz de admitere a acțiunii.
Față de afirmațiile pârâtei și ținând cont de incidența ipotezei avute în vedere de alineatul al doilea al art.2261 C.Civil (culpa întreținutului), instanța consideră însă că apare ca fiind echitabilă suma propusă a fi plătită de reclamanți, în cuantum de 400 lei pe lună. Părțile au fost de acord și cu privire la momentul de la care s-ar impune stabilirea acestei obligații, astfel încât va fi avut în vedere momentul introducerii cererii.
Pentru aceste motive, instanța va admite cererea reclamanților și va transforma obligația de întreținere asumată de reclamanți față de pârâtă prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2870/30.06.2007 la BNP V. D. în obligația de plată lunară către pârâtă a sumei de 400 lei, exigibilă în prima zi a fiecărei luni, începând cu luna imediat următoare momentului introducerii cererii de chemare în judecată (29.05.2014).
În temeiul art.453 C.pr.civ., instanța va obliga pârâta să achite către reclamanți suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată (reprezentând contravaloarea parțială a onorariului de avocat achitat, dovedit cu chitanța nr.454/23.02.2015, depusă la ultimul termen).
Trebuie precizat și faptul că aplicarea dispozițiilor art.358 C.pr.civ. în raport de neprezentarea la interogatoriu a reclamantei nu ar fi avut aptitudinea să schimbe soluția în prezentul dosar, atât timp cât situația de fapt a reieșit cu claritate suficientă din celelalte probe administrate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanții F. D.-D. și P. G. (ambii domiciliați în Iași, ., ., etaj 1, ., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat R. C., în Iași, ., ., etaj 1, .) în contradictoriu cu pârâta V. D. (domiciliată în Iași, ., jud.Iași, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat A. D., în Iași, ..79, jud.Iași), așa cum a fost precizată la ultimul termen.
Transformă obligația de întreținere asumată de reclamanți față de pârâtă prin contractul de întreținere autentificat sub nr.2870/30.06.2007 la BNP V. D. în obligația de plată lunară către pârâtă a sumei de 400 lei, exigibilă în prima zi a fiecărei luni, începând cu luna imediat următoare momentului introducerii cererii de chemare în judecată (29.05.2014).
Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 150 lei, reprezentând comtravaloarea cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat.
Cu apel la Tribunalul Iași (care se depune la Judecătoria Iași) în termen de 30 zile de la data comunicării.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.
Președinte Grefier
Z.L.F.M. N.Z.
Red/ Tehnored Z.L.F.M.
5 ex./12.06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3032/2015. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3498/2015.... → |
|---|
